LIBERTATEA DE A TRAGE CU PUSCA
Volum de versuri de Geo Dumitrescu, publicat la Editura Fundatiilor Regale pentru Literatura si Arta. Cuprinde versuri scrise -dupa marturia autorului - intre 1940-l943, ca "zvon /al/ unei reactii de inconformism si oroare, de impotrivire si defetism fata de dictatura si razboiul ei odios, fata de literatura de goarna si cadelnita care acompania, zelos si festiv, crimele si teroarea fascismului". Opt din poeme sunt reluate din ciclul Unu al volumului de debut al lui Geo Dumitrescu, Aritmetica (1941).
Anuntat initial - in 1943 - sub titlul Pelagra, la Editura Prometeu, interzis apoi de cenzura, volumul va aparea sub titlul definitiv abia in 1946, fiind distins (gratie recomandarii lui P. Comarnescu) cu Premiul Scriitorilor Tineri al Editurii Fundatiilor Regale. Poemul care da titlul cartii aparuse mai intai (sub titlul Luna de la Trebizonda) in "Kalende", nr. 3/ martie 1943.
Potrivit marturiilor autorului, ca si concluziilor celor mai importanti exegeti ai sai, volumul se naste ca expresie a unei duble revolte: la nivel existential si cultural, totodata. "La douazeci de ani, cand scria Libertatea, / Geo Dumitrescu /./ era foarte sincer dezabuzat. Senzatia de a fi trait totul, de a fi experimentat totul, de a fi vazut prea multe nu era artificiala, nu era poza unui adolescent teribil, ea trebuia si trebuie sa fie luata in serios // fara a-i suspecta, din pricina expresiei teatrale, autenticitatea, dramatica intensitate. Teatralitatea gesticulatiei era un indiciu al preaomenescului ei. Niciodata un continut puternic nu nimereste nota «fireasca». // Geo Dumitrescu si-a subminat inca de la inceput orice posibilitate de a a patetic, dar acest refuz, ca si respingerea inversunata a oricarui dat, dinlauntrul sau dinafara sa, naste un patos tenace" (L. Raicu).
Fascismul impotriva caruia isi ridica vocea, angajarea imediata a unora dintre texte, toate acestea nu reprezinta decat expresia contextual-istorica, alegorica (in plan stilistic) a unei viziuni asupra cosmosului degradat, a lumii invechite si bolnave, expresie de un indeniabil neoromantism. Poemul ce da titlul cartii, ampla inscenare in care "oamenii se misca ireal, apatici, afisand un indiferentism provocator" (I. Balu), text cu mesaj antirazboinic explicit, este totodata o pledoarie pentru autenticitatea existentei (si a eroismului, si a suferintei), impotriva istoriei ca inscenare cinica a unor destine alienate. Formula lirica isi atinge imediat cel dintai scop propus, acela de a-si soca cititorii: abia aparut (dupa interdictii prealabile), volumul se vede acuzat de decadenta; revendicandu-se de la climatul avangardist al mediilor literare de stanga, in Romania celui de-al doilea razboi mondial, el se raliaza programului "antiacademic", care - asa cum remarca G. Calinescu in cronica din "Natiunea" - "e si ea o academie intoarsa".
Sfidarea, revolta, ironia, refuzul indoctrinarii fac parte din noul cod - ilustrat in chip exceptional de Geo Dumitrescu. Cartea este, de-aceea, interesanta in primul rand ca o marturie de istorie literara, ea "arc cateva din semnele epocii in care s-a nascut. Gesturile de sfidare a societatii, vointa de a epata pe burghezul mediocru, fara idealuri si iara entuziasme, nu sunt straine de «fronda» suprarealistilor intarziati sau de boema euforica a lui Dumitrescu Stelaru" (D. Micu, N. Manolescu). Volumul este, in intregul sau, un aliaj paradoxal (ceea ce revine la acelasi cod al anliacademismului, in ultima instanta) de "noua gravitate" a discursului liric (in cautarea autenticitatii) si de spirit ludic, menit a submina tot ceea ce este ordine (existentiala) sau canon (cultural). Reluand metafora agresiva a titlului, I.Negoitescu observa ca poetul "trage, asadar, cu pusca in idei, in forme, in sentimente, in poezia insasi si se amuza cu o picanta nota sceptica".
"Un ochi atent va mai putea zari, in fine, cicatricea unei gauri in frunte, sau, in maldarul recuzitelor inutile, ceva ce ar putea sa semene a ideal sau a munte". |