Jean Ricardou: noi probleme ale romanului referat





Studiul lui Jean Ricardou, Noi probleme ale romanului, aparut in traducere romaneasca la exact un deceniu dupa editia originala, nu este, asa cum il arata si titlul, o incercare de definire a romanului, ci una de a semnala si pune in discutie. in termenii cei mai comuni cu putinta zicand, ce se mai intampla, in momentul aparitiei sale, din punctul de vedere al tehnicilor de interpretare, dar si din acela al celor narative, in domeniul romanului. Astfel ca prima tema a studiului este aceea a "noului roman"; mai ales din perspectiva colocviului dedicat, in 1973, acestui subiect preferat, in anii "60, al intelectualitatii europene. Disocierea pe care Jean Ricardou o opereaza in destinul istoric al genului este pe cat de clara pe atat de utila: "Separand ideea de noutate romanesca de cea a Noului Roman, prezentul titlu admite ca romanul .modem este un vast ansamblu, in continua efervescenta, din care Noul Roman nu va Ii niciodata decat o parte, de altfel remarcabila, caci propune nu o puzderie de singularitati, ci dinamica unei miscari." (1) Si: "Alta data. dat fiind numarul mic de lucrari noi si o oarecare mentinere a lucrarilor academice, s-a putut discerne un conflict intre Roman (detinut inca de academism) si Noul Roman (pe care modernitatea se straduia sa-l construiasca). Astazi, odata cu abundenta productiilor noi si o anumita scleroza a lucrarilor academice, se poate intelege un fel de conflict intre Retm-Roman (in care persista sa ramana academismul) si Roman (transformat in continuu de modernitate)."" (2) Cat priveste Noul Roman, varsta si ipostaza totodata a romanului francez, in primul rand. dar. prin contaminare, si a celui universal, autorul studiului de fata poate contabiliza rezultatele colocviului din 197.3 pentru definirea principalelor lui trasaturi; astfel, reluand propria lui declaratie, "am putut obtine, urmarind sase aspecte, o riguroasa determinare teoretica a ideii de Noul Roman. [] punand in discutie povestirea in functie de ceea ce am numit noi povestirea excesiva, povestirea pusa in abis, povestirea degenerata, povestirea deteriorata, povestirea transmutata, povestirea impotmolita." (3) Nici luciditatea analitica a colocviului din 1973, nici insistenta sintetizatoare a autorului care pune in discutie Noi probleme ale romanului dar nici insasi materia obiectuala care a prilejuit si a suportai aceasta analiza si aceasta sinteza nu ar fi fost posibile daca gandirea critica, in special franceza, nu ar II ajuns, in progresia cautarilor sale de noi puncte de vedere si noi solutii, adaptate noilor realitati narative in special si literare in general, la etapa clarificarii a ceea ce a fost numita teoria tcxlualista. Punctul de origine al acestei noi optici este aratat cu penetranta luciditate de Jcan Ricardou: "Ceea ce determina aparitia unui text este mai degraba dorinta de a face ceva. Din aceasta noua atitudine se desprind de indata doua aspecte. Mai intai, noua atitudine se bazeaza pe insasi dorinta de a scrie si nu pe o legitimare ideologica a acestei dorinte, ceea ce este cu totul altceva. Celalalt aspect este faptul ca ea focalizeaza interesul asupra fabricarii insasi si nu asupra unei entitati ideatice antecedente, ceea ce este cu totul altceva. // Stim ca a produce inseamna a folosi o materie. Fiind vorba de text. materia este, in principal, limbaj, inteles nu ca mijloc de expresie, ci ca materie sem ni fi canta. Stim ca a produce inseamna a folosi o materie. Fiind vorba de text, aceste spatii constau in transformarea materiei semnificante pana Ia organizarea ei conform textului." (4) Noua perspectiva propune depasirea unui punct de vedere cu atat de veche cariera in stiintele limbajului si ale exprimarii incat a dispus in voie de dimensiunile pe termen lung ale duratei si a putut, in acest fel, sa-si insceneze valabilitatea elema; pentru cat mai corecta intelegere a impasului depasii, ne poate sta in ajutor, si de aceasta dala, spiritul disociativ al lui Jean Ricardou: "Niciodata nu vom aminti indeajuns faptul ca ideologia care domina acum. si in special in domeniul literaturii, line de ceea ce numim dogma Exprimarii si a reprezentarii Iata-i crezul: ca o conditie a posibilitatii sale. la baza textului trebuie sa stea intotdeauna. intr-o prima etapa, un ceva de spus. Sau. mai precis, ceea ce numim un sens instituit. Apoi, intr-o a doua etapa, se poate indeplini actul de a scrie, care nu poate li conceput decat ca manifestare a sensului instituit. " (5) "daca sensul instituit se refera la aspecte ale eu-lui, manifestarea este numita de obicei o exprimare; daca sensul instituit se refera la aspectele Lumii, manifestarea este numita de obicei reprezentare. "

De la nivelul acestor clarificari teoretice, din care decurg in mod firesc si mijloacele tehnice ale unei metodologii de interpretare corespunzatoare si dintre care, din perspectiva interesului de studiu al romanului ca gen narativ, ne poate interesa deosebirea dintre "domeniul macroscopic", din care provine "complexitatea textului", si cel "microscopic", din care un aspect "ce s-ar putea numi granulatia textului", (7) savantul francez trece la cateva analize si, respectiv, la definirea unor aspecte sau ipostaze ale textului romanesc in cateva din operele fundamentale ale genului. Astfel, din "Probleme ale conflictului textual plecand de la Doamna Bovary", in acest studiu se retin si se definesc: Stationarul, cu subdiviziunile: Unificarea, Povestirea intrerupta. Integrarea, Nepovestibilul, cu: Fragmentarea, Povestirea de nepovestit. Asimilarea; Introscopicul, cu: Autoreprezentarea. Anagramatizarea; Extragerea textuala, cu: Extragerea simpla, Modernitatea, Disputa asupra specificitatii, Extragerea multipla; Functionarea politica a textului, cu: Aparatul autoritar, Conflictul iluzoriu, Banda de montaj si, in fine, initiativa acordata cuvintelor, cu: Consonanta improbabila. Consonanta domesticita, Consonanta salbatica, Initiativa inconstienta a cuvintelor, Polipolul neganditului, Ultima aparare. Ciclul proustian, in cautarea timpului pierdut, ii mijloceste lui Jean Ricardou un traseu in domeniul metaforei: Metafora de la un capat la altul, cu trei regiuni principale: Domeniul metaforic (cu subdiviziunile: Metafora metaforei. Metafora ordinala, Contraatacurile reprezentarii. Practica si teorie, Metafora configurala. Configuratia ordinala, Ordonarea configurala. Grade ale autoreprezentarii). Domeniul consonantic (cu: Metafora semnificatiilor. Consonanta configurala. Textolect, Lectura textuala. Lectura consonantica) si excursii (cu: Scurtcircuitele textului. Domiciliile criticii. Biblioteca textului si Elicea textului).

Capitolul Populatia oglinzilor, care insumeaza Probleme ale similitudinii in unele texte ale lui Alain Robe-Grillet, cuprinde si el trei subcapitole, si anume: Redublare (cu secventele: Aspecte ale ideologiei dominante. Confruntare ideologica. Subversiune ideologica. O redu-blarc a textului licit. Subversiunea titlului, Tehnici de subversiune). Dedublari (cu: Redublarca paradoxala. Dedublari referentiale. Dedublari literale prin similitudine. Dublari literale obtinute datorita pozitiei) si Dispozitivul (cu: Redublare interna. Oglinda structurala. Compensatia chiasmica. Gandurile textului, Arabescuri).
Capitolul Dispozitivul Osiriac. constituit din Probleme ale segmentarii: la Osiris si in Les Corps conducteurs si Trytique de Claude Si-mon, cuprinde si el trei subcapitole: Osiris inevitabil (cu secventele: ingradirile si simulacrele, corpuri straine, Materialismul textual, Xe-nogeneza, Xenoliza, Mitul parantezei. Corp mutilat; multiplicat, Raportul contrariilor), Osiris metodic (cu: Fragmentare si articulare. Decuplari ruptoare, Reguli ale fragmentarii, Reguli ale articularii, Contradictiile, Instabilitate. insemnatatea similitudinilor. Batalia dispozitivelor) si Spre discorp (cu: Domeniul claso-articulatoriu, Imperialismul claso-articulatoriu, Domeniul articulo-clasificatoriu, Domeniul dis-ar-ticulatoriu. Substitutiile circulare, Aservirea reciproca, Divergenta dis-corpului, Domeniul dis-claso-articulatoriu).



In sfarsit, ultimul capitol, Desfasurarea fictiunii', cu Probleme ale producerii textuale cu exemplificari din La Prise de Constantinopole. cu cele trei, obisnuite, capitole: Precautii (Practica si teoria. Stadiile textului. Migrarea conceptelor). Transformarile cartii (Seriile potentiale. Un extra-tcxl textualizat. Supralextul, Titlul dublu, Mecanismul variat. Cele doua extreme) si Metamorfozele scriptorului (Manevra deturnarii. Devierea tehnicista. Localizarea scriptomlui. Transformarile scriptorului).

Nu trebuie nu stiu ce analiza detaliata asupra justificarilor teoretice si a instrumentelor metodologice pe care si Ic-a luat si la care a apelat autorul acestui studiu pentru a deschide calea catorva observatii privitoare la semnificatiile pe care Ie poate el trasa in domeniul special al definirii modelului narativ al romanului. Astfel, mai intai de toate, se poate face observatia generala ca, in marea lor majoritate, aceste analize au ca obiect nu specificitatea modelului de care am vorbit, ci anume aspecte si trasaturi ale unor texte care fac parte, bineinteles, din niste romane, dar care nu sunt legate direct si conditionat de particularitatea strict romanesca a acestor opere Chiar daca laborios, procedeul prin care se poate verifica adresa strict romanesca a principiului de analiza poate sa ne stea Ia indemana: se poate lua oricare din aceste principii intrebuintate in studiul savantului francez Ia sondarea angrenajului tipic textual al cate unui fragment de roman si se aplica, in termenii lui proprii, la componentele textuale din alte genuri narative, cum ar fi povestirea sau nuvela. Rezultatul poate fi anticipat printr-o estimare aproape generalizata a luturor procedarilor: ele nu accepta interdictia de a depasi limitele modelului romanesc si se poale crede ca s-ar simti bine si pe teritoriul nuvelei sau al povestirii, iar rezultatele lor n-ar parea sa fie substantial diferite in aceste altfel de spatii. Exceptiile de la aceasta regula de adaptabilitate sunt greu de identificat ca atare, in unul sau altul dintre principiile de analiza.

Mai ulii ar putea fi sa se sugereze o linie de conduita generala, dupa care s-ar putea recunoaste astfel de descinderi in domeniul strict al definirii ca atare a modelului romanesc. Astfel, pornind de la perspectiva asupra domeniului macro-scopic si a celui microscopic al textului, s-ar putea viza acele dezvoltari procedurale in care anvergura, respectiv complexitatea textului, sunt date de tensiunile interioare de coerenta si structurare al caror scop final nu poate sa fie altui decat inchegarea finala a conglomeratului narativ romanesc; in aceste conditii si pe acest teren, chiar si aspectul contrariu in aparenta, in realitate complementar, al granulatiei textului, este determinat, in constitutia lui microscopica si in organizarea lui de ansamblu, tot de necesitatea de a servi tensiunile integratoare si unificatoare. Luat, cum se spune, la bani marunti, studiul lui Jean Ricardou greu ne-ar putea procura clemente precise si concrete in beneficiul unei constiinte teoretice foarte limpezi a identitatii individuale a modelului romanesc; ar trebui, poale, reluate firele fiecarei teme de analiza in parte, ori macar ale unora dintre ele. si derulate in sensul constructiv care duce Ia unitatea de structura si coerenta pe care o reprezinta romanul si care defineste romanul; s-ar putea spera, in acest fel, ca cel putin unele din rationamentele de abordare si analiza a domeniului naralivitatii sa permita, in mod firesc, prelungiri pana in acel spatiu unde actioneaza acele forte integratoare care dau corpul coerent, intreg si unic al romanului. Esle necesar de subliniat, insa. ca textul studiului lui Jean Ricardou, asa cum nc-a fost el comunicat, lipseste, de cele mai multe ori, sa duca acele linii de forta pana in teritoriul unde romanul se vede constituindu-se si' existand ca atare. Doua par a fi principalele cauze care opresc acest traiect, am putea spune, din punctul de vedere care ne intereseaza. inainte de vreme: pe de o parte, autorul francez pare dominai pana la fascinatie-de aspectul cu totul nou si. mai ales. concret lucrativ al analizelor sale. in comparatie cu divagarile adesea vagi si generale, ale criticii traditionale, care paica sa intoarca pe toate fetele.

intr-un limbaj de altfel din slart limitat in posibilitati mai cu scama creatoare, iar. prin aceasta, si expresive, mereu aceleasi si aceleasi probleme si teme. ceea ce putea sa faca o critica tcxtualista poate parea. in fine. nu numai ceva cu toiul nou, dar cu precadere ceva asezat pe acele clemente de stabilitate pe care lasa impresia ca le furnizeaza experimentarile ei tehniciste. incat, parvenit la un mestesug care-i poate permite aspectul vizibil, in fine, al presupusei performante, greu poate fi oprit criticul de a se complace in jubi-latia exercitarii acestei noi maiestrii. Pe urmele clar vizibile ale unui demers cu toate aparentele de sigura tehnicitate, criticul inainteaza mereu, ghidat de mirajul sau tehnicist care ajunge sa-l fascineze ca un scop in sine, pierzand astfel orice interese pentru alta directionare a exercitiului sau. Pe de alta parte, nepunandu-si din start si programatic problema definirii ca atare a modelului romanesc al narativitatii, el nu dispune, initial, si nici nu dobandeste, pe parcurs, o constiinta cat de cat limpede si activa a identitatii romanului; acest lucru, deci identitatea respectiva, este ceva care nu-l preocupa si care nu-i este necesar, nu intra in vederile sale si, prin urmare, chiar daca putem presupune ca ar exista, in stare latenta si ascunsa, in constiinta lui profesionala, in cazul de fata nu functioneaza si nu-si face simtita prezenta activa prin posibile determinari ale cursului analizei sau ale tabloului de intentii si teme ale studiului. Ceea ce face ca, chiar daca exista elemente inzestrate cu o anumita virtualitate in directia constructiei si formularii unei teorii despre roman, cum sunt, in primul rand. formularile despre complexitatea textului si granit lat ia textului, in instrumentarul metodologic al analizei textualiste in Noi probleme ale romanului, aceste posibilitati sa ramana in stare latenta si prea putin manifestata: cuprinzand a-nalize de roman, poate ca ingenioase. in orice caz. noi, retinand si cateva caracteristice ale romanului ca model narativ, studiul lui Jcan Ricar-dou nu numai ca nu contine o definitie a romanului, dar nici macar nu face posibila una. nu o mijloceste.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani