La cateva saptamani dupa Paste, de sarbatorile Rusaliilor, locuitorii unora dinre satele noastre (si chiar si din orase) asista la Jocul Calusarilor. Acestia atrag atentia printr-o costumatie aparte de cea obisnuita, prin jocurile lor originale, care tin numai de "calus", ca si prin periodicitatea manifestarii. Nu oricand se face jocul, ci numai la anumite zile si sarbatori (in afara spectacolelor calusaresti din sali). Din cate vom vedea, aceasta manifestare atat de caracteristica poporului nostru avea altadata sensuri de viata cu totul arhaice. Astazi insa ele s-au pierdut in cea mai mare masura, iar daca "calusarii" mai continua sa joace, cutreierand sate si orase, fac aceasta din impulsuri noi: sa distreze publicul, iar actorii sa castige.
Tipuri regionale.
Cea mai veche si mai completa prezentare a jocului Calusarilor o face Dimitrie Cantemir in a sa Descriere a Moldovei, importanta si pentru faptul ca un asemenea tip apartine istoriei, intalnit si descris, tot pe larg, si de Ollanescu catre sfarsitul secolului trecut, nu se pastreaza mai nimic din vechea factura, decat simpla costumare in national si doar o serie de jocuri obisnuite. Sub forma aceasta se mai intalneste in sudul Moldovei, de unde se pare sa fi trecut si in satele din Dobrogea.
Cantemir relateaza ca numarul calusarilor era de 7, 9 sau 11, imbracati in haine femeiesti si purtand pe cap cununa de pelin, panza alba pe fata, iar in mana sabie de lemn. Ceata era condusa de Stareta "povatuitorul" ei, ajutat de primicer. Printul moldovean mai spune ca "ei au mai mult de o suta de sarituri, si unele asa de potrivite, incat acei care joaca se pare ca nu se ating de pamant, ci se poarta in vazhuh". in continuare se aminteste de caracterul vindecator al dansurilor, ca "il astern pe cel bolnav la pamant si incep a sari, si la o nota anume a cantarii, il calca fiete-carele de la cap, pana la calcaie".
Dintr-un asemenea caracter, Calusarii moldoveni astazi nu mai pastreaza nimic, doar simplul joc, fara masca si sensuri de viata arhaica, forma catre care evolueaza si in alte parti. Astfel in Transilvania ei n-au nimic din spectaculosul celor din Muntenia si nici rostul mitico-magic ca in Banat. Se mai vad in Tarnave, in regiunea centrala si superioara a Muresului, pe campia Turzii si a Clujului, imbracati doar in costumele lor atat de pitoresti, jucand sub forma "conductelor" nationale.
Altadata, calusarii depuneau un legamant la 9 hotare, luau apa de la 9 izvoare si aveau o patroana a lor. Irodeasa (Francu-Candrea). Despre calusarii ardeleni avem marturii vechi, din secolul al XVHea. Poetul maghiar Balassi, ca si un oarecare Dozsa, vorbesc despre jocurile acestora in chip atractiv. Sulzer, in cunoscuta sa lucrare din secolul al XVIII-lea, are ingeniozitatea de a nota melodia caracteristica a dansului. Tot Sulzer este cel dintai care pune in discutie originea veche, romana, a jocului de calusari. Dupa el se orienteza si Damaschin Bojinca ori mai tarziu Ollanescu. Ne intrebam in ce masura unii si altii, exagerand in directia latinomaniei vremii, au afirmat adevaruri,' caci, daca ne gandim ca in tipul banatean al jocului apar elemente cu totul arhaice, ca .jocul soarelui la rasarit", facut inpre-jurul unei movile, "calusul", capul de cal purtat de unul in varful unui bat s.a., atunci ne dam seama ca avem de-a face cu alt gen de manifestari cu mult mai vechi decat epoca romana. Numai tarziu jocurile calusarestl au ajuns in saloane, ele dansandu-se cu prilejul balurilor.
De altfel. Banatul cu Muntenia si Oltenia formeaza un alt spatiu al Dunarii, care se distinge, pe langa scenele teatrale, prin straturile cu totul stravechi, cum sunt: legamantul facut de jucatori si puritatea actelor pe care trebuie sa o pastreze cu multa rigoare; apoi razboiul, si el savarsit intr-anumit chip, si care a facut pe I. Eliade Radulescu sa spuna ca ar fi vorba de-o reminiscenta din rapirea Sabinelor. Multe din aceste trasaturi se pastreaza si la Padureti - Arges, vechi centru calusaresc.
Din aceste descrieri mai vechi, ca si din altele mai noi, si mai cu seama din informatii personale culese in ultimii ani din diferite regiuni ale tarii, vom cauta sa aratam care sunt elementele spectaculoase ale jocului calusarilor, costumatie si masca, jocuri si scenete comice, ca intr-o parte finala sa desprindem cateva sensuri de viata, fie mai vechi, fie mai noi, si in felul acesta sa circumscriem functia de viata in sanul colectivitatilor astazi ca si altadata.
Ceea ce izbeste pe spectator este ca ceata calusarilor are o costumatie aparte, iar pentru timpul cat joaca, ei se singularizeaza de restul satului printr-o organizare aparte, formand un grup inchis cu ierarhie si reguli de comportare.
Astazi numarul calusarilor variaza. Am vazut in Bucuresti (1957) chiar numai 5 jucatori, fara steag, imbracati in costum national. Desigur nu poate fi decat o forma degradata, caci informatiile mal vechi ni-i infatiseaza ca o ceata formata din 9 ori 11 jucatori (dupa regiune). Ca in vechile noastre cantece batranesti (Mesterul Manole ori Calatoria fratelui mort), ca si in cele straine (bunaoara Edda), numarul si aici trebuie sa fi avut inainte vreme valoare mitico-magica, ceea ce ne face, chiar numai din acest amanunt, sa desprindem sensuri primare de viata.
in fruntea lor sta "vataful" sau "staretul", care merge in frunte si-i conduce, vegheaza asupra legilor caluseresti intarite prin juramant, aplaneaza conflicte. Semne distincte de costumatie nu are. Dupa acesta vine, in unele parti, al doilea vataf, care poarta in mana un cap de cal confectionat din lemn; lor 11 se adauga un calusar care poarta "beldia", "steagul", numit chiar "stegar". Rolul lui este ca in timpul jocului sa se aseze in mijloc ori mai la o parte de jucatori, la anumite comenzi ale vatafului sa loveasca pe cel bolnav cu "steagul", mijloc bun de vindecare, dupa credintele oamenilor. De aceea ei duc in varful lui "medicamentele": usturoi, pelin, sacuiul cu tamaie alba si neagra, o basma alba, fire de grau etc. (dupa regiune). Semnul distinge ceata calusereasca si da un aspect aparte, cufundand-o in arhaic. in Oltenia (Dolj), sacuiul din varful prajinii e o papusa de carpa, facuta de 3 fete, toate cu acelasi nume, papusa ce aminteste de "camasa ciumii", care se asaza la rascruci de drumuri, ca boala sa nu intre in sat. O figura aparte de intregul grup este "mutul" din partile de ses ale Munteniei sau "blojul" in Ardeal. El are profilul moral (si vestimentar) al celui de la sarbatorile de iarna. in tot timpul nu vorbeste, doar intervine prin gesturi, imprastiind cu biciul multimea, ca in chipul acesta sa poata executa dansurile.
Prin organizare si sensul dansurilor pe care le executa, calusarilor li se pot gasi paralele pe intregul glob, indeosebi cu "samanii" sau cu alte organizatii din indeparate colturi ale Persiei, Indiei etc. Costumatia este simplificata astazi, atrag atentia totusi multele cordele colorate de la palarii, "zurgalaii" de la picioare, usturoiul de la brau etc. Cum ni-i descrie Cantemir, altadata se imbracau cu haine femeiesti, cu panza pe fata, iar in mana purtau sabii goale. Prin infatisarea lor voiau sa imite Ielele, acele zane care, in mintea poporului, sunt fiinte ce zboara prin vazduh. Asemenea tendinta rezulta si din jocul calusarilor, care abia ating pamantul, ca si din glasul lor pitigaiat. De altfel, catre inceputul secolului nostru se mai vedeau fete deghizandu-se in iele, la sanziene punandu-si cunune de flori pe cap si umbland pe campuri. Prin comportare calusarii se apropie de acestea, mai numite si "miluite" sau "sfinte". Ele umbla prin vazduh, sunt "9 fete mari frumoase, cum nu este pe pamant"; se numesc Sanziana, Cosanzeana, Oprisana, Costeana, Budiana, Rosia, Todosia, Ruxandra, Firanda. Au cu ele un carabas (viorist) si un stegaras. Cel din urma "merge cu steagul, iar in urma carabasul, carele este orb de un ochi"; ele l-ar fi orbit "sa nu se poata inamora de dansele". in jocul lor daca dau peste vreun om, acela odata "se poceste, se bitigeste".
Relatarile de mai sus vadesc o intrepatrundere a jocului de la Sanziene si Dragaica, descrise de Cantemir, cu cele de la Rusalii, ale calusarilor. Or, din cate vom vedea, ceata acestora o constituie numai barbati.
in Transilvania, Banat sl Arges, portul lor e format din elemente tipice celui national din regiunea respectiva. Palariile sunt late in boruri, impodobite cu "prime" si margele; in Banat poarta caciuli. Sunt numai in camasi inflorate, incinsi cu brau lat cat mana, cu canaci (ciucuri) atarnati in jos; vrand sa imite centura militareasca, trec peste umar o panglica tricolora. Cioarecii sunt de panza subtire de bumbac, croiti pe picior, stransi cu siret negru, iar la glezne fiind rasfranti ca de patru degete, inflorati cu puisori de amici rosu. in picioare poarta opinci, cu obiele albe de panza; nojitele sunt foarte subtiri. La piept ori la genunchi, peste fluierele picioarelor au zurgalai, ca atunci cand joaca sa produca o ritmica de sunete placute. in maini au ciomege, prin unele parti frumos impodobite. imbracamintea, in genere, e sumara si foarte usoara, ca in chipul acesta sa poata executa cu agilitate multe figuri de joc. Si cei din Muscel sunt cam la fel costumati, doar ca in picioare opincile au clopotei infundati si pinteni facuti din tabla, astfel ca sunetul e inabusit. La brau fiecare poarta 3 capatani de usturoi verde. in Hunedoara ori in valea Tarnavelor, a Muresului, pe langa Cluj, jocul calusarilor are aspect pur coregrafic. Se joaca cu deosebire de Paste ori Sf. Petru si Pavel, asadar detasat de sarbatorile Rusaliilor; au figuri spectaculoase specifice, in numar de 8-. Ca ramasite de altadata, pastreaza drept simplu decor, folosit in miscarile ce le fac, batul. E frumos incrustat, cu diferite floricele; se sprijina cu el in timpul jocului ori lovesc in pamant la strigaturi, caracteristice si ele:
Numai rar si voiniceste
Sa jucam calusareste
Unde joaca-un calusar
Misca piatra de hotar.
|
Calusarii sunt o ceata constituita pe durata mai lunga. Ani si ani de-a randul joaca. Permanent ramane vataful care-si tine ceata strans in mana; cand vede ca unul nu va mai fi in joc, se gandeste la altul, care sa-i ia locul. Informatia data de Francu si Candrea cum ca vataful se duce pe la targuri, in oraselele din apropiere, unde da peste jucatori carora, placandu-i cum joaca, le da "arvuna in valoare de un fiorin" nu este decat o forma degradata, noua (Francu-Candrea, 131). Caci cei 9 jucatori si astazi (in spatiul dunarean) se leaga prin juramant si legi calusaresti ce trebuie respectate cu strictete. Ca jocurile sa fie bine executate, cu 2-3 saptamani inainte de Rusalii vataful are grija sa-si adune oamenii intr-o poiana, unde e "moale", ca prin cadere la exercitii sa "nu se stalceasca de tot". De multe ori perioada aceasta e foarte agitata. Fiind mai multi doritori de a intra in calus, 15-20 se aduna cu totii ca prin joc sa fie eliminati cei mai putin destoinici. E un fel de concurs.
in Oltenia si Muntenia se depune juramant dupa un anumit ritual. De sambata Rusaliilor se aduna la vataf acasa. Pregatesc steagul, o prajina lunga impodobita cu panglici, hartii colorate, o batista in care se afla usturoi si pelin. imbracati ca pentru calus, aleg locul unde vor depune juramantul, de altminteri acesta e cel de totdeauna. Din momentul plecarii, pe drum nu mai rostesc nici un cuvant. La camp, in marginea ogoarelor sau la o margine de poiana ridica steagul; punand toti mana pe el jura: "in numele lui Dumnezeu Sfantuletul, ne legam in credinta catre steag, ca vom juca cu dreptate fara suparare si fara murmur"; ca vor pastra legile calusaresti; sa fie ca fratii, cand unul e lovit chiar de o ruda (sa zicem tatal lui), toti sar de-l pedepsesc; sa fie casti, sa nu doseasca din banii primiti; sa se supuna vatafului. in timpul acesta mutul sta deoparte, fara sa zica nimic. Odata terminata formula, apucand beldia, iar mutul sabia ori biciul, doi dintre jucatori isi intind bratele, ca pe sub brate si bici sa treaca fiecare din jucatori de trei ori. Trecand, se uita la cei cu mainile pe steag, si din ochi si gura se intreaba muteste: Mn? celalalt ii raspunde la fel: Mn!
Cu toata parodierea, am putea spune, (la care am asistat in iunie, 1957, in corn. Minai Bravu - Ilfov) ca, momentul e totusi dintre cele mai interesante. iti dai seama ca el reprezinta o veche ramasita a unui mister pagan, cu radacini adanci in lumea plina de semnificatii arhaice.
In partile banatene, dupa depunerea juramantului, care se face chiar in ziua de Rusalii, dimineata, la rasaritul soarelui, incep a juca "jocul soarelui la rasarit" astfel: vataful scoate sabia si o tine piezis in sus, iar ceiusul (calusarul prim) ridica batul in varful caruia e un ciocan (nagiac), il impreuna cu sabia vatafului. Carabasii zicand "jocul soarelui", "marsul sfintelor" pleaca inainte urmati de ceilalti jucatori: ceiusul poarta in mana un cap de cal sculptat in lemn.
Prin partile ardelene (Campia Turzii, a Muresului) "legatul" se face la 9 hotare, cu apa de la 9 izvoare; formand un cerc roaga pe Irodeasa, patroana calusarilor, ca sa le ajute; vataful ii stropeste cu apa, ridica batele in sus si, privind catre rasarit, le ciocnesc de 3 ori. Ciocnirea batelor e semnalul tainic, dupa care se ciocnesc jucatorii. Ele sunt lungi, de un stat de om, cu maciuca in varf, fiind ferecate cu o veriga de fier la varful cel subtire.
Dupa indeplinirea acestor formalitati se intorc acasa fara sa se uite careva inapoi, ramanand ca a-doua zi, la Mosii Rusaliilor, sa se adune si sa inceapa jocul. Juramantul e o consfintire dupa toata regula a cetei calusaresti, un act de initiere pentru joc si o serie de manifestari, care altadata vor fi avut sensuri mai grave. Practici, gesturi, anumite jocuri si rezultate ale lor II transpun pe un plan cu totul singular, izolandu-i de masa comunitatii satesti.
Jocuri si spectacole calusaresti
|
Doua saptamani, de la Stratul Rusaliilor si pana la Todorusalii, cat tin jocurile, satele au aspect sarbatoresc. Ceata de calusari umbla peste tot, pe camp si la stani, prin sate, jucand dansurile lor caracterisice, distrand pe toti, tineri si batrani, copii. Cel putin la sarbatori, duminica, ulitele satelor si ale oraselor iau aspectul unor spectacole in aer liber. Calusarii atrag atentia prin adevarate numere de program, ce se reduc la diferite figuri pe care le savarsesc, si anumite scenete comice, facute pe parcursul celor doua saptamani cat tin jocurile acestora, indeosebi in ultima zi, cand are loc "razboiul". Cu toate ca in prezent manifestarea izbeste prin spectaculos, prin dansuri mestesugite ce uimesc pe asistenti, cele mai multe dintre ele lasa sa se intrevada, din modul executiilor, sensuri mai adanci, cufundate in epoci cu totul indepartate. Despre unele dintre ele ni s-au pastrat marturii demne de a fi relatate, caci in felul acesta putem desprinde ceva din geneza lor.
Trei dintre ele sunt facute pentru femeile bolnave "de dorul jocului": zbatuta, sarita si ciocana. in cel dintai calusarii se prind de mijloc, roata, sarind inainte si batand cu picioarele in pamant, iar "sarita" se joaca in cerc, unul dupa altul, neprinsi, lovind cu picioarele in pamant. Dupa ce au jucat femeia bolnava in primele doua jocuri, incep un al treilea "ciocana". Cea bolnava e asezata cu fata in jos pe un covor. Vataful scoate sabia si tot asa face si intaiul calusar, care are in mana capul de cal sculptat; ceilalti calusari scot cutitele, iar al optulea ciocanul. Vine apoi ceiusul cu ciocanul si florile, blojul cu biciul si cimpoierii care canta "ciocana". Joaca in roata unul dupa altul, sarind numai la inceput si apoi batand din calcaie si varful picioarelor, imprejurul bolnavei, in tot timpul calusarii se uita la voievod sau vataf (conducatorul cetei). Dupa o ocolire, voievodul face bolnavei o taietura crucisa cu sabia si incep a juca din nou. Toti calusarii ating cu cutitele in acelasi loc, tot asa procedeaza si ceiusul (calusarul insarcinat cu ordinea) cu ciocanul, punand pe bolnava un fir dintr-o buruiana pe care o are in traista. Blojul (figura hilara) pune un fir de tei din bici, iar cimpoierii o ating cu piciorul. Dupa noua inconjurari si prin urmare noua atingeri, cimpoierii lasa cimpoaiele lor sa se dezumfle; in acest zgomot, calusarii fug in laturi. Credinta este ca tot asa va lasa boala pe bolnava, cum au lasat-o calusarii.
Din aceasta forma, incontestabil arhaica si primara, jocul in secolul nostru si astazi mai ales a retinut numai spectaculosul. Saritul in sus a devenit o adevarata arta si figura gimnastica. Calusarii au uimit pe spectatorii straini la congresele de jocuri populare si ne uimesc si pe noi de cate ori avem prilejul sa-i vedem in salile de spectacole.
in satele din jurul Bucurestiului am asistat in anii 1955-l957 la jocurile calusarilor care aduc, prin unele figuri, cu cele descrise mai sus. Astfel, dupa ce se face "plimbarea calusului", in sunetele cunoscutului cantec Floricica calusului, un dans lent, sarind usor si dand din picior, cu totii strigand: "tot asa, iar asa", trec la asa-numitul joc "roata". Cu ciomegele in mana, in strigatul vatafului "Hap, asa si iar asa!" (ceilalti repeta in cor "tot asa. ma") salta sprinten, intr-un ritm putin obisnuit. La un moment dat se lasa pe vine, se intorc cu multa agilitate, toate la comanda vatafului. Jocul are in felul executiei ceva din "sarita", "zbatuta" ori "ciocana", stravechi dansuri ale calusarilor banateni.
in alte parti Floricica se joaca moderat, mergand inainte, in forma de cerc, schiopatand, cand pe piciorul stang, cand pe cel drept; apoi isi iau ciomegele in mana si incep sa salte in sus strigand: "uite asa si iar asa, o facem si pe-a zecea".
Caracteristic ca si Floricica este un alt joc, intalnit numai in Oltenia, anume Craitele. Se joaca tot in linie, saltand. Fiind mai usor decat primul, in ultima vreme a inceput sa fie jucat si de popor. Tot in aceste parti, ceremonialul calusului se incheie cu o hora in plimbare, inainte si inapoi, numita CaluL Cu acest prilej se face "mintirea ciomegelor", drept distractie: ciomegele sunt asezate jos, iar vataful se face ca-l ia pe al sau, ceilalti se reped si ei la ale lor.
Exista un dans calusaresc Ursul jucat de vataf (voievod) cu o femeie care crede ca-l va intrece in miscari si agilitate, dar cand acesta osteneste, vine ceiusul de-o ia si joaca mai departe, iar pe vataf il ia blojul in spate, ducandu-l in fata spectatorilor si facand pe seama lui diferite glume. Si ceiusul osteneste jucand femeia, vine un calusar, apoi altul, pana aceasta, ostenita cade jos. in joc, femeia cu o mana tine mana jucatorului, iar cu alta sabia lui. Betia jocului savarsit dupa anumite reguli are mult din dansurile de ritual. Asemena scene se intalnesc, din cate vom vedea, in asa-numitele "Springsprozession", proprii evului mediu, facute cu acelasi scop, de dans vindecator.
Cioara un alt joc ce e facut de ceius si seamana mai mult cu saritul ciorilor pe camp: salta si bate din maini ca cioara din aripi. Cand ceiusiul oboseste, vataful ia pe bloj de mana si-l duce dinaintea privitorilor sa-l vanda, dar, slut cum e, nu-l cumpara nimeni. il alte sate se iau baieti mici in brate si-i joaca. Ceilalti calusari, in ritmul unor melodii specifice, ridicand ciomagul in sus, merg in linie, apoi, tot la un semn al aceluiasi conducator, se opresc, ridica piciorul drept in sus, il bat, clopoteii zornaie si striga cu totii: "tot asaa!"; se strang roata si striga: " 'op odata si-alta data, iar asaa", ridica ciomegele in sus, fac miscari cu ele, intetesc pasul, jocul devine uluitor si pasionant; la o comanda a vatafului, calusarii se lasa pe vine ori se indreapta inapoi, inainte, fac miscari ritmice in cantecul muzicantilor. Trec apoi cate unul, in siruri printre ei, cu betele in sus, vataful comandand: "unu, bate unu". Se opresc pe loc; urmeaza o alta comanda: "una si-apoi, pune jos" si-si asaza bastoanele jos; jocul continua, sarind in sus ca ciorile, ca si in jocul din Banat; batand din palme ritmica acestora cu a clopoteilor si a muzicii impresioneaza si place. La un moment dat, la o alta comanda a vatafului, isi pun mainile in solduri si, plecand in sir, joaca in chip de plimbare.
O alta sceneta comica, in care ca personaje sunt: popa, urs, turc si turcoaica, se desfasoara astfel: ursul, imbracat intr-un cojoc, se ia dupa popa, costumat caraghios si el, cu palton negru, o tingire de mamaliga pe cap; e legat cu o franghie de al carei capat sunt atarnate scaune, pirostrii, o masa. Ursul vrea sa-l manance, popa, fugind, loveste cu obiectele legate de funie lumea care asista la acest spectacol. Celelalte doua personaje, turcul, cu pantaloni, opinci, suman si fes rosu de hartie, in buzunar avand chibrituri, saruta pe turcoaica, vopsita cu cenusa si care toarce fuior de calti; in acest moment turcul da foc caierului iubitei sale, fapt pentru care poporul face mult haz, distrandu-se. Acestea sunt cateva din multele scenete cu caracter dramatic.
Spartul calusului are loc la o saptamana ori doua dupa Rusalii, tot in acelasi loc in care au depus juramantul: la marginea padurii ori pe camp. Vataful dezleaga panglica, basmaua de la steag si o da stegarului; usturoiul il imparte calusarilor, fiecare luand cate o capatana. Ia apoi ciomegele tuturor, iar mutului sabia; taie steagul in aschii, pe care le ingroapa la radacina unui copac. Apoi da ordin tuturora sa se risipeasca in fuga mare; se intalnesc pe diferite poteci, intrebandu-se de sanatate. in Banat, marti, la Todorusalii, toti merg la aceeasi "mocsanda, inainte de rasaritul soarelui". Aici, dupa ce joaca, la un anumit semn al vatafului, fug cu totii pe unde apuca; blojul rupand biciul in doua, lasa acolo jumatate sau, de multe ori, intreg, pleaca si el. Din fuga nu se mai opresc pana acasa; se considera despartiti. in alte parti, la 6 saptamani de la Rusalii, se ingroapa "ciocul" ca pe orice om, doar ca lipseste preotul. Este bocit in toata regula, ceremonialul constituind mascarada ca atatea altele de la "turca" ori "cuci".
Din expunerea facuta reiese clar ca jocul calusarilor se distinge prin: a. o ceata organizata ierarhiceste, intarita prin legamantul depus intr-un anumit cadru; b. au o anumita costumatie si insemne specifice; c. joaca dansuri caracteristice, la sarbatorile Rusaliilor; d. poporul vede in ei niste vraci care vindeca de epilepsie, pe cei pociti de iele, de "rusalii".
Trebuie sa spunem de la inceput ca jocul calusarilor n-a putut fi identificat nicaieri, bineinteles in contextul coerent, de mai sus, nu ca manifestari izolate. Nici "borita" ciangailor, nici "arguciarii" macedonenilor ori "eskarii" bulgarilor etc. n-au organizare si manifestari ca ale calusarilor. Din cate am mai vazut si mai inainte, cele din urma au un caracter de carnaval, savarsite toate la sarbatorile de iarna. Iata, de exemplu, ce spune Pericle Papahagi: "in asteptarea zilei de Anul Nou unii se imbraca in haine de capitani, altii se fac arapi, altii in chipuri de animale" etc. Avem de-a face cu nimic altceva decat cu manifestari carnavalesti, afara de etimologia cuvantului "arguciari", care duce la similitudini mai evidente cu calusari. Dar sa nu uitam ca in timpul sarbatorilor de iarna si romanii din Moldova nordica au calusul un joc de-a masca animalului, cu totul altceva decat jocurile calusarilor.
Sensuri de viata
Opinia cercetatorilor din secolul trecut, referitoare la jocurile calusarilor, trebuie parasita, deoarece nu poate fl vorba de vreo rapire a Sabinelor, cum incerca Eliade sa arate, si nici de vreo ramasita a vreunui dans al cabirilor sau al vreunui cult roman. Marea popularitate de care se bucurau ele in randul romanilor -si se mai bucura inca si astazi - indica altceva decat simplele mentiuni aflate in unele documente literare. Este vorba de un intreg complex social, economic, concepte de viata, proprii lumii carpato-dunarene. Toate acestea au rezultat din prezentarea si analiza materialelor, intreprinsa mai inainte. Unele cute disparate din jocul calusarilor, am vazut ca apar si in folclorul altor popoare. De o manifestare insa coerenta, unica in felul ei, nu poate fl vorba decat la romani. Cum vor fl ajuns ei la asemenea intruchipare cu valori multiple? raspunsul il avem analizapd elementele constitutive ale jocului, cu unele din sensurile stravechi de viata.
Aratam ca aceste manifestari au loc o data, vara la Rusalii (inceputul lui iunie). Sarbatoarea corespunde vechilor Rosalii, sarbatoare italica, care a castigat intreaga simpatie "in toate targurile si satele greco-traco-romane, din Scitia Mica". Din incheierea "sfatului batranilor" din Histria, reiese ca era o sarbatoare de frunte a orasului, iar multimea pietrelor funerare si alte marturii arheologice intaresc ca ea era foarte iubita de pupulatiile vechii Dacii. V. Parvan mai arata caracterul italic al Rosaliei, care insa ar fl castigat teren in Dacia, deoarece ar fl fost un semn de impodobire a unei vechi sarbatori tracice, cu nume roman. Va fl reprezentat numai o latura crestina a petrecerii cu praznice si daruri pentru cei morti? Din tot ce insemnau pana nu de mult Rusaliile pentru romani, socotim ca aceasta era din vechi timpuri o sarbatoare pazita cu strasnicie de catre sateni, deoarece numai asa credeau ca vor fi paziti de "rusalii". Atat de puternica va fi fost aceasta latura a zilelor de la inceputul lui iunie, incat ele erau serbate prin nelucrare, mai cu seama la munca campului, unde oamenii se puteau intalni cu fiintele neprietene lor.
Despre "rusalii", romanii credeau ca sunt" niste fiinte inchipuite ca femeile si care umbla prin vazduh cu un car cu aripi" (ms. 4960, f. 385) in alte locuri ele mai sunt numite "iele", un fel de zane "care umbla in aer zburand si cantand, insotite de un cimpoier; joaca cateodata pe pamant facand hora, apoi daca vr-un om din intamplare sede dupa aceia in vatra jocului, se imbolnaveste si atunci zice ca l-au lovit
, ca a calcat in masa alor «frumoase»". Cantemir le infatiseaza ca pe niste "neveste de vazduh" care, indragindu-se de feciori, ii "damblagesc". Pentru altii ele sunt "niste sfinte care ocrotesc pe cei ce le sarbatoresc, de piedicile diavolesti si cursele tuturor duhurilor rele: miaza noapte, ciuma, stafii, strigoi" (Ms. 4960, f. 388).
Marturii mai vechi ale unor carturari de tara indica nume de oameni "luati de rusalii", sau "luati in calus" si care n-au scapat decat prin jocurile calusarilor. Este frecventa convingerea ca "multi joaca in calusi, avand credinta ca vor fi feriti a fi luati de Rusalii" []. "Calusarii joaca in cinstea lor si poporul crede ca schilozii si infirmii «luati de Rusalii» nu-si vor gasi leacul decat urmand trei ani jocul calusarilor" (Ms. 4964, f. 133). Alta marturie, ce reproducea o credinta de neinlaturat a oamenilor, relateaza ca "oamenii cazuti in boala aceasta, joaca, canta, fara sa-si dea seama de ceea ce fac; adica boala asta este un fel de nebunie. Cei care vor sa tamaduiasca pe bolnav, cheama la casa lui pe calusarii jucatori care il asaza pe bolnav, intr-un loc, iar ei joaca imprejurul Iul jocurile lor obisnuite. Dupa terminarea jocului calusarii isi iau plata, iar bolnavul se face bine" (Ibidem, f 29).
in zile de marti, joi, sambata nu se lucreaza caci ii ia Rusaliile, adica apuca pe campii strigand in gura mare: "si-asa, hap, asa, iauzi-ia", asa cum chiotesc calusarii". in acelasi sens e o informatie si din Cucueti-Teleorman: "Un om se gasea la munca cositului si pe la jumatatea zilei a inceput sa sara in sus, in jos etc, pronuntand vorbele calusarilor" (ns. 4960, f. 113).
Din cele expuse retinem ca cei bolnavi la Rusalii, in chiar momentul «luarii lor», incep sa sara si sa strige "intocmai ca si calusarii"; iar in jocul lor "pare ca nici nu ating pamantul". Asemenea marturii lasa sa se vada ca ceata de calusari intruchipeaza intocmai spiritul demonic al acelor zane care populeaza zilele Rusaliilor, la mijloc fiind o magie simpatetica (similia simili-bis). De altfel, insusi numarul acestora de 9 (astazi variaza, datorita unul spirit de degradare a practicilor magice), ca si imbracamintea lor de alta data, dupa marturiile lui Cantemir, in "haine muieresti" si imitand vocea femeiasca, lasa din plin sa se vada ca ceata de calusari reprezinta intocmai pe insesi zanele, duhurile demonice, in care credea atat de mult poporul roman de pretutindeni. De aceea, ca singurii ce cunosc bine "legile sfintelor", calusarii aveau puterea miraculoasa de a vindeca, fiind incarcati de forte magice. Elementul primordial "leacul" il constituiau jocurile cu caracter de vindecare. Imitand mersul si zborul rusaliilor, facand anumite acte, poporul avea ferma convingere ca scapa de duhurile rele ce s-au incuibat in omul bolnav. Oamenii maturi, copiii, puteau scapa de rusalii ferindu-se de locul pe unde se banuia ca ar juca, prin completa nemiscare si serbare a zilelor. Atat de inspaimantata era lumea inainte vreme de aceste fiinte nefaste, incat era de ajuns, bunaoara, ca unui copil, care voia sa se joace ori sa se urce in pomi in zilele de Rusalii, sa i se spuna: "Opreste-te, prostule, ce, vrei sa te ia din Rusalii? Si bietului copil ii trece un fior rece prin inima si fara sa vrea isi domoleste avantul".
Cel care asista chiar si astazi la jocurile calusarilor e izbit de particularismul miscarilor lor. Este un anumit ritm din care, tinand seama de credintele oamenilor si de anumite marturii mai vechi, desprinzi un caracter cu totul arhaic. Seria jocurilor se deschide cu "plimbarea calusului" in cantecul lent al "floricicai calusului"; dar, din ce se canta si se joaca, ritmica devine accelerata, toti sar sprinten in sus. Nu se chiuie decat scurt: Hap, 'sa! Iar asa! tot asa! Se fac semne pentru anumite repetari ale miscarilor; jocul devine vijelios la- "batuta", la "sarita". Miscarile devin spectaculoase si plac celor ce asista, ele sunt insa de domeniul a ceea ce se cheama histeria rhytmica.
Documentele din secolele XII-XVII vorbesc de asemenea procesiuni, facute cu acelasi scop, in anumite zile, in jurul bisericilor, cum ar fi la ziua Sf. Veit, in tarile germanice. La aceasta zi aveau loc asa-numitele "Springsprozession", cand cel bolnav de epilepsie era sprijinit si jucat pana nu mai putea sa se tina pe picioare si cadea joc. Marele pictor Breugel, care isi alegea subiecte din viata poporului ne-a lasat in aceasta privinta cateva imagini graitoare [Zeitschrift, p. 132). Ele se apropie de cele ale calusarilor, care si ei prindeau in valtoarea jocurilor lor pe cei "luati de duca-se pe pustii".
Pe scurt sa relatam ceva despre jocurile cu caracter apotropa-ic, de vindecare, din evul mediu, intrucat ele ofera destule puncte comune. Desfasurate in jurul bisericii, institutie de mare prestigiu in aceasta epoca, ele se savarseau in ambianta miracolelor cultivate de preoti si oamenii lor. Jocul lor se face intr-o ambianta straveche, pagana. Organizati dupa o anumita ierarhie, uniti prin legamantul juramantului de-a nu divulga secretul calusaresc, de a nu avea contact sexual, de-a dormi impreuna, observam deja ca ei se singularizau de mediul obisnuit. Ca la vechile popoare, ei au un caracter de grup inchis, de-o organizatie secreta cu anumite rosturi. Ca samanii si magicienii, (M. Eliade, p. 18) si calusarii atunci cand sunt chemati rostesc cuvinte tainice soptite, glasul, modulatia, cele spuse nu sunt auzite de profani. Soptitul la urechea pacientului, convorbirea cu puteri ascunse, anumite gesturi savarsite obligau duhurile rele sa iasa din corpul bolnavului. Este in afara de orice discutie ca toate aceste acte si jocuri ale calusarilor aveau drept scop sa declanseze in mijlocul maselor, inspaimantate de duhurile neprietene, securitate, siguranta ca erau puse la adapost de calamitati, iar cei loviti de epilepsie ar putea fi insanatositi. Felul anumitor jocuri facute in jurul bolnavilor, semnele care se fac, subliniaza caracterul arhaic al jocului de calusari.
Cat de importante sunt asemenea acte, ca si altele despre care am relatat mai sus, ne intareste urmatoarea informare, inregistrata in ultima vreme, cand s-ar parea ca jocul calusarilor a evoluat catre o manifestare pur spectaculoasa. Totusi el mai pastreaza uneori destul de mult din esenta lui straveche. Astfel in 1950, Marin Tudora, vataf de calusari din Poiana Mare- Dolj, ne-a marturisit cum, chemat la Calafat sa insanatoseasca un bolnav, ca sa nu ia toata ceata, a scos bilet de tren si s-a dus singur. Vataful a vrut sa constate daca respectivul este bolnav "din calus", ca apoi sa-i cheme pe ceilalti. Si cum a procedat? Si-a scos zurgalaii de la picioare, ca sa nu faca zgomot inainte, si astfel sa poata observa anumite gesturi ale bolnavului. La capataiul acestuia, a inceput sa sune din clopotei. Bolnavul s-a miscat nelinistit, a intors brusc capul. A continuat mai tare, iar acesta a inceput sa se zvarcoleasca. Marin Tudora a fost sigur ca-i bolnav "din calus". Acum voia sa stie anume din care joc a fost luat? Si tot de unul singur, dupa ce si-a pus din nou clopotei la picioare, a inceput sa bata in pamant diferite tipuri si ritmuri calusaresti. La unul anumit, bolnavul a inceput sa se agite, sa dea semne de neliniste. Era sigur ca acela este jocul din care a fost luat. Si atunci "a telefonat" la Poiana Mare, ca in dimineata zilei urmatoare sa vina cu trenul intregul grup de calusari, spre a-l insanatosi pe cel bolnav. A jucat dupa toate regulile jocurile lor, iar la cel din care a fost luat, bolnavul s-a sculat si a inceput sa alerge.
Din aceasta marturie se poate vedea, cu toata evolutia in civilizatie (tren, telefon), ca unii oameni sunt inca obsedati de stravechi moduri de viata, forta miraculoasa a jocului de calusari fiind dublata de o extraordinara autosugestie. Caci, asa dupa cum am vazut, daca unul se imbolnavea de indata ce venea sarbatoarea Rusaliilor, ca apoi, odata trecuta, sa-si revina la normal, tot astfel altii se insanatosesc la gandul numai ca le joaca calusul.
Jocurile sunt insotite de anumite gesturi si actiuni. Din cele relatate, am retinut ca prin Oltenia se confectioneaza un "cioc" in care se poarta medicamentele: tamaie alba si neagra si usturoi.
Primul element este cunoscut ca avand puteri magice; dar nu mai putin si usturoiul. Acesta este purtat in ziua de Rusalii nu numai de calusari, ci de multi altii, fie in san, fie la cingatoare ori palarie. Prin unele sate, dupa ce se faceau jocurile calusaresti, calusarii striveau in gura usturoi si-l aruncau scuipand peste bolnav. Dar chiar ei dupa ce terminau jocul, in a saptea zi, mancau usturoiul din varful steagului ca si pe cel ce-l purtasera la cingatoare.
in acest sens, iata cateva pretioase marturii de la inceputul secolului nostru, care vin sa intareasca caracterul vindecator al jocului, prin acte de magie apotropaica si homeopatica. Ele intregesc si modul in care se savarseste jocul calusarilor: " flacaii se strang in numar de 9 sau 11 insi frumos gatiti, incinsi cu bete, in cap cu fesuri, incaltati in opinci, cu clopotei la picioare, au fiecare cate un ciomag, cu un steag format dintr-un servet si cateva fire de usturoi verde si cate o pereche de bete. Aleg dintre ei unul care se preface mut, caruia nu-i permis sa vorbeasca in timpul cand joaca, acesta isi inchipuie un ciomag imbracat in piele de iepure pe care incaleca, iar in mana are un fel de sabie de lemn careia ii zice calus. Astfel pregatiti umbla prin sate facand fel de fel de jocuri, pe la cine pofteste, in jurul unui bolovan de sare si vreo cateva fire de usturoi. Dupa ce au jucat singuri apoi prind o hora mare impreunati cu publicul -caci este credinta ca cel ce joaca langa calusari nu va mai zace de friguri. inainte de a forma calusul se jura fiecare calusar ca nu va parasi calusul trei ani de-a randul si cel care calca juramantul va muri. Ciomegile de asemenea trebuie pastrate trei ani de-a randul. in timpul jocului si pe drum ei chiotesc - si-asa, hap, hap, hap, hap-asa, si asa" (B.A.R., ms. 4964, f. 16).
Tot atat de interesanta este si urmatoarea modalitate de vindecare, care cuprinde in ea noi elemente de magie homeopatica: "Se duc calusarii la casa bolnavului, care e intins pe un tol in mijlocul curtii; langa dansul se pune o oala noua cu apa; lautarii canta «de calus» si calusarii joaca in jurul bolnavului. Vataful purtand un steag, il trece pe deasupra capetelor calusarilor. La un moment dat, unul din calusari, de obicei cel din flancul drept, invartind ciomagul, sparge oala; apa miraculoasa stropind pe bolnav si pe calusari, bolnavul se scoala - ca prin farmec - pe cand calusarii stropiti cad. Ei sunt luati de calusarii ramasi teferi si, prin frecatura cu pelin si usturoi de la steag sunt readusi la simtire" (BAR, ms. 4960, f. 238). Asemenea informatii se pot culege si astazi, din alte regiuni ale sesului dunarean, ceea ce inseamna ca fenomenul e general si adanc intrat in constiinta.
Un alt element propriu calusului din Oltenia este omorarea unui pui negru, nascut de cateva zile, o data cu spargerea ulcelei cu apa neinceputa. Bolnavul stropit cu apa sare in sus, iar calusarii, stropiti si ei, cad jos. Procedeul este caracteristic pentru declansarea unor forte magice. Credinta in puterea magica a apei este si ea cunoscuta, fiind prezenta la nasteri, la cununii, in diferite ceremonialuri agrare. De ce calusarii stropiti cu apa vor fi cazand? Probabil unde intruchipeaza rusaliile. Duhurile rele fiind doborate, iar bolnavul sculandu-se, automat cad calusarii, care sunt adusi apoi la simtiri prin usturoi si celelalte "medicamente". Toate sunt elemente apotropaice sau acte de magie sim-pateica, care devin si spectaculoase: unii cad, altii se ridica, publicul fiind impresionat. Nici sacrificiul unui pui negru nu este lipsit de semnificatii, acesta intruchipand insusi diavolul, demonul rau incuibat in trupul celui bolnav.
in sfarsit, in afara de steag, pe care trebuie sa-l consideram tot ca un simbol al puterii, si el un semn de aparare impotriva acelorasi duhuri rele care populeaza zilele de Rusalii, ne ramane sa talmacim de ce ceata se numeste calusari, iar jocul si imbolnavirea se cheama "din calus". Este in aceste cuvinte un sens deosebit ori o denumire intamplatoare?
Dintru inceput trebuie sa subliniem ca, acest ceremonial de Rusalii exista si la alte popoare, la bulgari de exemplu, sub numele de calus, dar semnificatiile jocului nu sunt cunoscute decat de romani. Cuvantul deriva din cal (caballus). Existenta lui cu acest nume la vecinii nostri inseamna ca din spatiul romanesc si prin romani s-a difuzat, populandu-se cu acest ceremonial o buna parte din sud-estul Europei. Bulgarii denumesc animalul cu termenul slav de KOH, pi. e si i>. Amintim ca prin partile oltene si banatene jocul cu care se incheie seria de figuri pan-tomimate este calul. Dupa cum, tot prin aceste parti, ajutorul vatafului poarta numele de cal intrucat duce in mana un cap de cal sculptat, de lemn, pus intr-un maner. Probabil, cu mult inainte vreme, acest semn distinct va fi fost purtat in toate partile, de unde vine o intreaga terminologie: calus, calusari, floricica de calus, luat din calus, jocul calusului
De ce oare se purta un cap de cal ca sa dea numele atator actiuni si chiar sarbatorii Rusaliilor? Caci prin multe parti si astazi, pe langa denumirea de Rusalii, mai sunt cunoscute si "Zilele calusului". Credem ca tocmai pentru ceea ce afirmam si mai inainte: jocul calusarilor este un ceremonial facut "pentru sanatate", prin izgonirea duhurilor rele. Si astazi prin sate de munte ori deal, prin Dobrogea indeosebi, vezi infipte prin parii gardurilor, mai cu seama in apropierea stanelor, capete de cal; in alte parti vezi capete de cal sculptat la porti. Credinta puternica este ca in felul acesta vitele sunt pazite de duhuri rele, de boli si chiar de fiare salbatice. Pentru aceasta se va fi facand si ceremonialul din nordul Germaniei, cand unul din feciori poarta o prajina lunga cu o capatana de cal in varf, iar altul se face calaret (R. Vuia, 235). De altminteri, la noi, ca si la alte popoare, calul apare in multe credinte si datini, in intreaga literatura orala. Ar fi sa amintim numai sarbatorile cailor la San-Toader, de caii lui San-Toader etc.
Calul este un simbol al vanturilor si al norilor; de el sunt asociate superstitii, ca, de exemplu, sa nu se manance carnea de cal. De asemenea, urina de cal, parul, balega, servesc in medicina populara, la vindecarea multor boli, indeosebi celor "luati de duca-se pe pustii", de "boala copiilor", boli care se apropie de cei pociti "din calus".
Faptul ca sarbatoarea Rusaliilor cade in plina vara, lumea carpato-dunareana asociaza jocului si sarbatorii si unele ganduri de fertilitatea campurilor. in regiunea Muresului (Campia Turzii, Deva), in aceste zile se iese la camp, se face o slujba intre hotare, ca apoi sa arunce cununa de grau din anul trecut, pastrata in biserica, intre holde si sa se faca o alta, pe care o aseaza in locul celei vechi, in varful praporelor. Este o vadita asociere a zilelor acestor sarbatori cu cele al Sanzienelor, tipice sesului dunarean si Moldovei.
De altfel, chiar in varful steagului calusarilor se leaga spice de grau, alaturi de medicamente. Jocul lor, pe langa functie de insanatosire a celor "luati din calusi", mal are si o nuanta de joc si petrecere facuta si pentru ogoare si vite. Sanatatea omului a fost intotdeauna strans legata de cea a animalelor sale. ori de rodnicia campurilor. Aceiasi demoni turburau rosturile vietii si de aceea ei trebuiau imblanziti prin mijloace ca cele infatisate mal sus. Asemenea semnificatii si straturi stravechi au fost incorporate in forme noi, evoluand in evul mediu catre asa-numltele "Springsprozession".
Pe linia unor analogii obisnuite in etnografie, putem spune ca ceva din calusari s-ar putea identifica si in Pfmgstkonig, Maikonig, Reine der mai, Maylady, Queen of May, manifestari ce au loc la popoarele din apusul Europei si care la origine indepartata probabil sa fi fost tot jocuri cu caracter magic. Toate insa raman departe de ceea ce constituie ceata calusarilor, o manifestare proprie carpato-dunarenilor, culturii lor populare stravechi, cu radacini adanci in epoca preromana, geto-dacica.
