La aparitiunea primului volum de versuri ale d-lui Blaga, dupa cuvintele de buna intimpinare cuvenite unui poet tinar care venea cu ceva mai nou, mai indraznet, in sclerozata poezie a Ardealului, puneam citeva paranteze care contrastau cu ditirambele aduse prin reviste de criticii provinciali - are doar si critica regionalismul ei. Cu sirul nou de poezii pe care le tipareste, dupa doi ani, d. Blaga arata ca timpul nu i-a fost un bun sfatuitor, cum prea des se intimpla sa vedem la scriitorii nostri tineri, in hipertrofia incredere! de ei insisi si punindu-si autograful, la 20 de ani, pe decretul de glorie. Ce era concentrare, dar greoaie, in primul volum, a primit acum multe diluari si, pe urma, vedem o exagerare a egotismului, care mai inainte era intrucitva discret, desi suparator adeseori. D. Blaga vorbeste din inaltimi, cum arata chiar titlul volumului, dar inaltimile acestea sunt un piedestal cam subred si cuvintele care vin de acolo nu numai ca sunt lipsite de armonia poeziei, ci suna si sarac, cu transpuneri emfatice de locuri comune :
Prin cosmos
Auzi-s-or atuncea maretii mei pasi
Si-as apare navalnic si liber
Cum sint,
Pamintule sfint.
Sarac e si panteismul din care d. Blaga si-a facut o tema de predilectiune. Acest panteism mai are si pacatul ca c coplesit de reminiscente mitologice palide - Pan e amintit de mai multe ori si o data e infatisat astfel :
Un miel s-apropie printre tufisuri.
Orbul il aude si zirnbeste.
Caci n-are Pan mai mare bucurie
Decit de a putea prinde-n palme-ncetisor capsorul micilor.
Si de a le cauta cornitele sub nastureii moi de lina.
Panteismul presupune o adinca patrundere a naturei si mari insusiri de poetizare. La d. Blaga sentimentul naturei e insa foarte elementar si fara suflu poetic. Sa ascultam acest Amurg de toamna :
Din virf de munti amurgul sufla
Cu buze rosii
In spuza unor nori -
S-atita
Jeraticul ascuns
Sub valul lor subtire de cenusa.
O raza
Ce vine-n goana din apus
Si-aduna aripile si se iasa tremurand
Pe-o frunza :
Dar prea c grea povara -
Si frunza cade
O, sufletul !
Sa mi-l ascund mai bine-n piept
Si mai adanc,
Sa nu-l ajunga nici o raza de lumina
S-ar prabusi
E toamna.
Dupa ce atitia au cintat toamna cu minunate accente, cum poate asa ceva sa fie prezentat ca "poezie" ?
Rar daca intilnim ceva mai mult decit proiecte de poezie - pentru ca asa s-ar putea numi volumul acesta al d-lui Blaga. Pe linga razlete imagini - si acestea insa prea artificializate, prea cazind in manierism -, vreo doua poezii ne mai odihnesc dupa chinuite strabateri prin stufisul atitor versuri. Leaganul aduce o nota de lirism ceva mai natural, mai cald, si strofa aceasta se incheie cu o imagine care e, netagaduit, bine gasita :
Si-n dimincata-aceca fara somn
Cum colindam cu pasi de plumb,
Intr-un ungher ascuns am dat de-un leagan.
Paianjenii-si tescau in el maruntele lor lumi,
Iar carii-i macinau tacerea.
Dar si de data aceasta esti neplacut izbit de ticurile si asperitatile obisnuite ; la inceput gasim o confesiune megalomana si, pe unna, versurile se misca cu rasuflari grele, asa ca la sfirsit ramii cu impresia de ceva nedestul de rotunjit si de poezie care se pierde in lincezeli. Singurele versuri in ritm vioi si cu exuberanta tinereasca sint Veniti Unga mine, tovarasi:
Veniti linga mine, tovarasi. E toamna :
Se coace
Pelinul in boabe de struguri -
Si-n gusa de viperi veninul
Si aici, insa, vedem la sfirsit antipatice furisari, cu brutalele versuri :
Sint beat si-as vrea sa darim tot ce-i vis,
Ce e templu si-altar.
ori pretentioasele vorbe despre "superbul craniu" al poetului.
E ceva bolnavicios in aceste insistente, ca si in gesturile
de iconoclast, care, de altfel, nu se prea impaca cu teologia
d-lui Blaga, pentru ca nu lipseste nici ea intr-adevar, cum se
vede in nenorocita alcatuire Pustnicul, care incheie volumul
cu parafrazari de formule teologice si cu o simplista filozofie.
Laudam mai sus citeva imagini intrebuintate de d. Blaga,
dar ce inegalitate si aici, pentru ca iata ce citim intr-un loc :
Razele fara de-astimpair se-mbulzeau
Si se impingeau cu coatele s-ajunga pin-la el
si inca aceasta e putin pe linga grozavia :
Brazii se leagana
Si acele lor prinse-n rasina
Par gene pline de urdori.
Sintem pentru noutate, dar nu cind e repugnanta, grosolana ori comica. Si noutatea d-lui Blaga e foarte turbure si chinuita. Ici si colo avem impresia ca ea deriva de la cite ceva din Rabindranath Tagore, dar fara misticismul profund, nobleta si umanitatea lui ; alteori - si aceasta mai des -- modernismul a ajuns sa fie cunoscut de d-sa prin poetii unguri, nu din izvoarele autentice si curate. Un amestec de versuri cu oarecare relief si de altele care sunt numai intentii ori nu spun nimic si o inegalitate care se coboara pina la monstruozitati literare - atit gasim in volumul nou al d-lui Blaga. Va avea o urmare de care sa se poata tinea mai mult sama ? Aceasta ar arata ca d. Blaga nu a dispretuit sfaturile care i s-au dat, cu toate ca ne asteptam mai curind sa arate acest dispret, pentru ca l-atn vazut la multi de cind facem critica aici.
(Viata noua. An. XI, 1921, nr. l-2, p. 36-38.)
