LECTIA DE ANATOMIE - Volum de versuri de Emil Hurezeanu, aparut la Editura Dacia din Cluj, in .
Este cartea de debut a poetului, una dintre primele afirmari, in cadrul gruparii "Echinox", ale "generatiei '80".
Volumul lui Emil Hurezeanu este ilustrativ pentru ceea ce s-a numit, in perimetrul "generatiei 80", asumarea faptului cultural ca experienta existentiala: viata si carte, existenta si arta se asociaza organic in discursul liric, lumea obiectelor concrete fiind completata, daca nu chiar concurata, de depozitul imaginarului mostenit. Este o poezie care traieste in familiaritate cu Biblioteca si cu Muzeul, proiectand lumea experientelor personale, ale "omului concret", pe un orizont de valori culturale.
Ea propune un univers imaginar dominat de obsesia corporalitatii, a unui trup "invatat celula cu celula", concomitent cu "ravaseala si zgomotul de lucruri" ale cosmosului mocnind de mari energii vitale. "Ramul de sange tanar" creste "pe fata alba a barbatului" paralel cu "pomii proaspeti" in care "primavara e viata si venin", pielea e "umeda si calda/ Cum iarba indragostitilor unei veri", in trupul de adolescent "zac fluturi invinsi" zburand in cantecul interior ctc. Comunicarea cu peisajul natural in formele lui decantate, proiectate in limpiditatea solara, dar si la nivelele sale de adancime, simili-haotice, vazute ca spatiu al "radacinilor deznadajduite", isi "afla corespondentele in "muzeul imaginar".
Intre cele doua planuri, translatia se face firesc, sugerind o traire globala, totalizanta, in care imaginile din memoria culturala sunt reactualizate sub semnul unificator al emotiei in fata spectacolului existential.
"Un duh flamand un-duie aerul verii
Se-ncanta lanul mai presus de noi.
Tanara mea iubita Lotte nascuta Buff
Si eu, un tanar student.
Femeile rumene si cosasii acestei amiezi
Ne privesc cu uimire. Tu nu-i poti vedea.
Sa ne gandim si fara murmur sa inaltam
Imnul lor: Cantata taraneasca de Johann Sebastian Bach". |
Alte referinte la lumea semnelor mostenite trimit la fotografiile "ca un acvariu intunecai" inregistrand scene de familie, recompunand plastic interioare domestice amintind, iarasi, de Muzeul vazut, cu Malraux, ca o contemporaneitate de imagini solidare dincolo de locuri si vremi. Nota definitorie a lirismului lui Emil Hurezeanu sta in aliajul dintre perceptia proaspat-senzoriala si reminiscenta culturala, insertia faptului cotidian in plin peisaj intelectual, carturaresc, precum si in apelul la ceea ce Stefan Aug. Doinas numea, in prefata volumului, "un fel de delir al lucrurilor, o enumerare ce se hraneste din asociatii disparate, o inclinare spre 'inventarul' oniric al suprarealistilor".
Este, in aceste poeme, si un aer foarte "sibian", de interferente central-europene, sugerat de trimiterile livresti, de cate un detaliu de tablou urban (cu "umbre de nelinisti in curtile baroce"), de cate un interior cu obiecte pline de trecut, cu albume de fotografii ingalbenite, in fata carora pulseaza o vitalitate noua; este si tinuta de "colegian" a protagonistului confruntat cu acest univers schitat in caligrafii usor desuete, in contrast cu un fel de insolenta a energiei tinere: o "poza" a cuiva care-si controleaza foarte atent comportamentul liric, trecand cu subtilitate de la pretiozitatea desenului imagistic, cu o incantata distanta de spectator pusa intre mestesugar si obiectul sau, - la tusa brutala a unei pensule expresioniste siroind de culori.
"Fericirea trupului si a miscarii/ Sta intre gand si gestul sau" - se poate citi intr-un poem care vorbeste, semnificativ, despre "nesfarsita fericire a trupului gandit", si multe texte fac simtita aceasta prezenta, cu un fel de raceala, ca in fata unor "planse anatomice", afisata pentru a tempera (dar intensificand-o de fapt) starea elegiaca.
Dovada, de exemplu, poeme ca Elegie, ori, si mai mult, Lectia de anatomie a doctorului Barnard, - acesta reactualizand o tema rembrandtiana. Sunt "lectii" de detasare in fata spectacolului mortii, a fiintei care se pierde, neutralizata in imagine, in lumea cu "rude decolorate de doliu", in amintirea precara, in tiparele originare, in natura indiferent infloritoare.
Tema profunda a poeziei lui Emil Hurezeanu se cristalizeaza astfel, in esenta, in jurul acestei dificile ecuatii elegiace: relatia secret-tensiona-ta dintre vitalitatea trupului tanar, prezent obsedant in versuri, si sentimentul mortii in imagine, - "diferenta intre doua scene ale realului supuse lentei morti" (v. Poem de dragoste, II). Plenitudinea vietii, senzualitatea infloritoare isi au astfel reversul intr-un imaginar cvasi-fune-bru, ca o prelungire deformatoare a rilkeenei meditatii asupra cresterii mortii in insusi miezul fiintei. Nu putine dintre poeme sunt construite pe o atare ambiguitate, dar cu un patos retinut, cenzurat lucid, caracteristic modernilor, fiorul thanatic tulburator fiind mascat de aparenta unei priviri impasibile, de chirurg ce inregistreaza clinic realitatea corporala. Numele unor poeti ca Gottfried Benn ori T. S. Eliot sunt de rostit in legatura cu asemenea texte elegiace (v. Dupa-amiaza in natura cu amanta Necrophilia, Elegie, Mineralen Elegien).
Nu o data pasta flamanda a expresiei devine violenta (v. Viziune cu femeie in rosu), iar linia desenului se ingroasa caricatural, pe un fond de senzualitate tulbure, amintind de atmosfera din tablourile unor Nolde sau Soutine (v. Poem de dragoste I, II). Este nota dominanta din ultimele doua sectiuni ale cartii {Rondul de noapte. Rondul de dimineata), culminand cu acea "mare panza lirica deliranta" (St. Aug. Doinas) care este poemul Lectia de anatomie a doctorului Barnard. "Rezumatul" melancolic al existentei atrage aici, intr-un fel de dicteu dirijat, secvente foarte diverse, in care "semnele vietii aluneca printre semnele mortii", aluziile culturale (Goethe, Rembrandt, Shakespeare, Lenin) intalnindu-se insolit cu datul imediat-senzorial, intr-un joc subtil al contrastelor, impacate in cele din urma in unitatea tonului fundamental elegiac.
