JURNAL 1935-l944 - Volum memorialistic de Mihail Sebastian, aparut in februarie 1997 (cu an de aparitie: 1996) la Editura Humanitas din Bucuresti, in ingrijirea Gabrielei Omat, cu o prefata si note de Leon Volovici.
Este, dupa marturia istoricilor literari, al doilea jurnal al lui Mihail Sebastian , dar cel dintai compact, scris cu consecventa; prin 1929-33, autorul scrie, in spiritul vremii, un jurnal gidian (cu fragmente publicate in "Cuvantul".
In 1929, respectiv in "Azi", in 1933), nentru ca in 1935 el sa inceapa un nou jurnal. In 1961, la plecarea din tara, Benu, fratele scriitorului, decedat la 29 mai 1945 intr-un accident de camion, depune manuscrisul Jurnalului la Ambasada Israelului din Bucuresti, de unde el ajunge la Muzeul Yad Vasem din Ierusalim; recuperat de catre familie (incercarile lui Z. Ornea de a-l obtine pentru publicare sunt zadarnice; e drept, nici garantii nu se puteau da in privinta unei editari netrunchiate), este pastrat la Paris (in proprietate particulara) pana la infiintarea Fundatiei Mihail Sebastian (Mihail Sebastian Foundation, in SUA), cand fondatorul acesteia - americanul I-Iarry From, decedat intre timp -ii propune lui Leon Volovici, scriitor israelian de origine romana, sa editeze impreuna textul, el fiind incredintat in cele din urma Editurii Humanitas si Gabrielei Omat, care lucreaza impecabil, manuscrisul fiind descifrat de catre Anca Teodorescu.
Anterior aparitiei in volum, fragmente disparate sunt publicate in "Lumea Romaneasca" (25 dec. 1938: Jurnal de schi), "Revista Fundatiilor Regale" (doua texte, in nr. 1 si 2, 1945), "Revista literara" (nr. 16, 1947), in editia M. Sebastian: Opere (I-II) din 1962 (fragmentele despre Jocul de-a vacanta, selectate de catre ingrijitorul editiei, Vicu Mandra), in "Manuscriptum" (nr. 2, 1976; editor: D. D. Panaitescu), "Caiete critice" (nr. 3-4, 1986, nr. dedicat jurnalului ca gen literar; editor: E. Simion), "Revista de istorie si teorie literara" (nr. 1, 1986; editor: Cornelia Stefanescu) si in "Criterion" (nr.4, 1990; editor: Mircea Handoca). Un episod aparte il constituie includerea unor fragmente despre Mircea Eliade intr-un grupaj nesemnat publicat in revista "Toladot' din Israel (nr. 1, ian.- martie 1972), aparitie pe care scrupuloasele Mentiuni asupra editiei din preambulul volumului de la Humanitas o trec sub tacere: cu un ecou considerabil, continutul lor - coroborat cu aparitia in Italia a unei teze de doctorat care vorbeste deschis despre "antisemitismul" lui Eliade (R. Scagno: Religiosita cosmica e cultura traditionale nel pensiero di Mircea Eliade, Torino, 1972/73) - aduce serioase prejudicii imaginii profesorului de istoria religiilor de la Chicago.
In faza recenta de pregatire pentru tipar, aparitia Jurnalului este anuntata prin publicarea unor fragmente in "Romania literala" (nr. 26, 1996) de catre Gabriela Omat.
Asteptat indelung, cunoscut ca unul dintre marile manuscrise "secrete", "revelatoare" ale literaturii romane, Jurnalul lui Mihail Sebastian are, la aparitie, efectul bulversant al unei psihodrame colective. Pentru Z. Ornea, "lectura e efectiv ravasitoare", jurnalul constituind "capodopera creatiei" lui Mihail Sebastian (multi comentatori vor remarca, de altfel, ca aparitia Jurnalului reconsidera locul ocupat in literatura romana de catre un scriitor din a doua linie valorica! intr-un grupaj din "Romania literara', S. Damian vorbeste despre "intensitatea perceptiei raului" din jurnal, pentru ca in paginile de alaturi, sacerdotul eliadesc Mircea Handoca sa conteste din nou (o mai facuse in volumul Pe urmele lui Mircea Eliade, Tg.Mures, 1996) legitimitatea asocierii lui M. Eliade cu extremismul legionar. Un efect de receptie bulversant il are superba conferinta Sebastian -monfrere, pe care Gabriel Liiceanu o sustine la sediul Comunitatii Evreiesti din Romania (13 aprilie 1997) si o publica in revista "22" (nr. 17, 1997); iritarea surda provocata in unele cercuri de acest text, exceptional ca mesaj, tensiune intelectuala si ca tinuta literara, va fi in cele din urma sintetizata de catre Ileana loanid, in "Adevarul literar si artistic" (25 mai 1997). Asemenea reactii emotionale estompeaza - si cu siguranta intarzie - aprecierea detasata, obiectiva a jurnalului, exercitiu critic in care exceleaza, la data aparitiei, in regim de pionierat solitar, doar Dan C. Mihailescu. Pe ansamblu insa, cartea starneste emotii, semn ca publicarea ei trimite mult dincolo de cadrul limitat al literaturii: se discuta, pe marginea ei, atitudinea romanilor fata de evrei, problemele spinoase ale nationalismului "bun si "rau" autohton, drama legionara, de dreapta, a generatiei Eliade-Noica-Cioran si, nu in ultimul rand, veridicitatea sau falsul de substanta al constiintei istorice plamadite in Romania in perioada de dupa . Introspectia colectiva pe care o prilejuieste Jurnalul angajeaza problematica mesianismului retrospectiv, derivat din satanizarea globala a istoriei de dupa 1947 si din investirea celei anterioare cu virtuti resurectionare, cathartice.
In avangarda canonica a acestei din urma perspective se situa, incontestabil, marea generatie Eliade-Cioran-Noica, tutelata de catre fascinanta figura a genialului histrion care a fost Nae Ionescu, perceptia energetismului etnocentric de tinerete al acestei generatii fiind estompata de viziunea magnifica a implinirii ei ulterioare (la cei trei deja mentionati), sau, dimpotriva (dar intr-un regim simbolic complementar), de compasiunea generata de martiraj (in cazul lui Mircea Vulcanescu).
Jurnalul lui S. radiografiaza fara patima, obiectiv, de pe pozitia victimei lucide, credibile, atitudinea oficiala fata de evrei din perioada celui de-al doilea razboi mondial, contribuind la deconstruirea unor mituri istorice. Autopsia rinocerizarii colective (pe care o denuntase si E. Ionescu) e realizata aici din interior, zi de zi, ora de ora, de catre un prieten, de catre un fost si actual tovaras de drum (in cele literare) al multor protagonisti redutabili din volum, un prieten transformat insa implacabil, circumstantial, in victima. S. simte acut rugina vremii urcand insidios in oameni, vede cu propriii sai ochi, incredul pana la un moment dat, trist (dar niciodata scarbit) ulterior, cum ciuma verde dizolva implacabil constiinte admirate ca fiind integre, gandiri in aparenta solide, facultati de judecata vazute pana atunci ca fiind lipsite de fisura. Camil Petrescu, intalnit in Piata Palatului din Bucuresti, i se plange autorului de numarul prea mare de evrei din centrul Capitalei (p.153); la 30 decembrie 1937, acelasi Camil ii comunica febril ca se va inscrie in Garda de Fier, daca acest pas i se va parea profitabil (p.138).
In 17 decembrie 1937, S. citeste in "Buna Vestire" De ce cred in biruinta miscarii legionare de Mircea Eliade si intelege motivele obscure pentru care nu a fost primit in casa acestuia (prieten de-o viata) cu zece zile mai devreme (pp. 132-l33); in 25 martie 1937, autorul noteaza neutru ca "Mircea a fost miercuri seara la baletele Jooss, care l-au revoltat - cum ii spunea lui Comarncscu - prin «spiritul lor iudaic». A gasit ca spectacolul e semit."(p.l20) La 20 septembrie 1939, i se relateaza o diatriba particulara a aceluiasi Eliade: "«Rezistenta polonezilor la Varsovia -zice Mircea - este o rezistenta iudaica. Numai jidanii sunt in stare sa santajeze cu femeile si copiii aruncati in prima linie, pentru ca sa abuzeze astfel de scrupulele germane. Germanii n-au nici un interes sa distruga in Romania. Numai o politica progermana ne poate salva.»" (pp. 23l-232) Mobilizat in armata, in februarie 1940, el simte suspiciunea din jur paralizandu-i libertatea: "Capitanul Capusncanu de la mobilizare a aflat «cum stau lucrurile» cu mine. Numele meu rectificat nu ma acopera destul pentru el. Voi mai astepta deci nu stiu pana cand. Un jidan poate sa astepte. Nimic, nici cel mai simplu lucru nu se poate face pentru noi.
Suntem leprosi. Ordinele sunt oficial antisemite, dar ceea ce e mai tare decat ordinele sunt sufletele." (p.260) in mai 1941, Dumitru Caracostea, nou numit la Fundatiile Regale in locul lui Al. Rosetti, decide abuziv "scoaterea capitolelor privitoare la scriitorii evrei din Istoria lui Calinescu, care se afla sub tipar" (p.338; decizia nu va fi, totusi, pusa in aplicare). Ca urmare a masurilor antisemite oficiale luate, autorul isi pierde slujba, e silit sa renunte la garsoniera pe care o ocupa, e supus unor tracasari continue. Ingineria diabolica a urii e consemnata in jurnal cu o precizie rece, resemnata: evreilor li se taie telefonul, sunt scosi din case, obligati sa presteze munci comunitare, siliti sa doneze mobilier si haine statului, sunt scosi prin decret la curatatul zapezii, discriminati prin reduceri procentuale in ratia generala de alimente.
Constiinta morala impecabila, S. (care traieste toate acestea dupa amara experienta a romanului De doua mii de ani, prefatat perfid de Nae Ionescu) nu se revolta, nu cade in scarba; exista in jurnal, sub acest aspect, un imperativ al luciditatii, al demnitatii umane, al carui mecanism e consemnat la 8 aprilie 1941: "Angoissa, tristete, singuratate apasatoare. Si peste toate, vointa -mai mult «principiala» - de a ramane totusi in picioare." (p.324) O kafkianizare a autorului e, cu toate acestea, vizibila, ca de pilda in aceasta nota din 14 ianuarie 1941: "Seara de neliniste -fara sa-mi dau seama exact de ce. Simt amenintari nelamurite. Parca usa nu e bine inchisa, parca obloanele ferestrelor sunt transparente, parca zidurile insesi devin stravezii. De oriunde, in orice moment, e cu putinta sa navaleasca de afara nu stiu ce primejdii, pe care le stiu de fapt prezente totdeauna, dar cu care ma obisnuiesc, pana a nu le mai simti. Si deodata, totul devine apasator, imediat, sufocant. Ai vrea sa strigi dupa ajutor dar spre cine? Cu ce glas? Cu ce cuvinte?" (pp.287-288) Neindoios, palierul politic al jurnalului le covarseste pe celelalte, dar a citi textul exclusiv ca raport politic ar fi o partializare vinovata fata de amploarea intregului. Exista, dincolo de nivelul politic, in interstitiile lui (pentru a formula mai corect), un jurnal de lectura, unul simili-monden, unul erotic si unul de creatie (autorul elaboreaza acum Accidentul, asista la premiera uneia dintre piesele sale, incearca bruioane nefinalizate).
Exista, in plus, un jurnal al solitudinii, al singuratatii zidite in muzica, pasiunea autorului pentru concertele simfonice difuzate la radio fiind - la fel cu aceea a multor contemporani de-ai sai - nelimitata. insumand toti acesti vectori, rezulta un text tulburator, incontestabil, al carui impact asupra publicului reprezinta o buna oglinda a imaginii de sine a Romaniei de azi. Paradoxul face ca terenul pe care a explodat Jurnalul lui S. sa nu fi fost cu totul nepregatit pentru intampinarea unei asemenea unde de soc: traducerea monografiei lui I. P. Culianu dedicata lui Mircea Eliade, eseul Felix Culpa al Iui Norman Manea, studiul lui Leon Volovici (in traducere) despre Ideologia nationalista si problema evreiasca in Romania anilor '30 si mai cu seama foarte erudita cercetare a lui Z. Ornea, publicata sub titlul Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca, creasera deja, cel putin in principiu, o stare de spirit propice unei abordari stiintifice, eliberate de patimi obscure si de vituperante. Li se adauga, urcand din trecut, avertismentele "clasice" ale lui Eugen Ionescu privind "rinocerizarea" generatiei sale; cu toate acestea, in cercul fierbinte al discutiilor starnite de Jurnalul lui S. continua si azi polemicile surde, semn ca timpul nu a venit inca pentru asimilarea lui obiectiva, completa.
