Ioana (fragment) "Am un teanc de scrisori de la Ioana; am incercat, in lipsa ei, sa le recitesc, dar am renuntat indata, caci nu mi-au folosit la nimic, nici rau, nici bun. Poate scrisorile, dupa multa vreme, la batranete, sa aiba o valoare mai mult pentru aducere-aminte, dar deocamdata a le pastra inseamna pura vanitate. Credeam ca, recitindu-le, o sa am prilej de melancolie, dar faptele transcrise acolo mi-erau indiferente si de alt ordin ca preocuparile torturante de acum. Apareau ca o suferinta veche, in momentul in care te invadeaza o suferinta noua. () Citind ce-a scris Ioana, aveam impresia ca citeam pe altcineva, alta poveste de dragoste, care nu ma putea interesa in clipa aceea. De acolo nu puteam extrage nimic ca sa se potriveasca nelinistilor mele. Concluzii asupra sufletului feminin nu ma gandeam sa fac. Poti sa ajungi la cateva observatii perfecte, aplicate la nouazeci si noua de femei dintr-o suta, dar era totusi posibil ca Ioana sa fie tocmai exceptia. N-am crezut niciodata ca mi s-ar putea intampla ceva exceptional, dar in nenoroc am presupus cazul unic pentru mine, si apoi, cu toate neincrederile mele, am fost convins intotdeauna ca Ioana este deosebita de celelalte femei prin inteligenta virila, dar si prin ravagiul care ii turbura tot timpul fiinta, prin necesitatea de a fi nefericita. O scrisoare poate avea o valoare intrinseca prin parantezele care se fac asupra epocii, a vietii, a intamplarilor. Din randurile Ioanei se poate construi temperamentul ei: banuielile, afirmatiile grabite, dar totdeauna pline de sugestii, patima in ura si in dragoste, incercarea zadarnica de a fi inteleapta sau marinimoasa, naivitatile incantatoare; apoi maniile si remuscarile. Dar acum nu ma interesa sa o construiesc, ci voiam numai sa stiu: «Ma insala sau nu?» Si in urma, cand am inceput sa o detaliez si sa intrebuintez pentru asta toate mijloacele mele de obiectivare, nu inseamna acesta o detasare? O incercare de a ma reface, de a fi iarasi intreg si nu aruncat spre toate valtorile? Cu toate framantarile zilnice, se intampla in mine o refacere? Si, din pricina aceasta, Ioana e neincrezatoare la juramintele mele?

Intotdeauna, toti cei care m-au cunoscut mai de aproape mi-au spus: esti un exagerat. Cuvantul este exact, dar trebuie aplicat numai la necazuri. Bucuriile nu stiu sa le pretuiesc si nici sa le intretin. De altfel, nu sunt niciodata pure. O data cu ele, pastrez si constiinta neinsemnatatii lor sau le alterez cu banuieli ca poate ma insel. E greu sa crezi intr-un noroc special pentru un om. () Nu mi s-a intamplat niciodata o bucurie mare pe neasteptate. Totul s-a petrecut in lungi etape, ca si cum soarta a ezitat indelung pana sa-mi faca vreun dar. Bineinteles, la capatul atator indoieli, nu poate fericirea sa mai fie mare. Ma gaseste obosit, plictisit, hotarat sa nu o mai astept. Ma intreb intrucat toate aceste observatii au o valoare obiectiva sau sunt rezultatul caracterului meu intunecat. in orice caz, toata lumea spune ca orice neplacere ia la mine proportii. Toata povestea cu Ioana va fi [fost] numai rezultatul exagerarilor mele? Totul poate sa para neverosimil unui om normal? Durerea insa cu care construiesc este certa. -Eu nu sunt gelos! () Te jalui: suferinta unui an! Dar nu exista numai atmosfera sumbra. Cateva iluminari, oricat de scurte, iti demonstreaza ca acest vaiet contine in el si o doza de farsa. Daca esti surprins de cineva tocmai atunci, acela va pastra din tine o silueta tocmai opusa celei obisnuite. in timpul despartirii noastre, un prieten m-a incunostiintat: «Am vazut pe Ioana cu o fata pe strada, parea foarte vesela». Am pastrat chipul unei Ioane vesele, am fost multa vreme convins ca dansa s-a vindecat de mine foarte simplu si chiar acum, cand ii vad toata transfigurarea din pricina mea, tot o banuiesc, caci imi amintesc vorba prietenului. De altfel, pentru suferinta trebuie sa ai timp. Cand esti prea ocupat, te refaci mai usor. Sau e la fel daca ai ocazia sa calatoresti. Am avut impresia ca sunt mai indiferent pe masura ce ma departam, ca exista chiar o proportie intre durere si kilometrii facuti. Probabil ca este o complacere in trairea intunecoasa, intretinuta de atmosfera aceleiasi camere pe care o locuiesti, a celorlalti prieteni pe care ii intalnesti fatal, iar in voiaj n-ai timp de ganduri vechi, la fiecare cotitura apare un spectacol nou si viu. (O carte in clipele grave n-o utilizezi, caci ti se pare moarta, oricat ar fi suprapusa pe realitate.) Apoi dificultatea ca sa te intelegi cu strainii, ca sa te descurci in locuri necunoscute, te preocupa. In absenta Ioanei am fost pentru prima data la Saint-Malo, si, dupa ce am parasit hotelul de langa gara, mergeam pe istmul lung aproape de un kilometru, ce ducea la oraselul-cetate. Eram emotionat de privelistea ce se desfasura in fata, caci zidurile trase capricios scanteiau sub soare, iar marea se intindea nesfarsita, leganand comori de pietre scumpe. Am avut o clipa in care emotia mea a fost imensa si am spus: «Dar bine ca s-a terminat odata cu toata istoria aceea, imi sacrificam viata inutil, dadeam atata importanta unor nimicuri. imi este egal ce se va intampla cu dansa si, daca si-a gasit un amant cu atat mai bine, scap de ultimele scrupule ce mi-au mai ramas. Viata e minunata, numai noi suntem de vina ca o uratim. Cat timp voi avea un copac verde si parfumat in fata voi putea fi fericit!» Strabat uneori in noi astfel de extaze si asa ne turbura, incat credem ca trebuie sa dureze mereu, oricat experienta ne-ar invata ca ne vom regasi curand ca mai inainte. Oricine iti da aceeasi povata: ca un menaj sa dureze (si se poate extinde asupra imperecherii in general), trebuie ca amandoi sa faca multe concesii. Adica sa taci anumite preocupari, sa minti cand e nevoie, sa renunti la orice gust personal daca nu se potriveste celuilalt. Daca cei doi nu sunt oameni prosti, isi dau seama perfect de falsul in care traiesc, dar prefera sa nu-l discute, sa lase o multime de chestiuni fara rezolutie, sa fie parca incantati la capatul fiecarui an trecut ca nu s-a stricat masinaria. Si oamenii incurajeaza: «Cu vremea se aranjeaza totul». Adica, aparand pericolul batranetii si al mortii, totul se simplifica, nemaivand ragazul pentru a reincepe. Toate acestea sunt exacte pentru un menaj fericit. Eu cu Ioana din pricina asta nu ne-am inteles; n-am tainuit nimic si ni s-au parut monstruoase impacarile hipocrite ale celorlalti."

Fragmentul selectat face parte din romanul Ioana de Anton Holban si este reprezentativ pentru intregul roman deoarece cuprinde trasaturile de baza ale acestuia, specifice romanului modern, "ionic", in care eul se afla in centrul atentiei si intreaga materie epica se subordoneaza analizei.

Fiind vorba despre un anumit gen de proza, subiectiv realizata, prin tehnica jurnalului - ceea ce denota interesul pentru autenticitate -, discursul narativ se caracterizeaza prin fragmentarism, prin abolirea oricarui principiu al ordinii cronologice, prin centrarea asupra trairilor naratorului-erou, Sandu, ce devine un veritabil "narator necreditabil" care "filtreaza" toate evenimentele prin propria lui subiectivitate. in acest fragment se releva trasaturile de caracter ale lui Sandu, ins ultralucid, inclinat catre introspectie, un erou complex, macinat de dorinta de a avea certitudini pentru orice amanunt, oricat de dureroase ar fi acestea. Totul se subordoneaza memoriei afective si fluxului constiintei, planul trecutului si cel al prezentului interferand. Astfel se releva caracterul de roman de analiza al operei, roman care nu trebuie identificat cu acela psihologic, deoarece, asa cum subliniaza Nicolae Manolescu in Arca Iui Noe, romanul de analiza aduce intotdeauna in prim-plan eroi de o mare complexitate, intelectuali indeosebi, care se caracterizeaza printr-o capacitate deosebita de introspectie. Pe de alta parte, protagonistul din Ioana este un ultrasensibil, "un exagerat", dupa cum insusi se califica. Sandu este un "masochist" al propriului suflet, un ins care pune totul sub semnul intrebarii, care traieste totul altfel decat ceilalti, avand aceasta pasiune devastatoare a amanuntului, a intrebarilor chinuitoare, a cercetarii oricarui eveniment "sub lupa". Ca si eroii lui Camil Petrescu, Sandu este macinat de sfasieri launtrice, care uneori pot atinge cote impresionante. Cele doua personaje ale lui Anton Holban, Ioana si Sandu, se dovedesc a fi niste "eroi fara societate", interesati numai de propria viata interioara, de muzica, literatura, cultura devenind pentru ei o conditie a existentei, un mijloc de comunicare: un asemenea "eros informat cultural" (Nicolae Manolescu) duce la izolarea cuplului, romanul avand drept obiect de studiu intimitatea. Cavarna apare drept locul ideal pentru claustrarea cuplului, aceasta aducand cu sine posibilitatea analizei amanuntite a trecutului erotic, a sentimentelor, a geloziei. Sandu afirma, ca si Stefan Gheorghidiu, ca nu este gelos, in cazul amandurora fiind vorba de drama investitiei de incredere, a verificarii absolutului si fidelitatii in dragoste. Discutiile despre dragoste, gelozie, loialitate, sunt istovitoare atat pentru Ioana, cat si pentru Sandu: "ramanem la urma epuizati si amarati pe noi, caci se petrece atata zbatere inutila, stupida, fara sa ne intereseze macar, si nu putem sa o inlaturam." Sandu este un individ al extremelor, trece fulgerator de la agonie la extaz. Revederea trecutului se doreste o ordonare a sentimentelor si a gandurilor, dar, in final, acest proces va fi unul chinuitor, memoria aducand la suprafata gesturi si amanunte uitate, care, privite din perspectiva prezentului, devin adevarate arme de tortura. Sandu are ambitia de a o cunoaste in totalitate pe Ioana, dorind sa aplice asupra femeii iubite "incercarile lui de a descifra mecanismul omenesc", cu ajutorul psihanalizei Iui Freud. Eroul porneste de la general la particular, incercand sa inteleaga sufletul feminin prin intermediul teoriilor moderne. Sandu este prea orgolios pentru a discuta deschis cazul sau particular, drama din interiorul cuplului, si de aceea recurge la subterfugii, Ia modalitati obositoare, complicate. Acest aspect aduce aminte de discutia lui Stefan Gheorghidiu cu superiorul sau, despre infidelitate si drame conjugale. Sandu, ca si Gheorghidiu, este inspaimantat de faptul de a se pune intr-o situatie ridicola, si de aceea prefera investigatiile ocolitoare, care sunt departe de a oferi o certitudine.

Acest fragment este elocvent pentru intelegerea romanului modern interesat de analiza si de sondarea vietii interioare a personajelor, putand face parte, practic, din orice capitol al romanului, deoarece in romanul modern discursul narativ nu are coerenta cronologiei si a cauzalitatii obiective, autorul nu este interesat de indivizi canonici sau de prezentarea veridica a realitatii. in romanul modern, eroul-narator (in Ioana, Sandu) se afla in centrul atentiei, si nu un narator ubicuu si omniscient care manevreaza personajele dupa bunu-i plac. In romanul modem de analiza, cuvintele de ordine sunt: autenticitate, flux al constiintei, memorie afectiva, fragmentarism, cautare de sine, eroi complecsi, viata interioara bogata. Dumnezeul creatiei a murit, iar omul se ridica din cenusa creatorului sau.

Teme de lucru:

. Urmariti in romanele lui Anton Holban, Camil Petrescu si Mircea Eliade aspiratia catre autenticitate si realizati o compunere in care sa surprindeti acest lucru.
. Comparati personajul masculin al romanului Ioana cu un personaj la alegere din romanele lui Camil Petrescu.
. Realizati o compunere in care sa surprindeti diferentele dintre romanul doric, avand in vedere Enigma Otiliei de G. Calinescu, si romanul ionic, avand in vedere romanul Ioana de Anton Holban.

Scriitori romani