MAGNOLII SI FUM - Poezii de Vasile Nicolescu.
Volumul a aparut in anul 1986, in colectia "Biblioteca pentru toti" a Editurii Mi-ncrva, Bucuresti, cu o prefata de Eugen Simion.
Cuprinde si o nota bio-bibliografica si, in final, un indice alfabetic al poeziilor, dupa titlu. Reuneste un mare numar de poeme din intreaga creatie a poetului de pana la aceasta data (cartea are 373 de pagini) incepand cu cel mai recent ciclu, Semnatura fulgerului (1983).
Sumarul inregistreaza apoi, in ordinea cronologica a publicarii volumelor, o selectie din cartea de debut, Liturghii negre (1946), urmata de poeme alese din Enescu, suita lirica (1959), Poeme (1963), Parabola focului (1967), Clopotul nins (1971), Sectiunea de aur (1973), Transfigurare (1976), Lumea diafana (1977), intalnire in oglinda (1978), Salonul olandez (1979), Corabia de sunete (antologie, cu un ciclu de inedite, 1981), O gradina pentru Orfeu (1982). Li se adauga un grupaj de versuri inedite, sub titlul Fugato.
Inceputurile scrisului lui Vasile Nicolescu, asa cum il ilustreaza versurile alese din Liturghii negre, sunt usor de situat in zona bacovianismului cultivat de o parte din "generatia razboiului", cu sublinieri ale atmosferei "bolnave" si sumbre, simplificata de clisee definitorii pentru retorica in tonuri nevrotice si macabre a "decadentismului" adus, oarecum, la zi prin accente protestatare.
Schimbandu-se culoarea viziunii, gustul pentru inscenare si gesticulatia retorica se pastreaza in ciclul Enescu, suita lirica, construit conform conceptului clasicizant de poezie, cu poeme centrate pe o "idee" sau o tema oferita de creatia compozitorului (Oedip, Rapsodiile) si o imagistica in genere conventionala ("Amfora suind la cer / Arta vesnic pare" etc). Reflectii pe teme generale organizeaza ideatic o mare parte dintre poeziile volumelor imediat urmatoare (Poeme, Parabola focului), ezitante si in modul de punere in ecuatie a elementelor imaginii, intre cliseele poetizante mostenite ("navoadele rupte-ale viselor", "rastigniti pe crucea neantului, pe stanca abisului", "copoii destinului" etc. - in Parabola focului), imbracand pure abstractiuni, si metaforele indraznete, mai subliniat "moderniste", cu sprijin intr-o experienta de cunoscator al artelor plastice. Substanta livresca a poeziei e tot mai evidenta pe parcurs, ca si procesul de rafinare a sugestiei picturale (v. ciclul Noptile Albionului, cu impresii de calatorie din Anglia, in volumul Sectiunea de aur - 1973) si muzicale.
Poezia capata accente mai personale in zona viziunilor eterate si aburoase, dominante in Lumea diafana (1977) si intalnire in oglinda (1978); in acesta din urma, o "ars poetica" din ciclul Tablouri dintr-o expozitie ("impresii" plastice, apropiate de formula haiku-ului) suna definitoriu: "Poezia - amprenta a sufletului usor voalata", formula deplin adecvata momentului de maturitate a scrisului lui Vasile Nicolescu , pe care ultimele volume il ilustreaza. Remarcabil este aici si ciclul Quasi una fantasia, cu deschideri spre imaginarul grotesc al unor Bosch si Brueghel. Cartea cea mai valoroasa a poetului este insa, fara indoiala, Salonul olandez (1981), unde sunt reconstituite foarte expresiv universuri plastice bine individualizate, de la Pieter de Hooch, Cuyp, Hyeronimus Bosch si J. H. Stecn, la Vermeer, Rembrandt si Van Gogh. S-a vazut aici, pe drept cuvant, "o lectura lirica, o confruntare a emotiei cu un univers imaginar, deja fixat, corporalizat" (E. Simion).
Tocmai aceasta "corporalizare" obliga - cu consecinte benefice pentru sugestia poetica - la o mai mare deschidere spre lumea obiectelor reprezentate in diverse tablouri, conferind un plus de concretete materiei, de dinamica "scenelor" comentate liric.
Ochiul exersat al criticului de arta care-l dubla pe poet se simte peste tot, iar confesiunea personala mediata de imaginea plastica primeste, paradoxal, o nota de autenticitate mai puternica decat in versurile reflexive din alte volume ce porneau mai curand de la teme generale, abstracte (chiar daca, cum observa Eugen Simion, "poezia care vorbeste despre lumea formelor plastice nu se adreseaza direct privirii (ci) este o poezie de stari si de impresii intelectualizate"). O revenire a "lumii diafane se poate constata in imaginarul evanescent frecvent in ciclul de inedite Tacerea si fosnetul din culegerea antologica Corabia de sunete (1981), alaturi de versuri "patriotice" lipsite de relief. Poeziile din ultimele volume publicate de Vasile Nicolescu - O gradina pentru Orfeu, Semnatura fulgerului, ciclul Fugato (care va sta la baza cartii omonime din 1987) sunt compozite sub raport tematic si stilistic: imnuri traditionale inchinate patriei, confesiuni cu accente elegiace, pretexte de substanta livresca, notatii in genul haiku-uui, "capricii" grotesti, prelucrari "manieriste" ale impresiei etc. Trasaturile cele mai caracteristice pentru scrisul lui N., valabile si pentru aceasta culegere de poeme, au fost numite in "preferinta pentru delicat, suav si diafan", "un neoromantism clasicizant () in expresie baroca", "impresionism pictural' (D. Micu) si concettism manierist (Nicolac Manolescu), cu sublinierea sensibilitatii estetizante si a substantei livresti a multor versuri .
