INTR-O GRADINA - Poezie de Ienachita Vacarescu. Originalul donat de Al. Odobescu se pastreaza la Biblioteca Academici Romane, manuscris . Publicata mai intai in Colectie din poeziile d-lui marelui logofat I. Vacarescu, Bucuresti, 1848, iar apoi in 1908, in voi. Poeziile Vacarestilor, colectia "Biblioteca romaneasca enciclopedica", Bucuresti.
Intr-o gradina e un mic poem de dragoste, una din cele mai realizate creatii poetice din opera lui Ienăchiţă Văcărescu si care, datorita asemanarilor izbitoare cu alte creatii populare si culte, a constituit obiectul a numeroase exegeze. Alcatuita din numai sase versuri, poezia are un caracter alegoric. Floarea "ca o lumina" pe care o gaseste poetul "intr-o gradina", "lang-o tulpina" nu e alta decat fiinta care l-a fermecat. Simtamintele lui de dragoste si gingasie se dezvaluie in incapacitatea de a se decide:
"S-o tai, se strica!
S-o las, mi-e frica
Ca vine altul si mi-o ridica".
In ceea ce priveste geneza poeziei, inca in 1869 Văcărescu A. Urechia afirma ca ea reprezinta traducerea poeziei Gefunden a lui Goethe, pe care o intrece insa in frumusete. In 1908, M. Dragomirescu adauga precizarea ca e vorba de "o traducere prescurtata" dupa Gefitnden, ceea ce ii scade, dupa parerea lui, -gresita, de altfel - valoarea.
In 1915, Titu Maiorescu si, un an mai tarziu, Ramiro Ortiz impartasesc ideea privind originea poeziei.
In 1920 S. Puscariu atrage atentia asupra faptului ca Gefunden a fost scrisa in anul 1813, cu aproximativ un deceniu si jumatate dupa moartea poetului roman, spulberand astfel ideea sustinuta pana atunci.
Puscariu crede ca ambii poeti au utilizat un izvor comun, si anume poezia Garoafa a poetului german Pfeffel, publicata in 1783 si care, la randul sau, s-a inspirat din poezia populara germana, poezie despre care crede ca a cunoscut-o si Ienăchiţă Văcărescu cu ajutorul profesorului sau, Weber.
In 1931 I. E. Toroutiu avea sa demonstreze si el ca nu se pot stabili nici un fel de legaturi de dependenta intre poezia lui Văcărescu si cea a lui Goethe si a lui Pfeffel sau poezia populara germana.
In Literatura romana moderna, O. Densusianu, subliniind valoarea artistica a poeziei ("dintre poeziile lui Ianache Vacarescu rasare una singura, care are darul spontaneitatii si gingasiei, ceva primavaratic"), arata ca, desigur, tocmai datorita acestor calitati, e "poezia care a ajuns populara si s-a auzit mult timp cantata de unii". Se pare ca Gh. Bogdan-Duica n-a inteles exact sensul afirmatiei lui Densusianu si, intr-o recenzie asupra cartii, noteaza: "eu o cred (pana la proba contrara) tot de origine populara" ("Dacoromania", II, p.724), aratand ca_ motivul "il regasim pretutindeni la romani".
In 1939, M. Naum orienteaza atentia spre poezia populara romana, unde motivul ar fi patruns de la greci.
In Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941), G. Calinescu opineaza pentru un "probabil izvor grec", idee pe care o vom regasi, in 1961, si la Al. Piru (Istoria literaturii romane vechi, p.550), care stie ca motivul exista la aromani, "unde a venit probabil din Grecia". Cornel Carstoiu (Poetii Vacaresti, p. 55) crede ca poetul a imprumutat din folclorul literar ideea fundamentala a dilemei, atmosfera si chiar unele elemente ale naturii, elemente simbolice: gradina, floare si altele. Serban Cioculescu vine, in 1983 ("Romania literara", nr. 76) cu precizarea: "Se pare ca tema ar fi folclorica si ca ambii /Vacarescu si Goethe/ au cules-o din popor".
In sfarsit. Adrian Fochi, impartasind ideea lui Cioculescu, arata ca "prototipul folcloric il aflam la aromani, la dacoromani a disparut" (Cantecul epic traditional al romanilor, 1985).
Discutiile purtate timp de mai bine de un secol cu privire la originea poeziei intr-o gradina releva pretuirea ei unanima de catre critica si istoria noastra literara. Cei care au alaturat-o poeziei Gefunden a lui Goethe au avut dreptate atunci cand au subliniat asemanarile mari ce Ic prezinta, fara sa avem insa de-a face cu nici un fel de relatii de dependenta intre ele. E mai mult decat probabil ca ambii poeti au valorificat, apeland la propria creatie folclorica nationala, un motiv de larga circulatie europeana, iar rezultatele la care au ajuns vorbesc de la sine despre capacitatea folclorului de-a inspira opere de mare valoare. Cat priveste izvorul poeziei lui Ienăchiţă Văcărescu , cele dpua poezii populare (una din Bucovina, cealalta din Transilvania) citate de Bogdan Duica in sprijinul parerii sale aduc imagini semnificative: cuvintele adresate, in prima dintre ele, "alunasului":
"Te-as lasa si nu ma-ndur, / Te-as sapa, dar te-ai usca/ Si mi-i rupe inima" sau versul: "Dar sa-l vad intr-o gradina/ L-as sapa cu radacina" exprima aceeasi idee fundamentala (a se vedea alte exemple la Sabina Ispas si Doina Truta, Lirica de dragoste. Index motivic si tipologic, I (A-C), 1985, tip. B 380, 388 si B 406.l-406.04; pentru folclorul aroman, vezi Tache Papahagi, Poezia lirica populara, 1967, p. 329-330). Dar iata textul integral al unui cantec popular de dragoste, apartinator aceluiasi tip (406) si in care nota de gingasie sporeste in raport cu numarul imaginilor estetice luate din viata agrara: "Mai badita, floare dulce./ Unde te-as gasi te-as smulge/ Si-acasa la noi te-as duce./ Si te-as rasadi-n gradina/ Si te-as secera cu mila, / Si te-as face stog in prag/ Si te-as imblati cu drag/ Si te-as macina marunt/ La morisca de argint, / Si te-as cerne prin sprancene/ Si te-as da inimii mele, / Sa ss^tampere de jele" (Eugen Nicoara, Din tinutul Muresului de sus, apud Ov. Papadima, Cu cat cant atata sint, 1987, p. 158).
"La acestea trebuie sa adaugam si vechea imagine proprie oratiilor de nunta despre tinta alaiului mirelui: aflarea unei flori gingase, pe care sa o stramute in gradina «imparatului» ce l-a trimis, unde sa creasca «mai mandra» sa odrasleasca". E imposibil de stabilit contributia lui Ienăchiţă Văcărescu in valorificarea modelului popular pentru ca toate imaginile existente in poezia populara se refera la primul termen al dilemei, luarea florii, nu si la al doilea. Nu stim in ce masura a intervenit in textul variantei pe care a cunoscut-o si care s-ar putea sa fi fost cu mult mai apropiata de ceea ce ne-a dat el. Chiar si in acest caz, faptul marturiseste sensibilitatea, vibratia sa sufleteasca la frumusetile poeziei populare. Toti autorii insa sunt de acord ca, prin modul cum este redat in versurile ei sentimetul erotic, prin procedeul alegoriei, utilizarea simbolurilor si prin intreaga ei atmosfera, intr-o gradina se inscrie intre cele mai realizate creatii din epoca, si nu numai la noi.
