INCHISOAREA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE - Memoriile lui Ion Ioanid, acoperind perioada sa de detentie in penitenciarele comuniste intre 1952 si .
Cartea apare in cinci volume intre 1991 si .
In peisajul genului se constituie intr-un moment de exceptie, desi receptarea in presa nu depaseste nivelul minim al unei cronici, comentariile fiind si mai sporadice in ultimii ani. Se remarca insa recunoasterea unanima a diferentei pe care aceasta carte o reprezinta fata de celelalte scrieri rememorand experiente din inchisorile comuniste. Volumul I primeste Premiul Uniunii Scriitorilor din 1991 la sectiunea "publicistica".
Aparitia cartii lui 1..
In interiorul unui dictionar al operelor literare poate surprinde. Orice lector atent va marturisi insa, dupa un periplu cu siguranta pasional si plin de ispite, ca inchisoarea noastra cea de toate zilele depaseste frontiera acut conventionala a literari tatii. Diferenta de esenta dintre aceasta opera si majoritatea celorlalte volume despre acelasi subiect se ascunde in talentul de narator al autorului, capabil de o scriitura limpede si in acelasi timp tensionata, rapida si totusi inclinata deseori spre o analiza detaliata, intuind in a-manunt o uimitoare posibilitate de sugestie, o sansa de a evita o superficiala privire globala (sau interesata doar de fapte in aspectul lor cantitativ si in cel al relevantei lor istorice).
Detaliul, chiar si atunci cand se refera la liste lungi de nume ale unor colegi de detentie intalniti fugar pe parcursul unui destin dirijat din exterior, reuseste sa imblanzeasca ariditatea unor enumerari: in speta, paginile primului volum ofera o impresionanta lista cu 277 de detinuti si 17 membri ai administratiei inchisorii din Cavnic, lista care, prin insistenta asupra fiecarui nume, prin descoperirea unei imagini definitorii pentru fiecare dintre cei a-mintiti, se constituie intr-un admirabil joc creativ, un univers devenit - prin forta interioara actului scris-fictional, populat de personaje secundare, de situatii si contexte diverse, in masura sa intregeasca, precum fetele personalizate ale unui caleidoscop multicolor, un cadru definitoriu pentru regizorul abil din spatele sau. Preocupat de consecintele politice si sociale pe care le poate avea discursul sau rememorator, de influenta deloc neglijabila in spatiul atitudinii unei intregi comunitati asupra trecutului acesteia, 1.. depaseste cadrele unei viziuni maniheiste si unidimensionale prin credinta sa (de creator, in principal) intr-un destin imanent fiintei, transformat subtil, pe nebanuite, in clasicul traseu initiatic pe care il implica devenirea unui personaj.
Universul infatisat de autor e indeajuns de indepartat de lector pentru a spori impresia de fictionalitate. 1.. reuseste chiar, in paginile primului volum, un exercitiu de forta regizorala si punere in scena demne de scenariul unui film tensionat sau de liniile narative ale unui excelent roman de aventuri. Dupa momentele imediat urmatoare arestarii sale, incepe un lung periplu in interiorul Gulagului romanesc. Detinutii sunt permanent mutati dintr-un loc in altul, fara explicatii, intr-o atmosfera deseori de extractie kafkiana: trenurile strabat, aproape conspirativ, o retea subterana, izolata de comunitate, un infern colorat paradoxal cu substanta opusului sau. inchisorile sunt locuri de revenire a fiintei la sinele primordial, de renuntare la masca si la superficialitatea atitudinilor si preocuparilor din lumea obisnuita. intr-un compartiment al unui tren special, stramt si friguros, inghesuiti pana dincolo de limita, oameni diferiti, pasageri momentani fiecare prin viata celuilalt, refac comunitatea adevarata, vizibila doar in asemenea momente de criza si de rezistenta impotriva unui rau sufocant si absurd. Un astfel de tren il aduce spre sfarsitul lui 1952 pe I. la Cavnic unde va pune la cale, impreuna cu alti unsprezece colegi de detentie, o evadare ce se constituie intr-o usturatoare umilinta pentru regimul comunist si, in acelasi timp, pentru lectorul mai putin preocupat de aspectele istorice si politice, intr-o pasionanta desfasurare narativa, prezentata intr-un stil alert, dotat cu toate calitatiile genului (de la tehnica suspansului la capacitatea de a da fiecarui amanunt importanta sa in perspectiva intregului).
Evadarea va dura - pentru un cititor inclinat spre jocul postmodern al asemanarii nu va fi de mirare - o suta de zile. Acestei iesiri la suprafata nu-i va lipsi nimic din gloria personajului napoleonian devenit si el parte a fictiunii, istoria lasand mai intotdeauna loc fascinatiei povestirii. intr-un anume fel, cititorui acestor aventuri ale lui I. va trai o experienta pe deplin literara. Va suferi alaturi de personajul ce strabate timp de saptesprezece zile muntii pana in apropiere de Vatra Dornei si-1 va seconda in toate temerile si sperantele acestuia pe timpul sederii sale clandestine in Bucuresti, la fel cum o va face un cititor al lui Dumas, fie ca apartine unui secol trecut, fie ca se regaseste in persoana unui lector modern, capabil inca de a ceda ispitei fictiunii, cum e nimeni altul decat Umberto Eco. intors in inchisoare, de aceasta data la Oradea, I. traieste o perioada dominata de incertitudinea pedepsei care il asteapta, de regimul inuman al detentiei si de tradarea unuia dintre colegii de evadare, care sacrifica pe altarul unei iluzii destinele a zeci de persoane. Peregrinajul in intuneric al lui I. continua insa cu sederi mai indelungate sau nu la Aiud si la Pitesti.
Noi fete rasar in universul cartii, iar altele dupa o anumita perioada de absenta revin in preajma personajului de baza. O retea intreaga de fire strabate cele cinci volume ale memoriilor lui Ion Ioanid, impletind vieti si disparitii pentru totdeauna in necunoscutul isto riei. Aceste sute de figuranti creioneaza simbolul unei umanitati incarcerate intr-un stil adeseori kaflrian, supusa unei initieri continue inspre un rezultat neclar, la cheremul unui zeu mut, abscons si rece. E vorba totusi de imaginea unei colectivitati care, in ciuda izolarii, comunica, e atrasa spre centrul ce il reprezinta suferinta comuna, mantuitoare. Sunt voci mai puternice decat zgomotul strident al istoriei urlate afara in lumea devenita deodata anormala, plata si damnata. Voci ce strabat, in alfabet Morse, tevile reci din celule, cuvinte ce se ascund in coduri ingenioase (de la tuse pana la miscari bine definite ale corpului). Dar in acelasi timp e vorba de o umanitate ce dispare. Pe masura trecerii anilor, in temnite sunt adusi noi "politici"; acestia sunt insa altfel. Ei nu mai au nimic din trasaturile celor eliminati din istorie cu ani in urma.
In 1964 cand I. e in sfarsit eliberat, el iese pe poarta lagarului de munca din Balta Brailei unde isi petrecuse ultimul timp ca reprezentant al unei generatii pierdute, fictive deja. O generatie a carei suferinta a fost inutila: omul nou e prezent si ii rade in fata. Chiar si in anii cand 1.. scrie aceasta carte, sentimentul persista: undeva pe neasteptate istoria le-a jucat cea mai cumplita festa. Erau predestinati unui real eroism si par a sfarsi ca personaje uitate, evitate si nefiresti. Cartea lui 1.. are insa destinul ei propriu, care tine seama prea putin de capriciile istoriei.
Valoarea ei de document e treptat si tot mai mult umbrita de capacitatea ei de a se constitui intr-un univers de sine statator, fascinant prin forta narativa, graitor prin imaginarul creat si impunator prin coeziunea sa literara. Aidoma unor alte asemenea memorii ce supravietuiesc realitatii pe care o transforma, inchisoarea ramane sa duca o lupta proprie, mai pasnica si probail mai incitanta.
