LACUSTRA - Poezie de G. Bacovia, aparuta in "Viata noua", Bucuresti, II (1903), 1 decembrie, p. 10; inclusa in volumul Plumb (1916).
Cine este "materia" al carei plans este auzit de poet? Avem de-a face, precum si in alte texte bacoviene, cu o imagine generalizatoare, de insumare si transcendere intr-o suprarealitate sensibila a diferitelor forme ale existentei.
"Aud materia plangand" numeste o entitate originara situata dincolo de lume si dincolo de om, din care deriva orice fiintare, existarea in actu; materia poate fi acel Aum, de care vorbeste traditia gandirii indiene, revelat sub forma unui suflu sonor, simbolul genezei si al creatiei, interpretat de Bacovia intr-o ipostaza tragica, de macinare in vaiet. "Materia" se arata a fi, daca e sa acceptam termenul lui Heidegger, insasi Fiinta (Sein), iar plansul modul ei de manifestare exprimat prin rostirea poetului. Daca poetului i-a disparut eventualul orgoliu de unic demiurg, de creator al propriei sale fiintari in lume, faptul s-a intamplat o data cu trezirea la auzul prelungitului plans, menit sa inlature macar o parte din valul enigmatic intrepus intre sine si lumea din afara, resimtita acum ca o "sora". Glasul ascultat vine din interioritatea profunda a universului, e un semn al esentei dezvaluite in si prin vers, care in limbajul bacovian se cheama plans.
Nu poetul este cel care impune materiei eventuala sa conditie subiectiva, dimpotriva el este cel care suporta consecintele acestui diluviu lacrimal. Deschi-zandu-se contemplarii, asadar facandu-se auzita, materia intra in grija subiectului liric, se transfigureaza in vers cu sunet de bocet. Poetul se lasa plans de materie.
Ce semnifica plansul materiei, al acestei transcendente impersonale? Materia se plange pe sine, scurgandu-se in golul negru ("atatea nopti") sau il deplange pe omul indepartat de adevarul absolut ("provin-cializat") si aruncat acum in pustiul acvatic? "Materia plangand" trimite la o substanta sterila, epuizata de forta, damnata la desfiintare.
E o imagine a neantului in fata caruia omul isi constata tragica singuratate: "Sunt singur". Celalalt e absent. Revelatie recurenta in discursul liric bacovian, ivita ori de cate ori poetul are tentatia cunoasterii a erosului, a locuirii (a locului) sau in lume. In Plumb, el sta singur ("stam singur") pentru ca celalalt nu este, ori - precum in Lacustra - sta singur din motivul ca fiinta-materie isi face auzita neputinta ontica, se afla si ea pe cale de a nu mai fi, transformandu-se in neant. Rolul materiei de a fi deasupra omului, ocrotindu-l, inceteaza, dar omul nu inceteaza de a se bulversa la unison cu materia, neantizandu-se in acelasi plans. Faptul de a fi singur ia in Lacustra infatisarea pustiului acvatic, mereu in crestere, si a izolarii intr-un habitat precar.
Singuratatea vazuta astfel echivaleaza cu nimicnicia existentiala. "Gandul" eului cade, e "dus", cum spune poetul, "spre locuintele lacustre", spre imaginea unui adapost amenintat din toate directiile. Caderea in gol figureaza imaginea de fundal, recognoscibila in plansul materiei, in regresiunea gandului si in golul istoric. Dincolo de a fi singur aici, nu este decat golul. Transcendenta, istoria, individul, aceste trei fete ale universului sunt surprinse intr-o desfasurare analogica: materia in declin duce la non-fiintarea istoriei si implicit a individului: "Un gol istoric se intinde/ pe-aceleasi vremuri ma gasesc".
Apartenenta la un anumit timp si la un anumit spatiu, ca si dependenta sacrala de Fiinta-materie se anuleaza, fiecare se releva ca neant, in tanguitoare prabusire. Golul temporal se reflecta in regresivitatea varstei umane, in ne-cresterea ei funciara ("pe-aceleasi vremuri ma gasesc"), golul istoric in fragilitatea si incertitudinea habitatului (locuinta lacustra), in consecinta, a durabilitatii lui. Frustrarea de un astfel de loc pe care sa-si intemeieze existarea in lume si coabitarea cu istoria (cu ceilalti) accentueaza sentimentul de instrainare.
Locuirea nesigura ontologic, stresanta ca un cosmar ("si parca dorm pe scanduri ude") este sortita scufundarii in neantul lichid.
