JUPANUL CARE FACEA AUR - Nuvele si poeme in proza de Adrian Maniu, aparute la Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, f. a. (1930).
Mai mult decat la alti cultivatori ai speciei, poemele in proza ale lui Adrian Maniu vadesc "vointa de mister" specifica lui Edgar Allan Poe si descendentilor sai simbolisti. Faptul se remarca mai cu seama in niste compuneri ca Ucigasul mortii. Primavara salbateca, Alba, Paharnicul si buba neagra, reunite in micul volum Din paharul cu otrava (1919) si populate de fiinte nelinistite, insingurate, posedate, damnate, a-trase de preocupari oculte.
Contemporan apropierii poetului de Gandirea, Jupanul care facea aur (1930) marcheaza, mai intai, tendinta de drapare autohtonista ori orientala a amintitei filiatii tipologice; noile poeme in proza vor contura astfel figuri de voievozi, vistiernici, sultani, pasale ori haiduci. Ceea ce nu inseamna ca autorul va da pe de-a-ntregul uitarii "evangheliile hermetismului", "muncile mistice", "facaturile uitate", invocate in volumul precedent ca tot atatea incercari de a forta limitele firescului.
In acelasi timp, insa, reeditarea tematica nu inseamna si implicita lor validare in ordine fantastica. Dimpotriva, deznodamantul scurtelor naratiuni pare mai degraba sa incuviinteze, drept posibil motto, exclamatia lui Blaga din Tristete metafizica: "oh, nici o minune nu se-mplineste./ Nu se-mplineste, nu se-mplineste!", - punct de vedere contrazis, peste ani, de catre proza altui poet gandirist, V. Voiculescu. Obsevatia de mai sus isi gaseste destule puncte de sprijin in istorisirea titulara, intrucatva mai extinsa, a volumului.
Jupanul care facea aur este povestea unui voievod din Veacul de Mijloc care, ajuns la ananghie din pricina sleirii vistieriei, accepta serviciile unui alchimist venetic. Acesta ii promite duium de aur, pregatit dintr-o "vana de pamant fermecat", pus in clocot impreuna cu anume buruieni, niscaiva prafuri albe, dar si cam mult argint. Targul -acceptat cu atat mai grabit cu cat jupanul pretinde a nu trage foloase de pe urma vrajilor necurate - intarzie totusi sa dea roade. Strans cu usa, magicianul, ca legendarul Manole, cere "ucidere de muiere" - soarta nefericita cazand asupra unei fete. Dar banetul fagaduit ramane o inchipuire, defectiunea fiindu-i fatala nu numai jupanului dar si voievodului.
Si povestirea se incheie laconic: "Sub pod, la rau, s-au fost gasit papucii vistiernicului". Nu altul este intelesul ultim al unor poeme in proza ca Frumoasa din adanc (unde tonurile basmului apar in prim plan) sau Iarba fara leac. De altfel, fiind vorba de o proza care manevreaza profesional nu numai metafora dar si alegoria, alternanta contrastanta nu opune fantasticul verosimilului (ca in cadrele genului consacrat, in descendenta goticului englez, de romanticii veacului trecut) ci mirajul, adica fantasmagoricul, realului. Particularitatea transpare cu limpezime in ultima bucata amintita, in care "haiducul ferecat in obezi" in intunericul temnitei forteaza imposibilul, incredintandu-i cererea aducerii salvatoarei "ierbi a fiarelor" unei randunele, ba chiar "santajand-o" dupa ce-i darama cuibul din celula: "- Iarba sau puii!" Bineinteles ca un asemenea miraj nu-i va intarzia drumul spre locul de osanda.
De aici pana la accentele unei poezii autentice - desi cadrele poemului in proza raman intacte - nu c decat un pas, asa cum se remarca in scurtele si avantatele notatii din: Asteptari, Hartie rupta. Altadata, indemn. Alt cantec, Rugaciunea din camp s. a. Nu e mai putin adevarat ca Adrian Maniu, remarcat, de mult timp, ca exponent al unui "traditionalism stilizat" (Const. Ciopraga), al unui pitoresc blazonal prin arhaitate, precum si al unei plastici de reminiscenta folclorico-bizantina, si-a refacut, la reeditare, textul vechilor carti, accentuand aceste disponibilitati poematice.
