Sotia si partenera "pamanteana" a lui Stefan Viziru, Ioana va juca rolul jertfei ritualice in marele scenariu initiatic din romanul Noaptea de Sanziene.

Calda, nobila si generoasa, devotata, eroina traieste bucuria unei casnicii fericite si miracolul maternitatii.

Bucuria pare a-i fi intrerupta doar de plecarea din tara a sotului ei, care, asemeni lui Odiseu, este condamnat sa peregrineze ani de-a randul pana cand se va putea intoarce acasa. Ironia sortii va face sa coincida ziua intoarcerii in tara a lui Stefan cu ziua mortii Ioanei si a copilului, victime ale bombardamentelor.

Dincolo, insa, de acest plan strict narativ, scenariul ritualic al romanului da o alta explicatie prezentei Ioanei si a copilului pe scena destinului. Logodita initial cu Ciru Partenie, romancier faimos si "geaman identic" al lui Stefan Viziru, Ioana il cunoaste pe acesta din urma datorita unei confuzii. O confuzie asemanatoare va duce la moartea romancierului, ucis - gratie asemanarii cu Viziru - in timpul rebeliunii legionare.


Ramane un semn de intrebare, deschis pana la sfarsitul romanului, daca Ioana ar fi cunoscut o soarta la fel de tragica in cazul in care nu i-ar fi devenit sotie lui Viziru. Implicata insa in acest scenariu, Ioana incarneaza partea pamanteana, umana a eroului, parte de care acesta trebuie sa se desprinda pentru a deveni un initiat. Statut pe care eroul il va dobandi doar o data cu propria moarte, in Noaptea de Sanziene - caci scenariul initiatic prevede, intotdeauna, o moarte si o renastere.

Daca i s-ar putea gasi Ioanei un corespondent mitologic, acesta ar fi Ana, sotia Mesterului Manole, aceea pe care devotamentul o aduce la statutul de victima ritualica. Asemeni Anei, Ioana, sotie si mama devotata, este ingropata, simbolic, in daramaturile Bucurestiului spulberat de bombardamente.

De notat ca, in cazul romanului, care vorbeste despre "teroarea istoriei", nu mai apare o eroina-jertfa a zidirii unei constructii sacre, ca in balada, ci o eroina ucisa, impreuna cu fiul ei, o data cu distrugerea orasului "cetate". ingropata sub ruinele pe care le lasa in urma "teroarea istoriei", Ioana are multe elemente in comun cu "sora" ei ba-ladesca. Devotamentul ei, care o aduce la statutul de jertfa ritualica, blandetea, frumusetea, caldura umana nu fac decat sa accentueze, ca si in cazul baladei, caracterul dureros al jertfei.

Iar daca Mesterul Manole se zideste pe sine o data cu Ana, moartea sa finala nefacand decat sa consfinteasca incheierea existentei pamantene a Mesterului, acelasi lucru se petrece si cu Stefan Viziru. Existenta umana, zdrobita dureros de "istorie", a eroului Noptii de Sanziene se incheie o data cu ingroparea Ioanei si a copilului sub daramaturile orasului Bucuresti.

Scriitori romani