| La hanul lui Manjoala (fragment) "Multe odai curate si odihnite am vazut in viata mea, dar ca odaia aceea Ce pat! Ce perdelute! ce pereti! ce tavan! toate albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel de fel de fete si cald ca subt o aripa de closca si un miros de mere si de gutui. Am vrut sa m-asez la masa si, dupa obiceiul apucat din copilarie, m-am intors sa vaz incotro e rasaritul, sa ma-nchin. M-am uitat cu bagare de seama de jur imprejur pe toti peretii - nici o icoana. Zice cocoana Marghioala: - Ce te uiti? Zic: - Icoanele Unde le tii? Zice: - Da-le focului de icoane! d-abia prasesc cari si paduchi de lemn Femeie curata! M-am asezat la masa facandu-mi cruce dupa datina, cand deodata, un racnet: calcasem, se vede, cu potcoava cizmii, pe un cotoi batran, care era sub masa. Cocoana Marghioala sare repede si deschide usa de perete; cotoiul suparat da navala afara, pe cand aerul rece napadeste-nauntru si stinge lampa. Cauta chibriturile pe bajbaite; caut eu incolo, cauta cocoana-ncoace - ne-am intalnit piept in piept pe intunerec Eu, obraznic, o iau bine-n brate si-ncep s-o pup Cocoana mai nu prea vrea, mai se lasa; ii ardea obrajii, gura-i era rece si i se zbarlise pe langa urechi puful piersicii in sfarsit iaca jupaneasa aduce tava cu demancare si cu o lumanare. Pesemne om .fi cautat mult chibriturile, ca tilindrul lampii se racise de tot. Am aprins-o iar Buna mancare! pane calda, rata fripta pe varza, camati de purcel prajiti, si niste vin! si cafea turceasca! si ras si vorba halal sa-i fie co-coanii Marghioalii! Dupa cafea, zice cotoroantii: - Spune sa scoata o jumatate de tamaioasa () Am sarit drept in picioare si m-am uitat la ceas: zece si aproape trei sferturi. in loc de o jumatate de ceas, statusem la han doua ceasuri si jumatate! Vezi ce e cand te-ncurci la vorba? - Sa-mi scoata calul! - Cine? Argatii s-au culcat. - Ma duc eu la grajd - Ti-a pus ulcica la pocovnicu! zice cocoana pufnind de ras si tinan- du-mi calea la use. Am dat-o binisor la o parte si am iesit pe prispa, in adevar, era o vreme vajnica () - E vifor mare, zise cocoana Marghioala, infiorata si apucandu-ma strans de mana; esti prost? sa pleci pe vremea asta! Mai de noapte aici; pleci mane pe lumina. - Nu se poate Mi-am tras mana cu putere; am mers la grajd; cu mare greutate am desteptat un argat si mi-am gasit calul; l-am inchingat, l-am tras la scara si m-am suit in odaie sa-mi iau noapte buna de la gazda. Femeia, dusa pe ganduri, sedea pe pat cu caciula mea in mana, o tot invartea s-o rasucea. - Cat am de plata? am intrebat. - imi platesti cand treci inapoi, raspunse gazda, uitandu-se adanc in fundul caciulii. Si pe urma se ridica in picioare si mi-o intinse. Mi-am luat caciula s-am pus-o-n cap, asa cam la o parte. Zic, privind pe femeie drept in lumini, care-i sticleau grozav de ciudat: - Sarut ochii, cocoana Marghioalo! - Umbla sanatos! M-am aruncat in sea; jupaneasa batrana mi-a deschis poarta, si am iesit. () Sa fi mers o bucata de drum. Viforul crestea scuturandu-ma de pe sea. () Frigul ud ma patrundea; simteam ca-mi ingheata pulpele si bratele. Mergand cu capul plecat sa nu ma-nece vantul, incepui sa simt durere la cerbice, la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi. Am baut prea mult! m-am gandit eu, dandu-mi caciula mai pe ceafa si ridicandu-mi fruntea spre cer. Dar vartejul norilor ma ametea; ma ardea sub coastele din stanga. Am sorbit in adanc vantul rece, dar un junghi m-a fulgerat pan tot cosul pieptului de colo pana colo. Am aplecat iar barbia. Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea; am scos-o si am pus-o pe oblanc Mi-era rau N-am facut bine sa plec! La pocovnicu lordache trebuie sa doarma toata lumea, m-or fi asteptat; pe vremea asta, or fi crezut oamenii, fireste, ca n-am fost prost sa plec Am indemnat calul care se-mpletecea, parca bause si el Dar vantul s-a mai potolit; s-a luminat a ploaie; lumina cetoasa; incepe sa cearna marunt si-ntepos imi pun iar caciula Deodata sangele incepe iar sa-mi arza peretii capului. Calul a obosit de tot; gafaie de-necul vantului. il strang in calcaie, ii dau o lovitura de biciusca; dobitocul face cativa pasi pripiti, pe urma sforaie si se opreste pe loc ca si cum ar vedea in fata o piedica neasteptata. Ma uit in adevar, la cativa pasi inaintea calului zaresc o mogandeata mica sarind si topaind Un dobitoc? Ce sa fie? Fiara? E prea mica Pun mana pe revolver; atunci auz tare un glas de caprita indemn calul cat pot; el se-ntoarce-n loc si pomeste-na-poi. Cativa pasi si iar sta sforaind Iar caprita il opresc, il intorc, ii dau cateva lovituri, strangandu-l din zabala. Porneste Cativa pasi Iar caprita Norii s-au subtiat de tot: acuma vaz cat se poate de bine. E o caprita mica neagra; aci merge, aci se-ntoarce; arunca din copite; pe urma se ridica-n doua picioare, se repede cu barbita in piept si cu fruntea inainte sa-mpunga, si face sarituri de necrezut si mehaie si fel de fel de nebunii. Ma dau jos de pe cal, care nu mai vrea sa mearga in ruptul capului, si-l apuc scurt de capastru; ma aplec pe vine-n jos: «Ta-ta» si chem caprita cu mana, parca as vrea sa-i dau tarate. Caprita se apropie zburdand mereu. Calul sforaie nebun, da sa se smuceasca; ma pune in genunchi, dar il tiu bine. Caprita s-a apropiat de mana mea: e un ied negru foarte dragut, care se lasa bland sa-l ridic de jos. L-am pus in desaga din dreapta peste niste haine. in vremea asta, calul se cutremura si dardaie din toate incheieturile ca de frigurile mortii. Am incalecat.., Calul e pornit nauc. () Un tipat! Am strivit iedul! Pun mana iute la desaga: desaga goala - am pierdut iedul pe drum! Calul se scoala scuturandu-si capul ca de buimaceala; se ridica in doua picioare, se smuceste-ntr-o parte si ma tranteste-n partea ailalta; pe urma o ia la goana pe camp ca de streche si piere-n intunerec. Pe cand ma ridic zdruncinat, auz fosneala pantre coceni si un glas de om din apropiere, tare: - Tiu! Ta-ta! Ptfiu! Uciga-te toaca, duce-te-ai pe pustii! - Care-i acolo? strig eu. - Om bun! - Care! - Gheorghe! Si, dintre coceni, se arata umbra omului. - Ma rog, frate Gheorghe, unde suntem noi aicea? am ratacit cu viforul asta drumul. () - Apoi, n-ai ratacit drumul da mai ai de furca pana-n Popesti Aicea esti d-abia in Haculesti. () Ratacisem vreo patru ceasuri In cativa pasi am ajuns la poarta. La odaia cocoanii Marghioalii lumina, si umbre misca pe perdea A avut parte cine stie ce alt drumet mai intelept de patul cel curat. Eu oi fi ramas sa capat vreo lavita langa cuptor. Dar noroc! cum am ciocanit, m-a si auzit. Jupaneasa batrana a alergat sa-mi deschizi Cand sa intru, ma-mpiedic pe prag de ceva moale - iedul tot ala! era iedul gazdii mele! A intrat si el in odaie si a mers sa se culce cuminte sub pat. Ce sa spui? Stia femeia ca ma-ntorc? ori se sculase de dimineata? Patul era nedesfacut. - Cocoana Marghioalo! atat am putut sa zic, si vrand sa multumesc lui Dumnezeu ca m-a scapat cu viata, am dat sa ridic dreapta spre frunte. Cocoana mi-a apucat repede mana si, dandu-mi-o in jos, m-a luat cu toata puterea in brate. () Ce pat! ce perdelute! ce pereti! ce tavan!, toate albe ca laptele.()" |
