" - Ia te uita, dumneata esti, mos Madeleine! Spuse omul.
Numele acesta, rostit astfel in acest ceas intunecat, in acel loc necunoscut si de un om necunoscut, il facu pe Jean Valjean sa dea inapoi. La toate s-ar fi asteptat, numai la asta nu. Cel care ii vorbea era un mosneag adus de spate si schiop, imbracat aproape ca un taran, si care avea la genunchiul stang un genunchier de piele, de care atarna un clopot destul de mare. Fata nu i se vedea pentru ca era in umbra.
- Cine esti dumneata? Si ce e cu casa asta? Intreba Jean Valjean.
- Uite, imi acopar pepenii. Batranul Fauchelevent tinea intr-adevar in mana, in clipa in care il oprise Jean Valjean, o rogojina de paie pe care tocmai o intindea peste pepeni.
- Si ce rost are clopotelul asta pe care il ai la genunchi?
- Asta? Raspunse Fauchelevent. E ca sa ma ocoleasca.
- Cum ca sa te ocoleasca?
Batranul Fauchelevent facu cu ochiul, cu un aer care nu se poate descrie
- Vai, Doamne! Dar in casa asta nu sunt decat femei. Si printre ele multe fete tinere. Se pare ca as fi periculos daca m-ar intalni. Clopotelul le da de stire. Cand vin eu, ele pleaca.
- Ce e casa asta?.
- Ei bine, afla ca e manastirea Petit-Picpus...
Nu mai adauga nici un cuvantsi-l urma pe Jean Valjean.Acesta isi puse iarasi cravata si redingota si-si gasise iarasi palaria pe care o aruncase peste zid. In vreme ce Jean Valjean isi imbraca haina, Fauchelevent isi scoase genunchierul cu clopotel, care, prins intr-un cui , langa un cos de paie, impodobea acum peretele."
