Luca - caracterizare
Naratorul omniscient din Tratament fabulatoriu vorbeste pentru prima oara de protagonistul romanului intr-o paranteza pe care o face dupa primele zece pagini ale capitolului incipit: "Luca va avea ocazia sa afle despre existenta acestor duble calendare, si, fara sa se preocupe prea mult de Fitolron, pe fondul unor intamplari personale solicitante din punct de vedere psihic, va extinde in imaginatia sa abstractia dublului calendar pana ce nu-i va mai putea rezista".
In cadrul aceleiasi paranteze, naratorul il informeaza pe cititor si, se pare, si pe personaj ("De fapt, stiu si eu daca personajul are voie sa afle prea devreme detalii despre noul sau loc de munca"), ca Fitotronul este o sera in care sunt create conditii optime de crestere a diferitelor specii de plante in orice perioada a anului. "Asa se face ca atunci cand afara e luna noiembrie putem avea intr-un colt al Fitotronului conditii meteo specifice lunii mai si in altul conditii din luna august."
intr-un astfel de cadru este plasat Luca, un tanar inginer agronom repartizat ca meteorolog la Fuica, "o comuna foarte mare, compusa in principal din doua sate despartite printr-un rau si din inca vreo trei sate ascunse in campia impadurita din partea de sud". Dupa ce afla si cateva amanunte despre trecutul protagonistului, cititorul isi poate da seama ca Luca traieste in acest spatiu o experienta esentiala care il va transforma definitiv. Pe Muntele Mare, inainte de a veni la Fuica, tanarul lucra la o statie meteorologica unde se simtea "in vecinatatea stelelor" si avea "un fel de superioritate datorita inaitimir. Era convins ca iubita sa, Ula Mierean, "e de origine extraterestra" si ca dragostea pentru ea se explica prin "tendintele lui nepamantene". Atitudinea tatalui Ulei de respingere a legaturii dintre cei doi il trezeste insa pe Luca la "realitate". intr-un moment de negare a acestui "mod romantic de a concepe viata", cum precizeaza Gheorghe Perian, Luca paraseste Muntele Mare, "nazuind sa devina alt om". Observand aceste fapte, criticul amintit ajunge la concluzia ca "autorul descrie o metamorfoza, mai precis, evolutia unui personaj in sensul adoptarii unor atitudini succesive in fata vietii".
Procesul transformarii personajului este redat chiar din perspectiva acestuia.
In capitolul denumit sugestiv "Al saptelea!", desi toate celelalte parti ale cartii sunt numerotate cu cifre romane, Luca este pus sa-si dezvaluie gandurile, autorul folosind drept pretext o scrisoare adresata Ulei Mierean. Textul seamana mai mult cu niste pagini de jurnal, personajul parand sa se foloseasca de posibilitatea adresarii catre fosta sa iubita, din dorinta subconstienta de a se intelege pe el insusi.
In aceste randuri, Luca incearca sa-si explice experienta esentiala pe care o traieste la Fuica. "in prima zi chiar, cand am sosit la Fuica () m-arrt ratacit pe dealul de langa podul mic si am avut o vedenie: ajunsesem la un conac unde traiesc vreo douazeci sau treizeci de tineri intr-un fel de falanster ascuns de stiinta si de indiscretia oamenilor. () in orice caz, pana acum, am reusit sa fac doar trei vizite intamplatoare la Conac, doua atunci, si una ceva mai tarziu".
Cu toate ca se refera la intamplare numind-o "vedenie", Luca ii descrie aceasta comunitate cu lux de amanunte fostei sale iubite, precizand chiar ca "de un an bun n-am mai reusit sa ajung pana acolo, pentru ca nu exista drum si eu nu cunosc eventualele semne dupa care, prin padure sau pe marginea raului sa te poti ghida pana acolo". Luca isi imagineaza ca, in aceasta lume bizara, reintalnirea cu Ula poate deveni posibila. Silueta unei femei din aceasta comunitate este mereu asemuita cu imaginea Ulei. ("Am avut, vazand-o de departe, aceeasi senzatie a intalnirii cu o fiinta extraterestra pe care am avut-o cand te-am vazut prima data pe trotuarul strazii principale a orasului tau"). Exercitiul de vointa pe care si-l propune Luca, in momentul in care ia decizia de a incepe o viata noua departe de Ula, ii reuseste doar aparent personajului. Refuzata in constiinta, amintirea Ulei isi gaseste alt spatiu de existenta, cel al inconstientului. Mintea eroului construieste inca din prima zi a sosirii sale la Fuica un spatiu paralel cu viata de zi cu zi. Colonia de la Temenia este, ca si Fitotronul, un spatiu destinat experientelor. De data aceasta insa, Luca intra in contact nu cu oameni care incearca sa se impotriveasca mersului firesc al lucrurilor in natura, ci cu membrii unei societati care au renuntat la orice proprietate privata, muncesc toti, mananca intr-un "fel de cantina'', nu folosesc bani si nu se casatoresc, convinsi ca numai in felul acesta pot iubi cu adevarat.
Adresandu-se Ulei, Luca nu ezita sa precizeze ca "unele dintre ideile mele s-au mai schimbat" si nici nu se teme sa recunoasca faptul ca o parte din noile sale cunostinte il considera ciudat sau chiar bolnav. "Vei fi crezand ca visez, ca am vedenii, ca toate povestile astea sunt inventii ale mele, poate ma compatimesti pentru ca ma crezi si tu bolnav cum am fost crezut mai intai de acest Pasai si pe urma si de prietenul lui, doctorul Abras etc, dar eu te rog sa ai rabdare si sa citesti pana la capat. Nu poate cineva sa viseze in serial sau sa inventeze intr-un domeniu total strain preocuparilor lui".
In paralel cu toate aceste intamplari bizare de la Temenia, care ating cele mai sensibile corzi ale personajului, Luca sufera si o metamorfoza de suprafata, concretizata in viata sentimentala.
In casa doctorului Abras, eroul o intalneste pe Gina, sotia acestuia. Gheorghe Perian apreciaza ca "nesocotind conventiile de orice fel, in primul rand cele ale casatoriei, Gina inseamna pentru Luca, dornic sa se elibereze de reminiscentele lui nepamantene, cel mai bun ajutor". Cu aceasta femeie, protagonistul parcurge prima etapa a transformarii sale. Dar nu aceasta este calea pe care vrea sa o urmeze tanarul inginer pentru a deveni "un om cu totul nou". Natalia, o studenta care se deosebeste de celelalte doua personaje feminine din viata lui Luca prin candoarea cu care le acorda "incredere absoluta" tuturor celor din jur, ii va dezvalui lui Luca adevarata sa imagine. Dragostea dintre cei doi "se particularizeaza prin faptul ca poate fi acceptata de sistemul social existent («Nati il apucase de mana in vazul tuturor»), ceea ce nu i s-a mai intamplat pana acum protagonistului" (Gheorghe Perian). Idealul uman al personajului se incadreaza deci in codul moral preexistent. Eliberat de fantasme si nelinisti, Luca este gata sa accepte iubirea casnica, vazand-o ca pe o incununare suprema a cautarilor lui. Naratorul lasa insa finalul deschis. Daca la suprafata Luca pare vindecat si total schimbat, metamorfoza profunda ramane un semn de intrebare: "Privirea ei candida si severa sorbind aceste cuvinte. Si siguranta cu care Luca stie ca, spre dimineata, adormind langa trupul ei cald, va visa din nou penita din varful pendulului cine stie carui aparat de ascultat universul alergand aiurea pe o hartie liniata. Va reusi atunci sa faca punctul ?".
