Letopisetul Tarii Moldovei (fragment)
"Zac. . isi trimisese Stefan Gheorghie logofatul giupaneasa la tara, in pilda ca o trimite pentru trebile casei. Iara sangur, tocma in dziua candu canta beserica canonul sfantului Andrei de la Critu, la 8 ceasuri de noapte, gatindu-se Vasilie voda de beserica, inca nime nu venise den boieri la curte, au manecat sa-si ia dzua buna, dandu-i stire de acasa ca-i este giupaneasa spre moarte, cu hartiie scornita. Si intrebandu Vasilie voda pe postelnici cine din boieri este afara, au spus postelnicii ca ieste logofatul cel mare, dvoreste sa-si ia dzua buna, ca i-au venit veste de boala foarte grea giupanesai. Sa hie dzis Vasilie voda: «Ce omu fara cale, logofatul! Stiindu-si giupaneasa boleaca si nu o tine aicea cu sine.» Si i-au dzis sa intre, sa-si ia dzua buna. Au intrat Stefan Gheorghie logofatul cu fata scornita de mare mahniciune si s-au luat voie sa marga spre case-si. Spun sa hie dzis Vasilie voda: «Sa afle lucrul pre voia sa.» Nestiutoriu gandul omului spre ce meneste! indata, fara nemica zabava, ca cela cu grije, au purces indata de olac si intr-aceiasi dzi au sosit la Bagodana, la satul sau de subt munti. Si amu era si oastea ungureasca toata, cu Chimini lanas, pe potici si oastea munteneasca la Rabna cu Diicul spatariul.
Zac. . Spun de Vasilie voda ca den beserica l-au lovit ganduri de purcesul logofatului, asea fara nadejde. Si asea-si de a doua dzi dupa purcesul lui, au inceput a vedere a suna glas de unguri si de munteni. La care sunet vadzandu-sa Ciogolestii, cuprinsi si lasati de logofatul, cu care isi stiia voroava, au stat la grije ca aceia, cat pri pasitul lor si pre cautatura, cine le-ar hi luat seama le-ar hi cunoscut indata vina. Ce, mirandu-se, cum or face, sa fuga, sa-si lase casele, carii era cu totul aicea in lasi, greu si a doa moarte este si dzilele lor farsite, poate hi, cum sa dzice, s-au apucat de alta indireptatura, scriindu un ravas Cigolea spatarul la Vasilie voda intr-acest chip:
Zac. . «Milostive doamne. Eu, unul den slujitorii cei streini, mancandu painea si sarea mariei tale dentr-atatea ani, ferindu-ma de osanda, sa nu-mi vie aspra, pentru painea si sarea mariei tale, iti fac stire pentru Stefan logofatul cel mare, ca-ti este adevarat hiclean si s-au agiunsu cu Racotii si cu domnul muntenescu si sintu gata ostile, si a lui Racotii si a lui Matei voda, sa vie asupra marii tale. De care lucru adevarat, adevarat sa crezi maria ta, ca nu este intr-altu chip.»"
Ne aflam in fata unei pagini de autentica proza narativa, in care Miron Costin, urmarind o anumita idee morala (versatilitatea firii omenesti), integreaza observatiile temei mai largi a luptei pentru putere. Episodul (45, cap. XVII) capata valoare de naratiune pilduitoare si nu-i lipseste decat o observatie cu caracter de proverb, pe care autorul o insereaza in text cu putin timp inainte de a se da pe fata naivitatea lui Vasile voda: "Nestiutoriu gandul omului spre ce meneste.1" Evolutia evenimentelor. determinata de intriga pusa la cale de Gheorghe Stefan, creeaza un cadru de nuvela istorica romantica. Au loc rasturnari de situatie, tradari, confruntari sangeroase. Toate ilustreaza pentru autorul poemului Viiata lumii (1673) cat de zbuciumat a fost secolul al XVII-lea, prin schimbari repetate de domni (nu mai putin de 22 pentru intervalul de 66 de ani pe care il prezinta letopisetul) si consecintele nefaste ale setei de dominare. Intuitia lui Miron Costin functioneaza ireprosabil. intr-un context de normalitate a vietii de Curte, cand Vasile Lupu se pregatea sa mearga la biserica, logofatul cel mare (om de incredere) vine inainte-i "sa-si ia dzua buna", fiindca "» este giupaneasa spre moarte". Avea "hartiie scornita", adica o scrisoare ticluita de cineva pentru a nu da de banuit. Ipochimenul avea "fata scornita de mare mahniciune", ceea ce sporeste compasiunea naivului domnitor pentru "giupaneasa boleaca". Imprudenta fatala va fi platita scump, caci logofatul se va intoarce cu oaste si-l va alunga de la domnie. Presimtirile lui Vasile Lupu erau prea tarzii ("l-au lovit ganduri de purcesul logofatului, aseafara nadejde").
Spre deosebire de Grigore Ureche, Miron Costin are o fraza mai elaborata, marcata de formatia sa carturareasca. Se pastreaza anumite arhaisme fonetice si lexicale, regionalisme, care dau o anumita culoare textului.
