Sotia lui Spiridon Vadastra, mistica si ascetica Irina, este, pe un anume plan, un corespondent al lui Stefan Viziru. Acesta vrea sa evadeze din determinismul orb ai "terorii istoriei" prin transgresarea spatiului si a timpului. Iubirea va fi, in cele din urma, aceea care il va calauzi in labirintul initiatic al destinului.

Irina reuseste sa iasa din acest lant al cauzalitatii istorice prin credinta. Fervoarea sa religioasa ii aduce statutul unei fiinte iluminate, care va reusi sa reconstituie desenul acestui covor magic pe care istoria il construieste din destine zdrobite. Mai mult, Viziru va ajunge sa-si inteleaga menirea intr-un scenariu initiatic dupa o serie de probe, de "incercari grele" din acest scenariu, dupa o serie de morti simbolice reprezentate de moartea celor dragi. Irina stie si vede totul de la inceput. Devotamentul ei fata de Ioana si copilul acesteia, statutul sau de eterna Penelopa fata de un Vadastra in continua metamorfoza, sunt cu atat mai tulburatoare cu cat sunt gesturi ale unei vizionare, ale unei eroine care vede permanent adevarata natura a oamenilor si adevaratul traseu al destinului lor.

Fervoarea religioasa a Irinei nu are nimic bigot. Credinta si daruirea, misticismul profund, seninatatea in fata sortii adauga substantei eroinei o nota asemanatoare personajelor feminine dostoievskiene - mai ales daca incercam sa o privim alaturi de sotul ei, Spiridon Vadastra.

Irina se roaga permanent, alaturi de Ioana si de fiul ei. Se roaga pentru ei atunci cand moartea ii rapeste. Stie de la inceput ca aceste fiinte ce i-au devenit atat de dragi vor muri? Cu siguranta. insa o incurajeaza pe Ioana fara incetare in timpul indelungatei absente a lui Stefan. Dupa cum il va imbarbata si pe acesta dupa moartea Ioanei si a copilului si il va indemna sa o caute pe aceea ce-i este ursita. ii spune lui Stefan ca nu are nici un rost sa se lase prada remuscarilor deoarece evenimentele existentei ii sunt prestabilite intr-un scenariu aflat mai presus de vointa umana. ii desluseste lui Stefan acest scenariu. Stie ca si Stefan va muri dupa ce o va intalni pe Ileana? Probabil.

Dupa cum Irina stie ca sotul ei, ciudatul Vadastra, n-a murit chiar si atunci cand acesta doreste sa se stie ca a murit. Continua sa il astepte, cu nezdruncinat devotament, cu toate ca ii cunoaste toate faptele putin onorabile sau pioase.

Devotamentul Irinei fata de un sot ce pare a-i fi total opus prin fapte si caracter poate fi un act de penitenta mistica al Irinei. Dar poate porni si din acea cunoastere superioara pe care i-o confera credinta. Irina vede in "ticalosia" lui Vadastra un om care, asemeni ei, asemeni Iui Stefan, incearca sa iasa din lantul cauzalitatii istorice, sa se smulga din banalitatea cotidianului. Aparentele lui "ticalosii" sunt o forma - nihilista - de a silui acest lant al realitatii, o forma de a transforma existenta banala intr-un destin superior.

Daca Stefan Viziru iese din "teroarea istoriei" prin iubirea magica a Noptii de Sanziene, Irina se ridica deasupra evenimentelor tragice tot prin iubire, prin iubirea crestina pentru oameni, daruita, fara ingradire, atat celor buni cat si celor "rai".

Scriitori romani