LUPTA CU INERTIA - Volum de versuri postum, de Nicolae Labis. Aceasta culegere a fost publicata dupa moartea scriitorului, in 1958, sub ingrijirea unui colectiv, si contine poezii scrise de Nicolae Labis in chiar anul mortii sale (1956).

In organizarea sumarului, editorii marturisesc a fi tinut seama de dorinta si dispozitiile lasate de poet.

In comentariile criticii, poezia lui Nicolae Labiş detine o importanta de prim ordin, in transformarile pe care le-a suferii lirismul romanesc in anii '60; este vorba, in speta, de stradania (care nu este numai a lui Nicolae Labiş, ci a unei intregi generatii de scriitori) de a abandona anumite cai, ce se dovedisera cu totul lipsite de perspectiva, cum fusese formula "poeziei epice", si de a angaja creatia in directia unei "recuperari" a marii traditii a lirismului.

Cel dintai volum publicat de Nicolae Labiş{Primele iubiri, 1956), desi anunta marile innoiri ce aveau sa se produca, mai platea, totusi, tribut, in oarecare masura, manierei epicizante; versurile de inceput ale scriitorului "au (inca) o structura epica si sunt dominate de eposul popular" (Eugen Simion). Dar, in piesele ce alcatuiesc volumul Lupta cu inertia, semnele noului lirism sunt deja cu mult mai numeroase; a fost remarcata, astfel, nota precumpanitor confesiva pe care o dobandeste poezia lui Nicolae Labiş, in noua ei faza (Ion Pop).

Titlurile unor poeme subliniaza, de altminteri, cu prisosinta, tocmai aceasta fervoare a confesiunii, de care este stapanit acum autorul: Confesiuni, Momente biografice, Biografie. Adevarul este insa ca, in cazul lui Nicolae Labiş, noul lirism se defineste in mai mica masura ca expresie directa a subiectivitatii, ravnind mai degraba sa impuna o noua spiritualitate. Este ceea ce a indreptatit pe unii comentatori sa vorbeasca despre "o poezie esential reflexiva" si despre "un proces de intelectualizare a lirismului". Mai aproape de adevar sunt, totusi, aceia care se refera la "o substantiala imbogatire a registrului de atitudini spirituale", in sens ceva mai larg. Poetul se vrea de fapt profet si promotor al unui nou ethos, acela al unei inalte si neintrerupte arderi spirituale, al unei necontenite "lupte cu inertia':

"Nu-i liniste. Spre vamile Nirvanii Nu tind. De ce-ntr-al dragostei portic Eu linistirii sa-i aduc litanii Cand restul vietii mele nu-i ridic, Cand ma-nfierbanta zbuciumarea pura A separarii fierului de zgura Si-a sensului in vorbele ce zic?" {Idila).

Noul ethos se lamureste, in alte contexte, ca o atitudine spirituala de deschidere, ca foame nepotolita de experienta:

"Ce larg ma simt si lacom si niciodata plin! Sorb prin pupile lumea si-n taina cu auzul, Nepotolit ca-n fata paharelor de vin Ce-mi scapara-n mustati stropi limpezi ca hurmuzul. Am strans atatea drumuri in mine ca pe-un ghem, Tam-tamuri de copite in mine aspre suna, Dar tot mi-i dor de duca, spre mine inca chem Acele panglici albe pudrate-n colb de luna" (Confesiuni).

Se poate, deasemenea, spune ca noul ethos pe care poezia lui Nicolae Labiş incearca sa il articuleze se vrea, in egala masura, o sfidare a limitelor; poetului ii place sa intre pe teritorii neumblate, el se avanta "in alta lume decat voi":

"Eu sunt spiritul adancurilor, Traiesc in alta lume decat voi, in lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amagitoarei neputinti sunt vestede. Din cand in cand Ma urc in lumea voastra in nopti grozav de linistite si senine, Si-alunci aprind mari focuri Si zamislesc comori Uimindu-va pe cei ce ma-ntclegeti Apoi cobor din nou prin hrube trudnice in apa luminoasa, minunata. Sunt spiritul adancurilor, Traiesc in alta lume decat voi". {Sunt spiritul adancurilor).

Aceasta incalcare a limitelor pune nu o data spiritul in contact cu infricosatoare puteri cosmice, contact ce imbraca insa adeseori forma unor na-praznice cratofanii: "Ti-a insemnat natura prin traznet unde stai/ Zdrelindu-ti-o cu flacari primejdioase, casa./ E semn de neastampar si de noroc - sa-l ai/ Pana cand neagra doamna o sa-si invarta coasa" {Momente biografice).

Experienta poetica dobandeste astfel, in tot mai marc masura, la Nicolae Labiş, caracterul unei experiente initiatice, si poate ca aceasta asezare a trairii poetice intr-un orizont al trairii mitice constituie adevarata sa contributie la innoirea lirismului romanesc.

In asemenea conditii, initiatice, chemarea poeziei poate sa apara, desigur, ca un har, dar ea va aparea deopotriva si ca damnare; iluminarile se platesc, poetul evolueaza intr-un spatiu de-securizat, incat ochiul lui va fi intotdeauna inconjurat de negru cearcan:

"Dar vorbele-mi murmura: suna-ne, -ncearca-ne, Sufletu-si palpaie albe chemari, ochii imi ard rotunjiti peste cearcane, Inima-si bate ecoul de zari. Cine esti, ori ce esti, Abur ori duh coborat din povesti, Unda prelinsa sa ma invenine, Stea fulgerata in mine?" {Fior).

S-a spus despre Nicolae Labiş - luandu-se in consideratie mai ales noutatea pe care o aducea volumul Lupta cu inertia - ca a reprezentat "buzduganul unei generatii" (E. Simion), deschizand calea pentru un proces care a insemnat in esenta o "recuperare" a lirismului. Afirmatia se cuvine insa a fi nuantata: actiunea initiata de poezia lui L. nu a fost doar una de "recuperare" a traditiei marelui lirism, ci si de inscriere a acestuia pe coordonate ale modernitatii. Fiindca, pentru L., redescoperirea lirismului nu s-a rezumat la o simpla operatie de subiectivizare (in sensul unei poetici a sentimentului), ci a operat o deschidere spre marile experiente ale spiritului, experiente inscrise indeobste intr-un demers initiatic. Lupta cu inertia inaugureaza, intr-adevar, o epoca noua in evolutia lirismului romanesc.

Scriitori romani