LIMPEZIMI - Volum de versuri de Ion Pillat.

A fost publicat la Editura Scrisul Romanesc din Craiova, in anul .

Cuprinde ciclurile Limpezimi, Acuarele in Delta, Ceruri straine, Popas la Stambul, Stante (zece poezii traduse din Jean Moreas), Interior, Calendarul viei. Elegii. Ciclul Calendarul viei a fost trecut in sumarul editiei a doua a volumului Pe Arges in sus, tiparite in 1936 la Bucuresti, in colectia "Biblioteca pentru toti" a Editurii Universala Alcalay & Co. Poeme din Limpezimi sunt reluate, intr-o ordine diferita de cea originara si cu unele titluri schimbate, in volumul Pasarea de lut (Bucuresti, Ed. Adevarul, 1934).

Volumul este reprodus in forma sa din 1928, cu eliminarea ciclului de traduceri din Jean Moreas, in editia definitiva de Poezii, voi. II, aparuta in Editura Fundatiilor Regale in . Poeziile au fosl scrise in'perioada 1923-l927, majoritatea la Bucuresti si Miorcani. Despre ciclul Calendarul viei, poetul noteaza ca a fost "conceput in via de la Florica" (zece din cele douasprezece poeme sunt datate, totusi, cu anii 1925-l926, la Miorcani, doua fiind definitivate in Bucuresti).

Apreciat ca "mai putin unitar, mai faramicios" (Cornel Regman), volumul a fost situat de critica intr-o etapa finala a "traditionalismului" pillatian in care, "stoarsa de sucuri, poezia lui a capatat limpezimi de diamant", devenind, in raport cu reperul cel mai inalt, Pe Arges in sus (1923), "o poezie a senzatiilor rafinate, in special vizuale, olfactive si gustative, (care) se produce intr-un material deloc nou, reprelucrat cu o arta de giuvaergiu" (D. Micu). Despre "melodia versului" si "virtuozitatea versificarii atingand cea mai inalta treapta pentru intreaga lirica pillatiana" vorbeste si Cornel Ungureanu, argumentand clasicismul lui Ion Pillat (Al. Philippide observase, mai devreme, ca titlul cartii "se potriveste intregii opere poetice a lui Ion Pillat. Adancimea limpede e insusirea de capetenie a clasicismului").

Poemele din acest volum se fac, desigur, ecoul liric al unor privelisti diverse, culese deopotriva din spatiul autohton, cel mai frecvent evocat (tinutul argesean, Miorca-nii moldoveni, Delta) si din alte geografii (de exemplu, cea musulmana), se restrang, alteori, in perimetrul interiorului domestic (v. ciclul Interior). O unitate exista, totusi, si ea tine de natura descriptiva a acestei poezii - cele mai multe poeme sunt niste pasteluri - si de culoarea lirismului, - senin-melancolic, marcat de trecerea inexorabila a timpului si de cautarea unor repere durabile in peisajele contemplate. Din acest punct de vedere, continuitatea fata de volumul din 1923 este usor de sesizat, cu atat mai mult cu cat un intreg ciclu - cele douasprezece piese din Calendarul viei - ne intoarce in mod explicit spre lumea de la Florica iar cateva motive lirice de baza revin: toamna si amintirea, pribegia si intoarcerea in tinuturile strabune, intima comunicare dintre trecut si prezent (cu imaginile laitmotivice ale raului si drumului, ale "casei amintirii" etc).

Ciclul inaugural, purtand si titlul cartii, ii da si tonul fundamental, versurile sale stand sub semnul limpidatii solare a peisajului si a starii de suflet pe care o genereaza. Primul text din volum vorbeste deja despre "murmurul incetinel/ De ape limpezi leganate-n scoc" al "garlei linistite" in care "canta roata unei mori", in apropiere, alte "ape limpezi" de rau, prin care "privesti pana-n fund/ Nisip de aur tremurand lumini", apoi "raul plin de soare, plin de cer"; mai incolo, un drum din vie "ce suie-n limpezimea lui Prier", la cotitura caruia "un piersic proaspat inflorit pe cer" pare "un tanar zeu pe tarmul de colina/ (ce)-aduce scoici trandafirii pe brat", sau privelistea unor coloane albe

"Pe varful dealului de unde vezi
Albastrul ses al vremii si al zarii,
Rasar cu seara, zvelte din livezi,
Si albe ca fecioare-n portul tarii"

asociaza luminozitatii peisajului local amintirea universului clasic, arcadian, pe care carti urmatoare, precum Tarm pierdut (1933) si Scutul Minervei (1936), il vor evoca aproape in exclusivitate.

Fine irizari de lumini si jocuri de umbre, culoarea niciodata stridenta dau tonuri de acuarela acestor poeme descriptive, fara exces de imagistica, aducand insa in sprijinul sugestiei armonia sonora a versurilor: "sub umbrare de frunze prin care/ Lumina de soare se cerne-n pahare', "prin chiparosi amurgul brumand si tremurand/Si-n suflet nostalgia , "Nalucitor, o lira de-argint s-a destramat" Un fel de replica a parasitei "case a amintirii" din celebra Aci sosi pe vremuri (in volumul din 1923) este aici Hanul cu randunici, ce reactualizeaza si motivul traditionalist al intoarcerii, in timp ce un poem ca Primavara readuce, in atmosfera solara, melancolia trecerii in contrast cu statornicia marilor elemente naturale, tot ca in Pe Arges in sus, in versuri, ele insele, de o mare simplitate expresiva:

"E soarele biruitor. Ciresii Au ridicat, invinsi, steag alb in vant. Livezile isi numara plaiesii. Un cuc dicteaza pacea pe pamant. Si sus, pe zarea vremii, ca o dunga De mari albastre cu sclipiri de nea, Bucegii neclintiti, pe cand se-alunga Si tren si primaveri si viata mea."

Sub semnul aceleiasi calme si usor elegiace contemplatii sta si ciclul Interior, - suita de "naturi moarte" in care e-motia in fata peisajului e transferata in spatiul odaii si al obiectelor ei, - tablouri, carti, vaze cu flori, icoane, bibelouri, ce nu se impun insa atat prin relieful plastic cat prin reverberatiile intr-o sensibilitate predispusa reveriei ce dematerializeaza lucrurile, le inconjoara cu halouri muzicale, le simte parfumul secret. "Limpezimile" sunt aici ale acestor stari de evanescenta, in clar-obscurul atmosferei:

"Pe scrinul scund, pe masa de mahon, Clestarul cupei picura amurg. Se cern garoafele lui Luchian Si sangerate curg din rama lor Pe-o strachina un cerb a tresarit Si de pe raft, din fiece volum, Poetii ies s-asculte linistit Un cantec risipit ca un parfum"; sau, text-efigie pentru aceasta lirica a contemplatiei ce vrea sa retina efemerul, versurile din Clestar. "Sa prind neaua verii si-o floare ce moare, in fata oglinzii am pus un pahar"

Foarte apropiat de universul din Pe Arges in sus este ciclul de douasprezece poezii Calendarul viei, care ofera cateva din paginile cele mai consistente liric ale cartii. Fiecare piesa poarta ca titlu numele popular al lunii pe care o reprezinta (Martisor, Prier, Florar, Ciresar) si este alcatuita din distihuri, avand structura ritmica a "alexandrinului romanesc" utilizat de poet indeosebi in volumul amintit.

Programul traditionalist transpare in multe versuri ca afirmare a unui sentiment al pamantului, al legaturii perene cu peisajul autohton si cu oamenii lui, al comunicarii osmotice dintre prezent si trecui, ca, de pilda, in primul poem al ciclului.

Martisor.

"Te simti legat de toate - nu poti urni o piatra.
Aceste lucruri simple ce vesnice iti sunt!
Ce sfanta bucurie descoperi in pamant
Pe unde-au mers parintii iti duci si tu copiii.
O noua viata astazi de viata veche legi".

Inca o data, sufletul omului se regaseste in natura contemplata, lunca argeseana e din nou "deschisa ca o carte" (dupa cum in cartea din 1923, "privelistea" trebuia sa fi "o psaltire"), natura e patrunsa nu doar de luminile clipei prezente ci si de trecutul sedimentat, retrait prin contemplare, reamintit de sunete familiare (toaca, clopotele si clopoteii, murmurul apei, fosnetul padurii). Acest univers bucolic si agrest (trimitand, cum s-a observat de catre comentatori, la Vergiliu dar si la Francis Jammes, din caic poelul tradusese impreuna cu Pcrpessicius) isi asociaza vitalitatea frusta cu insemnate elemente livresti. P. face din evidentierea caracterului programatic al ciclului o ocazie de nuantare a lirismului sau de carturar ce gusta in egala masura emotia elementara si cea, mai complexa, a Bibliotecii, - iar numele de referinta sunt cele ce puteau fi ghicite din motivele poetice preluate sau inrudite, din culoarea senin-elegiaca, "horatiana", a lirismului; le regasim, de exemplu, in finalul poemului Undrea: "Si, ca poet al viei ser-bandu-i sfantul hram, / inchini pentru Horatiu, Virgil si Francis Jammes"; sau, pe teren romanesc, in Vinicer. "Ca Anton Pann de veseli cand da de un nerod, / Cu metodologie sa bem al vitei rod". (Oarecum noua este, in aceasta suita, nota ironica prin care poelul agrest se desparte de lumea cafenelei bucurestene, a "estetilor" si a orasului in general: "Sa uiti de capitala, de genii, de confrati"). Nu lipseste din galeria "modelelor" nici Alecsandri, prezent cu a sa reverie la gura calda a sobei, in preajma vetrei, inca din Ctitorii ce deschideau Pe Arges in sus: "Gandeste-te la omul acela din Mircesti, / Senin la gura sobei ca tine - il iubesti' Ultimul ciclu al volumului, Elegii, continua -insa cu o mai scazuta vigoare lirica - linia poeziei descriptive cultivate pana acum, intr-o formula clasica mai cuminte (cateva poeme sunt scrise in ritmuri eminesciene). Mai autentic elegiac suna ultima piesa a ciclului, De voi muri, in care s-a vazul un fel de Mai am un singur dor al lui Ion Pillat (C. Ciopraga): "De voi muri - departe de cetati/ in brazda neagra-a plugului, la noi, / Sa ma lasati culcat pe spate, gol, / in mana cu o ghinda de stejar"

Scriitori romani