Apare in Convorbiri literare 1 aprilie 1873.
S-a citit in sedinta "Junimii'", din sept. 1872, fiind primita sa se tipareasca (vezi I.E. Toroutiu, Studii si documente literare, IV, p. 457).
in ms. 2259, f. 27 -28 se afla poezia E ingerul tau ori umbra ta?, care cuprinde si elemente inrudite cu caracterizarea eroinei Poesis din Geniu pustiu. Din aceasta poezie, datata: 1869 dec, au trecut unele amanunte in Sarmanul Dionis: "Era un contrast placut; fata lui trasa si fina, din care nu se putuse inca sterge amaraciunea unei tinereti apasate, ci ramasese inca intr-o trasatura de nespusa naivitate in jurul gurii, langa fizionomia ovala, ratunjita si alba a ei chipul unui tanar demon langa chipul unui inger ce n-a cunoscut niciodata indoiala" (vezi ed. Perpessicius, I, 334). in forma aceasta, poezia ramane, ca tema, apropiata de inger de paza.
Evenimentele politico-sociale, indeosebi Comuna din Paris, au atras atentia lui Eminescu spre figuri revolutionare. Din Seraphita lui Balzac cunoscuse un tip de revolutionar fantast, care voise sa duca revolutia pana in Indii. in Feciorul de imparat fara de stea a aratat soarta ascetului care, pe vremuri, visase si el sa domineze lumea. in mintea lui Eminescu se lamurea o conceptie^ sociala care avea sa-si gaseasca expresia in imparat si proletar, forma din Convorbiri literare fiind precedata de incecari anterioare ce ni s-au pastrat in caietele poetului. A cunoscut si acea marunta Poveste indica, inscrisa in ms. 2259, f. 272-272 (vezi Eminescu, Scrieri literare, Craiova, 1939, p. 261) si pe care o transpune in versuri (ms. 2284, f. 66). Tema din E ingerul tau ori umbra ta? capata dezvoltare prin accentul pus asupra revolutionarului care, dezamagit in lupta sociala, simte inainte de moartea in mizerie si singuratate bucuria de a fi iubit. Astfel s-a ajuns la inger si demon.
in ce priveste tema, se face o apropiere de Eloa de Vigny si de Demonul lui Lermontov (D. Caracostea Curs universitar). Sa nu uitam insa ca demonul lui Eminescu este un revoltat social si ca, dupa poet, dragostea poate aduce armonie intre clasa stapanitoare si cea ridicata impotriva nedreptatii. Demonul lui Vigny este insusi Satan, care ramane spirit al raului, ramane seducatorul pentru care Eloa este doar o victima, si o victima inutila, caci sacrificiul ii aduce damnatiunea, fara ca prin aceasta Satan sa se poata simti mai impacat si mai multumit:
"- Seras-tu plus heureux? du moins, es-tu content? - 'Plus triste que jamais. - Qui donc es-tu? - Satan!" Apropierea Tamara-Demonul (Lermontov) o face si Ibraileanu in Demonul, Viata romaneasca, 1907, voi. V, p. 330.
N. Iorga ne indreapta atentia spre un alt presupus izvor de inspiratie, pe care il inregistram: "Icoana lui Lasalle in iubirea cu Elena von Donningen, impusa atentiei si prin casatoria cu Iancu de Racovita, se pare a fi provocat aceasta opozitie de situatii si de suflet" (Eminescu in si din cea mai noua editie. Bucuresti, 1940, p. 15).
Forme in ed. I si II Maiorescu: v. 12: un soptit; 18: pe al (ed. II); 31: stele, clara; 39: sfanta; 65: uneori - desi arare; 58: cu adanc; 105: Am voit viata-ntreaga sa pot rascula poporul; 108: Pe un si-mpacarea e amorul.
"Contactul cu Viena catolica, in cei trei ani ai unei calde si iscoditoare tinereti (1869-1872), i-a conturat si mai viu impresii inmugurinde si i-a fixat in atentie infatisari ce gaseau, in sufletul setos de senzatii noua, ecouri prelungi. «Doma» Sfantului Stefan, ca si alte sanctuare catolice din capitala Austriei, vor fi adapostit nu o data meditatia singuratica a poetului" (I.M. Rascu, Eminescu si catolicismul p. 6).
Procedeu literar asemanator in inger de paza, v. 49-56. Observatia lui Tudor Vianu in legatura cu inger si demon. Strigoii si alte poezii ale lui Eminescu: "Doua puteri morale contradictorii se infrunta acum: visul indraznet si utopic cu reculegerea in rugaciune, apostazia cucandoarea, indaratnicia cu sfintenia. Aceasta contradictie este si aceea a doua lumi: a trecutului nobil cu prezentul revolutionar Sa spunem ca o astfel de atractie peste clase sociale si civilizatii il va preocupa pe Eminescu nu numai pentru ca imaginatia romantica se complace in prezentarea unor opozitii violente, dar si pentru ca, aratand cum limitele si obstacolele unor lumi deosebite sunt infrante, poetul poate sa infatiseze mai bine intensitatea romantica a pasiunii" (Poezia lui Eminescu, p. 25).
Spiritul de razvratire este demonic, el face din acest tanar un demon. Cuvintele lui isi au intelesul din Demonism, conceputa in aceeasi epoca.
in Convorbiri literare: par' a se soarbe. Cum Eminescu nu ne ofera nici un exemplu de rotacism, ar trebui sa credem ca este o greseala de tipar, in loc de: pan' a se soarbe. in ms. 2259, f. 280 avem insa: par a se soarbe. Aceasta forma este primita si de alti editori, inclusiv Perpessicius. Are dreptate insa si I. Cretu cand sustine ca apostroful din Convorbiri literare pledeaza pentru forma: par' a se soarbe. (Vezi Rectificari la editiile poeziilor lui Eminescu, III, in Limba romana, IX, nr. 1, 1960.)
Ceea ce-1 intereseaza pe revolutionarul secolului al XVTII-lea: rationalismul gata sa incerce aplicarea formulelor de rasturnare si prefacere sociala. Spre deosebire de acest tanar, copila este numai sentiment.
in poezia asa cum era conceputa prin 1869, E ingerul tau ori umbra ta?, demonul nu apare cu asemenea trasaturi. "Stindardul ros" este al comunei din Paris, partea aceasta din inger si demon putea fi scrisa numai dupa 1871.
Dintr-o atitudine asemanatoare, dezolata in fond, au reiesit versurile din Memento mori:
Las' sa dorm sa nu stiu lumea ce dureri imi mai pastreaza,
imbatat de-un cantec vecinie, indragit de-o sfanta raza,
Eu sa vad numai dulceata unde altii vad necaz,
Caci s-asa ar fi degeaba ca sa vad cu ochiul bine;
De vad raul sau de nu-l vad, el pe lume tot ramane,
Si nimic nu-mi foloseste de-oi cerca sa raman treaz.
Este ceea ce Tudor Vianu numeste "quieludinea prin iubire" ca motiv romantic al liricei lui Eminescu (op. cit., p. 29).
in cadrul acesta, al poeziei sociale, inger si demon anihileaza ura de clasa prin puterea unificatoare a iubirii. Cum imparatului detronat i se dezvaluie la malul marii identitatea de esenta a tuturor, tot astfel demonului revolutionar i se dezvaluie pe patul mortii nu puterea urii, ci puterea seprema a iubirii.
Astfel fiind, toate argumentele care, de la Gherea pana la d-1 Vianu, vad in aceasta conceptie «o acceptare filosofica a scepticismului», se lovesc de datele realitatii artistice a expresiei, una si aceeasi cu conceptia" (D. Caracostea, Arta cuvantului la Eminescu, p. 75).
