O data introdus de narator in actiunea povestirii, personajul principal -Lupanii - este realizat prin pluriperspectivism. Comunitatea satului il izoleaza, atribuind valori malefice "mestesugului lui la lupi", asociindu-l cu vrajitoria. Naratorul transmite indirect unghiul din care protagonistul este perceput de catre colectivitate: "Am aflat cu acest prilej ca omul meu era un mare vrajitor de lupi, pe care ii supunea si-i folosea cu farmecele si magia lui, ca un stapan.

I se spunea Luparul si era privit ca o uraciune a lumii."

Situatia de tensiune a Luparului in relatie cu satul devine evidenta in momentul cand acesta este achitat de narator (judecator de pace al ocolului rural): el a fost "invinuit ca vanase fara permis de vanatoare, in sezon oprit si, pe deasupra, vanat interzis: o caprioara () Omul se apara ca n-o ucisese cu arma, nici n-o prinsese in cursa. Ci o scosese din gura unor lupi care o incoltisera." Revolta satului, care este "foarte nemultumit* de judecata si care priveste cu ostilitate faptele Luparului, neavand acces la secretul stiintei si puterilor lui, subliniaza, indirect, conditia de ales a personajului principal: numai el poseda cunoasterea magica prin care supune si stapaneste - "o formidabila activitate in duh", prin intermediul careia numai el este cel pregatit sa comunice pana la identificare cu "arhetipul lupului, marele lup spiritual de dincolo".
Deformarea esentei protagonistului, la nivelul perceptiei colective cantonate in superstitii, incita curiozitatea stiintifica a naratorului, care incearca sa patrunda in intimitatea Luparului:

"imi putea fi pretios pentru imbogatirea culegerii mele de datini populare si ca tip uman. iesit din comun." Interesul documentar va fi insa premisa unei aventuri spirituale de exceptie, in centrul careia se afla figura Luparului.

Locul si modul in care traieste Lupanii, singur, departe de sat, "intr-un fel de jumatate bojdeuca, jumatate pestera scobita intr-un mal argilos si sterp", nesuferind in preajma-i prezenta vreunui "dobitoc domestic, din cele ce se gasesc in gospodariile oamenilor", arata mai degraba comuniunea cu lumea salbaticiunilor, decat cu cea a oamenilor. Portretul fizic, din perspectiva aceluiasi narator, este, de asemenea, realizat prin motivul interferentei regnurilor - simbioza unica intre uman si animalic: "Era un batran verde, uscat, inalt si ciolanos, posomorat, dar cu o privire arzatoare, parul des cazut pe frunte si mainile latite, cu degete raschirate ca niste labe. Chipul masliniu si prelung, spanatic, abia tarcuit pe sub falci de o zgarda de barba rara si tepoasa, avea ceva tainic, trist si totodata vehement in el. () Umbla vorba ca din trupul lui se resfira un iz salbatec si nimeni nu-i poate suferi nici mirosul, nici privirile." Naratorul preia punctul de vedere al colectivitatii si cauta o explicatie rationalista reactiei de respingere a acesteia fata de protagonist, dincolo de superstitiile si legendele care denatureaza perceptia: "Cercai sa-mi dau seama ce e adevarat din toate ponoasele cu care-l incarca lumea, care-l invinuia de multe rele si nelegiuiri, dar mai ales ca trimite lupii inadins sa faca stricaciuni in vitele gospodarilor. Ba uneori se preface el insusi in lup si iese inaintea oamenilor sa-i sfasie."

Confesiunea prudenta, rezervata, a Luparului (a deprins de mic copil graiul lupilor, de la bunicul si tatal lui, care erau "padurari vechi", s-a nascut si a crescut intre catei de lup) si mai cu seama experienta de initiere pe care i-o propune naratorului (ii fagaduieste sa-l ia cu el in noaptea Sfantului Andrei, pentru a-i arata "mestesugul lui la lupC), deschid insa orizonturi de cunoastere magica si "activitate in duh", pentru explorarea carora instrumentele rationaliste se vor dovedi insuficiente si inadecvate. Ceea ce la inceput parea "o frantura din vechea pravila a vanatorii primitive", avea sa fie in fapt o aventura spirituala fundamentala a omului modern, caruia, peste putin timp, i se dezvaluie irationalul, transcendentul existentei.

in momentul de maxima tensiune al actiunii, relatat din perspectiva naratorului, martor neinitiat, tintuit intr-o incremenire hipnotica, Luparul savarseste actul magic prin care devine posibila comunicarea interregnuri, realizand unitatea invizibila a lumii: "Omul, () iesea afara din coroana copacului cu obrazul plecat asupra unui lucru pe care-l tinea cu amandoua mainile si din care scotea vaierele astea infioratoare. Tacu cateva minute (). apoi incepu iar luluitul straniu, ca o chemare dramatica, un soi de strigat al pustietatii si intrebare in acelasi timp. () De departe, o buciumare de bocet ii raspunse, fioroasa Omul iar suna. Si din alt colt al lumii alt urlet maifiornic dete semne. Si repede se inteti nu un dialog, ci, as zice, un polilog, o inganare salbatica intre Luparul si nevazutul ale carui glasuri dureroase se apropiau pe pasi nesimtiti, trase de clamoarea tot mai intetita a vrajitorului. ()
Curand tufanul fit impresurat de un haitic de cinci lupi, asezati in cerc, stand in sezut ca la sfat, pe picioarele dindarat. Cu gaturile incordate, cu ochii lucitori, ei scheunau usor, printre dinti, cu gorgoane si inflorituri, pe diferite glasuri si tonuri, in bemoli si diezi, intretinandu-se cu omul care acum isi modula in ritmuri scurte, sincopate melopeea lui ca la o ananghie, de la gravul cavernos la catifelatul de flaut si acutul infiorator al crimei."

in actul magic al polilogului, Luparul reface unitatea regnurilor; dezmarginindu-se, se integreaza fluxului spiritual al cosmosului: "Omul meu crescuse, se largise dincolo de el, de salbaticiunea stramta a lui"" -va explica naratorul in epilog - "ca sa poata cuprinde si intelege pe lup, sa si-l asimileze." Prin identificare cu animalul totemic, "arhetipul lupului, marele lup spiritual de dincolo", omul se reabsoarbe fluxului cosmic. Cu toate acestea, o "formidabila activitate in duh" ii confera superioritatea prin care supune si stapaneste lumea din care face parte. "Pe treapta cea mai vizibila, forta sa se manifesta prin intensificarea aurei, a emanatiei de lumina pe care trupul purtator de spirit o raspandeste asupra lumii de intuneric" (Roxana Sorescu).

"Dar mai inainte ca una din ele (fiare, n.n.) sa iasa din cerc si sa se arunce, Luparul isi daduse drumul din varf chiar in mijlocul lor, navalnic, cu bata ridicata ca un sceptru si cu un urlet inspaimantator. Cum stam trantit si-l priveam de jos in sus, mi s-a parut enorm, cu sarica infoiata si cu caciula motata acoperind luna, care-i facea pe margini un cearcan in jurul capului. Din ochii cascati ii zbucnea un fel de vapaie, ca si din mainile intinse, mai ales din degete: un fel de materie fosforescenta, ca la licurici. Iar izul puternic, mirosul nesuferit de nimeni, si mai usturat duhnea din el cu o tarie de neinvins.

Lupii incremenisera."

Naratorul incearca ulterior, folosind mijloace ce apartin literaturii fantastice, sa traduca in limbaj rational (hiperbolizant) reprezentarile magiei pe de o parte, ale fascinatiei si spaimei, pe de alta, pentru a le conferi verosimilitate. La limita realului cu irealul, prin ambiguitatea ce rezida in imposibilitatea separarii explicabilului de inexplicabil, a rationalului de irational, prinde substanta individualitatea protagonistului.

Scriitori romani