LA VULTURI - Nuvela de Gala Galaction.
A fost publicata in 1912, in revista "Viata romaneasca", al carei colaborator scriitorul devenise, la cererea lui Galaction Ibraileanu, cu un an inainte.
In geneza ei un rol important l-au avut versurile populare si amintirile unei batrane, ascultate in copilarie, despre zavera lui Tudor Vladimirescu.
Nuvela a intrat in cuprinsul volumului de debut al lui Gala Galaction, Bisericuta din Razoare, tiparit la Iasi, in Editura "Vietii romanesti", in . Un an mai tarziu, in urma raportului prezentat de Barbu Delavrancea, volumul va fi premiat de Academia Romana cu premiul "Iiliade Radulescu".
In unele editii mai recente, aparute in anii comunismului, textul a fost cenzurat, eliminandu-se referinta la incursiunile de prada ale muscalilor in Tara Romaneasca. Inclusa in manualele scolare si citita de multe generatii de elevi, nuvela este astazi cea mai populara scriere a lui Gala Galaction.
Nuvela exemplara, cu multe note romantice, inspirata din istoria romanilor de la inceputul secolului al nouasprezecelea. La Vulturi! are o compozitie simpla, in doua parti, ce se deosebesc atat la nivel tematic cat si prin mijloacele narative folosite de autor. Prima parte este descriptiva si expozitiva, constituind un fel de prolog in care Galaction prezinta cadrul viitoarelor intamplari si reconstituie cateva biografii prin scurte si repezi incursiuni in trecutul mai mult sau mai putin indepartat al personajelor. Descrierea unui tinut muntos, cu o natura salbatica si grandioasa, in mijlocul careia si-a gasit adapost o asezare de ciobani, e facuta intr-un stil ornat cu epitete si comparatii, urmarind un efect de arta, de tablou romantic. Impresia "artista", de literaturizare - uneori excesiva - este resimtita de altfel pe intreg parcursul lecturii. Partea a doua e mai accentuat epica si nareaza o intamplare dramatica, dusa pana la paroxism si cu multe resurse lacrimogene.
Ea introduce si o tema noua, aceea a maternitatii, creand o situatie limita in care o mama isi pierde unul dintre copii, cazut prada vulturilor ce isi tacusera salas in apropierea satului. Nuvela e scrisa, la un prim nivel, in spiritul si cu mijloacele literaturii bucolice, asa cum s-a constituit aceasta de-a lungul timpului, incepand cu operele lui Vergilius. Oierii de pe valea Iablonicioarei sunt oameni sarmani, se hranesc cu mamaliga si locuiesc in casute de barne, desi sunt si unii, ca Mos Danila si Paun Ozun, care au case mai mari si mai aratoase. Izolati intre munti, ei duc o viata linistita si au indeletniciri gospodaresti. Ridica in stoguri fanul cosit pe culmi sau aduna in jgheaburi apele Iablonicioarei, folosindu-le astfel pentru nevoile lor. Pe vreme buna, barbatii in putere si cei tineri ies cu oile pe munte sau pornesc devale, prin satele din imprejurimi. Ciobanii vand piei si branzeturi si pe banii castigati cumpara malai. Atmosfera bucolica e data de mugetele viteilor despartiti de mamele lor, de talangile turmelor ce se intorc la stana, de clocotul ceaunelor pentru mamaliga, de sunetul buciumului ce recheama pe cei indepartati.
Starostele ciobanilor. Mos Danila, intruchipeaza imaginea, cu profunde rezonante arhetipale, a patriarhului. La cei optzeci de ani ai sai, el inca vegheaza mulsul caprelor, sta de vorba cu ciobanii, citeste ceaslovul sau priveste "omatul care se topea pe culmi". Stramutat in acest loc, dupa o tinerete petrecuta pe campie, Danila si-a inmultit mereu turmele si argatii, a ridicat case si a rostuit pe ciobani, ajungand cu timpul sa-si intinda "pe cativa munti neamul si intaietatea". Gala Galaction imagineaza o lume din afara civilizatiei, o lume traditionala si arhaica, in care scrisorile sunt scrise pe piele de miel, copiii sunt hraniti cu lapte la ugerul caprelor iar bolnavii sunt insanatositi luandu-li-se sange de catre un "doftor".
Comunitatea oierilor de pe raul Iablonicioara nu s-a desprins inca de natura, traieste in mijlocul acesteia si in ritmurile ei sempiterne. Citita dintr-o alta perspectiva, nuvela isi dobandeste originalitatea in asocierea, mai putin obisnuita, a spiritului bucolic, descris mai sus, cu spiritul eroic, caracteristic legendelor si baladelor populare, a caror inllucnta Galaction a recunoscut-o de altfel. Personajele trec tara nici o greutate de Ia viata pastoreasca la viata de ostean, schimba cu usurinta toiagul ciobanesc cu flinta, dovedind, daca e nevoie, surprinzatoare virtuti razboinice. La fel de destoinici in cresterea oilor ca si in manuirea armelor, ciobanii de pe raul Iabloni-cioara sunt gata sa infrunte moartea si sa-si apere cu temeritate avutul si asezarea, cand acestea sunt amenintate de turci. Tema eroicului se ingemaneaza asadar cu aceea a mortii, introducand o serie de motive specifice - al armelor, al steagului ridicat - si subsumand naratiunea unei categorii estetice grave: tragicul. Dupa un model romantic, conceptia eroica se dezvolta pe terenul patriotismului, fiind legata de ideea de neam, de tara si de norod.
Cel ce intrupeaza la modul absolut idealul eroic si patriotic este Tudor Vladimirescu, romanul care la 1821 chema "la viata si la arme" pe toti cati mai aveau "o schinteie de barbatie in piept". Modelul eroic este la fel de important in configurarea lui Mos Danila, ingrijorat si el de soarta tarii sale, vibrand si el la chemarea lui Tudor, in ciuda varstei inaintate. Rugaciunea din final, prin care cere Tatalui ceresc sa puna capat necazurilor, tine de o retorica a patriotismului, popularizata in epoca mai ales prin drama lui Delavrancea, Apus de soare. Personaj de balada, ginerele lui Danila si sotul Agripinci, Paun Ozun este "un roman falnic, trup si suflet de viteaz", care paraseste satul pentru a se alatura lui Tudor, impreuna cu alti zece flacai, toti "cu buna stiinta intr-ale flintei'*, in partea a doua a nuvelei, coordonatele majore - bucolicul si eroicul - incadreaza noua tema, aceea a maternitatii. Personajul adus acum in prim plan este Agripina, fiica cea mai mica a lui Danila, maritata cu Paun Ozun si mama a trei copii. Vazand-o ingrijorata pentru soarta barbatului de la care nu mai avea de multa vreme nici o veste, tatal ei ii cere sa lase deoparte slabiciunile inimii si sa ramana darza ("Agripino, nu fi muiere!").
"Tanara si vanjoasa", femeia va da intr-adevar dovada de eroism, incercand sa-si duca la adapost copiii din calea turcilor ce navalisera pe neasteptate in sat. Galaction descrie in cateva pagini - urmarind faptele, parca cu incetinitorul - efortul epuizant, supraomenesc pe care mama il face pentru a-si scoate copiii in afara primejdiei. Ajunsa intr-o poienita, Agripina se gandeste sa se opreasca aici, dar linistea ii da de stire ca Mos Danila si ciobanii, la stana, nu stiau nimic si ca turcii ar putea urca muntele si i-ar macelari.
Se hotaraste sa reinceapa drumul, nu inainte insa de a-l ascunde pe copilul cel mic, de curand nascut, intr-un stog de fan.
In acest loc ciobanii si Mos Danila nu vor mai afla, cand vor veni, decat niste scutece insangerate si pene smulse ca dupa o incaierare de vulturi. Copilul fusese gasit si sfasiat de pasarile mari si sangeroase ce traiau aici, in creierii muntilor.
In rugaciunea cu care se incheie nuvela, trecand de la sensul propriu la cel figurat al cuvintelor, Danila stabileste o corespondenta intre vulturii ce se roteau amenintatori pe deasupra satului si cotropitorii - turci sau muscali - ce pradau tara in vremea domnililor fanariote.
