Schita "La conac" debuteaza cu imaginea unni calaret anonim care vine dinspre Poienita si se indreapta spre conacul unui boier din Salcuta, caruia trebuie sa-i plateasca arenda in valoare de cincizeci de galbeni . Tanarul calareste domol, fara teama, privind cu incantare la peisajul deschis in fata ochilor sai, ce cuprinde panorama vaii pe care tocmai o strabate intr-o limpede dimineata de primavara. Chiar daca si-a intors privirile "pe calea umblata", drumetul solitar nu zareste pe nimeni in urma lui. Si totusi, contemplarea cerului si a padurii de mesteceni îi este intrerupta de ivirea in preajma sa a unui alt calaret iesit ca din pamant. In afara aparitiei sale nefiresti, cu toate ca este imbracat ca orice negustor din partea locului, calatorul poseda si alte determinri stranii: are parul rosu ca focul iadului si o privire sasie care îi produce ameteala tovarasului sau ; cand ajung amandoi in apropiere de Salcuta si le apare in fata turnul stralucitor al bisericii, flacaul îsi face instinctiv cruce, in timp ce gestul lui firesc preovoaca negustorului un ras "grozav". In aceeasi clipa, dispare cu cal cu tot, ca sa reapara in fata hanului, sub umbrar. Personajul diavolesc, deghizat in portul unui "orzar sau cirezar" obisnuit, se face nevazut din cauza atitudinii evlavioase a tanarului. Totodata, el contrazice legile spatio- temporale aparand si disparand unde si cand voieste, indaratul sau inaintea insotitorului de drum.
La han, negustorul îi ofera de baut calaretului, care accepta sa bea pana la venirea hangitei din sipul cu rachiu oferit de negustor. Trupul si mintea îi sunt invadate de o " caldura placuta", transformata apoi intr-un foc launtric. Pe masura ce serveste "uscatura si udatura" oferite din belsug pe o tava , personajul îsi pierde luciditatea si urmeaza mecanic indemnurile dracesti.
