Frumoasa era Lia,fata lui Alb-Imparat,de peste mari si tari.
Soaptele vantului raspandisera pretutindeni vestea frumusetii ei si nu ramasese fiu de imparat,pe toata intinderea pamantului,care sa nu fi facut tot ce era cu putinta pentru a o duce pe Lia mireasa in palatul sau.
Numai ca Lia nu se uita la nimeni,oricat de frumos,de bogat si de maret ar fi fost,fiu de imparat sau oricare altul.
Din turnul palatului unde-si avea iatacul nu privea niciodata in jus,langa temelia uriaselor zidiri,loc unde zile si nopti intregi asteptau petitorii din toata lumea pentru a-i cersi macar o privire.Lia nu privea decat in sus,catre stralucitorul imparat Soare,de care era indragostita inca de copila.Privea catre el si canta cat era ziua de lunga.Canta atat de frumos,incat vantul isi domolea aripile la auzul glasului ei si adormea vrajit printre crengile copacilor sau langa ferestrele palatului.

In zilele noroase,cand razele Soarelui nu puteau strabate perdelele groase ale norilor,Lia suferea cumplit de dorul dragului ei.Suferea si plangea inchisa in iatacul ei.Si nimeni nu-i mai putea intra in voie.Nici chiar Alb-Imparat,care o iubea mai mult decat orice pe lume.
-De ce esti mahnita si plangi,copila mea ? o intreba atunci ingrijorat tatal sau.
- Mi-e dor de Soare,tata.raspundea printre suspine Lia.Fara el nimic nu-si are rost pe lume.
- Ia-ti gandul de la Soare,copila mea,staruia chinuit Alb-Imparat.El are lumea stelelor si galaxiilor sale si nu se va putea uita niciodata la o pamanteana muritoare,oricat de bogata si de frumoasa ar fi si oricat de mult l-ar iubi.

- Zadarnic starui sa-mi schimb firul dorului,tata!Nu vei reusi nici tu si nici chiar Dumnezeu!Asa mi-e datul sortii,sa nu am pe lume nimic mai drag ca Soarele.
Si vremea trecea,iar chinul dorului Liei dupa Soare devenea tot mai aprig.
Intr-o dimineata,asteptand langa fereastra rasaritul dragului ei de dincolo de perdeaua zarii,Lia incepu sa se roage plangand:
-Doamne al dorurilor neimplinite si al sperantelor desarte,daca-mi cunosti cu adevarat chinul dorului,asculta-mi plansul rugii si da-mi aripi sa pot zbura oricand spre dragostea mea.ca nimic altceva nu ma va putea face fericita,decat sa ma stiu vesnic in apropierea iubitului meu.
Iar Dumnezeu,induiosat de plansul frumoasei pamantene,a transformat-o intr-o pasarica,numita Ciocarlie,menita sa incerce mereu zborul spre Soare,dar sa nu poata ajunge niciodata la el,drept pedeapsa pentru visul de a trece dincolo de granitele iubirii pamantene.
Si de atunci,in zilele cu Soare,si nu numai atunci,Lia-Ciocarlia porneste mereu cantand spre Soare,pana ce aripile-i ostenite inceteaza sa mai bata,iar ea se prabuseste trista si descurajata spre pamant.

INTREBARI SI SARCINI FORMATIVE 1.Descoperiti similitudini intre legenda de mai sus si basmul popular. 2.Stabiliti asemanari si deosebiri intre aceasta legenda si naratiunea "Mai sus !",de Emil Girleanu.

Scriitori romani