MAICA DOMNULUI DE LA MARE -
Roman de Emanoil Bucuta, imprimat mai intai sub forma de foileton in revista "Gandirea" din 1928 (nr. 11 si 12) si 1929 (nr. l-2,6-7, 8-l0).
A fost publicat in volum in 1930, in colectia "Gandirea" a editurii "Cartea Romaneasca".
Tripticul romanesc alcatuit din Fuga lui Sefiei (1927), Maica Domnului de la Mare (1930) si Capra neagra (1938) circumscrie, la modul descrierii ceremoniale, comunitati umane inchise, vietuind agonic intr-o atmosfera de obicei culara.
Cultivand o proza poematica pe 1 Mateiu Caragiale, autorul insumeaza situat limita, proiectate pe largi panouri de un pitoresc etnografic, unde recunoastem insertii provenite din narativa orientala, saturata de culoare si arabesc lingvistic. Astfel, localizata in Balcicul aflat sub administratie romaneasca, trama din Maica Domnului de la Mare rescrie conflictul, clasic, dintre chemarea vietii si fatalitatea unui destin ce le impiedica pe Balasa si Smaranda Filipescu - reprezentante ale unei familii de aristrocrati, condamnata la disparitie - "sa se dea iubirii si sa fie intregi". Totul se consuma intre cadrele unei sarbatori cu iz sacru, pe terasa suspendata deasupra marii. Naratiunea ia turnura tragediei clasice: daca Balasa se salveaza ori, mai exact, se purifica prin plecarea prietenului sau in Orient, Smaranda renunta la dragostea grecului Lascaride, nu inainte de a inlesni fuga lui Sabin cu bulga-roaica Zorea.
Constienta de faptul ca rangul familiar o leaga de trecutul impregnat de imaginarul de sursa bizantina, Smaranda, mascata in Maica Domnului, se va sinucide, urmata fiind de Lascaride. Tema mortii, insinuata de la inceput, isi asociaza legenda despre calaretul trac sau "calaretul rosu", pe care "Jrecek l-a mai vazut acum douazeci de ani intr-un basorelief al cetatii", lata-i imaginea fastuoasa si funebra; "Una din copitele fara sunet ale calului lui a scos doua scantei albastre dintr-o piatra. Alearga invelit in manta, fara sa atinga pamantul, in port trac sau bizantin, cu camasa de zale pe dedesubt". Discutiile teosofice despre Schure sau Mercjkovski, referiri la genocidul armenilor (Mesrob) ori schitarea unei tipologii a romanului autohton confera naratiunii o pretiozitate astazi desueta, salvata insa de poezia vechimii. Imaginea minaretului este afina cu cetatea Vidinului din Fuga lui Sejki: "Minaretul se desfacea din toate alb si plutitor.
Era singurul personagiu, cu turbanul de piatra al balconasului de rugaciune, care statea drept, in calea intunericului. Se uitau la el sau la basmele de o mie si una de nopti ale fumului de tigare?" Relatari despre calatorii exotice amintesc "hagialicurile" mateine: "Am poposit ta Port Said pe pridvorul dintre trei lumi; am plutit incet prin fierbinteala nemiscata a Marii Rosii; m-am aparat la Aden de arabii in straie pestrite navaliti cu pene de vanzare pe punte si am aruncat cate o portocala prichindeilor din apa etc". Deficitul de epic e suplinit de portretistica turnata in "chenarul bizantin" sau de spunerea ceremonioasa: "Vreti visine, tinute in spirt, zeama amaruie de migdale, smochine elinesti , turta cu miere, pistil nou de caise sau fiertura asta din insule taiata cu cutitul, cu randuri de fistic in ea si un nume de barbar, oaspeti iubiti de la Miazanoapte?". Balasa "tinea sprancenele in sus si avea mersul hieratic al dansatoarelor de smalt din profil, de pe peretii mormintelor egiptene", in vreme ce bulgarul purta "o imbracaminte grea de Pomac balcanic si iesea din noapte ca un haiduc fara mila al trecutului".
Plastica incarcata a frazei il determina pe Vianu sa asocieze scrisul lui Bucuţa cu arta descriptiva a lui Macedonski, astfel ca - observa si Pompiliu Constantinescu - "in opozitie cu romanul realist si social, aceasta categorie de roman inlocuieste un incontestabil deficit de viata cu o subtilitate de expresie si o atmosfera purificata de vis". Incadrabil, prin tema si scriitura, balcanismului nostru literar. Maica Domnului de la Mare ilustreaza, alaturi de Fuga lui Sefki, manierismul constitutiv acestei orientari literar-artistic.
