LA HANUL LUI MANJOALA - Nuvela de I. L. Caragiale, aparuta in "Gazeta sateanului", 1898, 5 februarie, p. 27; inclusa in voi. Momente si Nuvele, povestiri; in Opere, 3, Buc. 1962.
Caragiale creeaza prin coana Marghioala, protagonista nuvelei, un portret de femeie demonica, posesoare de puteri nelimitate in sfera erosului. Temporal, opera se desfasoara intr-o atmosfera~realist fantastica. Fantasticul este impus de structura insasi a personajului feminin, al carui atu malefic asupra barbatilor scapa intelegerii rationale si e raportat Ia cauze supraumane, diavolesti.
Functiunea fantasticului este astfel una pur estetica, el facand parte din "normal itatea umana" (Zarifopol) a unei lumi dintr-un anumit timp istoric, dincolo de care se intrevede fascinanta dimensiune a eternului feminin: imprevizibilitatea comportamentului. Zarifopol nota calitatea functionala a fantasticului caragialean in termenii urmatori: "Fantasticul, chiar acolo unde este introdus direct, in Hanul lui Manjoala, in Kir lanulea, in Calul dracului, functioneaza numai ca element de motivare". Coana Marghioala cocheteaza direct si in buna intelegere cu diavolul ("iedul si cotoiul erau totuna era dracul"), dar comportamentul ei fata de barbat se manifesta invers decat la Acrivita, eroina din Kir lanulea. Marghioala "umbla cu farmece", e o vrajitoare, sucind mintile celor care-i cad cu tronc. Cu gandul sa faca un scurt popas la han, tanarul logodnic, ailat in drum spre casa viitoarei mirese, se lasa prins in mrejele cucoanei, puse in evidenta cu ispititoare siretenie.
Desi o cunoscuse mai de mult cat e de "frumoasa, voinica si ochioasa", acum, revazand-o, exclama surprins: "Niciodata nu mi se paruse mai placuta".
Demonismul femeii se manifesta ascuns, sub aparenta ispitei, barbatul destinat altcuiva se lasa prins in atmosfera de vraja erotica, din care, singur, nu se mai poate smulge: "As fi stat muTt la hanul lui Manjoala, daca nu venea socru-meu, polcovnicul Iordachc, Dumnezeu sa-l ierte, sa ma scoata cu taraboi de acolo. De trei ori am fugit de la ei inainte de logodna si m-am intors la han, pana cand, batranul, care vrea zor nevoie sa ma ginereasca, a pus oamenii de m-au prins si m-au dus legat cobza la un schit in munte: patruzeci de zile, post, matanii si molitve. Am iesit de acolo pocait: m-am logodit si m-am insurat". Caragiale observa eternitatea firii omenesti prin mentalitatea si culorile limpului istoric. El "vede" oamenii si ii "aude", le constata apucaturile si semnificatia gesturilor intr-un climat adecvat, care le face verosimile cele mai neasteptate manifestari, inclusiv cele care tin de registrul fantasticului.
Eternul mister feminin, proiectat in atractia provocatoare de nebunie a cucoanei Marghioala, avandu-si sursa, dupa doctrina crestina, in relatiile femeii cu diavolul, este doar iluzia unui timp istoric. Originea demonica a farmecului feminin si a I comportamentului nebunesc prolifereaza intr-o ' directie general umana, concretizata in incercarea fiintei de a-si lamuri partea in primul I rand obsedanta a existentei sale, iubirea.
La hanul lui Manjoala restituie "parfumul local si p vechi" (Zarifopol) al erosului, interferandu-l cu elemente ale fantasticului; motivarea estetica a unor astfel de elemente reiese acum mai clar: ele vin sa dea culoare si sa sublinieze ambivalenta iubirii. Fantasticul caragialean pune in miscare aparitia femeii si in acelasi timp el e stapanit de spiritul feminin. Manifestandu-se sub emblema feminitatii. fantasticul atrage pe indragostit intr-o zona nelinistitoare. indaratnicia de a "fugi" din mrejele coanei Marghioala si neputinta de a-si impune vointa antreneaza pe tanarul ispitit de hangita intr-un joc de natura incerta, pe care nu ezita sa-l considere dirijat de un duh malefic. Folosind fantasticul, textul caragialean avertizeaza ca lumea crosului este mereu alta decat cea inchipuita, misterioasa si ambigua.
