Apare in Pamilin, nr. 4, 31 ian./12 febr. 1869.
Este conceputa mai-demult, din 1866-1867, dupa cum se poate deduce din ms. 2259, f. 9v-11 v. Poezia este in primul rand glorificarea luptei pentru libertate si independenta a Italiei, care, prin politica lui Victor Emanuel II si a lui Cavour, ajunsese la unitate. Dar poezia se refera si la fapte precise din istoria Italiei a acelei epoce.
Comandand un corp de voluntari, Giuseppe Garibaldi opereaza, in 1866, in Tirol si sutine lupta cu austriecii. Planuia sa debarce pe celalalt mal al Adriaticii si sa rascoale pe unguri. Era in apropiere de Trento cand s-a semnat armistitiul intre Italia si Austria, asa ca a trebuit sa se retraga si sa se exileze. Chestiunea romana 1-a preocupat statornic pe Garibaldi; spre Roma mergea gandul lui, ca si al tovarasului de lupta revolutionara Mazzini, socotind cetatea etema ca adevarata capitala a unei Italii unite si independente. La congresul international al pacii, in sept. 1867, la Geneva, Garibaldi declarase decazut dreptul pontificalilor asupra Romei. in aceeasi luna ajunse in fortareata de le Alessandria, de unde scapa, se refugiaza la Caprera, dar, cu toata paza din jurul lui, se pune in legatura cu prietenii din Roma.
Fuge din Caprera si, la 19 oct., debarca langa Livorno, luand apoi drumul spre Florenta. Peste cateva zile este la Terni (22 oct.), unde afla ca izbucnise miscarea revolutionara in Roma. In adevar, entuziasmul si devotamentul patriotic aprind sufletul unor tineri capabili de eroism si sacrificiu, dar sufera represiunea sangeroasa din partea autoritatilor, si cad, fara sa fi primit nici un sprijin .din provincie, asa cum sperasera. La aceste evenimente face aluzie Eminescu in versurile sale. F.l insa s-a oprit numai la momentele de entuziasm, si cand toti credeau ca era de partea lor si victoria. Aceasta avea sa se lase asteptata pana in 20 sept, 1870, cand armatele italiene au intrat in Roma prin Poarta Pia, iar Victor Emanuel a putut sa se proclame rege al intregii Italii.
in oct. 1867, Garibaldi a aflat de sacrificiile prietenilor lui, fara sa le poata da vreun ajutor. Fara sa tina seama de Italia oficiala, care ii era impotriva si il socotea rebel, Garibaldi continua lupta, cucereste cetatea Monterotondo, ajunge pana la portile Romei, ia pozitie la Casino dei Pazzi, spera in rascoala prietenilor lui din Roma, dat totul ramane zadamic, caci armata franceza este la Civita-Vecchia, iar Napoleon III ajuta statul papal si-i recunoaste independenta.
La 3 noiembrie Garibaldi cu legionarii lui, mai putini la numar, caci multi il parasisera, se-ndreapta spre Tivoli. Franco-pontificalii ies din Roma prin Poarta Pia si pornesc in mars spre colinele dintre Monterotondo si Mentana. Avangarda lui Garibaldi este luata prin surprindere la Mentana, lupta este indaratnica, dar interventia armatei franceze hotaraste soarta. Garibaldi, infrant, se retrage, pleaca in graba la Florenta, de unde izbuteste sa ajunga la el acasa, la Caprera.
Ziarele din Transilvania, pe atunci la indemana lui Eminescu, dadeau stiri numeroase despre toate aceste evenimente. Gazeta Transilvaniei din 1866 are rubrica stirilor externe, din care fiecare putea afla evolutia situatiei politice: Italia cocheta cu Prusia de mai demult si-si pregatea febril armata in vederea unui razboi, a carui dezlantuire era asteptata in cursul anului 1866 (vezi nr. din 9/21 martie). Voluntari italieni se organizeaza si se aduna, incercand ici si colo sa treaca peste granita provinciilor anexate la Austria. Garibaldi se declara gata sa ia parte la lupta, iar autoritatile austriece stabilesc cordoane de paza in lungul Padului (vezi nr. din 23 aprilie/5 mai). La 12 mai se semneaza tratatul ofensiv si defensiv intre Italia si Prusia. Generali, care servisera in armata regulata, trec de partea lui Garibaldi si iau comanda diviziilor de voluntari (nr. din 8/20 iunie). Ungurii vor sa profite de situatie si sa obtina independenta: Kossuth si Klapka aveau promisiuni de ajutor de la Garibaldi, care era gata sa treaca pe celalalt litoral al Adriaticii si sa sprijine revolutia ungara. in acelasi timp se lansau zvonuri de invazie a armatei din Romania, generalul Tiirr ducand la Bucuresti tratative cu romanii pentru sprijinirea revolutiei in Transilvania impotriva Austriei. in adevar, Tiirr se straduise cu aceleasi planuri si in 1863, cand intr-un apel aparut si-n Romanul, cerea romanilor sa ia parte la lupta si sa obtina autonomia Transilvaniei. Ungaria, Transilvania si Croatia urmau sa-si respecte reciproc independenta si sa admita egalitatea deplina intre nationalitati (vezi nr. din 27 iulie/8 august 1866, Fiasco al revolutiei unguresti si nr. din 13/25 noiembrie 1868, Scrisoare a lui Al. Papiu Ilarian catre generalul Turr).
Care era situatia politica a Transilvaniei epocii? in 1863 Dieta transilvana acordase populatiei romanesti depline libertati politice, dar o noua dieta, in 1865, anulase totul si, impotriva vointei romanilor, hotarase unirea Transilvaniei cu Ungaria. in loc sa urmeze din partea romanilor lupta hotarata, ca-n 1848 1849, spre deprimarea tuturor, s-a auzit declaratia mitropolitului Saguna: "Fiere possim, sed juvare non". Ungurii devin tot mai increzatori in politica lor si vor obtine in 1867 dualismul, fara sa-si ia nici o obligatie de respectare a dreptului nationalitatilor.
Framantarea spiritelor apare in presa din Transilvania. Este criticata pe fata "clatinatoarca purtare" a mitropolitului Saguna (vezi Gazeta Transilvaniei din 8/20 ian. 1866). in Gazeta Transilvaniei apar articole ca: Motivele pentru activitate si in contra pasivitatii (5/17 febr. 1866) si Activitate ori pasivitate? ori ambele? (23 febr./7 martie 1866). Framantarea de spirit are si alt aspect. Unii voiau ca pasivitatea sa se manifeste nu numai fata de dieta, ci si fata de razboiul pe care il purta Austria. Acestia erau impotriva inrolarii de osteni ori de voluntari, impotriva oricarei participari pe campul de lupta. Altii cereau ca romanii sa dea dovada de curaj, sa se arate credinciosi Austriei si, daca nu pentru altaceva, dar macar pentru apararea linistii in Transilvania, sa se organizeze si inroleze in batalioane. Interesante sunt articolele lui G. Barit, din care vom spicui: "Daca altii, adica compatriotii nosstri, se inarma intru adevar si daca ei se deprind barbateste in arme, ar fi o lenevire criminala ca noi sa ne uitam la ei cu mainile incrucisate ca si niste negri din Africa Daca cumva ardelenilor li se va da voie de a infiinta cateva batalioane de voluntari, destinate numai pentru sustinerea linistei publice inlauntrul Transilvaniei pre cat va tinea razboiul, romanii sa concurga cu tot dinadinsul la complectarea acelor batalioane si sa nu lase onoarea purtarii de arme numai altora, nici sa le dea ocaziunea de a ne numi fricosi, ticalosi; preste aceasta, teama imi este ca nu va fi numai punctul de onoare, ci va fi totodata si suprema necesitate de a ne apara casa si familia, viata si averea, care ne va sili sa prindem armele sub o buna disciplina" (nr. din 13/25 iulie. Pareri individuale). Barit este pentru deplina incredere fata de casa de Austria si deci contra oricarei intelegeri cu ungurii pentru vreo miscare revolutionara (vezi nr. din 20 iulie/l august 1866, Faimele de invaziune in Transilvania).
