Ismail si Turnavitu de Urmuz (text integral comentat)



Ismail si Turnavitu
(text integral)


"Ismail este compus din ochi, favoriti si rochie si se gaseste astazi cu foarte mare greutate.
Inainte vreme crestea si in Gradina Botanica, iar mai tarziu, gratie progresului stiintei modeme, s-a reusit sa se fabrice unul pe cale chimica, prin syntheza.
Ismail nu umbla niciodata singur. Poate fi gasit insa pe la ora 5 1/2 dimineata, ratacind in zig-zag pe strada Arionoaiei, insotit fiind de un viezure de care se afla strans legat cu odgon de vapor si pe care in timpul noptii il mananca crud si viu, dupa ce mai intai i-a rupt urechile si a stors pe el putina lamaie Alti viezuri mai cultiva Ismail in o pepiniera situata in fundul unei gropi din Dobrogea, unde ii intretine pana ce au implinit varsta de 16 ani si au capatat forme mai pline, cand, la adapost de orice raspundere penala, ii necinsteste rand pe rand si fara pic de mustrare de cuget.


Cea mai mare parte din an, Ismail nu se stie unde locuieste. Se crede ca sta conservat intr-un borcan situat in podul locuintei iubitului sau tata, un batran simpatic cu nasul tras la presa si imprejmuit cu un mic gard de nuiele. Acesta, din prea multa dragoste parinteasca, se zice ca il tine astfel sechestrat pentru a-l feri de piscaturile albinelor si de coruptia moravurilor noastre electorale. Totusi, Ismail reuseste sa scape de acolo cate trei luni pe an, in timpul iernii, cand cea mai mare placere a lui este sa se imbrace cu o rochie de gala, facuta din stofa de macat de pat cu flori mari caramizii si apoi sa se agate de grinzi pe la diferite binale, in ziua cand se serbeaza tencuitul, cu scopul unic de a fi oferit de proprietar ca recompensa si impartit la lucratori in acest mod spera el ca va contribui intr-o insemnata masura la rezolvarea chestiunii muncitoresti Ismail primeste si audiente, insa numai in varful dealului de langa pepiniera cu viezuri. Sute de solicitatori de posturi, ajutoare banesti si lemne sunt mai intai introdusi sub un abat-jour enorm, unde sunt obligati sa cloceasca fiecare cate 4 oua. Sunt apoi suiti in cate un vagonet de gunoi de-al primariei si carati cu o iuteala vertiginoasa pana sus la Ismail, de catre un prieten al acestuia, care ii serva si de salam, numit Turnavitu, personaj ciudat, care, in timpul ascensiunii, are uratul obicei de a cere solicitatorilor sa i se promita corespondenta amoroasa, contrar ameninta cu rasturnarea.
Turnavitu nu a fost multa vreme decat un simplu ventilator pe la diferite cafenele murdare, grecesti, de pe strada Covaci si Gabroveni. Nemai-putand suporta mirosul ce era silit sa aspire acolo, Turnavitu facu mai multa vreme politica si reusi astfel sa fie numit ventilator de stat, anume la bucataria postului de pompieri «Radu-Voda».
La o serata dansanta facu cunostinta lui Ismail. Expunandu-si acestuia mizera situatie in care a ajuns din cauza atator invartjturi, Ismail, inima caritabila, il lua sub protectiunea sa. I se promise sa i se serveasca de indata cate 50 de bani pe zi si tain, cu singura obligatiune pentru Turnavitu de a-i servi de sambelan la viezuri; asemenea, sa-i iasa inainte, in fiecare dimineata, pe strada Arionoaiei si, prefacandu-se ca nu-l observa, sa calce viezurele pe coada spre a-i cere apoi mii de scuze pentru neatentie, iar pe Ismail sa-l maguleasca pe rochie cu un pamatuf muiat in ulei de rapita, urandu-i prosperitate si fericire

Tot spre a place bunului sau prieten si protector, Turnavitu ia o data pe an forma de bidon, iar daca este umplut cu gaz pana sus, intreprinde o calatorie indepartata, de obicei la insulele Majorca si Minorca: mai toate aceste calatorii se compun din dus, din spanzurarea unei soparle de clanta usii Capitaniei portului si apoi reintoarcerea in patrie
In una din aceste calatorii, Turnavitu, contactand un guturai nesuferit, molipsi la inapoiere, in asa hal, pe toti viezurii, incat, din cauza deselor lor stranuturi Ismail nu ii mai putea avea la discretie oricum. Fu imediat concediat din serviciu.
Fire afara din cale sensibila si neputand suporta o atare umilinta, disperat, Turnavitu isi puse atunci in aplicare funestul plan al sinuciderii, dupa ce avu jnsa mai intai grija sa isi scoata cei patru dinti canini din gura
Inainte de moarte se razbuna grozav pe Ismail, caci, punand sa i se fure acestuia toate rochiile, cu gaz dintr-insul le dadu foc pe un maidan. Redus astfel la mizerabila situatie de a ramane compus numai din ochi si favoriti, Ismail abia mai avu puterea sa se tarasca pana la marginea pepinierei cu viezuri; acolo cazu el in stare de decrepitudine si in aceasta stare a ramas si pana in ziua de azi."


Figura cu totul originala a literaturii romane, precursor al avangardei interbelice, Urmuz impune, sistematic, o negatie care demonteaza toate articulatiile lumii in care traieste: familie, societate, economie, comert, politica, filozofie, religie, stiinta.
El cultiva o originala tehnica a portretului, pornind de la cateva elemente disparate ("ochi, favoriti si rochie") care creeaza un fals orizont de asteptare. In loc sa completeze insa logic acest portret sumar, Urmuz realizeaza un amalgam absurd, o confuzie deliberata a planurilor, care scoate eroul din toate regnurile si din toate categoriile posibile (nici om, nici animal, nici obiect, nici barbat, nici femeie etc), produs cert al imaginatiei creatoare. Interesant este faptul ca, privit de la distanta, portretul prinde contur, ca in tablourile cubiste. Autorul pastreaza si logica structurii narative: Ismail, corupt si maniac in ciuda pozei aristocratice, isi gaseste un supus ("ventilatorur Turnavitu) care il slujeste, zelos, cand este concediat deoarece a imbolnavit viezurii stapanului. Furios, umilul servitor se razbuna, apoi se sinucide. Drama se pierde insa in grotescul textului, voit parodic.

"Una din primele surprize pe care ti le ofera lectura paginilor acestui scriitor nonconformist este aceea a speciei destul de riguroase de o aparenta clasica, pe care si-a ales-o drept mod al exercitiilor sale literare, specie pe care putem s-o numim portretul-destin. Urmuz ar fi putut sa-si intituleze paginile Caractere bizare. intr-adevar, toate textele sale amintesc «Caracterele» moralistilor din secolul clasic al lui Ludovic al XlV-lea. Ca si in Caracterele lui La Bruyere, gasim in aceste texte abstruse, portrete, descrieri de figuri (excentrice, desigur, absurde), tipuri caracteristice. Fireste, un La Bruyere scriind Caracterele avea constiinta de a intinde omenirii, surprinse in tipurile ei, o oglinda. Dar ne intrebam daca Urmuz n-a avut si el, obscur, constiinta de a descrie o lume umana in unele din figurile ei, din dramele ei esentiale. ()
in centrul tuturor textelor urmuziene sta cate un asemenea «caracter», cu portret descris cu uneltele unui moralist. () Toate textele urmuziene sunt, deci, portrete in care se retine esentialul din «caracterul» unei fiinte, esenta aceasta perena a sa constituind destinul ei" (Nicolae Balota, Urmuz).

Teme de lucru:

. Pornind de la urmatoarea nota a autorului: "Ne permitem a arata mai sus cititorilor cum ar fi trebuit si cum ar fi putut sa fie un Algazy sau un Grummer «in abstraclo» (). Se pare ca remediul nu ar putea fi decat unul si singur: sau sa-si gaseasca fiecare alt nume, in adevar adecvat realitatii lor personale, sau sa se modifice ei insisi, cat mai e timpul, ca forma si ca roluri, dupa singura estetica a numelor ce poarta daca vor sa le mai pastreze.", explicati in ce masura numele personajelor corespund portretelor realizate de autor.
. Gasiti, in text, cate trei exemple de: structuri lexicale ilogice, sintagme insolite, termeni cu inteles ambiguu.
. Aratati in ce masura se poate vorbi de ironie la nivel intertextual, incercand sa realizati o paralela cu scrieri cunoscute din literatura romana (ex. romanul Ciocoii vechi si noi de N. Filimon) sau universala.
. Explicati acceptia pe care G. Calinescu o da caracterelor in romanul Enigma Otiliei si acceptia "caracterelor" in viziunea lui Urmuz. Comparati-le.
. Argumentati ca Ismail si Turnavitu, Palnia si Stamate sunt texte avangardiste.