LEGENDE SAU BASMELE ROMANILOR
- Colectie de proza populara, de Petre Ispirescu, .
Cinci din cele 36 de basme pe care le cuprinde si totodata cele mai frumoase (Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, Praslea cel voinic si merele de aur, Fat-Frumos cu parul de aur, Balaurul cu sapte capete si Fata mosului cea cuminte) au fost publicate mai intai in paginile ziarului "Taranul roman" din 1862; primele trei dintre ele au aparut in acelasi an si in brosura Basme sau povesti populare. incurajat de carturari proeminenti din epoca, intre 1872-l876 Petre Ispirescu tipareste colectia Legende si basmele romanilor.
Ghicitori si proverburi, cu o introducere de B. P. Hasdeu.
Ea e conceputa in trei parti, care au aparut succesiv (1872, 1874, 1876), insumand aproximativ 30 de basme, urmate de o seama de snoave (Intamplarile lui Pacala) si o colectie de 110 ghicitori. Colectia este semnata "Un culegator typograph". Editia Legende sau basmele romanilor din 1882, realizata mai ales sub imboldurile lui Alecsandri, care o si prefateaza, a fost pe drept cuvant considerata drept editia definitiva a povestilor lui Petre Ispirescu
Ea incorporeaza un numar de 37 basme, dintre care 21 noi, celelalte reprezentand reeditari ale unor basme din editia anterioara, din 1872-l876; 14 creatii, in majoritatea lor basme, dar si cateva snoave, aparute in editia din 1872-l876, nu au mai fost incluse in cea din .
In schimb, autorul a introdus basmul lui N. Filimon Omul de piatra. Editia aceasta avea sa constituie baza majoritatii editiilor ce au urmat si care se cifreaza la cateva zeci.
Geneza colectiei lui I. se datoreaza indeosebi lui I. Ionescu de la Brad, redactorul "Taranului roman", si lui N. Filimon. C. Barbulescu crede ca ea e rezultatul unei "intelegeri" a celor doi. Filimon i-a oferit lui Petre Ispirescu si un exemplu concret, prin basmul Roman nazdravan, publicat in nr. din 14 I 1862 al amintitului ziar. Mai tarziu, povestitorul avea sa sublinieze impresia deosebita ce a facut-o acesta asupra lui: "Cand am citit cel dintai basm tiparit intr-un ziar, m-am mirat ca si basmele noastre sa fie ceva []. Si a fost destul sa scriu cel dintai basm ca n-am mai scapat; si mie-mi placea ca eu nu ma puteam stapani si unii scriitori mari si invatati de ai nostri nu-mi mai dadeau pace" (Delavrancea, apud Barbulescu). Intre acesti invatati trebuie amintiti Hasdeu si Alecsandri, Odobescu, M. Gaster, I. Urban Jarnik s.a. indemnurile si sugestiile venite din partea lor au gasit insa un teren fertil, Ispirescu provenind dintr-un mediu folcloric in care povestitul era, in acea epoca, foarte viu: "mahalaua Pescaria veche' din Bucuresti, impreuna cu alte "mahalale" bucurestene si cu cateva sate care aveau sa intre mai tarziu in perimetrul orasului, ii vor oferi povestitorului nostru peste jumatate din basmele incorporate in colectia sa. Se adauga alte trei basme din Muntenia, noua din Oltenia, cate doua din Transilvania si Moldova si unul de la aromani.
Unele au fost auzite in copilarie in casa parinteasca, de la parintii sai, altele de la muncitori bucuresteni sau tarani din diferite sate, dar si de la intelectuali din mediul urban. Asadar, autenticitatea izvoarelor nu este identica, iar modalitatile de elaborare a materialului difera.
Unele basme au fost scrise la mare distanta in timp, dupa cum le auzise in copilarie sau dupa cum le aflase, mai tarziu, de la altii. Altele au fost redactate la scurta vreme dupa ce le-a auzit.
In genere, ascultand basmul, o data sau de mai multe ori, de la una si aceeasi persoana, I. il invata, insusindu-si desfasurarea actiunii, personajele, precum si diverse elemente ce tin de arsenalul artistic propriu categoriei folclorice pe care o reprezinta. Uneori isi nota liniile generale ale naratiunii si anumite detalii, dar redactarea era personala, incat prezenta "scriitorului" I. nu poate fi ignorata.
De obicei inregistra si numele povestitorului si situatia lui profesionala sau sociala, ca si domiciliul sau regiunea din care provenea. Oricum, basmele sale au surse populare. Activitatea consacrata de Petre Ispirescu literaturii populare depaseste cu mult limitele basmului si ale prozei cuprinse in colectiile mentionate. Materialul adunat, din care o parte a ramas multa vreme in manuscris, insumeaza 73 de basme, fantastice in majoritate, la care se a-dauga un numar insemnat de snoave, proverbe si zicatori, ghicitori, jocuri de copii si cateva incercari teoretice, precum si creatii ce se inscriu in perimetrul literaturii culte.
Dintre toate, celemai importante sunt tara indoiala basmele, care ilustreaza un numar de 57 tipuri deosebite, ce se incadreaza in tipologia internationala a lui Aarne Thomson, unele tipuri fiind reprezentate de doua si, intr-un caz, chiar de trei variante. Valoarea basmelor lui Petre Ispirescu a fost unanim recunoscuta, colectia sa fiind considerata drept cea mai reprezentativa din istoria folcloristicii romanesti. Prin intermediul ei, in special basmul popular muntenesc s-a impus pe plan national, chiar daca uneori sursa lui au constituit-o povestitori din celelalte provincii.
Colectia lui Petre Ispirescu a avut o mare circulatie, inclusiv in mediile folclorice, unde a produs numeroase variante. Ea a intrat in constiinta publica romaneasca mai mult decat oricare alta colectie consacrata acestei specii, reprezentand pentru proza noastra populara ceea ce a constituit colectia lui Alecsandri pentru poezie. Unele basme din cuprinsul ci au beneficiat si de traduceri in alte limbi: engleza, franceza, ceh, s.a.
