Este personajul feminin principal al romanului omonim, scris de Anton Holban. Eroina prinde contur prin prisma sensibilitatii si subiectivitatii lui Sandu, naratorul "necreditabil" al operei. Scenariul epic se ordoneaza in functie de memoria analogica si afectiva a eroului-narator, care relateaza, precum Stefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, drama iubirii inselate. Ca si Stefan Gheorghidiu, Sandu isi creeaza un tipar de idealitate pe care il aplica celor din jur, in special Ioanei, si din aceasta cauza ia nastere drama.
Ioana si Sandu "nu sunt tipuri psihologice, conturate in limitele unor sentimente diferite" (Pompiliu Constantinescu). Ioana nu se incadreaza intr-o tipologie, trasaturile ei prind viata o data cu textul, portretul ei fiind suma diferitelor perspective pe care le ofera Sandu de-a lungul romanului, intr-o Cavama estivala (localitate aflata acum pe litoralul bulgaresc al Marii Negre), cei doi, dupa o despartire de trei ani, refac, intr-un proces dureros, dragostea trecuta. Sandu nu poate face abstractie de aventura erotica a Ioanei cu unul dintre amicii sai. De aici provine drama amandurora. Atat a lui Sandu, care se tortureaza, intr-un proces chinuitor si obsedant de reconstituire a adevarului, cat si a Ioanei, care este supusa acestui proces. La Cavarna, Ioana si Sandu se implinesc prin muzica literatura care "contribuie la rafinarea unui tip de sensibilitate de care cei doi sunt deplin constienti si care este orgoliul lor. Ei stiu ca, de exemplu, muzica ii apropie unul de altul si-i izoleaza de restul oamenilor. Descifrarea impreuna, nota cu nota, a partiturii operei wagneriene, devine un fel de simbol pentru caracterul exceptional al legaturii, un limbaj numai al lor, aproape esoteric" (Nicolae Manolescu). Sandu si Ioana isi creeaza o lume a lor, inaccesibila celorlalti: "Muzica a jucat un mare rol intre noi. Eram pasionat pentru sunete si am voit sa o invat pe Ioana tot ce stiam si tot ce mai aflam. Cum educatia mea incepuse de mult, ea a invatat deodata numai operele bune, a cunoscut pe Debussy, inainte de a fi auzit de Puccini. Acelasi lucru s-a intamplat si in literatura, unde a gustat pe Racine inainte de a se emotiona de Henri Bataille".
Personajul feminin se situeaza pe un plan de egalitate cu barbatul, iar "egalitatea in drepturi sentimentale a femeii cu barbatul contribuie, si ea, la acea puritate a relatiei erotice" (idem). Ov. S. Crohmalniceanu apreciaza ca "eroina are o puternica personalitate. E frumoasa, neobisnuit de inteligenta, inzestrata cu un gust sigur. Alaturi de Sandu si-a format si o cultura apreciabila.
Discuta cu siguranta, cu puncte de vedere proprii, originale si fundate, cartile citite, nu ca Irina (din romanul O moarte care nu dovedeste nimic, n.n.), care le parcurgea pentru ca eroul i-o cerea si avea despre ele intotdeauna parerea lui. Ioana e tenace, mandra, cu salturi de umoare neasteptate." La Cavarna, Ioana face dovada unei capacitati deosebite de a incepe o viata noua alaturi de Sandu, dar acesta din urma complica totul, printr-un arsenal al intrebarilor chinuitoare, printr-o autoflagelare permanenta. Sandu este acela care nu poate eluda trecutul, nu poate trece cu vederea relatia Ioanei cu celalalt. El amplifica orice amanunt si isi "vindeca" orgoliul ranit printr-un plan de a elucida totul, de a-si face ordine in viata sentimentala: "Acum, cu toate ca sunt tot asa de firav, si pe deasupra stiind ce-am suferii in lipsa Ioanei, fac socoteli ascunse cum m-as putea vindeca. Par un hot ce planuieste la intuneric o mare pradaciune. imi spun ca poate atunci eu am fost vinovat, dar acum sunt absolvit de toate si e nedrept sa nu fiu crutat. Toata povestea m-a umilit adanc, mi-a demonstrat ce nevolnic sunt si ce puternica e Ioana."
Discutiile dintre cei doi releva drama lor. Sandu, impingand analiza la extrem, creeaza tensiune in relatia dintre ei. Dorita a fi o recastigare a iubirii pierdute, izolarea la Cavarna nu este decat suferinta in plus. Trecutul si prezentul se intalnesc, si Ioana este surprinsa de catre Sandu printr-un joc al oglinzilor, astfel incat nu se poate sti cum este ea in realitate. Subiectivitatea, sensibilitatea si luciditatea excesiva a naratorului deformeaza realitatea. Naratorul revine asupra Ioanei permanent, o "vede" de fiecare data altfel: "O femeie a carei singura virtute este feminitatea nu ma intereseaza multa vreme. Viky ramane tot timpul draguta. Ioana apare pe rand frumoasa si urata, parca fizicul ei ar fi o reflectare a comportamentului ei instabil, evoluand intre extreme.
In momentul supararii devine slaba de tot, capata riduri pe fata. vanat imprejurul ochilor, pistrui multi, iar miscarile sunt fara gratii. Dar uneori apare minunata cu profilul ei perfect de statuie greaca, fruntea limpede si mare sub arcurile sprancenelor, ochii profunzi, dar potoliti, fara nimic turbure in ei, gura taiata de un mare artist, parul bogat, incadrand-o superb." Nu numai portretul fizic este trecut prin filtrul sensibilitatii lui Sandu, dar si portretul moral al Ioanei, astfel incat Ioana ii apare, rand pe rand, mandra, orgolioasa, vanitoasa. Sandu este constient de faptul ca el ofera o Ioana inchipuita, nascuta din dorinta de a detine certitudini, si de aceea considera ca cel mai bine ar fi, si mai corect pentru Ioana, sa scrie ea insasi un roman: "Nimeni n-ar putea sa raspunda precis nici macar cine a fost MAI vinovat. Aceste randuri sunt complect nedrepte. Ar trebui sa-si scrie si ea romanul ei, asa cum il vede ea si nu cum il transform eu, caci consider pe Ioana egala cu mine si in stare sa-si noteze cele mai impalpabile stari sufletesti".
Structura insasi a romanului impune un personaj feminin unic, a carui esenta ramane nedezvaluita. Sandu incearca in permanenta sa o cunoasca pe adevarata Ioana, dar nu dobandeste decat fatete ale personalitatii ei. Personaj alcatuit din contraste, dupa cum insusi marturiseste naratorul: "La Ioana sentimentele contrare se urmeaza foarte obisnuit. Persoana facuta numai din contraste, totdeauna bine colorate. La un loc egoism meschin si apoi generozitatea cea mai neprevazatoare. Mandria i se poate numi pe rand dragoste excesiva sau despotism si ma face sa am ganduri dornice de eliberare, dar sunt incapabil de a pleca", Ioana este un amestec inedit de lumini si umbre. Ultimul cuvant ii apartine tot lui Sandu, increzator - oare pentru cat timp? - in dragostea lor: "- Ioana, frumoasa mea iubita, s-au terminat toate necazurile, de acum vom incepe o viata noua.
Vom aranja astfel existenta ca sa fim oameni intregi, vom risipi atmosfera artificiala in care traim. La Bucuresti vom face pe Viky sanatoasa si apoi vom ingriji de dragostea noastra. Singuri pe lume, alaturati, cu atat mai puternici".
