| Ismail si Turnavitu (text integral) "Ismail este compus din ochi, favoriti si rochie si se gaseste astazi cu foarte mare greutate. Inainte vreme crestea si in Gradina Botanica, iar mai tarziu, gratie progresului stiintei modeme, s-a reusit sa se fabrice unul pe cale chimica, prin syntheza. Ismail nu umbla niciodata singur. Poate fi gasit insa pe la ora 5 1/2 dimineata, ratacind in zig-zag pe strada Arionoaiei, insotit fiind de un viezure de care se afla strans legat cu odgon de vapor si pe care in timpul noptii il mananca crud si viu, dupa ce mai intai i-a rupt urechile si a stors pe el putina lamaie Alti viezuri mai cultiva Ismail in o pepiniera situata in fundul unei gropi din Dobrogea, unde ii intretine pana ce au implinit varsta de 16 ani si au capatat forme mai pline, cand, la adapost de orice raspundere penala, ii necinsteste rand pe rand si fara pic de mustrare de cuget. |
| Cea mai mare parte din an, Ismail nu se stie unde locuieste. Se crede ca sta conservat intr-un borcan situat in podul locuintei iubitului sau tata, un batran simpatic cu nasul tras la presa si imprejmuit cu un mic gard de nuiele. Acesta, din prea multa dragoste parinteasca, se zice ca il tine astfel sechestrat pentru a-l feri de piscaturile albinelor si de coruptia moravurilor noastre electorale. Totusi, Ismail reuseste sa scape de acolo cate trei luni pe an, in timpul iernii, cand cea mai mare placere a lui este sa se imbrace cu o rochie de gala, facuta din stofa de macat de pat cu flori mari caramizii si apoi sa se agate de grinzi pe la diferite binale, in ziua cand se serbeaza tencuitul, cu scopul unic de a fi oferit de proprietar ca recompensa si impartit la lucratori in acest mod spera el ca va contribui intr-o insemnata masura la rezolvarea chestiunii muncitoresti Ismail primeste si audiente, insa numai in varful dealului de langa pepiniera cu viezuri. Sute de solicitatori de posturi, ajutoare banesti si lemne sunt mai intai introdusi sub un abat-jour enorm, unde sunt obligati sa cloceasca fiecare cate 4 oua. Sunt apoi suiti in cate un vagonet de gunoi de-al primariei si carati cu o iuteala vertiginoasa pana sus la Ismail, de catre un prieten al acestuia, care ii serva si de salam, numit Turnavitu, personaj ciudat, care, in timpul ascensiunii, are uratul obicei de a cere solicitatorilor sa i se promita corespondenta amoroasa, contrar ameninta cu rasturnarea. Turnavitu nu a fost multa vreme decat un simplu ventilator pe la diferite cafenele murdare, grecesti, de pe strada Covaci si Gabroveni. Nemai-putand suporta mirosul ce era silit sa aspire acolo, Turnavitu facu mai multa vreme politica si reusi astfel sa fie numit ventilator de stat, anume la bucataria postului de pompieri «Radu-Voda». La o serata dansanta facu cunostinta lui Ismail. Expunandu-si acestuia mizera situatie in care a ajuns din cauza atator invartjturi, Ismail, inima caritabila, il lua sub protectiunea sa. I se promise sa i se serveasca de indata cate 50 de bani pe zi si tain, cu singura obligatiune pentru Turnavitu de a-i servi de sambelan la viezuri; asemenea, sa-i iasa inainte, in fiecare dimineata, pe strada Arionoaiei si, prefacandu-se ca nu-l observa, sa calce viezurele pe coada spre a-i cere apoi mii de scuze pentru neatentie, iar pe Ismail sa-l maguleasca pe rochie cu un pamatuf muiat in ulei de rapita, urandu-i prosperitate si fericire Tot spre a place bunului sau prieten si protector, Turnavitu ia o data pe an forma de bidon, iar daca este umplut cu gaz pana sus, intreprinde o calatorie indepartata, de obicei la insulele Majorca si Minorca: mai toate aceste calatorii se compun din dus, din spanzurarea unei soparle de clanta usii Capitaniei portului si apoi reintoarcerea in patrie In una din aceste calatorii, Turnavitu, contactand un guturai nesuferit, molipsi la inapoiere, in asa hal, pe toti viezurii, incat, din cauza deselor lor stranuturi Ismail nu ii mai putea avea la discretie oricum. Fu imediat concediat din serviciu. Fire afara din cale sensibila si neputand suporta o atare umilinta, disperat, Turnavitu isi puse atunci in aplicare funestul plan al sinuciderii, dupa ce avu jnsa mai intai grija sa isi scoata cei patru dinti canini din gura Inainte de moarte se razbuna grozav pe Ismail, caci, punand sa i se fure acestuia toate rochiile, cu gaz dintr-insul le dadu foc pe un maidan. Redus astfel la mizerabila situatie de a ramane compus numai din ochi si favoriti, Ismail abia mai avu puterea sa se tarasca pana la marginea pepinierei cu viezuri; acolo cazu el in stare de decrepitudine si in aceasta stare a ramas si pana in ziua de azi." |
