La tiganci
(fragment)
"Paravanul parea ca nu se mai_ sfarseste, si cu cat inainta, cu atat caldura devenea mai insuportabila. isi scoase tunica si dupa ce-si sterse furios fata si grumazul o puse pe umarul gol, ca un prosop, si bajbai din nou, cu bratul, sa regaseasca paravanul. Dar de data aceasta intalni un perete neted si racoros, si se lipi de el, intinzand amandoua bratele.
Ramase multa vreme lipit de perete, respirand adanc. Apoi incepu sa se miste incet, fara sa se dezlipeasca de perete, tarandu-se de-a lungul lui. Catva timp in urma descoperi ca-si pierduse tunica si pentru ca transpira mereu se opri, isi scoase salvarii si incepu sa se stearga pe fata si pe tot corpul. in acea clipa i se paru ca-l atinge ceva pe umar; cu un tipat scurt, sari speriat in laturi.
- Dati-mi drumul! - striga. V-am spus sa-mi dati drumul!
Din nou cineva, ceva, o fiinta sau un obiect cu neputinta de precizat, il atinse pe fata, pe umeri, si atunci incepu sa se apere invartind orbeste salvarii deasupra capului. ii era din ce in ce mai cald, simtea broboanele de sudoare prelingandu-i-se pe obraji, si gafaia. intr-o smucitura prea brusca, salvarii ii scapara din mana si disparura undeva, departe, in intunerec. Gavrilescu ramase o clipa cu bratul ridicat, strangandu-si spasmodic pumnul, ca si cum ar fi sperat sa descopere, de la o clipa la alta, ca se inselase, ca salvarii erau inca in puterea lui. Se simti deodata gol si se facu mic, lasandu-se pe vine, proptindu-si mainile pe covor si plecandu-si fruntea, parca ar fi fost gata s-o ia la goana.
Incepu sa inainteze pipaind cu palmele covorul in jurul lui, tot sperand ca si-ar putea gasi salvarii. Descoperea la rastimpuri obiecte pe care ii era greu sa le identifice, unele semanau la inceput cu o ladita, dar se dovedeau a fi, pipaite mai bine, dovleci uriasi inveliti in broboade, altele pareau la inceput perne sau suluri de divan, deveneau, corect pipaite, mingii, umbrele vechi umplute cu tarate, cosuri de rufe pline cu jurnale, dar nu apuca sa hotarasca ce-ar fi putut fi, pentru ca descoperea necontenit alte obiecte in fata lui si incepea sa le pipaie. Uneori ii ieseau in fata mobile mari, si Gavrilescu le ocolea prudent, caci nu le cunostea formele si-i era teama sa nu le rastoarne.
Nu-si dadea seama de cand umbla asa, in genunchi sau tarandu-se pe pantec in intunerec. Renuntase la speranta ca si-ar mai putea gasi salvarii. Ceea ce il supara tot mai mult era caldura. Parca ar fi umblat in podul unei case acoperite cu tabla, intr-o dupa-masa de mare arsita. Simtea in nari aerul incins si obiectele deveneau parca tot mai calde, Trupul tot ii era ud leoarca si trebuia sa se opreasca la rastimpuri ca sa se odihneasca. Se intindea atunci cat putea mai mult, departandu-si picioarele si mainile in cruce, lipindu-si obrazul de covor, respirand adanc si agitat, gafaind.
Odata i se paru ca atipise, si-l trezi o adiere neasteptata, ca si cum s-ar fi deschis undeva o fereastra, lasand sa patrunda racoarea noptii. Dar intelese repede ca era altceva, ceva care nu semana cu nimic cunoscut, si o clipa ramase incremenit, simtind cum i se raceste sudoarea pe spate. Nu-si putea aduce aminte ce s-a intamplat dupa aceea. S-a speriat de strigatul pe care-l scosese, si s-a trezit alergand nebuneste in intunerec, lovindu-se de paravan, rasturnand oglinzi si tot felul de obiecte marunte asezate curios pe covor, alunecand adesea si cazand, dar ridicandu-se repede si pornind-o din nou la fuga. Se surprinse sarind peste ladite si ocolind oglinzile si paravanele, si atunci isi dadu seama ca patrunsese intr-o zona de semiintunerec, in care incepea sa se distinga contururile. in fundul coridorului, neobisnuit de sus in perete, parea ca se deschide o fereastra, prin care se revarsa lumina amurgului de vara. Cand intra in coridor, caldura ajunse insuportabila. Trebui sa se opreasca, sa-si poata trage rasuflarea, si cu dosul palmei isi culegea sudoarea de pe frunte, de pe obraji. isi auzea inima batandu-i-se sa se sparga.
Inainte de a ajunge in dreptul ferestrei, se opri din nou, speriat. Ajungeau pana la el voci, si rasete, si zgomot de scaune trase pe parchet, parca un intreg grup s-ar fi ridicat de la masa si s-ar fi indreptat spre el. in acea clipa se vazu gol, mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin piele, si totusi cu pantecul umflat si cazut, asa cum nu se mai vazuse vreodata. Nu mai avea timp sa fuga inapoi. Apuca la intamplare o draperie si incepu sa traga. Simti ca draperia e gata sa cedeze si proptindu-se cu picioarele in perete, se lasa cu toata greutatea pe spate. Dar atunci se intampla ceva neasteptat. incepu sa simta ca draperia il trage, cu o putere crescanda, spre ea, astfel ca putine clipe in urma se trezi lipit de perete si desi incerca sa se desprinda lasand draperia din maini, nu reusi, si foarte curand se simti infasurat, strans din toate partile, ca si cum ar fi fost legat si impins intr-un sac. Era din nou intunerec si foarte cald, si Gavrilescu intelese ca nu va putea rezista mult, se va sufoca. incerca sa tipe, dar gatlejul ii era uscat, lemnos, si sunetele pareau inecate in pasla."
|
Fascinat de abundenta de subiecte si motive pe care le poate furniza lumea heteroclita a miturilor si credintelor religioase, Mircea Eliade -care era de parere ca sacrul si profanul gasesc forme de manifestare in banalul existentei cotidiene - da la iveala o serie de naratiuni fantastice in care relatia "scriitor - erudit" dispare, lasand locul doar artistului / scriitorului. O astfel de naratiune este si nuvela La tiganci, aparuta la Paris in iunie 1959, scriere interpretata cel mai adesea ca o alegorie a mortii, reocuparea principala a lui Eliade aici nu este doar recuperarea sacrului ca o componenta esentiala a existentei si culturii universale, ci si identificarea miticului / sacrului in experienta umana. "Camuflarea sacrului in profan", cum numea insusi Eliade acest procedeu, devine laitmotivul prozei sale fantastice. Cat priveste modalitatea estetica de realizare a acestei teme, Eliade recurge la un artificiu epic de mare originalitate, si anume la impletirea / amestecul planurilor fantastic si real (sacrul si profanul), care duce ia realizarea unei naratiuni in care misterul, ambiguitatea si ezotericul cresc necontenit sporind farmecul povestirii. Lumea creata astfel este o lume ireala, populata de fiinte si obiecte stranii, o lume in care timpul si spatiul isi pierd semnificatiile originare.
Sa mai amintim doar ca actiunea nuvelei La tiganci este plasata in Bucurestiul de altadata, in care eroul, modestul profesor de pian Gavri-lescu, traieste o experienta insolita.
Revenind la fragmentul antologat, sa precizam ca el face parte -potrivit structurarii propuse de Sorin Alexandrescu - din episodul IV (la tiganci, visul), a carui dimensiune este preponderent fantastica / ireala. Cu alte cuvinte, eroul trece din lumea reala (cotidiana) in cea ireala (fantastica), trecere care constituie in esenta "faze ale unui itinerar spiritual", ale unei initieri inedite. Rezumate succint, episoadele anterioare acestui esantion dezvaluie aventura lui Gavrilescu inceputa in tramvai, unde isi aminteste ca si-a uitat partiturile la eleva sa Otilia si experienta stranie din episoadele II si III de la tiganci, - spatiu sacru - in care eroul este supus unor probe insolite pe care le rateaza pe rand, refuzand parca sa-si asume aceasta noua dimensiune - sacrul, o ultima sansa de depasire a experientei terestre. Momentul este precedat, mai exact, de euforia traita de Gavrilescu in clipa cand e cuprins de cele trei fete intr-o misterioasa hora a ielelor. Eroul trece, astfel, din imperiul fericirii, al nonsalantei, in cel al terorii, al cosmarului, provocat partial si de visul lui. Ne aflam in fata asa-numitei "probe a labirintului", o adevarata treapta a initierii eroului, un rit al obiceiurilor de inhumare. Visul, care acopera o mare parte a fragmentului, poate fi interpretat "ca un cosmar al traversarii materiei" (Sorin Alexandrescu). El supune eroul la un supliciu terifiant, caci lumea obiectelor pe care este obligat Gavrilescu sa o traverseze ii este potrivnica, provocandu-i o stare de confuzie. Simtindu-le ostile, el vrea sa le evite. Totul se desfasoara sub semnul unei calduri inabusitoare care nu numai ca ii diminueaza vivacitatea, dar ii accentueaza deruta. "// era din ce in ce mai cald, simtea broboanele de sudoare prelingandu-i-se pe obraji, si gafaia". Detaliile sunt concrete: "Paravanulparea ca nu se mai sfarseste; intalni un perete neted si racoros; isi scoase salvarii si incepu sa se stearga pe fata: o fiinta sau un obiect () il atinse pe fata, pe umeri, si atunci incepu sa se apere" etc. Dupa ce-si indepartase tunica si salvarii, se vede deodata gol, racnind si incercand sa treaca printr-o multime de obiecte greu de identificat. "Descoperea la rastimpuri obiecte pe care ii era greu sa le identifice, unele semanau la inceput cu o ladita, dar se dovedeau a fi, pipaite mai bine, dovleci uriasi inveliti in broboade, altele pareau la inceput perne sau suluri de divan, deveneau, corect pipaite, mingii, umbrele vechi umplute cu tarate, cosuri de rufe pline cu jurnale, dar nu apuca sa hotarasca ce-ar fi putut fi, pentru ca descoperea necontenit alte obiecte in fata lui si incepea sa le pipaie. Uneori ii ieseau in fata mobile mari, si Gavrilescu le ocolea prudent, caci nu le cunostea formele si-i era teama sa nu le rastoarne".
Este momentul sa precizam ca autorul recurge la o anumita strategie epica. intamplarile care sunt povestite sporesc starea de ambiguitate. Aceasta este intretinuta, in principal, de extraordinara aglomerare de detalii ale decorului heteroclit. Mai mult, detaliile tind sa acumuleze anumite semnificatii si simboluri. Trecerea prin labirintul obiectelor poate fi tradusa prin incetinirea, indepartarea subconstienta, amanarea chiar, a asumarii unei noi experiente (moartea). El (labirintul) a mai fost vazut si ca o anticamera a mortii.
Ultima secventa narativa a fragmentului adanceste ambiguitatea, caci visul (cosmarul) eroului capata conotatii thanatice. Speriat si debusolat, Gavrilescu continua sa rataceasca prin labirintul obiectelor, sa bajbaie pe un coridor ciudat al carui capat se "deschidea cu o fereastra, prin care se revarsa lumina amurgului de vara". inainte de a ajunge la fereastra se simte dintr-o data "gol, mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin piele, si totusi cu pantecul umflat si cazut, asa cum nu se mai vazuse vreodata. Nu mai avea timp sa fuga inapoi. Apuca la intamplare o draperie si incepu sa traga. Simti ca draperia e gata sa cedeze si prop-tindu-se cu picioarele in perete, se lasa cu toata greutatea pe spate. Dar atunci se intampla ceva neasteptat. incepu sa simta ca draperia il trage, cu o putere crescanda, spre ea, astfel ca putine clipe in urma se trezi lipit ae perete si desi incerca sa se desprinda lasand draperia din maini, nu reusi, si foarte curand se simti infasurat, strans din toate partile, ca si cum ar fi fost legat si impins intr-un sac".
Ceea ce impresioneaza aici - sub raportul discursului narativ - este potrivirea dintre faptele povestite in detaliu si credibilitatea lor rationala. Prinde, astfel, contur sub ochii nostri o lume ireala, desprinsa parca din literatura suprarealista sau din panzele lui Dali, Chirico sau Chagall. Fantasticul mai este provocat si printr-un alt procedeu, si anume prin participarea, interventia vie ''a unor forte exterioare lumii, care actioneaza in numele altei lumi". Si, asa cum observa Sorin Alexandrescu, infruntarea acestor forte devine o experienta spirituala, un act de initiere, iar Fantasticul apare ca o alternativa a Realului.
Sub raportul artei narative, remarcam lipsa de preocupare a autorului pentru expresivitate, pentru impodobirea discursului cu artificii stilistice, intreaga atentie a autorului e captata de intentia de a strecura un mesaj mitic in realitatea povestirii. Mesajul este incifrat in tesatura textului care la prima vedere nu spune nimic. Banalitatea, cotidianul, prozaicul ascund o "realitate mitica".
Cele doua planuri (fantasticul si realul) nu evolueaza separat, ci fuzioneaza permanent. Arta lui Eliade consta in captarea in planul fantastic a datelor realului; notatiile, cum spuneam, sunt concrete ca si in planul real si nu lasa impresia unei diferentieri evidente. De aceea nici eroul nu sesizeaza trecerea dintr-un plan in altul.
Limbajul este si el prozaic, cu o infuzie de termeni comuni, fara pretentii estetice. in concluzie, prozatorul construieste cu mijloace clasice o naratiune in care evita introducerea unor experimente innoitoare sau tehnici narative de ultima ora. Tonul scrierii este impersonal, relatarea se face la persoana a IlI-a, iar prezenta naratorului este discreta. in fine, in construirea planului fantastic (specific acesiui fragment), prozatorul nu apeleaza la efecte speciale, spectaculoase.
TEME DE LUCRU:
. Numiti principalele procedee narative prin care se construieste fantasticul in acest fragment.
. Alegeti un alt fragment din nuvela, in care predominant este planul real, si elaborati un scurt eseu, explicand (daca este cazul) cum se realizeaza "camuflarea sacrului in profan".
. Construiti un eseu pe tema miticului eliadesc si a componentelor sale.
. Realizati un scurt eseu pornind de la citatul: "Traversarea materiei inseamna desprinderea de materie, si atunci Spiritul, care nu s-a putut cunoaste pe sine, identifica cu sine, incearca sa se reintoarca in lume, bantuind locurile in care a trait" (Sorin Alexandrescu, prefata la voi. La tiganci, EPL, Bucuresti, 1969).
