LA MEDELENI - Roman (trilogie) de Ionel Teodoreanu.
Fragmente din acest roman au fost publicate mai intai in cateva numere succesive ale revistei "Viata romaneasca" din . Cel dintai volum al trilogiei (Hotarul nestatornic) a aparut in 1925, la Editura Cartea Romaneasca; la distanta de un an, i-a urmat (in 1926) cel de al doilea volum (Drumuri), pentru ca, in 1927, trilogia sa se incheie cu volumul intre vanturi.
La Medeleni - cel mai cunoscut si, nu incape indoiala, cel mai popular dintre romanele lui Ionel Teodoreanu - este o opera cu puternice trasaturi autobiografice, desi scriitorul a protestat cu toata hotararea impotriva unor astfel de pareri (in conferinta "Cum am scris Medeleni?', rostita in 1937, la Sibiu, Ionel Teodoreanu tinea sa precizeze, in termeni explicitti, ca Hotarul nestatornic nu era "autobiografierea copilariei autorului"), linii comentatori au fost inclinati sa vada in "autobiografismul" acesta al romanului una din carentele sale majore; Pompiliu Constantincscu, de pilda, nota, pe un ton de repros, ca "in loc sa vedem reactia unui adolescent in fata problemelor creatiei, procesul de obiectivare si de transformare ce se savarseste in el, pentru Ionel Teodoreanu, Dan Deleanu devine doar un prilej de a-si explica si justifica procedeele din romanul sau insusi".
Adevarul este ca, sub acest raport, Ionel Teodoreanu trebuie mai degraba sa fie socotit un precursor; romanul romanesc, mai cu seama in anii '30, va recidiva tot mai des (prin Anton Holban, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Octav Sulutiu s. a.) intr-o directie a "autobiografismului". Este asadar un merit (iar nu un neajuns) al literaturii lui Ionel Teodoreanu , acela de a se fi inscris - inaintea altora - in noul curs; aceasta orientare se afla de altminteri, dupa toate probabilitatile, la originea si a marelui succes de public de care romanul se va bucura in epoca. Dintre formele literaturii autobiografice, trilogia La Medeleni se apropie cel mai mult de structura "romanului de formatie" (Bildungsroman), scriitorul urmarind etapele distincte ale maturizarii biologice, sufletesti si intelectuale a protagonistului (Dan Deleanu) Prima parte a trilogiei (Hotarul nestatornic) este inchinata copilariei, iar fenomenul cel mai semnificativ, in aceasta sfera, il reprezinta medelenismul.
Conceptul va fi definit de scriitor, prin aproximari succesive, atat pe latura sociala (fiind pus in legatura cu "burghezia noastra asezata, superioara", cu standardele de viata ale acesteia), cat si istorica (medelenismul avand in vedere un stil de viata patriarhal, pe cale de disparitie, inrudit sub multe aspecte cu cel evocat de romancierul Duiliu Zamfirescu, in Viata la tara), dar si regionala (prin anumite implicatii ale sale, medelenismul apare ca un fenomen specific sufletului moldovenesc, mult mai inclinat spre visare si melancolie, decat activul suflet al munteanului: "Dragii mei, lenea moldoveneasca incepe cu vorba moldoveneasca si se incheie cu fapta moldoveneasca" -teoretizeaza Herr Direktor). Cu cel de al doilea volum (Drumuri), romancierul isi urmareste eroii la o alta varsta (aceea a adolescentei), zabovind asupra catorva dintre problemele specifice acesteia (indeosebi sexualitatea). Actiunea nu se mai desfasoara in cadrul rustic al Medelenilor (proprietatea familiei Deleanu), ci in tumultul citadin al Bucurestilor, unde Danut este elev in ultimele clase de liceu. Nostalgia ritmurilor de viata patriarhale face tot mai mult loc, in acest volum, freneziei cu care sunt traite ritmurile vietii moderne; Danut Deleanu (dar si Olguta) practica sporturile (tenis, scrima, calarie), ca orice copil al veacului, duce o viata nocturna, iubeste escapadele automobilistice etc.
Cu cel de al treilea volum (Intre vanturi), patrundem intr-o varsta a maturitatii depline; nestatornicia erotica de pana acum a lui Danut Deleanu (respectiv pasagerele lui pasiuni pentru usuratica Adina Stephano, pentru perversa Ioana Palla, ori pentru vulgara Rodica) se preschimba in statornica pasiune pentru Monica. Pe de alta parte, preocuparile literare ale eroului dobandesc tot mai mare consistenta, incep sa prinda contur anumite proiecte epice din ce in ce mai indraznete, intre care si elaborarea unui roman dedicat medelenismului; intre vanturi capata astfel structura de "roman al unui roman", anticipand astfel, si pe aceasta latura, o anumita linie de evolutie a romanului romanesc din deceniul urmator. Sub raport stilistic, romanul lui Ionel Teodoreanu ilustreaza un sindrom pe care scriitorul insusi l-a denumit cu termenul de "metaforism". In Dnonuri, prozatorul explica aceasta manie a definitiilor metaforice printr-o necesitate de a se inradacina in concret: "Se simtea (Danut - n. n.) fratele salbaticilor care poarta cercei si amulete izbavitoare de maniile zeilor prevazuti si neprevazuti. Adora concretul spre a se izbavi, prin el, de teroarea abstractului. Facea metafore cum isi astupa femeile ochii si urechile, cand le e frica prea tare". Sindromul metaforismului isi gaseste - in cazul lui Dan Deleanu - o expresie liminara in cateva din incercarile literare de inceput, avand caracterul unui repertoriu nud de concentrate definitii metaforice, cum este si caietul intitulat, sugestiv, Alunele veveritei.
Iata cateva mostre: ,flopul. iti vine sa prinzi cu degetul varful acestui minutar oprit si, invartindu-l in circonferinta, sa-l aduci la loc si sa astepti bataia imensului orologiu"; sau: ,jiandunelele.
S-au molipsit stand mereu pe sarmele de lelegraf si au devenit urgente si incoherente". Etc. Limbajul scriitorului devine insa cu mult mai interesant si mai revelatoriu, de fiecare data cand stilul metaforizant este parasit in favoarea unui stil analitic. Mircea Eliade s-a numarat, de altminteri, printre cei dintai care au atras atentia asupra valentelor de modernitate pe care le detine scrisul lui Ionel Teodoreanu, dincolo de cunoscuta febricitate lirica a acestuia: "in povestirile si romanele lui bate, dezmierdator, un vant de patriarhalitate. Si, cu toate acestea, maniera si limba folosita de el intru redarea acestor realitati specifice romanesti (respectiv moldovenesti) e tot ce poate fi mai personal, mai modern, mai imbibat de adevarurile invatate de la simbolisti si de la Proust". Subtilitatea si supletea, stilul acesta analitic si le datoreaza, intr-o masura considerabila, de buna seama, experientei de avocat a lui Ionel Teodoreanu
Oricum, unul dintre episoadele cu adevarat memorabile - sub raportul scriiturii - ale romanului ramane povestea primului proces in care pledeaza Dan Deleanu, la Curtea cu juri. Cazul prezinta unele complicatii ("Acuzatul, om cu vaza in societatea ieseana, mosier bogat, isi violase propria fiica, traind cu ea maritalmente, vreme de doi ani. Intr-o zi, fata fugise cu un tanar vecin de mosie, la Iasi.
Dupa o noapte petrecuta la hotel, isi denuntase parintele"), prilejuind insa, tocmai prin aceasta, lui Dan Deleanu, desfasurarea unei cazuisici psihologice de un mare rafinament. La Medeleni este - asemeni celorlalte romane ale lui Ionel Teodoreanu - un amestec de trasaturi eterogene, indreptatind critica sa vorbeasca, pe de o parte, despre un "samanatorism moldovenesc" al scriitorului, dar, pe de alta parte, si despre trasaturile moderniste ale acestei opere.
