Insistenta cu care romanul Prins graviteaza in jurul temei mortii are ca rezultat un anumit schematism al personajelor, o univocitate a sensului intamplarilor. Orice noua imprejurare, orice alt personaj isi dezvaluie semnificatiile aproape exclusiv prin raportare la acelasi, obsedant subiect. Oamenii pe care inginerul ii intalneste, un taximetrist, o adolescenta bolnava, un preot, prietenii scriitori ai lui Paul, fostul coleg, toti au cate ceva de spus sau de reprezentat pe fundalul continuu intretinut al reflectiei asupra mortii.
Tanarul inginer, un barbat atletic, cu o statura impunatoare, afla ca mai are foarte putin de trait, suferind de o boala incurabila. Succesiunea de stari psihice si sufletesti pe care o declanseaza o astfel de veste va constitui de acum inainte preocuparea unica a romanului. In lumina adevarului stiintific, al carui adept este personajul nostru, (si la care autorul se refera mereu numindu-l "inginerul"), moartea isi dezvaluie numai tehnicitatea, mecanismul pur si simplu.
E o moarte nuda, neinvesmantata, neimblanzita nici de ideea mantuirii sau a sacrificiului, cum ii apare preotului, nici de primatul si relevanta trairii estetice, asa cum vor s-o probeze scriitorii intalniti in casa Iui Paul. Tot astfel, chiar si abstractiunile limbajului comun si figurile lui de stil reprezinta in economia romanului inca un element de opozitie in raport cu care sa apara concretul teribil al mortii, calitatea ei de eveniment.
Un om simplu, monden, pasiv, care nu-si problematizeaza conditia, este prins fara alternativa in mrejele propriului sfarsit. Cine altul ar fi ramas atat de zguduit si neimpacat daca nu un om obisnuit, comun in aspiratii, mediocru multumit de viata? Iminenta sfarsitului tocmai el nu o poate compensa, nu o poate dubla cu ardoarea vreunei patimi mai inalte, cu transcendenta vreunui ideal. El este viu si vulnerabil, neavertizat in fata mortii, intelegand din ea mai ales implacabilul disparitiei. insa lucrurile nu pot ramane asa, romanul se scrie mai departe. Ce altceva pare mai justificat si mai verosimil decat o radicala schimbare a personajului, o descoperire de sine, un potential revelatoriu al experientei?
Onestitatea programata a autorului si cea comoda, pasiva, a personajului nu ne vor ascunde normalitatea, caracterul neexceptional al gandirii si simtirii inginerului. Prea putin preocupat de sensul vietii, superficial atent la sine, autosuficient, un simt sanatos al practicului ii compune echilibrul. Este un echilibru care acopera insa o participare neangajata, o probare masurata a evenimentelor care nu pune in cumpana fiinta: "Adera echilibrat la cateva mari cauze, fara sa le puna in discutie, fara sa fie alarmat de faptul ca altii se indoiau de soliditatea lor () Ancorat ferm in surasul lui de tehnician, inginerul credea in stiinta asa cum omul modern crede in telefon sau in radio-activitaie, pentru ca le foloseste, fara sa le chestioneze nici o clipa nefirescul si absurditatea." Docil la presiunea socialului, isi tempereaza definitiv pasiunile, isi rafineaza tinuta, exerseaza o distinctie rece. Pragmatismul, aderenta la realitatea cotidiana ii regleaza aspiratiile. Dezarmat in fata marilor controverse, se ancoreaza intr-o suficienta a evidentelor medii, a imediatului concret, observabil:
"Adevarul nu exista. () intai o tristete resemnata (); apoi o multumire posaca; apoi senzatia normalitatii. Inteligenta se aplica, in acest caz existentei practice. Un post, o casa, un automobil, o femeie, iata date reale si suficiente chiar unui om superior"
Intelegerea iminentei mortii il trezeste parca dintr-o somnolenta a simturilor, de acum inainte se va cerceta cu o atentie febrila. De acum inutile, edificiul pe care si-l construise, proiectele, convingerile de altadata, toate sunt abandonate, lasand loc incercarilor tensionate de a raspunde cumva mortii, de a o inscrie intr-o ecuatie. De data aceasta, la polul opus a ceea ce obisnuia sa fie, inginerul descopera lucruri, oameni, parti ale lumii pe care le ignorase.
Schimbarea e totala, prin ea romanul isi consuma miza si probeaza limita a ceea ce poate fi incercat, experimentat, depasind personajul, pu-nandu-l inevitabil in umbra.
