INSIR-TE, MARGARITE - Piesa de teatru in versuri de Victor Eftimiu.
Intr-o prima forma, a fost reprezentata in premiera pe scena Teatrului National din Bucuresti, la 2 februarie 1911, si publicata, in acelasi an, la "Libraria noua" din Bucuresti, ca "poem feeric in doua parti" (4 acte); autorul i-a mai adaugat ulterior un act, reeditand-o in 1919 ca "poem feeric in cinci acte", acesta fiind subtitlul piesei in toate editiile ulterioare (1922, 1937, 1948, 1956, 1962, 1966, 1968, 1969). La fiecare dintre aceste reeditari, precum si cu ocazia numeroaselor reluari pe diferite scene din tara, autorul a operat mereu modificari in text, adaugand uneori versuri si scene intregi, acest proces de perpetua re-elaborare a textului continuand pana la ultima editie antuma, cea din Opere, voi. I, 1969; prin forta imprejurarilor, aceasta ramane deci "editia definitiva'. O buna editie comentata a publicat in 1974 Mircea Braga, in seria "Arcade" a Editurii Minerva.
Daca nu s-a intors de la Paris, ca atatia altii, cu o diploma universitara care sa-l recomande unei mai mult sau mai putin lucrative cariere "burgheze", nu e mai putin adevarat ca tot la Paris a intalnit tanarul Victor Eftimiu "marea sansa" a vietii sale, ocazia de a "demara in tromba" intr-o cariera literara ce n-a fost lipsita nici de satisfactii, nici de prosperitate, nici chiar de longevitate. Cei doi ani petrecuti boem in capitala Frantei (1909-l910) si cunostinta, acolo, cu studiosul E. Lovinescu, colocatar, o vreme, la aceeasi gazda, i-au furnizat - hazard preschimbat in destin - o necontestata dar decisiva sansa de afirmare. La Paris incepe Victor Eftimiu sa scrie Ileana din poveste - embrionul a ceea ce avea sa fie "piesa de rezistenta" a intregii sale opere: poemul dramatic Insir-te, margarite. intors in tara pentru a-si termina si finisa piesa, tanarul quasi-anonim asista, in seara zilei de 2 februarie 1911, la o triumfala premiera pe scena Teatrului National din Bucuresti, careia directorul institutiei, Pompiliu Eliade, cunoscut ocazional la Paris prin intermediul lui E. Lovinescu, ii asigurase o atmosfera favorabila si o distributie de zile mari. "Dupa cateva luni, am plecat spre Bucuresti pentru repetitii" - isi amintea scriitorul in .
"Atmosfera favorabila pe care am gasit-o in jurul actului meu, atmosfera creata de marele animator care era Pompiliu Eliade, m-a incurajat sa scriu si prima parte a poemului Marul de aur, cu nunta celor trei fete de imparat. Zana Florilor devenea a treia fala a lui Alb-imparat. [] Cu tot adausul primei parti si cu toate scenele noi intercalate in partea a doua, Insir-te, margarite n-a constituit un spectacol intreg: s-a jucat impreuna cu un act in proza, De ziua mamei de Mihail Sadoveanu. Mai tarziu, la fiecare reluare, am adaugat versuri si scene intregi, ca sa fac o legatura mai solida intre cele doua parti ale poemului." A rezultat, in cele din urma, o rafinata feerie folclorica, in care simbolistica si tiparele basmului romanesc, motivele si personajele sale consacrate apar in decantari arhetipale, re-dimensionate, re-asam-blate armonios intr-o originala sinteza, intr-un elegant compendiu stilizat, versificat si dramatizat, al intregii noastre mitologii populare.
Titlul insusi, Insir-te. margarite, vrea sa sugereze tocmai aceasta neintrerupta crestere organica a povestii din poveste, aceasta insertie a basmului in basm, aspirand la o continuitate fireasca a "firului" actiunii: «IMPARATUL: Ham! Povestea se scurteaza! FAT FRUMOS: Ba deloc, de-acuma creste! IMPARATUL: Hei! "insir-tc, margarite" - cum spunea cate un bunic.» inca in cronica pe care o publica imediat dupa premiera, in Convorbiri literare (anul XLV, nr. 2, februarie 1911), E. Lovinescu remarca "elementul feeric, aducerea fermecatoarelor noastre basme pe scena, in mijlocul unor decoruri poetice si pe aripa usoara a unor versuri sonore", dar si "intelesul mult mai adanc, conceptia mult mai larga si mai originala ce fac din acest poem ceva mai mult decat o feerie si ii sorocesc un loc de cinste in literatura noastra poetica". Amintind intrucatva de Regele Lear al Iui Shakespcare - cu cele trei fete de imparat care-si decid alesul aruncandu-i "marul de aur" si dintre care ultima, cea mai mica, refuza sa se supuna vointei tatalui ei, fiind astfel decazuta din gratia paterna primul act din Insir-te, margarite, nucleul initial al "poemului feeric in cinci acte", ramane cel mai cunoscut si mai genuin ca inspiratie, "cel mai organic si mai original" (E. Lovinescu). Dar cea mai spectaculoasa inovatie in raport cu tiparul traditional al basmului romanesc este operata de Victor Eftimiu prin inversarea raportului etic dintre Fat-Frumos si Zmeu l-Zmeilor: "De aici porneste originalitatea feeriei. Prin actiunea unui romantism simplificator, basmele ne-au adus un sir de eroi cu o psihologie precisa -Pacala, Tandala, Fat-Frumos, Zmeul-Zmeilor, Ileana Cozanzeana - ale caror note caracteristice pot fi insa prelucrate de fantezia poetica; pentru ce, de pilda, numai Fat-Frumos, vesnicul cuceritor de inimi, ar simboliza idealismul, pe cand de Zmeul-Zmeilor s-ar lega tot ce e urat, rau, crud? Pentru ce lumina de o parte si intunericul de cealalta? Distributia inegala de valori etice poate fi revizuita, si tocmai in aceasta revizuire, in sensul modernizarii postulatului basmelor, sta originalitatea incercarii poetului. Fat-Frumos isi incepe povestea vietii, dar ce voieste acest vantura-tara? in cautarea logodnicei prin lume isi istoriseste tuturor in cale nenorocirea; e un idealist, desigur, pururi pe urmele idealului, dar e si un "pierde-vara. Pe cand isi povesteste pentru a atata oara minunatiile ratacirii, Domnita, ce-l ascultase de dupa un copac, se indragosteste de dansul si-i arunca marul de aur; neintelegand dragostea fetei, tanarul se uita cu nepasare la mar si intra in palat.
Domnita ramane trista, deoarece s-a implinit blestemul imparatului si alesul inimii n-o iubeste.
In acest moment soseste pe neasteptate si Zmeul, nedreptatitul basmelor, despre care Fat-Frumos spusese ca are gheare lungi, ca scoate flacari pe nas, pe cand in realitate, el nu-i decat un om ca toti oamenii, care, nebucurandu-se de foloasele unei nasteri imparatesti, voieste sa-si cucereasca o imparatie prin harnicia bratului. Situatia morala este, deci, rasturnata: in' fata rasfatatului vietii, crescut in umbra unei rochii, se inalta plebeul ambitios manat de un ideal superior si barbatesc. [] Dincolo de basm si dincolo de toate complicatiile inutile ale unei fantezii deviate, valoarea poemului sta, prin urmare, in originalitatea atitudinii. Zmeul ar fi trebuit totusi sa se desprinda mai viguros, tunic aproape, din intregul cadru al piesei, el, marele nedreptatit, stapanitorul intunericului, al vazduhului, al scorburilor; el, omul de jos manat de idealul unei imparatii; el, razvratitul impotriva nedreptatilor soartei, iesit din stirpea nemuritoare a titanilor, a Iui Lucifer sau a lui Cain, in insir-te, margarite. Zmeul e un razvratit fara sa ajunga insa un Satan; el nu ravneste sa rastoarne ordinea eterna a lumii, ci, plebeu, isi reclama lotul de stapanire pamanteasca si vrea sa-si croiasca o imparatie prin energia bratului sau.
In cadrul lumii de basme cei doi eroi principali, ca si restul figuratiei, se perinda mai mult ca siluete decat ca fiinte vii; depasind sensul strict al feeriei, poemul nu se ridica la amploarea creatiei. Scosi din basmul conventional, Zmeul si Fat-Frumos plutesc inca in nelamurita linie a fanteziei poetice" (E. Lovinescu, 1911). insir-te, margarite a fost si a ramas asadar adevaratul debut al lui Victor Eftimiu, primul si cel mai durabil succes din abundenta si deloc lipsita de succese cariera a dramaturgului pe care, atunci, il lansa. Prim- planul notorietatii si publicitatii, in care acest spectaculos boom l-a propulsat literalmente "peste noapte", nu va mai fi parasit, practic, pana la sfarsitul vietii de norocosul "autor dramatic" care-a stiut sa-si alimenteze copios "norocul", in continuare, printr-o prolificitate iesita din comun. Diversa sub toate aspectele, incepand cu cel tematic si terminand cu cel valoric, dramaturgia lui Victor Eftimiu cuprinde (urmand o sistematizare pe care autorul insusi a operat-o, dupa criterii tematice si genologice) un prim ciclu al "legendelor romanesti", inaugurat prin "insir-te, margarite, apoi un ciclu de "tragedii eline" si unul de "drame medievale": in cele mai multe, poetul s-a dovedit un virtuoz al versului scenic, impecabil turnat, grandilocvent poate in patetismul tiradelor si in metronomia declamatiei, dar ireprosabil ca prestanta si cadenta, ca sonoritate si claritate "latina" a limbii romane. Sonoritate care, oferindu-se ascultarii, ii place si sa se asculte pe sine: un "stil" al declamatiei romanesti de altadata - un tremolo clamoros dar factice, un majestuoso pompos, "bine timbrat", bine "umflat in foaie' si in pene, o emfaza a elocutiei studiate, "teatrale" si pline de sine, cu vehemente si ingrosari macho ale vocii la actori, cu suavitati ingenue la actrite - au trecut in amintire o data cu Victor Eftimiu si cu alti "corifei" ai generatiei sale, din lumea scenei ca si de pe scena vietii publice.
Autor foarte productiv, Victor Eftimiu a scris si teatru in proza, "comedii si drame bucurestene" si "comedii provinciale", unde satira de moravuri si de caractere, cu incisive accente de critica sociala, ofera dramaturgului avantajul de a-si putea pune din plin in valoare temperamentul extravertit, agerimea privirii si sagacitatea observatiei, versatilitatea dezinvolta si cinismul indulgent, mobilitatea transpunerii in medii si psihologii diverse etc, dimpreuna cu profesionalismul de inalta clasa al tehnicii dramatice, cu verva replicii, a dialogului alert. Excelenta tehnica, perfecta stapanire a mijloacelor, infailibilul simt al limbii caracterizeaza, in ipostaze specifice, si poezia lui Victor Eftimiu, in numeroasele-i volume de versuri. Scriitor cu priza la public, dar repede perimat postum, Victor Eftimiu este autorul a circa 140 de volume, intre care peste 40 piese de teatru, unele dintre ele mereu jucate si reluate; a scris, in total, aproximativ 200.000 de versuri, 5.000 de articole literare, a tinut peste 1.000 de conferinte publice.
