JURNALUL DE LA PALTINIS - Volum memorialistic de Gabriel Liiceanu, subintitulat "Un model paideic in cultura umanista", dedicat recluziunii montane sibiene a lui Constantin Noica.
A aparut la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti (1983), materialul aluvionar al volumului, format preponderent din scrisori apartinand persoanelor din anturajul filosofului, fiind strans ulterior (1987) in culegerea de mare succes Epistolar, redactata tot de catre G. Liiceanu. O "editie revazuta si adaugita" a Jurnalului apare la Editura Humanitas din Bucuresti in 1991.
Desi nu apartine genului beletristic, Jurnalul de la Paltinis al lui Gabriel Liiceanu isi justifica prezenta in dictionarul de fata prin imensul impact social si literar pe care l-a avut in epoca, fiind, impreuna cu Epistolarul aparut patru ani mai tarziu, unul dintre volumele cele mai citite (venerat sau contestat) ale Romaniei deceniului . Prin factura sa atipica, Jurnalul reprezinta un caz de sociologie culturala, ecourile aparitiei sale persistand si azi, cand conturul admiratiei populare irationale fata de Noica pare sa se fi estompat, pe fondul distantarii critice impuse de timp si al revelarii unor detalii biografice menite sa confirme armistitiul tacit existent intre filosof si Putere. Interesant e ca volumul lui L. a fost scris tocmai din dorinta de a-l rapi pe filosof adulatiei comune, pentru a-l restitui solitudinii protectoare a creatiei; astfel, Jurnalul deconstruieste mai intai un mit popular, pentru a-l inlocui apoi cu unul de factura initiatica elitista, ("catharii de la Paltinis" - va titra N. Steinhardt!), bazat pe logica cercului inchis, impenetrabil, specific afinitatilor selective.
Repudierea literarului, prezenta in volum, va starni repulsia multor pene inflamate, Al. George (oral) sau E. Simion (in scris) exceland polemic in avangarda unor cohorte de comilitoni zelosi in vituperante si covarsitori in numar. Nu exista literat sau intelectual roman pe care Jurnalul sa-l fi lasat rece, motivatiile fervorii generale fiind util de decriptat. Uzand de un termen de data mai recenta, lansai in circulatie in Romania de catre Virgil Nemoianu, se poate afirma ca Jurnalul de la Paltinis si discutiile patimase starnite in jurul lui au reprezentat la noi, la data aparitiei, o "batalie canonica", prin contestarea publica a suprematiei parghiei de consacrare sociala pe care o reprezenta literatura. Ani de-a randul, subminarea prin ideologie marxista a filosoficului si demonetizarea acestuia printr-un verbiaj ignorant, autosuficient, orgolios-tota-litar, au avut drept consecinta crearea unor parghii publice de consacrare care situau in centrul lor literatura. Tot acest esafodaj a fost serios zdruncinat prin aparitia Jurnalului de la Paltinis, prin intermediul caruia canonul filosofic isi revendica in mod fatis superioritatea in raport cu cel literar. Nu intamplator, efectul bulversant a fost pe masura. Mai mult, aceasta preeminenta e afirmata in numele reinnodarii legaturilor cu marea generatie interbelica a lui Mircea Eliade sau Emil Cioran, palier sufletesc sensibil al tuturor generatiilor literare romanesti postbelice. I se adauga fascinatia "originilor", a ontologicului, noul canon culpabilizand implicit literatura prin degradarea ei la stadiul de "fenomen" accidental al unei realitati mai profunde. La nivel formal, circumstantial, aceasta strategie contestatara de profunzime e conditionata de aparitia unei promotii filosofice excelente, cu varfuri de lance de calibrul lui Gabriel Liiceanu sau Andrei Plesu, capabile sa sustina cu usurinta partitura -exasperanta pentru marea masa "democratica" - a initierilor spirituale dobandite prin logica impenetrabila a cercului inchis, privilegiat. Sub aspectul sociologiei canonice, Noica devine aici nu atat exponentul, cat armura de acoperire a noului grup: cu un efort minim, ne putem imagina un Jurnal de la Paltinis faraNoica, aura charismatica a grupului strans in jurul ideii paideice functionand la fel de eficient si in absenta Maestrului.
Peste Ocean, acest mecanism promotional are un reflex complementar in ecuatia M. Eliade - Culianu, atat monografia acestuia din urma dedicata lui Eliade, cat si discutiile din jurul lui Noica avand ceva comun: relativizarea premeditata a apartenentei celor doi, in tinerete, la legionarism. La Paltinis, cercul din jurul lui Noica functioneaza strict pe logica segmentelor inchise; desi noicismul ca atare se bucura de o mare audienta in tara, cu puncte de amplitudine articulate in carti sau tratate (Corneliu Mircea, Constantin Barbu), nimeni nu patrunde in cercul trasat de catre L., nici macar Andrei Cornea, foarte promitator inca de pe atunci: nici un "intrus" sau discipol nu e consacrat de grup, desi ei continua sa urce serpentinele de la Sibiu exclusiv in momentele in care protagonistii cercului inchis nu sunt in zona. In timp, acest mecanism de solidarizare activa creeaza cea mai redutabila platforma promotionala din cultura romana de dupa decembrie 1989, forta ei manifestandu-se amplitudinar in complexa campanie de impunere a lui H.-R. Patapievici; socurile secundare ale acestui cutremur promotional (Cristian Badilita, Vlad Zografi) au avut, insa, efecte estompate.
Un ultim aspect, partial elucidat pana acum, vizeaza permisivitatea Puterii in privinta Jurnalului de la Paltinis: ce a determinat cenzura sa accepte aparitia volumului, stiut fiind ca Puterea reactiona alergic si violent la orice carte menita sa promoveze o personalitate, alternativa la cea "unica", grotesca dar canonica, a "Carmaciului'. Nimic din spiritul Jurnalului nu interfereaza cu idiosincraziilc oficiale, dimpotriva: cazul e, de aceea, cu atat mai curios. Explicatii plauzibile, menite sa justifice macar indirect bunul de tipar, exista totusi, ele apartinand tot registrului stratcgic-canonic. La un prim nivel, apolitismul propovaduit de Noica, sfatul insistent dat discipolilor de a nu-si rata cariera intelectuala din cauza unor "gesturi definitorii", venea in intampinarea intereselor regimului, convins ca un asemenea indemn putea deveni contagios, indepartand multa lume de pe calea periculoasa a disidentei politice. Apoi, Jurnalul apare in siajul scandalului monden provocat de afacerea "meditatiei transcendentale", care sugerase (model foarte periculos pentru regim) o solutie spirituala cosmopolita, ca alternativa la presiunile ideologice si materiale extreme promovate de Putere, la nici doi ani dupa ce "Carmaciul" decisese pauperizarea populatiei pentru achitarea integrala a datoriilor externe ale tarii.
Ca alternativa la solutia cosmopolita a "meditatiei transcendentale ', Noica sugera, prin Jurnal, o retragere in muntii "nostri", o repliere dezinteresata in interior, care, combinata cu ecuatia abtinerii de la "gestul definitoriu", oferea o perspectiva de obedienta difuza asiguratoare. Nu trebuie uitat nici faptul ca Jurnalul reprezinta o dezvaluire, o exhibare, fiind expresia exoterica a unei realitati ezoterice: mitul Noica. Scos astfel din "mister', prezentat tuturor, mitul paleste ca forta de atractie si penetratie; se stie ca, sub acest aspect, fascinatia lui Noica se estompeaza oarecum dupa aparitia volumului, numarul celor infiorati care urca la Paltinis fiind, dupa 1983, mai mic decat al pelerinilor de dinainte de aceasta data. Dar Puterea pare sa fi jucat, abil, inca o carte atunci cand a autorizat volumul. Data aparitiei sale coincide cu radicalizarea vocilor literare protestatare din Estul Europei: scriitorii polonezi se distinsesera in reflectarea revoltelor de la Gdansk sau Poznan, Havel isi facea auzit glasul la Praga, gloria lui Soljenitin era la apogeu. Pentru a preintampina solidarizari nedorite in interior, Puterea de la Bucuresti s-a folosit din nou de Noica, creand un "scandal" de interior, "pur", in care, in mod aparent, nu era implicata. Confuzia canonica ce a urmat a avut drept consecin(a zdruncinarea constiintei de sine a literatilor, adica exact ce se urmarea.
