" Si-atunci, o umbra uriasa, mai subtila decat umbra naturala, si care e tivita pe margini cu alte umbre, se-ntinde pe pamant.
E Diavolul, care sta sprivinit in coate de acoperisul colibei, adapostit sub cele doua aripi ale sale - ca un lil;iac ce si-ar alapta puii - cele Sapte Pacate Capitale, ale caror capete schimonosite se zaresc nedeslusit.
Anton, cu ochii tot inchisi, se desfata in trandaveala; isi intinde madularele pe rogojina. Si i se pare moale, din ce in ce mai moale, - caci aceasta se umfla, se inalta, devine un pat, iar patul o barca; in jurul ei clipocesc valurile.
La dreapta si la stanga, se ridica doua limbi de pamant negru, pe care se intind ogoare bine lucrate, cu cate un sicomor din loc in loc. In departare se aud clopotei, tobe si cantece. Sunt oameni care se duc la Canope, sa doarma in templul lui Serapis, ca sa aiba vise. Anton stie acest lucru; - si aluneca, impins de vant, printre cele doua taluzuri ale canalului. Frunzele de papirus si florile rosii de nimphea, mai mari decat un om, se apleaca peste el. Sta intins in barca; o vasla, in partea din spate a barcii, atarna in apa.
Din cand in cand se simte o adiere calduta, iar trestiile subtiri se izbesc unele de altele. Murmurul valurilor arunte se potoleste. Il cuprinde somnul. Viseaza ca este un pustnic in Egipt.
Atunci se trezeste tresarind."
