"Cestiunea cand a-nceput a se scrie romaneste e tot asa de anevoioasa de dezlegat ca si aceea cand a inceput a se vorbi romaneste, inainte sau dupa colonizarea Daciei cu romani?" Spre a raspunde acestor intrebari cu oarecare fundament, cautam sa amintim faptele urmatoare:
a) ca limba latina vorbita de popor diferea mult de limba clasica, intrebuintata de starile societatii culte din Roma si in scrierile clasice ale autorilor din epocele stralucite ale latinitatii;
b) ca in dialectele italice si in vechea limba latina se aflau sunete si forme care, puse in atiune, prezinta o mare asemanare cu limba romana;
c) ca limba latina vulgara (numita "sermo plebeius, proletarius, quotidianus, pedestris, rusticus, usualis, vulgaris, ruralis, simplex, publicus sau numai rusticitas, lingua rustica, peregrinitas etc. predominanta cu timpul si ajungand a deveni generala, pe cand cea clasica ramase ca limba moarta, aceasta limba vulgara dete nastere la sapte noi limbi, numite novo sau neo-latine, adoptand termeni straini sau creind altii noi, modificand intelesul vechilor cuvinte sau alegand dintre sinonime pe cel ce le convenea de preferinta, toate acestea sub diferite influente si necesitati.
Dupa invingerea dacilor, tarile dintre Tisa si Dunarea de jos fura presarate de colonii romane, aduse "ex toto orbe romano ad urbes agrosque colendos"3. Acesti "cives romani", porniti parte de prin Italia, Spania, Galia, dar mai cu seama din celelalte provincii ale imperiului (cum era Tracia, Moesia, Panonia, Asia etc.) se asezara in grupe mai mult sau mai putin numeroase prin diferite localitati si in diferite intervale, caci nu se poate admite o singura si imensa expeditie de coloni.
Coloniele din Dacia, cate se cunosc, sunt cele urmatoare:
I Colonia tiemensis (diemensis sive zemensium), in Banat.
II Colonia Ulpia Traiana Sarmisaegethusa metropolis, la Gradistea, in Hateg.
III Colonia apulensis sau municipium septimum apulcnse la Alba-Iulia, in Transilvania.
IV Colonia napocensis, impreuna cu vicuspatavicensium1, care dobandi ,jus coloniale" de la imparatul Sever.
V Coloniile mai mici (al caror numar a ramas necunoscut) duse in toate partile Daciei si in provinciile vecine (Panonia, Moesia, Tracia), dupa cum rezulta din lele pentingeriane, din itinerare, inscriptiuni si alte documente.
Oprindu-se asupra unora din ele, sa mentionam descoperirile urmatoare si cercetarile facute pe teritoriul Transilvaniei.
In anul 1858, Carol Torma gasi la Coplean (tinutul Szoloc-Doboca) in Transilvania, pe un altar votiv, o inscriptiune din cele mai insemnate in seria celor descoperite de vreo cateva decade pe teritoriul Daciei. intr-insa e vorba despre un val oarecare si despre
o importanta regiune dacica. Inscriptiunea s-a tiparit in "Corpus inscriptionum latinarum' si formeaza punctul de plecare al investigarilor pentru asa-numitul "limes dacicus", limita Daciei. in 1862, Carol Torma a dat de numele valului si rezultatele lui au fost recunoscute de arheologii si istoricii straini, afara de Romer si Theodor Ortvay5. in urma obiectiunilor acestuia din urma, Carol Torma isi reincepe cercetarile cu mai multa scrupulozitate la 1879 in partea superioara a Limitei. Rezultatul fu cunoscut (la 1882) intr-o dizertatiune de 8 coaie intitulate "A Limes Dacicus felso resze", Torma Karolytol, tiparita cu cheltuiala Academiei ungare din Pesta. Scrierea cuprinde prima parte a investigarilor, caci autorul se ocupa cu cercetarea partii inferioare a Limitei.
I Prima parte considera regiunea raului Samus (Semesiul sau Samesiul), special "Agrum napocensem" si raporturile lui cu Limita. Momsen a aratat ca acolo, unde astazi se afla Clujul, a fost odinioara "Colonia Napoca" a romanilor. Torma se opreste doar asupra agrului napocensis. De la Napoca, mai multe drumuri mergeau catre val prin agrul napocensis. Torma arata ca de aci se despart sase drumuri: 1, drumul de la "Napoca" la "Porolissium" (Cluj-Turda); 2, cel care de la Napoca mergea catre "Samesiu-falcu" si catre raurile "Samesiu" si "Sieu"; 3, catre "Porolissium" (poate Mojgrad) si catre "Resculum" (Sebesul); 4, apoi drumul regiunii de la "Porolissium" la ,3uciumul-mic"; 5, drumul de la "Zuturi" (prin Mierte si Restolt) la Buciumul-mic; 6, cel ce ducea de la zuturi peste Kozeplak Almasiu si, precum se pare Fildu-de-mijloc la Resculum.
Prin aceste drumuri se leaga cele 29 sate, care arata semne de colonizatiune romana. Torma vorbeste deosebit despre fiecare sat, si se sileste a da o topografie acurata despre agrul napocensis. Dizertatiunea se termina prin amanuntita explicare a inscriptiunii romane si prin determinarea regiunii raului Samus, regiune care, dupa afirmarile sale, forma tinutul ce se intinde intre Sebes, Mojgrad, Tiheu si Coseiu in directiunea valului si a limitei naturale. Cat despre raporturile ce existau intre agrul napocensis si Limes dacicus, ele erau cele urmatoare, dupa Torma:
Napoca a fost zidita de Traian, insa colonia avea un caracter civil, pentru ca statiunea militara de capetenie a Daciei septentrionale era Potaissa, zidita [de] asemenea de catre Traian. Aci a fost silita legiunea V macedonica, stationata pana la parasirea Daciei. Inscriptiunile descoperite la Turda mentioneaza despre soldatii acestei legiuni si se scot inca foarte multe caramizi purtand semnul legiunii. Legiunea V macedonica apara Limita, avand la caz de trebuinta trupe auxiliare si formand baza strategica a fruntariei. Din inscriptiunile pan-acum gasite, se poate argumenta ca autoritatile civile ale Daciei septentrionale (adica ale provinciei Porolissensia) a avut resedinta la Napoca pana cand autoritatile militare au stat la "Potaissa". Astfel "Potaissa", iar nu Napoca, trebuie considerata ca baza de aparare in partile superioare ale limitei dacice.
Diplome militare
a) Cea dintai e data de Traian la anul 106 dupa Christos, adica dupa intaiul razbel cu dacii, si privitoare la ostile romane care, in urma razbelului, stationasera in Moesia (Bulgaria de astazi). Ea este in cuprinderea urmatoare:
Diplome militare
Imp. Caesar Divi Nerva f. Nerva Traianus
Augustus, Germanicus, Dacicus, Pontifex
Maximus, Tribunie. Potest. VUI. Imp. III, Cos. V. P. P.
Equitibus et peditibus, qui militant in alis tribus, et cohortibus septem, quia appelantur I Claudia Gallorum, et I Vespasiana Dardanorum, et Gallorum Flaviana, et I. Flavia Commagenorum, et I. Lusitanorum Cyrenaica, et II. Lucensium, et II. Flavia Bessorum, II. et III. et. III. Gallorum, et sunt in Moesia superiore sub A. Cecilio Faustino, qui quina et vicena pluravc stipendia merverunt, idem dimissis honesta missione, et classicis, quorum nomina subscripta sunt, ipsis, liberis posterique eorum, civitatem dedit, et conubium cum uxoribus, quas tune habuirent, cum est civitas iis data, aut siqui caelibes essent, cum iis, quos portea duxissent, dumtaxat singuli singulas. A. D. III. Idus Mai C. Julio Basso, Cn. Afranio Destro Cos. coh. III. Gallorum, cui praefuit P. Valerius Sabinus Pediti
Ambirano Juvenci f. Rauric.
Descriptum et recoquitum ex ula
aenea, quae fixa est Roma in muro
port templum Divi Aug. ad Minervam.
b) A doua e data tot de Marcu Ulpiu Traian in anul 110 al erei noastre, sau dupa terminarea celui d-al doilea rezbel cu dacii. Ostile romane ramasesera in provincia ocupata, spre a o apara.
Imp. Caesar Divi Nerva f. Nerva Traianus Aug. Germ. Dacicus, Pontif. Maximus, Tribunie. Potestat XIII Imp. VI. Cos. V. P. P. Equitibus et peditibus, qui militaverunt in alis duabus, et cohortibus decern, quae appelantur I. Civium Romanorum, et. I. Aug. Ituraerum, et. I. Aug. Ituraeorum, Sagitar, et I.
Britanica & C. R., et I Hispanor. P. F., et I Thracum C. R., et I Ituraeorum, et I. Flavia Ulpia Hispanorum & C. R., et II. Gallorum Maccdonica, et III. Campestris C. R., et pedites singulares Britannici, et sunt in Dacia sub D. Terentio Scauriano, quinis et vicenis pluribusve stipendiis emeritis, dimissis honesta missione, quorum nomina subscripta sunt, ipsis liberis posterisque eorum, civitatens dedit et conubinus cum uxoribus, quos hune habuissent, cum est civitas eis data, aut siqui caelibes essent, cum iis quos portea duxissent, dumtaxat singuli singulas. A. D. XIII. K. Mart. Sev. Scipione Salvidiano Orfito, M. Peducaeo Priscino Cos. Ala I. Aug. Ituraeor, cui proeest
C. Vettius Priscus
Ex gregale
T. Hoemo Horati Ituraeo,
et f. eius, et Marco f. eius, et Antonio f. eius
Descriptum ct recognitum etc.
c) A treia e data de imparatul Eliu Adrianu, la anul 129, in cuprinderea urmatoare:Imp. Caesar Divi Traiani Parthici f. Divi
Nerva nepos, Traianus Hadrianus Aug.
Pontif, max., trib. potest XIII. Cos. HI. P. P.
Equit. et peditib., que militaver, in ala et
Vexillation. equit. Illyricor., et Coh. III, que appelant I.
Hispanor, et. I Hispanor. veteran., et II. Flav. Numidar, et II. Flav. Bessor. et III Gallor, et sunt in Dacia inferiore sub Plautio Casiano, quin et vicen. plurisbusve stipendis emeritis, dimissis honesta missione, quorum nomina subscripta sunt, ipsis, liberis posterisque eorum, civitatem dedit, et conubium cum uxoribus, quas hune habuissent, cum est civitas iis data, aut si qui calibes essent, cum iis quas portea duxissent dumtaxat singuli singulas, a. d. XI. K, April.
P. Juventia Celso II. Q. Julio Balbo Cos. Vexillatio equitum Ilyricor.
Ex gregale
Eupatori Eumeni e Sebastopol.
et Eupatori f. eius, et Eupatori f. eius,
et Eumens fii. eius, et Thrasoni fii. eius,
et Philopatra fii. eius.
Descriptum et recognitum etc.
Aceasta diploma zice dl. T. Cipariu este cu atat mai interesanta, ca s-a aflat chiar in Romania, judetul Romanati, in martie 1839, incat Dacia inferiore dintr-insa insemneaza fara indoiala partea Daciei din stanga Dunarii, fata cu Moesia inferioara din dreapta'.
d) O a patra diploma militara, care in prima ei ina e mai de tot stearsa, data de Antoniu Pialu la 157 dupa Christos, dupa ce aminteste "III alae et XI cohortes Hispanor. Comon., Vindelicor & Comnagenor; Ubror. et Thracum sag., Gallor. Dacicor, aut Statio Prisco" stationate, pe cat se pare, tot in Dacia, ca si cele din Diploma b a lui Traian, pe prima-i ina, conservata in intregime, scrie:
civitatum romanus,
qui eorum non haberent, dedit, et concubiram etc.
Idib. Dec. A. Canusio Praenestino, C. Lasio Eparso Cos.
Coh. I. Vindelicor & cui proeest L. Versinius Aper Hispell.
Expedite
Barsimso Colisthenis f. Cos.
Descriptam et recoquit ex ula aenea, que fixa est
Romae in Capitolio post adem Jovis O. M.In basi Q. Marci Regis Pr.
Precum se vede, armatele romane se compuneau din soldati apartinand tuturor natiunilor imperiului. Astfel erau bessi din Tracia, commageni din Siria, dardani din Moesia, gali si lucensi din Galia cisalpina sau lucani din Italia; britani si ispani; turci din Siria, geti, traci, iliri si numizi (din Africa), ubi (din partile Coloniei ale Germaniei), vindelici de pe la Angusta-Vindelicorum (Augsburg in Bavaria), in fine gali dacici, adica gali colonizati in Dacia.
Acestor colonii li se acorda jus conjugii si jus commercii, jura municipiorum si jura coloniarum , dupa ce obtineau honesta missio si jus civitatis. Ca dovada se poate cita urmatoarea inscriptiune de pe o la de arama, gasita la Celeiu:
"Imperator Caesar Divi Trajani Parthici Filius, Divi Nerva Nepos, Trajanus Hadrianus Augustus, Pontifex Maximus, Tribunitia Potestate XIII. Consul III. Pater Patriae. Equitibus et Peditibus, qui militaverunt in Alae 1 Vexillatione Equitum lllyricorum et Cohor-tibus in, qua appellantus: I Hispanorum Veteranorum, et II Flavia Numidarum, et II Flavia Bessorum, et III Gallorum et sunt in Dacia inferiore sub Plantio Caesiano, quinis et vicenis pluribusve Stipendiis emeritis, dimissis honesta missione, quorum nomina sub scripta sunt, ipsis, liberis posterisque eorum civitatem dedit et conubinm cum uxoribus quas hune habuissent, cum est civitas iis data, aut siqui calibes essent cum iis, quas portea daxissent dumtaxat singuli singulas."
"Ante diem XI Kalendas Apriles, Publio Juventio Celso II, et Quinto Julio Balbo Consulibus.
"Vexillationis Equitum Illyricomm
"Ex Gregale
"Eupatori Eumeni e Sebastopoli, et Eupatori filio eius, et Eumeni filio eius, et Thrasoni filio eius, et Philapatra filio eius.
"Dcscriptum et recognirum ex ula aenea, quae fixa est Roma in muro post templum Divi Augusti ad Minervam
Lucii Vibis Vibiani
Quinti Lolli Festi
Lucii Pulli Darheni
Lucii Equitis Gemeni
Lucii Pulli Anthi
Tiberii Claudii Menoudri
Cari Vetieni Hermetis .
Acesti coloni trebuie sa fi venit cu dialectele lor vulgare, proprii fiecarui tinut de unde plecasera. Si daca limba statului, limba oficiala, va fi fost la inceput latina clasica, limba literara din Roma, nu e mai putin probabil ca aceasta limba a suferit fara intarziere modificari insemnate, in departarea unde se aflau de centrul latinitatii culte.
Prin relatiunile continue dintre dansele, dialectele vulgare introduse in Dacia nu numai de coloni, ci si de legiunile romane, care se prefirau din loc in loc, dupa ordinile ce li se dau, si dupa nevoile si imprejurarile ce se iveau - dialectele vulgare se contopira cu timpul, dand nastere unei limbi noi, al carui fond si a carei sorginte era insasi limba rustica latina.
Nu se poate fixa precis epoca cand [se] va fi format definitiv aceasta limba neo-latina. Dialectele vulgare trebuie sa se fi vorbit continuu, pe cat timp Dacia s-a aflat pe de o parte sub dependenta directa a Imperiului Roman de Apus, pe de alta parte sub influenta limbii latine si a dialectelor italice. Coloniile - fie militare, fie civile - stau in neintrerupta comunicare cu Italia si Roma, cu tarile de unde emigrasera. Si-apoi legile, ordonantele, actele publice si private erau scrise negresit in l[imba] latina, limba oficiala a statului, in care se pertractau toate afacerile in armata, in judecatorii, in toate institutiunile si ramurile administrative.
Aceasta stare de lucruri dura de la inceputul secolului II pana la cel de-al VII-lea (spatiu de vreo 500 ani) cand imparatul bizantin Foca, printr-un edict din 602, suprima intrebuintarea lfimbii] latine in provinciile orientale ale Imperiului, inlocuind-o cu cea greaca.
Uzul latinei vulgare in Dacia
Faptul ca limba latina vulgara a fost intrebuintata in Dacia si in provinciile limitrofe e atestat prin mai multe documente, dintre care vom cita:
I. Inscriptiile de pe lele cerate, cu date dintre anii 131 si 167 dupa Christos. Ele constituiau in primii secoli ai crestinismului, niste lite ce se purtau de oameni, atarnate la brau ori la mana si serveau spre a se face diferite insemnari pe dansele. Cand se desfaceau pe balamale in 2, 3,4 si mai multe foi, se numeau Surrvxo, diptice, xpumwa, triptice, nevreacruxa, in fine TtoXvnrruxa cand erau mai mult de 5 lii. Aceste le purtarete erau uneori de fildes, insa pentru oamenii de rand se faceau mai adesea de lemn simplu, precum de brad, de tei si de cimisir. De brad sunt si aceste lite cernite, triptice complete sau desperecheate care in mai multe randuri, de la anul 1790 pana la 1854, s-au gasit intr-o mina romana parasita din timpi imemoriali, situata in coasta muntelui Leti, langa comuna Rosia, aproape de Abrud-Bania (tinutul Abrudului). Ele se afla acum raspandite prin muzeele din Pesta, din Cluj, din Blaj si din alte localitati ale Transilvaniei. in anii 1786 si 17881 aceste le fura gasite si studiate de I. Fred. Mossmann intr-o dizertatiune speciala numita "Libellus aurarius, sive ulae ceratae, super repertu, quos nune primam edidit Ioannes Ferdinandus Mossmann"2. Ele continua, scrise cu litere latine cursive, adeseori cu totul sterse, diverse inscrisuri particulare, precum acte de asociatiunc pentru inmormantari, contracte de inchiriere si mai ales de vanzari, printre care sunt si vanzari de sclavi. Ele dau curioase si interesante indicatiuni nu numai asupra petrecerii primilor coloni romani in provincia Daciei, ci si asupra limbii ce intrebuintau dansii. Iata textul celor ce ne intereseaza:
a) Tabla din 142 dupa Christos:
Dosius Breucus emit moncipioque accepit puerum Apolous-trum, Sine is quo alio nomine est, N(atione) Grecum, apocatum pro nucis duabus X. DC de Bellico Alexandri, f. a. M. Vibro Longo, eum puerum sanum traditum, furtis noxaque salutum, erronem fugitivum kaducum non esse prestari et siquis eum puerum q. d. a., partenve quam quis ex eo evicerit, q-m. emplorem s. s. eunve ad quea respertimbit, uti frui habere possidere-que recte liceat, hune quantum id erit, quoel ita avictuno, fuerit, t. p. duplam p. r. d. f. r. Dasius Breucus, d. f. p. Bellicus Alexandri, idem fide sua esse inssit Vibrus Longus proque eo puero q. s. s. est pretium eius X. DC accepisse et habere se dixit Bellicus Alexandri ab Dasio Breuco.
Act. Kanab. Leg. XIII. g. XVII Kal. Junius Rufino et Anadratc Cos.
b) Tabla din anul 160 dupa Christos:
CI. Julianus mulierem nomine Theoditem, sive ea quo alia nomine est, N. Creticanu, apoctedam pro nucis duabus X quadrin-gentis viginti, de CI. Phileto, f. a. Alexandro Antipatii, eam mulierem sanam traditam esse emptori s. s. et si quis eam mulierem q. d. u., partenue quam quis ex eo evicerit, q. m. emptorem s. s. eunve at quem ea res pertinebit, uti frui habere possidereque recte livat, hune quantum id erit, quot ita ex ea quit evictum ablatunve fuerit, sive quot ita licitum non erit, tantum pecuniam probam recte dari f. r. CI. Julianus mii. L. s. s. d. f. p. CI. Philetus. id fide sua esse inssit Alexander Antipatii, in que eam mulierem, que s. s. est, pretium eius X. CCCCXX accepisse et habere se dixit CI. Philitus a Claudio Juliano mi. s. s.
Act. Kanab. Leg. XIII. g. IUI Nonas Octobrey Bradua et Vara Cos.
Val. Valentis L. III g. Cn. Vari A. a. Ael Dionysi Vet.
Leg. Paulini a eis Jul Victorini AAEXANAPEI AmTTIATPI EEKOAO AYKTQP EETNAI. CI Philiti venditoris ibsius.
Aceste doua le cerate sunt contracte pentru vanzarea de sclavi si sclave, scrise dupa un anume formular juridic, care aci s-a gasit mai intai complet, caci pan-aci se cunosteau numai unele fraze dintr-insul. Daca limba acestor documente e corecta, ortografia insa nu e tot astfel, precum arata expresiunile grecum si prestari fara a, apocatum (si aputatum) fara h in ela a), at, quot, quit cu / in loc de d in la b). Alte diferente, ca kaducum cu k in loc de c, pretim fara a sunt sau permise sau erori de scriere.
Ambele aceste le au fost copiate dupa original de catre dl. Timotei Cipariu.
Cea de-a doua se considera ca cel mai vechi si mai interesant document istoric despre existenta si uzul Ifimbii] latine vulgare in vechea Dacie. Aceasta inscriptiune (al carei semnatar era grec. Precum arata scrierea si numele lui", se termina, dupa cum vazuram. Prin cuvintele urmatoare:
«Alesandrei Antitatri SECONDO A VKTOR SEGNAI CI. Phileti venditoris ibsius». "Autorul ei a comis doua erori ortografice, una in numele sau propriu, scriind ANTITA TPl in loc de ANTKYA TPl si a doua in secondo in loc de secundo, si e probabil ca si secondo cu o e scrisa in loc de secundu cu u, dupa pronuntia greceasca. Cel mai interesant cuvant insa, in aceasta inscriptiune, este forma curat vulgara segnai in loc de cea clasica signavi, din care se cunoaste ca si pe atunci se pronunta segn cu e in loc de sign - cu /, precum pronuntam noi astazi semnu (ca si italienii segno) si iarasi ca digama latinii din persoana I a preteritului de conjugarea I nici pe atunci nu se pronunta, cum nu se pronunta nici la noi, nici la italieni, ci zicem semnai, italieneste signai " . Asadara formele latine secondo in loc de secundus si segnai in loc de signavi sunt atat de decisive, incat vulgaritatea lor nu se poate trage la indoiala".
Revazand acum la lele cerate, iata cea de a treia:
c) Tabla din anul 167 dupa Christos:
Descriptum et recognitum ex libello qui propositus erat
Alb. maiori ad stationes (m) Resculi, in quoscriptum erat, id quod i(nfra) s(criptum) est.
Artemidorus Apolloni, magister collegi Jovis Cermeni, et Valerius Niconis, et Offas A (enofili), questores collegi eiusdem, posito hoc libello publice testantur, ex collegio se, ubi erant hom. LIII, ex eis non plus remasisse ad Alb., quam quod h. XVII, Julian Juli quoque commagistire sumi ex dic magistri sui non accessisse ad Alburum, neq. in collegio, seque eis, qui presentes faerunt, rationem reddedisse, et si quit eorum abuerat, reddedisent sive funeribus, et cautionem suam, in qua eis caverat, recepisset, modoque autem neque funeraticis sufficierent, neque loculum aberet, neque quisquam tam magero tempore diebus, quibus legi continctur, convenire voluerint, aut confere funeraticva, sive nu-mera, sepre ideirco per hune libbelum publicae testantur, at siquis defunctus fuerit, ne putet se collegium abere, aut ab eis aliqucm petitionem funeris abiturum.
propositus Alb. marori V. Idus Febr. Imp. L. Aur.
Act. Alb. marori.
Aceasta ula este o diploma, un act public de alta natura si dupa alt formular decat cele precedente. De aceia, stilul si ortografia sunt mai vulgare, precum rezulta din expresiunile: Menojili cu/in loc de ph; remasisse fara n ca in romaneste (ramasese); presentes fara ae; reddedisse si reddedisse! cu e in loc de /; siquit in loc de siguid; verbul abere (aberet, abuerat, abiturum) fara h ca in romaneste si latineste avere; apocatum din apucatim (de unde dl. Cipariu banuieste ca s-ar deriva al nostru apucat, apucare etc.
Aceasta ula este reprodusa dupa editiunea lui Mossman:
II. O alta dovada este numele de romani, aplicat locuitorilor din Dacia; se poate vedea in "forma cu care, in versiunea gotica, se exprima numele de romani, ceva ce demonstreaza ca pe acele timpuri, adica in sec. IV, numele de roman se pronunta cum il pronuntam noi astazi, cu re in prima silaba: Ru in loc de Ro, si cu ae obscur nazal in silaba a doua man (man, w««), ceia ce gotii neputand pronunta ca romanii, o pronuntau iarasi cu u, precum si astazi pronunta stramosii lor si scriu, ca si gotii, rumun in loc de roman. Altminteri nu s-ar putea explica pentru ce gotii n-au scris roman cu a, ci rumun, cu u: rumuneis sau rumoneiss .
Pe timpul Iu Justinian, adica pe la anul 530, Jomande, episcop gotic al Ravenei, numeste cetatea Nova din Dacia, Sclavino-Ru-munense, ceva ce coroboreaza asertiunea de mai sus .
III. Un alt treilea vestigiu despre limba latina vulgara in Dacia se gaseste in cuvintele reproduse de scriitorii bizantini despre un eveniment intamplat pe la anul 629 in partile muntelui Emu (Emimantului). in aceasta privinta, iata cum se exprima d. Cipariu:
"Teofan bizantinul, in Chronografia sa, la anul 6079 , scriind cum Comentiolu, impreuna cu Martin, amandoi ducii romanilor, ascunzandu-se in padurile muntelui Emu si iesind asupra chaganu-lui Avarilor dis de dimineata, cand chaganul nu era in stare a se apara, era sa repoarte o victorie insemnata, daca o imprejurare fatala nu le-ar fi nimicit cugetul - zice ca calarea un ostean, lepadand sarcina jos, sotul osteanului striga acestuia in limba parinteasca sa se intoarca-napoi, zicand "torna, torna, fratre", care vorbe domnul calari nu le auzi, dar ca alti osteni, auzindu-le si crezand ca sotul lor le striga sa se-ntoame inapoi si sa fuga, toti o luara la fuga, strigand in gura mre portia, torna" . Acestea intamdu-se in partile Traciei locuite de romani, se-ntelege ca ostenii au fost romani, a caror limba parinteasca era aceea-n care ei strigara torna, torna. [.Aceiasi intamplare se afla scrisa si la Teofilact Simocatu bizantinul, in istoria sa, sectiunea II, cap. XV , numai cat acesta zice ca ostenii strigau retorna, iar despre limba, si mai apropiat spune, zicand ca ei strigau in limba tinutului de acolo . intamplarea fu, dupa Anastasiu bibliotecarul , in anul de la Christos 579 intr-al V-lea an al lui Mauriciu, si asa pe la capatul sec. VI, numai cat el, traducand textul lui Teofane, cuvintele torna, torna le lasa ca in textul grecesc, iar in loc defratre pune frater sau el sau vreunul din copisti, latinizand cuvantul fratre. Deci se inseala prea invatatul Ioc. Goar in notele sale, la locul citat al lui Teofane, scriind cum ca acele cuvinte ar fi italienesti, deoarece din locurile citate la Teofane si la Teofilact se cunoaste ca oastea lui Commentiolu era din romani, locuitori in Tracia, care singuri erau in stare a cunoaste acele locuri neumblate si pline de pericole, iar nu italieni, de unde si Teofilact zice ca cuvintele strigate erau in limba proprie acelor locuri. Pe drept dintre scriitorii nostri au considerat aceste cuvinte ca cele dintai urme de limba romaneasca in partea Imperiului oriental .
IV. Al patrulea document il prezinta astfel dl Cipariu: "Constantin Porfirogenetul, in sectiunea de administrarea Imperiului (cap. XXXII) , scriind despre originea sarbilor, zice ca serbii in limba romanilor se numesc serbi, de unde si serbul in dialectul vulgar se numesc incaltamintele serbilor, iar serbuliani cei ce poarta incaltaminte de acestea de jos si mizere1. in care loc, sub limba romanilor si dialectul vulgar neindoit se intelege un dialect roman, nu limba greceasca, macar ca grecii lepadand limba romana - toti au mai tinut a se numi romani. Acest dialect roman, de care nu afla urme Katanchich , e dialectul romanesc de peste Dunare in Dacia noua si in provinciile invecinate, in care serb insemneaza ootjAtk;, si in numarul plural serbi cu articolul masculin // se zice serbii chiar cum scrie Constantin, caruia - ca imparat al Constan-tinopolului - nu-i putea fi necunoscut dialectul roman din peninsula tracica, de unde atatia osteni avu Imperiul Oriental. Mai mare mirare ar fi cand Constantin n-ar fi stiut de aceasta limba. De unde testimoniul cu atat e mai interesant pentru limba romaneasca, cu cat ne adevereste ca limba romaneasca, pe la inceputul secolul X [el imparati de la 911 pana la 959 de la Christos] nu numai era formata, ci avea si articolii sai, inca, pusi inapoia numelui, ca si in ziua de astazi"3.
V. Cat despre scrierea limbii latine vulgare in Dacia cu litere grece, din secolul V pana intr-al Vll-lea, ea rezulta si se poate studia in pretioasele documente din Ravena4, publicate la Roma in 1805 de Marini, intr-o colectiune intitulata Papiri diplomatici. De aci rezulta ca nu numai in Dacia, pe timpul colonizarii si mult dupa aceia, ci si in Italia se intrebuintau caracterele grece, fie de greci, fie de cei ce nu cunosteau limba latina.
Evul mediu si Influenta greaca in limba romana
Nu numai ca limba greaca se vorbea si se scria in Dacia din cauza coloniilor grece silite pe tarmii Marii Negre (cum rezulta din inscriptiunile ce s-au gasit" si din marturiile lui Ovidiu), prin circularea monedelor grece si prin comert - caci chiar pe langa armatele lui Atila se aflau negutatori greci, care se insarcinau cu transportul si aprovizionarile - dar sosi un moment cand aceasta influenta deveni si mai mare.
Dupa caderea Imperiului Roman din Occident, partea orientala pe de o parte se grecizeaza, pe de alta e bantuita de nenumarate si continue invaziuni barbare. Acest pericol se intinde pana pe la jumatatea secolului VI si intr-insul abia se intalnesc urme despre
limba romana.
La inceputul sec. VII, imparatul Foca suprima intrebuintarea limbii latine din cancelaria si curtea imperiala, din armata, din administratiune, din tribunale si din scoale. insasi legile romane sunt traduse greceste, acomodate imprejurarilor sau prefacute dupa bunul plac al imparatilor bizantini. Cat despre greci, ei nu ezita a adapta numele mai mandru de rxouaioc , caci de mult numele de Elen sau de Elin devenise sinonim cu cel de an.
Cuvinte grece in limba romana
Desi in sec. DC crestinismul de rit oriental se introduce in Romania deodata cu oficialitatea limbii slavone, totusi multimea de cuvinte grece, mai cu seama religioase, intrasera in limba romana, ceva - ce arata ca - la ivirea lui Ciril - romanii din Dacia cunoscusera de mai inainte religiunea crestina, poate pe cand proase aci apostolul Andrei. intre altele, vom semnala pe cele urmatoare care au persistat in tot timpul influentei slavone si se intrebuinteaza insa si astazi, ca unele ce au dobandit dreptul de cetatenie (caci cele ivite mai tarziu, in epoca fanariotilor, au disparut cu inlesnire.
Numele de valah la scriitorii straini
Grecii Bizantului-romani de o noua speta, facuti si nu nascuti, adica de nume, iar nu de origine, - detera poporatiunii daco-latine din Dacia traiana si aureliana, numele de achi, sub care strainii desemna pe toti cati sunt de ginte latina; caci slovenii zic ah, asi, valachi, voiosi etc. Germanii Walch, Walach, Walsch etc. Ungurii olasz (pentru italieni) si olah (pentru romani ). Ca do despre aceasta asertine avem marturia urmatorilor scriitori straini:
a) Beniamin de Tudela, ebreu din sec. XII, contemporan cu Maimonide din Cordova, poreclit "faclia lui Israel" pentru spiritu-i patrunzator, care trai in Egipt ca medic al sultanului Saladin si a scris mai mult arabeste despre antichitatile poporului ebraic, deosebit de celelalte ale sale scrieri teologice, filosofice si medicale, calatorind ca sa cerceteze peste tot locul sinagogele israelitilor si ajungand in Macedonia, marturiseste in scrierea sa ca acea parte se numea Vlachia de Sus, 'Avu)-{3Aaxia, deoarece era locuita de romanii de la Pind. EI emite opinii curioase asupra-le zicand intre altele:
"Aci se incepe Vlachia, ai carei locuitori stau in munti. Acel
Popor se numeste achi. Ei sunt iuti la picior ca caprioarele si se cobor din piscurile lor, ca sa fure si sa jefuiasca in pamanturile Greciei. Nimeni nu se poate sui pana la dansii ca sa le faca rezbel Si sa nu cunoasca nici un stapan etc."
b) Luciu, in opera ,JDe regne Dalmat1, declara ca "apud Bulgaros, Serblos et Croatos, Vlach rumanum, latinum et italum significat."
c) Presbyter Diocleas din secolul al XII, in scrierea intitulata Regnum Slavorum , zice: "post hoc, totam provinciam Latinorum, qui illo tempora Romani vocabantur, modo vero Moro-Vlachi, hoc est nigri Latini, vocantur".
d) Cinnamu, vorbind despre romani sau achii din armata lui Leon Batacru, se exprima astfel: «oCtcbv i ^'Itoaick; drcoxKOi m&cu eivac XeYOVrca3» (Se zic a fi coloni vechi din Italia).
e) Nestor, chronicar rus din acelasi secol cu Diocleas si Cinnamu, in cronica sa aminteste in mai multe randuri despre achi, intelegand si pe vechii romani, si pe romani. Cand vorbeste insa despre luptele ungurilor cu achii si cu slovenii, la anul 6406 (sau 898 dupa Christos), lupte care s-au dat peste Nistru, negresit ca la acea epoca nu putea fi vorba decat despre romanii din Dacia, adica despre colonii si descendentii lor, romanii.
f) in biografia lui Metodiu, scrisa pe la 853 de catre un discipol al acestui apostol slav, se aminteste despre achi ca despre o nationalitate existenta, cunoscuta si deosebita de oricare alta. intre altele se spune ca la Rotislav, kneazul slovenilor, venisera proatori de la achi, greci si germani. Si chiar daca prin achi s-ar intelege alte popoare, de origine latina, totusi se constata de aci ca slavii dau aceasta numire numai celor de ginte latina .
g) in fine, chiar in epopeia germana Niebelungen (sectiunea eroilor), scrisa inainte de anul 1200 si aparuta pe timpul lui Frederic I Barbarosa, se aminteste despre achi, caci un principe Romune din tara achilor ureaza printre cei 24 principi din Orient, prezentati la Tuia regelui Ezel (Atila).
