Poezia a fost publicata in revista "Viata noua" (in grupajul intitulai Poezii), la 1 decembrie 190. A fost inclusa in volumul Plumb.
Poezia a fost publicata in revista "Viata noua" (in grupajul intitulai Poezii), la 1 decembrie 190. A fost inclusa in volumul Plumb.
Eul din universul Plumbului este pregatit pentru experienta evadarii salvarii in mod evident printr-o redimensionare a simturilor ("aud materia plangand1), totul ca o garantie ca eliberarea de si din contingent (si deci de materialitatea unei lumi supuse descompunerii) se poate realiza dupa o completa epuizare a intimitatii materiei.
Emblematica pentru individul bacovian, singuratatea devine o conditie esentiala pentru iesirea din planul realitatii (singuratatea implica tocmai absenta unor relatii esentiale cu lumea), pentru ca omul sa se poata incredinta unei realitati subiective, in mare masura un produs al imaginatiei.
Deocamdata "gandul" este singura modalitate de evadare din universul bacovian total lipsit de repere, anulate rapid de acea descompunere caracterizand lumea Plumbului. in acest caz, verbul "a duce" este cat se poate de semnificativ, capabil sa scoata in evidenta tocmai acest transfer al individului intr-un alt univers. in realitate insa, universul imaginat / imaginar este el insusi plasat sub semnul aceleiasi descompuneri inexorabile. Fiindca locuintele lacustre raman doar iluzia salvarii (atat de uscatul incert si nedimensionat, cat si de acvaticul care, proliferand amenintator, ameninta lumea in substanta ei intima), din moment ce tocmai nelinistea nu dispare: "Tresar prin somn si mi se pare I Ca n-am tras podul de la mal". Experienta fiintei, trebuie sa mentionam, se consuma aici in planul compensator, al visului si al iluziei, unde individul nu se poate sustrage totusi amenintarilor din planul real.
Strofa a doua a poeziei transcrie in intregime o anumita violenta a acvaticului, o adevarata tortura la care este supusa o fiinta care a avut iluzia salvarii si evadarii: ,Si parca dorm pe scanduri ude I In spate ma izbeste-un vaf'. Semnificative sunt aici "parca' si "mi se pare", ce exprima cat se poate de convingator ideea ca fiinta bacoviana nu se poate desprinde in fond de realitate, traind dramatic propria iluzie.
Golul istoric si evadarea in timp nu pot oferi o solutie, caci eul se regaseste intr-un univers in care ,pilotii", posibilul metaforic suport al realului, se prabusesc, vizibil supusi aceleiasi descompuneri inexorabile:
"Si simt cum de atata ploaie
Pilotii grei se prabusesc".
Prima strofa este reluata in final cu doua adaosuri nu lipsite de importanta. Esentiala ramane pentru omul bacovian permanenta neliniste ("tresarind"), iar asteptarea transcrisa printr-un gerunziu atemporal constituie un argument in plus in favoarea ideii ca inca se mai asteapta o solutie in interiorul unui univers el insusi definit sub semnul tarziului.
