Critic literar si estetician, Titu Maiorescu s-a nascut in 1840 la Craiova. Este fiul lui Ioan Maiorescu, inrudindu-sc dupa tata cu Petru Maior si Timotei Cipariu, iar dupa mama cu episcopul I. Popasu - cunoscut om de cultura transilvanean. Dupa ce urmeaza, intre anii 1846 si 1848, primele doua clase elementare la scoala din orasul natal, al carei director era tatal sau, de la 1 noiembrie 1850 Maiorescu este inscris ca elev in clasa intai a primului gimnaziu romanesc din Brasov, "Andrei Saguna", infiintat si prin staruinta unchiului sau, I. Popasu. Dupa terminarea anului scolar, pleaca la Viena, unde, intre timp, se stabilise tatal sau. in perioada 185l-l858 este elev al Academiei Theresianum din Viena. Sunt anii in care isi formeaza o cultura solida si multilaterala: citeste foarte mult, mai ales literatura germana, clasica si romantica, literatura engleza si franceza. invata limbile germana, franceza, engleza, italiana, latina si greaca veche. Traduce din scrierile lui Jean Paul, Lessing si Klopstock. in 1858 este student in filosofie la Universitatea, din Berlin. Dorind sa-si scurteze durata studiilor universitare, se inscrie la Universitatea din Giessen si obtine doctoratul in filosofie in 1859 cu o teza despre "Relatie". In acelasi an pleaca la Paris, continuandu-si studiile, iar in 1860 este licentiat in litere si filosofie la Sorbona, cu teza "Ceva filosofie pe intelesul tuturor". Conferentiaza la Berlin despre_"Vechea tragedie franceza si muzica lui R. Wagner" (1861), conferinta repetata la Paris. in 1861 obtine diploma de licentiat in drept. Se intoarce in tara in 1861 si incepe un ciclu de prelegeri publice la Bucuresti: "Despre educatiunea in familie". Supleant la Tribunalul de Ilfov (1862), este inaintat procuror peste putin timp. Este numit profesor la Universitatea din Iasi in acelasi an, unde inaugureaza cursul "Despre istoria republicii romane", la care va renunta pentru a incepe un curs de filosofie. Introduce, primul in Romania, metoda seminarizarii studentilor. Este decan al Facultatii de Filosofie (1863) si rector pentru patru ani. in 1863 este numit si director al Scolii Normale "Vasile Lupu", unde preda pedagogia, psihologia, gramatica romana, compunerea. Initiaza, primul la noi, practica pedagogica a tinerilor invatatori.
La 10 februarie 1863 incepe la Iasi un ciclu de conferinte publice despre educatia in familie, in lumina principiilor psihologice si estetice. Dupa un an, asociindu-se cu alti tineri intorsi de la studii din strainatate (Petre Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti), initiaza o noua serie de conferinte publice - "prelectiuni populare" -care marcheaza inceputul activitatii "Junimii". Partizan al unitatii tanarului stat roman, desfasoara o intensa activitate politica, mai ales in paginile ziarului "Vocea Nationala" (1866), pentru a combate miscarea separatista si pentru a sustine alegerea unui domn strain. Dupa urcarea pe tronul Romaniei a lui Carol I, ramane dinasticist convins. Scrie cea mai mare parte a cuvantului introductiv la primul numar (1 martie 1867) al "Convorbirilor literare", unde publica, in anii urmatori, studii si articole cu larg rasunet in cultura romaneasca a timpului: Despre scrierea limbei romane (1867), O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 (1867), Limba romana in jurnalele din Austria (1868), Directia noua in poezia si proza romana (1872), Betia de cuvinte (1873), Neologismele (1881), Comediile d-lui l.L. Caragiale (1885), Poeti si critici (1886), Eminescu si poeziile lui (1889), Oratori, retori, limbuti (1902) etc.
La 20 iulie 1867 este numii membru al Societatii Academice Romane. in 1874 paraseste definitiv Iasii, stabilindu-se in Bucuresti, fiind ales ministru al Cultelor si Instructiunii Publice, deputat in Camera (1878), reales in Adunarea Constituanta (1879). Neuitand preocuparile literare, continua sa gazduiasca in casa sa intrunirile "Junimii". indeplineste inca doua mandate de ministru al Cultelor (1888, 1890). inlre anii 1900 si 1901 este ministru de Justitie (mandat pe care-l va detine si in 1912). in timpul Primului Razboi Mondial ramane in Bucurcstiul cotropit de armata germana. Rapus de o boala de inima, se stinge in anul 1917, fiind inmormantai la cimitirul Bellu. langa tatal sau.
Impresionanta forta morala, caracter ferm, inteligenta profunda, avand vaste si sistematice cunostinte, imbogatite mereu prin lecturi, omul politic si oratorul Titu Maiorescu s-a impus totodata ca unul dintre cei mai prestigiosi oameni de cultura romaneasca din a doua jumatate a secolului al XlX-lea.
CONDITIA JURNALULUI.
Jurnalul este o scriere in care un autor isi noteaza, sub forma unor insemnari zilnice, evenimente importanle legate, de obicei, de biografia sa. Dinti-un jurnal poate rezulta si cronica unei epoci sau fizionomia complexa a unei personalitati.
Jurnalul se scrie, de regula, din nevoia unor clarificari interioare sau ca o incercare de sustragere de la singuratate si fara (in cele mai multe cazuri) intentia publicarii; de aceea, cu mici exceptii, jurnalul se publica abia dupa decesul autorului.
insemnarile zilnice ale lui Maiorescu sunt o astfel de scriere, realizata in trei volume, publicate intre anii 1937 si 1939, fiind, pana acum, cea mai mare opera nonfictiva din toata literatura romana; Maiorescu devine astfel un exponent-model al acestui gen de scrieri la noi.
Scrisul suprapus pe existenta
Jurnalul este inceput de Maiorescu la varsta de 15 ani, cand era elev la Institutul "Theresianum" din Viena, si este continuat pana la varsta de 77 de ani, cu doua saptamani inainte de a muri. El are doar mici intreruperi si tinde sa se suprapuna peste existenta autorului.
Publicarea acestei scrieri a facut posibila o cunoastere mai amanuntita si mai aparte a personalitatii lui Maiorescu: era nu doar un om echilibrat, impersonal, lucid, ci si sentimental, insingurat, dorind sa fie inconjurat de oameni care sa-l asculte si sa-l inteleaga.
Maiorescu deschide paginile jurnalului cu o substantiala lista de reprezentatii teatrale si muzicale. Apar in continuare clasificari si aglomerari de date referitoare la calificative scolare, variatii meteorologice, itinerare, meniuri, adevarate inventare in care se pot vedea meticulozitatea si sinceritatea autorului. Aflam astfel despre planurile sale de viitor, despre programul de lucru si despre zelul cu care se antrena in totul, despre relatiile cu oamenii sau cu membrii familiei, despre diversele lecturi prin care s-a format. La orice pagina de jurnal ne-am opri, ne impresioneaza ritmul extraordinar de trepidant al existentei celui ce consemneaza, un om modern care nu concepe sa-i scape ceva din ceea ce-l inconjoara.
LECTURI, STARI Sl SENTIMENTE.
O astfel de pagina poate fi cea din martie 1859, adica sfarsitul caietului al doilea al insemnarilor, cuprinsa in Titu Maiorescu, Jurnal si epistolar, volumul 11 (martie 1859 - 17 iulie 1860). Sunt consemnari facute in perioada studiilor in Germania.
Autorul noteaza ca isi completeaza studiile cu lecturi din Spinoza, Feuerbach, Voltaire, Moliere, Herbart, facand comentarii, dand citate si inserand in text fraze in germana, franceza si latina. Se opreste mai cu seama la Voltaire, pentru care nu are mare consideratie in urma lecturii Dictionarului filosofic al acestuia: "Cetii partea prima a lexiconului filosofic de Voltaire. imi facu impresiune foarte rea; omului astuia superficial si fara fundament ii sta foarte bine cand e in metierul (meseria, s.n.) lui, adeca in negatiune pura; insa vrea sa fie negatias mixtus (negativ mixt, s.n.) si atunci cade in secatuire. Cultura se vede ca a avut foarte slaba. Carti, care el din intamplare Ie-a citit, le citeaza cu importanta ce nu o merita; pe cand altele, de mai mare insemnatate, sunt trecute cu vederea. Giordano Bruno nu e nici pomenit, Cicero stimat intr-o masura ridicula, adeca ca
filosof.
Selecteaza si comenteaza aspecte din opera lui Voltaire, contrazicandu-l, aducand ca argument parerile altor autori si subliniind indignat: ,De ce nu!", "Caracteristic", "Ce stupid!", "La naiba!", "Ce stangaci!", dandu-ne astfel impresia unei polemici.
Alte insemnari sunt asemenea unor inventare: "Citit in aprilie: Beranger, Biblia (Apocalipsul), din Filosofia dreptului a lui Stahl, Vizionara din Prevost a lui Kerner, fleacuri confuze. Chioscul din gradina. Excelent Ilorace a lui Corneille (actul al 5-lea, lanced). Cinna al lui, pe care l-am gasit mult mai lanced decat Horace. Institutiunile lui Gneist (si tradus)".
Sunt consemnari lapidare, pentru uz personal. Mai
departe noteaza temele de discutie cu Gheorghe Sturdza, ca a primit de ziua numelui Opere complete de Fichte, ca a ascultat Johanes Passion si Mathaus Passion de J.S. Bach sau Moartea lui Iisus de Gracm si ce impresii i-au produs. Aflam si despre starea de spirit in care se afla cand eleva sa Klara Kremnitz nu vine la ora de franceza: "In seara in care am aflat acest lucru am fost complet deprimat. Nu pentru ca ea ar avea vreo importanta, nu pentru ca as iubi-o, dar, fara s-o fi stiut eu insumi mai inainte, deodata mi-am dat seama ca in ora de franceza raportam totul numai la ea, pana si de hainele mele noi ma bucuram pentru ea, pe scurt, pentru ca ea imi cucerea sufletul pentru acea ora de franceza, pe cand ceilalti Kremnitz nu inseamna nimic pentru mine. Si astfel am simtit un gol in mine".
Il putem cunoaste pe Maiorescu de atunci si intr-o ocazie mai aparte: cand este invitat la botezul unuia dintre copiii lui Kremnitz: ,A fost stralucit; multe femei frumoase. Iar eu iarasi! «- Fumati, nu?», «- Nu fumez.», «~ Ah?!», «- Luati macar un pahar», «- Nu beau.», «.- Ah?!», «~ Atunci dansati?», «- Nu dansez.», «- Ah!»". Tanarul se adapteaza greu, isi face probleme asupra impresiei pe care o creeaza si doreste apropierea de oameni: "mi-e dor numai de cineva, de oameni pe care sa-i iubesc si care sa ma iubeasca si cu care sa intretin relatii in toata libertatea si mereu. Abia atunci as deveni mai bun, atunci as putea sa actionez si sa produc ceva -pe cand asa"
In aceeasi serie de insemnari se inscrie data de 26 iunie 1859 (de fapt, 25 iunie, dar consemnata gresit in jurnal), cand a sustinut doctoratul la Giessen, despre care noteaza: ,joc de copii"', desi nu se putea ca evenimentul sa nu-l fi emotionat.
UN DOCUMENT UNIC.
Nicolae Manolescu scrie despre jurnalul lui Maiorescu: "caracterul de document personal este () cu mult mai izbitor. Un document unic, in felul lui, de o minutie ce ne inspaimanta. Maiorescu nu este un comentator al existentei, ci un grefier al evenimentului: un grefier ce pare orb la semnificatii si la finalitate, pentru care existenta c un dosar de procese-verbale, tinute la zi, meticulos, amanuntit, cu o «sinceritate» a faptului brut si banal de care, poate, doar orgoliosul Goethe mai fusese in stare" (Contradictia lui Maiorescu).
DEPARTE DE MONDEN SI APROAPE DE CARTI
(fragment din jurnal)
,Am talentul de a povesti in mod placut, dar n-am darul de a-i asculta pe altii.
Citit in aprilie:
Beranger.
Biblia (Apocalipsul).
Din Filosofia dreptului a lui Stahl.
Vizionara din Prevost a lui Kerner; fleacuri confuze.
Chioscul din gradina.
Excelentul Horace al lui Corneille (actul al 5-lea, lanced).
Cinna al lui. pe care l-am gasit mult mai lanced decat Horace. Institutiunile lui Gneist (si tradus).
In fiecare zi la ora 8 dimineata vine la mine Gheorghe Sturdza si-i explic logica, psihologie si Herbart.
De aceasta zi a numelui meu am primit in dar de la cei trei Sturdza Operele complete ale Iui Fichte. ()
Miercuri, 20 aprilie 1859, la Biserica garnizoanei: Moartea lui Iisus de Graun; nu mi-a placut aproape deloc. Mai cu seama recitativele, asa de afectate, ca la opera si dupa sablon. ()
Acum insa iarasi mai dragut cu Helene.
Citit: Marturii istorice despre Iisus.
Moliere: Misanthrope, Bourgeois gentilhomme, Tartuffc.
Manualul lui Herbart, inca o data, in intregime. Din Cosmos.
A propos: Lewes are totusi dreptate sa critice uneori stilul Iui Goethe din Afinitati elective.
Ce inghesuita e, de exemplu, aceasta perioada:
In capitolul al 9-lea: «Ne inchipuim ca exista posibilitatea ca acest capac, pe care l-am pecetluit bine, sa fie candva ridicat din nou, ceea ce nu s-ar putea intampla in alt chip, decat daca s-ar distruge iarasi tot ceea ce noi nici macar n-am construit inca».
Dimpotriva, insa, in Werthcr un stil; divin uneori, d.e. perioada chiar in scrisoarea a 2-a si mai multe altele.
25 aprilie. In lunea Pastilor, la ora sapte seara, am fost invitat la consilierul de justitie Kremnitz, la botezul copilului sau Ernst Heinrich.
A fost stralucit; multe femei frumoase. Iar eu. iarasi!
«- Fumati, nu?» «- Nu fumez.» «~ Ah!» «- Luati macar un pahar» «- Nu beau.» «- Ah?!» <<- Atunci dansati?» «- Nu dansez.» «- Ah?!»
Asa a fost. Tinerii se uita la mine. rad pe infundate si dau din umeri: doamnele nici nu se sinchisesc de mine sau rad.
S-a dansat, iar eu m-am furisat acasa inca de la 11 !. Nici sa mananc nu pot, cand sunt de fata doamne pe care le cunosc. Si din aceasta cauza, fireste, ramai singuratic. De n-ar crede lumea ca sunt un afectat. Numai Helene m-a despagubit: abia 15 ani, dar o blonda frumoasa - cred ca o iubesc: nu acea iubire desavarsita, cum mi-o imaginez, nu, caci lipseste stima stricta - dar iubire totusi - datorita amabilitatii ei, firii ei deschise si naive, simpatiei ei pentru mine!
Cand am plecat spre casa, neobservat, necunoscut, singuratic - eram intr-adevar atat de profund mahnit, iar astazi toata ziua atat de deprimat. Si in asemenea clipe sa te intorci spre Dumnezeu? Nu, nu e asta. nu simt o durere vaga, generala, ci mi-e dor numai de cineva, de oameni pe care sa-i iubesc si care sa ma iubeasca si cu care sa intretin relatii in toata libertatea si mereu. Abia atunci as deveni hun. atunci as putea sa actionez si sa produc ceva -pe cand asa
Seara. Minunat de draguta povestirea Ottiliei despre maciulia bastonului lui
Caro! I.
Ce minunat de frumos al doilea alineat al capitolului al 13-lea din Afinitati elective si al 4-lea de la sfarsit al aceluiasi capitol.
Asa-zisul capitol «scandalos», desi nu e asa de grav, este al 1l-lea. Ce frumos e episodul de dragoste din capitolul al 12-lea! Si in el: «Daca iubesti o fiinta din toata inima, atunci toate celelalte ti se par dragute. Ottilie lasa ochii in jos».
Capitolul al 1l-lea. «Si totusi prezentul nu lasa sa i se rapeasca imensul sau drept.»
O vorba de o importanta enorma."
|
BIBLIOGRAFIE
Cioculescu, Scrban; Slreinu. Vladimir; Vianu, Tudor - Istoria literaturii romane moderne, ed. a ll-a, EDP, Bucuresti, 1971; Maiorescu, Titu - Jurnal si epistolar, voi. II, Ed. Minerva, Bucuresti, 1978; Manolescu, Nicolae - Contradictia lui Maiorescu, Ed. Cartea Romaneasca. Bucuresti, 1970.
