INDREPTARI - Roman de Duiliu Zamfirescu, al patrulea din ciclul Romanul Comanestenilor, aparut in revista "Literatura si arta romana", 190l-l902, iar in volum in 190.
Titlul insusi tradeaza o tot mai vizibila atasare a scriitorului la ideea valorii social-morale a literaturii.
In acest sens, el ii scria in 1900 lui Maiorescu: "Firul moral al romanului este coeficientul de rectitudine sufleteasca pe care-l aduce fiica unor oameni saraci in intrigile si complicatiile celorlalti, care-i desteapta pe toti ca dintr-un vis".
De fapt, tanara ardeleanca Portia, alintata Mia, este o exponenta simbolica a sanatoasei si austerei Transilvanii, care, prin unire cu Tara, urmau sa aduca "indreptarea" societatii romanesti de aici, reprezentata de locotenentul Alexandru Comanesteanu, celalalt personaj principal, mostenitor al numelui, dar si al testamentului moral al lui Minai, unchiul mort in razboi. Pregatirea si infaptuirea marelui act national, purtat in suflet o viata de catre Zamfirescu , urma sa dea substanta celei de-a doua trilogii din ciclul Comanestenilor, din care s-au realizat doar primele doua parti. Ultima, arata autorul, a scris-o insusi poporul roman.
Indreptari, roman de mici dimensiuni si sarac in inventie epica, dar cu o bogata incarcatura ideologica, reprezinta o reusita doar partiala, situandu-se din punct de vedere valoric sub nivelul primei parti a ciclului. Actiunea debuteaza in salonul din Bucuresti al Annei Villara, iubita lui Mihai Comanesteanu din In razboi, acum maritata cu o ruda mai in varsta, generalul Villara, tipul ofiterului monden si afemeiat, nu lipsit de pitoresc. Fidela mult timp sotului din mandrie, Anna isi da seama ca s-a indragostit de tanarul Alexandru Comanesteanu, pe care il stia aproape de copil. intre cei doi exista o relatie nu tocmai limpede, suficient de stransa totusi, pentru ca vanitoasa Anna sa-si permita, cand o ordonanta ii surprinde intr-o atitudine aparent compromitatoare, a-si salva onoarea, obligandu-l pe Alexandru sa se casatoreasca cu Mia Lupu, fiica unei prietene din Ardeal, ce-i fusese colega la Viena. Cum au remarcat criticii, intriga este subreda, iar acceptarea de catre Alexandru, "inmarmurit de enormitatea sacrificiului ce i se cere", este justificata ulterior de catre scriitor prin motive de ordin "estetic": "Nu e logic sa sufere el, ca sa nu sufere ea, dar e foarte frumos", se consoleaza eroul.
Casatoria pusa la cale de Anna, fiinta complicata, ce-si constientizeaza si justifica firea, care-i aduce numai nefericire, prin vechimea stirpei sale grecesti, este doar mentionata. Urmeaza calatoria de nunta a celor doi tineri la Roma si prin Transilvania, de unde trebuia sa vina "indreptarile", care ocupa in continuare spatiul cartii pana la sfarsit.
Daca substanta epica a romanului este saraca, abunda in schimb dezbaterile ideologice. La conacul familiei Villara, se infrunta doua conceptii opuse despre situatia si destinele societatii romanesti. De o parte se gasesc Anna si sotul ei, care adopta o atitudine foarte critica fata de realizarile culturale romanesti, pe care, de altfel, le ignora. Ki ridiculizeaza initiativele unor boieri, ca principesa Smaranda Dudescu, de sprijinire a ligii pentru Unitatea Culturala a Romanilor si a altor manifestari de cultura si literatura romaneasca, marcand trezirea constiintelor dupa Razboiul de Independenta.
De cealalta parte, preotul ardelean Moise Lupu, roman vajnic, scolit la Roma si luptator, din grupul memo-randistilor, pentru cauza nationala, care elogiaza principalele institutii - Academia, Teatrul National, Ateneul Roman s. a. - si pe marii oameni politici si de cultura din Tara, fara deosebire de partid. El ajunge sa tina o adevarata disertatie despre Titu Maiorescu, socotit "cel mai frumos produs al renasterii vietii noastre romanesti". Ulterior, in timpul calatoriei celor doi tineri casatoriti prin Transilvania, este randul altor intelectuali ardeleni sa-l uimeasca pe Alexandru Comanesteanu prin cunoasterea amanuntita si plina de iubire a literaturii si culturii din Tara. In casa protopopului Marcu Stamate din Saliste e plin de carti romanesti, iar cei doi soti, venerabilul preot si simpatica lui sotie, Lelita Lena - "o minge saltareata plina de haz, a carei vorba peltica da graiului sau o continua nota umoristica" - isi iau unul altuia din gura versurile lui Nicoleanu, Deparateanu etc.
Mustrarea adresata de parintele Lupu clasei culte din Romania pentru nepasarea dispretuitoare fata de cultura nationala este reluata aici de notarul Zgurea, si el una din figurile ce se retin ale romanului, prin pitorescul aparitiei si al vorbirii, prin atasamentul fata de popor si cauza nationala, prin dragostea de viata si optimismul sau molipsitor. El deplange mai ales amestecul daunator al politicianismului din Tara in viata romanilor ardeleni, carora, in loc de sprijin, le aduce dezbinare. Nu sunt ocolite problemele limbii sau dezbaterile istorice, Zamfirescu introducand in roman teoria sa cu privire la caracterul roman al oltenilor si ardelenilor si la dacismul moldovenilor. Ariditatea pasajelor mentionate, ce ies in afara literaturii, este compensata partial prin frumusetea descrierilor, in care talentul lui Zamfirescu nu se dezminte. Memorabil este, din acest punct de vedere, capitolul al doilea, scena vanatorii de lupi, intr-un mirific peisaj hibernal, pe campiile si colnicele de la Comanesti. Cum romanul este pe cea mai mare intindere a sa relatarea unei calatorii, prilejurile descrierilor nu lipsesc. Mai intai, frumusetile unice ale Romei, revazute de Alexandru alaturi de neasteptata lui sotie, de care se simte la inceput cu totul strain: Coliseul, "peste care soarele ploua o pulbere de picaturi de aur", Columna lui Traian, bisericile etc.
Propria sa admiratie pentru vestigiile trecutului este potentata de sentimentele aproape religioase ale Miei, care vede in realitate ceea ce cunostea din relatarile parintelui sau. Este un prim teren pe care cei doi se intalnesc si Zamfirescu are ocazia sa redea si in acest roman cateva frumoase pagini de patrundere si exprimare a psihologiei iubirii. Usuraticul si indiferentul Alexandru, stapanit la inceput de gandul la Anna, este cucerit cu incetul de catre naiva rabdatoarea si inteleapta lui sotie, de al carei farmec feciorelnic isi da seama. Si mai amplu decat episodul roman este redat periplul transilvan al eroilor ce se grabesc spre Tara. Zamfirescu alege zona Sibiului, care-i era mai cunoscuta (o vizitase in vara anului 1901) si unde elementul romanesc era mai curat, satisfacandu-i si idealul "estetic". Cei doi tineri viziteaza cateva asezari din Marginime, Salistea, "satul cu neveste frumoase", si Poiana, "satul cu barbati frumosi".
In drum spre Poiana, Comanesteanu admira privelistea muntilor, descrisa in fraze avantate, ce amintesc de Balcescu: "in adevar, de pe culmea inalta pe care erau, se vedeau vaile si dealurile Carpatilor transilvaneni, se vedea pamantul sacru in care dormeau osemintele biruitorilor si ale biruitilor, se vedea podoaba verde a muntilor, ce parea a surade de speranta. Aici era Dealul dorului; dincolo, spre Gradistea, era Sarmisegetuza; jur imprejur erau sate romanesti Aci apa curgatoare si ciocarlia diminetii, vantul si padurea, stelele de sus si dorurile de jos, spuneau romanului ca tot ce este aci e al lui". Istoria este o prezenta continua in viata acestor romani mandri de obarsiile lor.
In case si "casine" se gasesc portretele lui Horia, Closca si Crisan si mai ales al lui Mihai Viteazul, simbolul unitatii nationale. Tricolorul romanesc este prezent in biserici si in costumele nationale de sarbatoare. Descrierile geografice si etnografice sunt strabatute de emotie si mandrie patriotica. La Poiana, "gatiti de sarbatoare, 700 de poporeni umplu biserica: barba
tii in fata, femeile in fund, iar fetele in balconul corului. De cand era el, Comanesteanu nu vazuse ceva mai maret. Ciobanii acestia, adunati la un loc, pareau senatul roman de pe vremea lui Appius Claudius Ceacus, gata a respinge propunerile lui Cineas". Fetele de la hora din Saliste par niste printese, prin frumusete si eleganta. Conflictul national e schitat sumar. Opresorii romanilor sunt prezenti fie in discutiile personajelor, care denunta politica de maghiarizare, inclusiv a numelor, si de inabusire a oricarei miscari culturale romanesti, fie direct, prin cei doi jandarmi cu "chipurile roscovane si triviale", care-l aresteaza pe preotul din Poiana, provocand apoi si retinerea lui Comanesteanu insusi, pentru intentia de protest. Fortata de tatal sau, Mia se intoarce singura in Tara, unde o astepta datoria de "indreptare", deocamdata materiala, a starii Comanestenilor. Cat despre soarta lui Alexandru, ea ramane in suspensie, dand romanului impresia de neterminat.
