JOCUL DE-A VACANTA - Comedie in trei acte de Mihail Sebastian. Premiera absoluta: 17 decembrie . Aparuta la Fundatia regala pentru literatura si arta, Bucuresti, . Constituie prima sa piesa, scrisa, cum aflam din jurnalul scriitorului, in 1936, pe baza unor amintiri personale si a unor "teme reluate" din romanul sau Femei (1933).
Chiar o data cu aceasta prima piesa, Mihail Sebastian isi fixeaza, cu claritate, constantele formale si spirituale ale dramaturgiei sale. Astfel, in primul rand, trebuie relevat faptul ca locul actiunii e, in acest teatru, intotdeauna unul retras, solitar, prielnic asadar propensiunii personajelor catre reverie si lirism existential.
In aces sens, didascaliile Jocului de-a vacanta sunt intru totul semnificative: "Pensiune in munti. Casa izolata in padure".
In mod subtil- inselator, punctul initial al comediei pare simplu, iara pretentii, minor: sase personaje banale isi petrec "luna lor de libertate", adica vacanta, la vila Weber, aflata undeva in muntii Ciucului. Pe scena se perinda caractere si tipuri ale vietii cotidiene de oriunde si oricand: femeia tanara (Corina), femeia bovarica, la varsta critica (madame Vintila), adolescentul (Jefl), micul functionar (Bogoiu), militarul (Maiorul). Fiecare cu habitudinile si ticurile sale:
"Ati adus totul cu voi, in valiza: manii, regrete, zambete, amoruri". Atmosfera pasnica si idilica, de toleranta mutuala, este tulburata de aparitia lui Stefan Valeriu, un "baiat de treaba" care "si-a lipit barba si mustati fioroase, ca sa sperie lumea", facand pe "ferocele" si pe "mitocanul". El isi terorizeaza vecinii, nesalutand si neraspunzand cand i se vorbeste, tacand orice spre a parea dezagreabil. Totodata, el strica aparatul de radio si telefonul, ascunde firma pensiunii pentru ca autobuzul sa nu mai opreasca aici si sa nu mai poata fi adusa corespondenta si ziarele. Cu alte cuvinte, Stefan Valeriu urmareste, cu obstinatie, sa desavarseasca izolarea din jurul casei Weber, distrugand toate puntile de legatura cu realitatea inconjuratoare. In acest fel eroul reuseste sa creeze atmosfera necesara pentru transformarea pensiunii Weber intr-unui din acele "locuri somnoroase", unde se pot oferi voluptuoase "lectii de lene".
Tonalitatea minora, constient inseilata de dramaturg, este, treptat, transfigurata de infuziile "ideologiei" personajului: " am si eu luna mea de libertate - si nu exista decat o singura forma - suprema - de libertate: lenea. Am si eu luna mea de lene", cand "stau, privesc, tac si nu astept nimic. Unsprezece luni pe an sunt si eu un om grabit, un om crispat, un om care alearga, care discuta, care rezista, dar dupa unsprezece luni ma duc undeva departe de oras, sa iau lectii de lene, de la piatra asta, de la copacul ala. Uita-te la el, nu ti se pare ca e ceva imparatesc in indiferenta lui?"