INTERIOR - Roman de Constantin Fantaneru. Aparut in anul 1931, la Editura Cultura Nationala.
Constantin Fântâneru apartine unei generatii de scriitori, din care mai fac parte, intre altii, si Murea Eliade, Constantin Noica ori B. Fundoianu. Pornind de la aceasta realitate, G. Calinescu se simtea indreptatit - in Istoria literaturii romane - sa recunoasca, in romanul Interior, cateva dintre trasaturile comune ale literaturii "vitaliste" pe care incerca sa o promoveze aceasta grupare: "Noul tanar" - este de parere O. Calinescu, relerindu-se la Calin Adam, protagonistul si naratorul romanului - "sufera de un rau al veacului, ce nu mai provine din blazare, ci, dimpotriva, dintr-o prea mare vitalitate care da nastere la nelinisti, la intrebari asupra modalitatii de a se afirma".
Ovid S. Crohmalniceanu, in schimb, bizuindu-se si pe anumite marturii ale jurnalului lui Constantin Fântâneru , crede ca intreg comportamentul personajului reflecta mai curand simptomele unei dereglari psihice:
"Mai degraba avem de-a face, in cazul de fata, cu simptomele unei dezorganizari clinice, care nu va intarzia mult sa se arate. Jurnalul aminteste chiar de anumite predispozitii familiale".
Pe aceleasi coordonate se inscrie si comentariul Iui Mihai Zamfir, pentru care Interior se situeaza "la un nivel cultural mult inferior" romanelor lui M. Blecher, nefiind altceva, considera criticul, decat "notarea tribulatiilor unui neurastenic confruntat cu viata din jur". Cateva randuri mai departe, diagnosticul clinic este modificat intr-un sens agravant: "Schizofrenia continua, permanent consemnata de scriitorul care se auto-observa".
Tanarul cercetator Stefan Borbely - editorul acestui roman, intr-o "restituire" din 1981 -, plecand si de la ideile pe care Constantin Fântâneru Ie-a dezvoltat in foiletoanele sale critice, crede a putea intrezari in textul romanului liniile unei conceptii generale si ale unei gandiri de orientare vitalist-existentialista, mai curand decat o manifestare psiho-pato-logica. Stefan Borbely identifica la Constantin Fântâneru "aderenta la un vitalism panpsihologic", ce ar urmari in esenta o regresiune a vietii psihice din structurile si tiparele constiintei, o adancire progresiva in straturile "anarhice ale inconstientului arhetipal". P
ersonajele lui Constantin Fântâneru ar tinde consecvent catre o pierdere a identitatii -ele, afirma Stefan Borbely, "vor fi lipsite de identitate sociala, de ascendenta biografica, elemente care, daca ar fi prezente, nu ar face altceva decat sa le ingradeasca absoluta libertate a dispersarii; anonimi, indivizi insoliti, fara biografie, fara istorie, lipsiti cu totul de dimensiune temporala, ei nu sunt decat simpli atomi prezenti in sinistra farsa a vietii"; dar aceasta abandonare de sine ar avea drept ratiune "de a-i apropia cat mai mult de impersonala energie vitala care uneste lucrurile si fiintele intr-o universala simpatie naturala". Nu incape indoiala ca Stefan Borbely are multa dreptate, in viziunea pe care ne-o propune asupra romanului, si ca liniile unei astfel de conceptii vitaliste sunt intru totul reale in opera lui Constantin Fântâneru
Exista, astfel, numeroase episoade sau scene in care eroul fraternizeaza, de pilda, cu diverse forme vegetale ale firii: "Uneori ciulesc urechea langa un pom si stau sa ascult cum urca si coboara seva in zigzag, sau ma agat de coaja cu degetele pana da sangele". O ciudata osmoza are necontenit loc intre sufletul vagabond al eroului si sufletul lucrurilor: "Ma impinge in arbore un curent irezistibil.
Substanta unei linisti suprareale se raspandeste in spirit (). Barca unde sed, tarana, cerul ca o tencuiala proaspata, gardul cu ingraditura rosie au sa intre in sange, sa se mistuie, sa se trans-substantializeze".
Dar, alaturi de aceasta dimensiune, si - in buna masura - concurand-o, vom descoperi in Interior o dezvoltare tipologica pe latura strict sociala. Scriitorul studiaza, astfel, conditiile de viata, la limita cea mai de jos a mizeriei, ale unui tanar intelectual, fara ocupatie precisa, dar cu studii universitare si cu evidente preocupari carturaresti. intalnim, sub acest raport, o serie de locuri comune ale unei literaturi indeajuns de abundente pe aceasta tema: tanarul Calin Adam locuieste, in gazda, undeva, la periferia marii capitale. Nu are, se intelege de la sine, mijloace pentru a-si achita chiria, ceea ce-l obliga la repetate demenajari, in cautarea unui acoperis mai primitor. Este imbracat jerpelit, in haine mototolite, iar unii trecatori grabiti il iau drept cersetor. Sufera de un accentuat complex de inferioritate, mai cu seama in relatiile cu tinerele fete. Ratat, se simte jenat cand isi reintalneste fostii colegi de scoala de mult capatuiti si mandri de reusita.
Banalitatile se insiruie, astfel, in chip previzibil, configurand un tip social de mult cunoscut.
Romanul ramane totusi interesant, ca o marturie a unei sensibilitati ce isi are radacinile mai putin in psihismul individual si mai mult in energiile pure si universale ale vietii. Ostilitatea romancierului fata de tiparele vietii constiente, predilectia sa pentru amorful inconstientului isi gasesc un corespondent in principiul de organizare formala a romanului, care evita o constructie riguroasa si presiunea unor conventii literare, facand loc unei naratiuni cu caracter fragmentar, discontinuu, uneori chiar incoerent. Romanul Interior ramane una dintre scrierile cele mai interesante si mai reprezentative ale gruparii pe care G. Calinescu, in Istoria literaturii romane, o numea "noua generatie".
