"Mutarea acului orologiului nu mai aduna publicul, a spus redactorul in timpul noptii, stand in fata Primariei. N-a spus insa ce s-a petrecut duminica, dupa slujba, in piata din fata bisericii evanghelistului Ioan. A scris doar despre acest lucru un material pe care l-a inserat la inceputul cronicii sale; l-au citit cu totii, cei care nu au fost langa biserica si cei care au fost. Dar intotdeauna este mai bine, cu mult mai bine, sa vezi decat sa citesti.
Pe latura dinspre clopotnita, biserica este imprejmuita cu un gard de scanduri rasinoase, deschise la culoare.
Chipuri cu buzele intredeschise, chipuri cu zbarcituri, pergamentoase si pamantii, cu cute, bolfe de muschi si cicatrici; chipuri incadrate de suvite de par carunte; chipuri de otel, netede, patrate, cu vine rosii; chipuri moi, rotunde ca floarea-soarelui - o pajiste intreaga de chipuri pe ogorul dens al valurilor cernite se avanta spre biserica evanghelistului Ioan.
Acolo, pe traverse scurte iesind din fereastra, zace trupul verde-cenusiu al clopotului cel mare, infasurat cu franghii de care se agata niste oameni mici, cu miscari lente. De langa portal s-a rostogolit avalansa de valuri negre, in prag s-a aratat pastorul; iar alaturi de el primarul si alti notabili, comandantul militar al orasului si comandantul lagarului de prizonieri, ofiteri si presedinti ai uniunilor, persoane intotdeauna stimate de Bischofsberg si care nici nu se poate sa nu fie stimate.
In aceeasi clipa, in clopotnita bisericii evanghelistului Ioan, undeva in fund, a prins sa se zbata, nevazuta, chemarea subtire, plina de alarma, a unui clopot mic, care nu se tragea niciodata diminica, in timp ce trupul verde-cenusiu al clopotului mare zacea mai departe tacut pe traverse, cascandu-si larg gura spre cerul pustiu.
Mai apoi, gura aceasta s-a apropiat de marginea traverselor, omuletii cei mici s-au ascuns in fundul clopotnitei, persoanele intotdeauna stimate de Bischofsberg au coborat de langa portal si au ramas in picioare, dincolo de spinar8ile mute ale politistilor. Primarul si-a despaturit incet batista si a fluturat-o deasupra capului. Gura cea larga a clopotului mare s-a apropiat chiar de marginea traverselor si a ramas timp de o clipa atarnata deasupra prapastiei.
Iar clopotul cel mic trimetea in vazduh chemarea sa stridenta de alarma, inecandu-se invalmasind si frangandu-si sunetele, de parca ar fi cerut indurare, cuprins de spaima mortii. Si numai atunci o umbra neagra strabatu clopotnita de sus si pana jos, prabusindu-se pe terenul ingradit.
Parea ca pamantul insusi s-a cascat, iar lumea s-a prabusit.
Se facuse liniste, o liniste atat de mare, incat se auzea sunetul lastunilor deasupra bisericii evanghelistului Ioan, deoarece chemarea clopotului cel mic amutise si toata lumea tacea."
