Ion luca caragiale s-a nascut pe 1 februarie 1852
Ploiesti. Fiu al lui Luca Caragiale si al Ecaterinei .Interesul pentru teatru era in traditia familiara: tatal, inainte de a fi administrator de mosie, avocat, magistrat fusese actor; doi unchi, Costache Caragiale (1815-1877) si Iorgu (1826-1894), sunt actori dramatici, conducatori de trupe teatrale. Caragiale urmeaza scoala primara (1860-1864), si gimnaziul (1864-1867) la Ploiesti. Frecventeaza cursurile de declamatie si mimica ale unchiului sau Costache, la Conservatorul din Bucuresti (1868-1870). Ocupa posturi marunte: copist la tribunalul Prahova, apoi sufleur la Teatrul National din Bucuresti (1870-1872). Debuteaza in revista satirica Ghimpele (1873). Redactor, corector, girant responsabil, conducator la diverse publicatii: Alegatorul liber, Unirea democratica, Claponul, Natiunea romana (1877-1878). Intra in redactia ziarului Timpul (1878-1882) alaturi de Eminescu si Slavici, prin intermediul carora se apropie si de Junimea, unde citeste comedia " O noapte furtunoasa " (1879), apoi "Conu Leonida fata cu reactiunea " (1879), ambele reprezentate pe scena Teatrului National din Bucuresti. Parasind redactia Timpului, este numit de V.A Urechila revizor scolar, functionand, pe rand, in judetele Neamt, Suceava, Arges, Valcea. Dupa doua opere minore (farsa "Soacra mea Fifina" si opera bufa "Hatmanul Baltag", ultima in colaborare cu Iacob Negruzzi), se impune prin "O scrisoare pierduta" (premiara pe scena Nationalului bucurestean, la 13 noiembrie 1884). Un an mai tarziu i se reprezinta " D-ale carnavalului ". Director al Teatrului National (1888-1889).In acelasi an se casatoreste cu Alexandrina Burelly, cu care are doi copii: Luca Ion (1893-1921), scriitor sensibil, si Ecaterina (casatorita Logadi). Dintr-o relatie extraconjugala cu Maria Constantinescu, Caragiale mai are un fiu, pe Mateiu I. Caragiale, legitimat, de a carui educatie s-a ocupat indeaproape. Puternic afirmat prin comediile sale, cu toata contestarea oficialitatii (impus insa de autoritatea critica a lui T. Maionescu si Gherea deopotriva), Caragiale se orienteaza, dupa 1889, spre proza psihologica, de analiza ("O flaclie de Paste ") si spre drama ( " Napasta",1890 ). Un an mai tarziu, volumele "Teatrul" si "Napasta" sunt respinse de la premiul Academiei Romane. Se desparte de cercul Junimii, fata de care va formula rezerve si atacuri (1892), cautand alte asocieri: "Moftul roman" (1893, in colaborare cu Slavici si Cosbuc), "Epoca literara" (1896, prin raliere la partidul conservator) etc. In aceasta etapa creatia sa cunoaste o marcanta indreptare spre proza scurta: "notite", "fragmente literare", "schite", spre cristalizarea formulei "momentelor" (majoritatea publicate in foiletonul zarului Universul, intre 1899-1900, si in volum la 1901). Acuzat public de plagiat de catre un public obscur, C.A.Ionescu-Caion, Caragiale devine subiectul unui imens scandal de presa si justitie (1901-1902), culminand cu fulminanta pledoarie a lui Delavrancea, in apararea lui Caragiale dar si prin achitarea calomniatorului. Repetatele insuccese , contestari, atacuri, precum si "afacera Caion" il determina pe Caragiale sa se expatrieze (1905), stabilindu-se cu intreaga sa familie la Berlin. Urmareste de aici, cu viu interes, miscarea politica si literara din tara, reactionand violent in momentul tragic al rascoalei taranesti, cu studiul sociologic cu accente pamfelare "1907, din primavara pana-n toamna" (publicat initial in germana, in ziarul die Zeit). Ultimile creatii in proza ii apar in volumul "Schite noua" (1910). In 1911 participa la Blaj, la serbarile ASTRA, asistand la zborul lui Aurel Vlaicu si reafirmand certitudinile sale asupra apropiatei uniri a tuturor romanilor. Implineste 60 de ani de viata si e tot la Berlin, departe de tara. La 9 iunie 1912, I.L.Caragiale moare subit la Berlin si mai apoi, corpul sau este adus la Bucuresti. Astazi isi are mormantul la Cimitirul Bellu, nu departe de Eminescu.
"
Sarbatorirea maestrului
Statuia lui Ion Luca Caragiale in fata Teatrului National din Bucuresti
[25 de ani de activitate literara
La 23 februarie 1901, un grup de prieteni au sarbatorit 25 de ani de activitate literara a lui Caragiale. Pentru consemnarea evenimentului, scriitorul a pus aceasta data si pe una dintre cele mai reusite fotografii ale sale. Evenimentul a devenit "national". Marii sai prieteni - scriitori, artisti, ziaristi, oameni politici - i-au organizat un banchet prezidat de Petre Gradisteanu. Au luat cuvantul atunci, spre a-l omagia pe marele sarbatorit: Delavrancea, Constantin Mille, Tache Ionescu, Alexandru Ciurcu si actorul Iancu Brezianu. B.P. Hasdeu i-a trimis o felicitare foarte elogioasa si prieteneasca. La banchet, maestrului i s-au oferit cateva daruri simbolice: o calimara de bronz, un ceasornic de buzunar, o pana de argint si un tablou pictat de I.V. Voinescu. In acea zi, a fost tiparit un numar de revista festiv si unic, pe opt pagini, cu titlul Caragiale. Pe coperta avea un desen de N.S. Petrescu si o caricatura de Constantin Jiquidi, iar textele - proza si poezii - au fost semnate de cei mai de seama prieteni ai sarbatoritului.
Evenimentul a consolidat argumentul cel mai convingator pentru etapa de consacrare deplina a marelui scriitor, care, prin comediile, schitele si nuvelele sale, a caror forta satirica o simtim pana azi neintrecuta, a ramas cel mai mare creator de tipuri de la noi, concurand, ca si Balzac, starea civila. El a reconstituit o ampla imagine a societatii contemporane, vazuta mai ales din unghiul comicului, dovedind un adevarat geniu al situatiilor dramatice si al limbajului, care il situeaza printre marii comediografi ai lumii.
Jubileul de 60 de ani
In 1912, in tara sunt organizate actiuni de sarbatorire a lui Caragiale, cu prilejul jubileului de 60 de ani, cu participarea celor mai importanti scriitori ai timpului. Marele dramaturg raspunde la numeroase urari primite din tara si strainatate: "Traiasca frumoasa si cumintea limba romana! Fie in veci pastrata cu sfintenie aceasta scumpa Carte-de-boierie a unui neam calit la focul atator incercari de pierzanie". In martie, refuza subscriptia publica propusa de prof. C. Radulescu-Motru, pentru a i se oferi o recompensa nationala. In primavara anului 1912 vine in tara cu scopul de a sustine si a prezenta debutul lui Mateiu Caragiale prin publicarea in revista Viata romaneasca a unui grup de poezii (1 aprilie 1912).
Premii
Pentru piesele originale care inregistrau cele mai multe reprezentatii, Teatrul National din Bucuresti acorda in primul deceniu al secolului trecut premii bienale. Printre autorii premiati in luna aprilie 1912 s-au aflat: Dimitrie Anghel, pentru piesa Cometa; I.L. Caragiale, pentru piesele: D-ale carnavalului, O noapte furtunoasa si Napasta; Victor Eftimiu, pentru piesele: Akim, Ariciul si sobolul, Ave Maria, Craciunul lui Osman si Insir'te Margarite. La 25 ianuarie 1885, Caragiale mai primise un premiu, tot de la Teatrul National, pentru piesa D-ale carnavalului, din partea unui juriu format din Vasile Alecsandri, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Grigore Ventura si V.A. Urechia.
.L. Caragiale si ASTRA
Palatul ASTRA de la Sibiu
I.L. Caragiale s-a bucurat de un mare respect in randurile tuturor artistilor si ale militantilor pentru cauza nationala. In acest sens sunt edificatoare cateva randuri dintr-o scrisoare pe care V. Goldis i-a trimis-o la 26 februarie 1911 in perioada colaborarii sale la Romanul: "Poate nici nu poti sa-ti dai seama ce mare serviciu ai facut cauzei noastre nationale. Sa ne ajuti acum cu puterea de leu a d-tale la biruinta. Sa ne scrii. Fie articole de fond, fie vreo schita literara, fie, in fine, orice, numai sa fie iesit din sufletul lui Caragiale si sa fie iscalit numele Caragiale. Atat ne trebuie si invingerea noastra e sigura."
