MAICA DOMNULUI DE LA MARE -
Roman de Emanoil Bucuta, imprimat mai intai sub forma de foileton in revista "Gandirea" din 1928 (nr. 11 si 12) si 1929 (nr. l-2,6-7, 8-l0).
A fost publicat in volum in 1930, in colectia "Gandirea" a editurii "Cartea Romaneasca".
Tripticul romanesc alcatuit din Fuga lui Sefiei (1927), Maica Domnului de la Mare (1930) si Capra neagra (1938) circumscrie, la modul descrierii ceremoniale, comunitati umane inchise, vietuind agonic intr-o atmosfera de obicei culara.
Cultivand o proza poematica pe 1 Mateiu Caragiale, autorul insumeaza situat limita, proiectate pe largi panouri de un pitoresc etnografic, unde recunoastem insertii provenite din narativa orientala, saturata de culoare si arabesc lingvistic. Astfel, localizata in Balcicul aflat sub administratie romaneasca, trama din Maica Domnului de la Mare rescrie conflictul, clasic, dintre chemarea vietii si fatalitatea unui destin ce le impiedica pe Balasa si Smaranda Filipescu - reprezentante ale unei familii de aristrocrati, condamnata la disparitie - "sa se dea iubirii si sa fie intregi". Totul se consuma intre cadrele unei sarbatori cu iz sacru, pe terasa suspendata deasupra marii. Naratiunea ia turnura tragediei clasice: daca Balasa se salveaza ori, mai exact, se purifica prin plecarea prietenului sau in Orient, Smaranda renunta la dragostea grecului Lascaride, nu inainte de a inlesni fuga lui Sabin cu bulga-roaica Zorea.
Constienta de faptul ca rangul familiar o leaga de trecutul impregnat de imaginarul de sursa bizantina, Smaranda, mascata in Maica Domnului, se va sinucide, urmata fiind de Lascaride. Tema mortii, insinuata de la inceput, isi asociaza legenda despre calaretul trac sau "calaretul rosu", pe care "Jrecek l-a mai vazut acum douazeci de ani intr-un basorelief al cetatii", lata-i imaginea fastuoasa si funebra; "Una din copitele fara sunet ale calului lui a scos doua scantei albastre dintr-o piatra. Alearga invelit in manta, fara sa atinga pamantul, in port trac sau bizantin, cu camasa de zale pe dedesubt". Discutiile teosofice despre Schure sau Mercjkovski, referiri la genocidul armenilor (Mesrob) ori schitarea unei tipologii a romanului autohton confera naratiunii o pretiozitate astazi desueta, salvata insa de poezia vechimii. Imaginea minaretului este afina cu cetatea Vidinului din Fuga lui Sejki: "Minaretul se desfacea din toate alb si plutitor.