IN INTUNERIC - Volum de proza scurta {Nuvele, pe foaia de titlu a editiei princeps, Povestiri si schite, la reeditare) de Ion Agarbiceanu, aparut la Bucuresti, in .
A treia (dupa Doua iubiri si Prapastia), in seria culegerilor de povestiri, sintetizand cu precadere experienta pastorala si de creatie a anilor petrecuti in Apuseni (Bucium-Sasa, 1906-l910), publicate de autor in acest an. "Tabla cuprinsului" consemneaza titlurile: Comoara, Valea Dracului, O poveste din sat, Vedenia, Frasinica, Parintele Vartolomei Bogdan, Copilul Chivei, Nica, Sanduta, Telegut, Fispanul, Praginel, Gheorghiut, Ceasul rau. Saracul Toni, Mortul, intr-o casa (in Opere I, cu titlul Vaiere), Batrana, Cersitorul (cf. ibid., Mizerie), Deslegare (cf. ibid., Un razvratit). Para, Mosul, Iarna grea, La o nunta, Strainul, Ghiufu, Adieri.
Cu o singura exceptie (povestirea Strainul, ce pare a fi inedita), volumul grupeaza pentru prima data scrieri aparute, intr-o ordine diferita insa de cea a sumarului, mai ales in "Ramuri" (1906-l907, 1910) si "Luceafarul" (1908-l909) sau "Revista politica si literara" (1907, 1909), dar si in "Unirea" (1908 si 1910) ori "Ravasul", "Neamul romanesc literar", "Viata romaneasca", "Tribuna", "Almanachul Jubiliar" al Academiei Ortodoxe din Cernauti (toate din 1909). Editia revazuta din 1922 difera mai mult la nivelul cuprinsului, saracit de fapt prin indepartarea, fara motive aparente, a cinci dintre textele primei alcatuiri: O poveste din sat, Intr-o casa, Cersitorul, Deslegare si Mosul.
Cu titluri modificate, in cateva cazuri, tacit (v. supra), acestea se vor regasi, laolalta cu diverse recuperari din periodice, abia in retrospectiva cronologica a seriei de Opere din . Din care lipsesc in schimb, din ratiuni de asta dala deductibile, alte trei piese ale culegerii: Parintele Vartolomei Bogdan, detaliind in exces substanta unui apolog centrat pe o confruntare misionara cu un confrate "pascalitor" (dedat, adica, practicilor magice), Vedenia, apreciata de Ilarie Chendi ca "adevarata lucrare psihologica" (in genul Facliei de Paste a lui Caragiale), dar amendata sever inca de Lovinescu pentru stridentele ei nationaliste si Ceasul rau, secventa absolut remarcabila din ciclul "povestilor baii", al carei sambure epic fusese integrat insa intre timp romanului Arhanghelii (cf. episodul prabusirii in "vartej" a lui Gligoras, replica romanesca a lui Ion Bucur din povestire).
Versiunile incluse in aceasta editie de autor (cf. voi. 1 si 2) prezinta de altfel interes nu atat poate in ce priveste solutiile acomodarii la rigorile ideologice ale epocii - decelabile, de pilda, in transcrierea cu multiple precautii si amputari a istoriei lui Ghiufu (amenintate probabil altminteri sa urmeze soarta Vedeniei), ori in efortul de "laicizare" a viziunii de ansamblu in texte precum Comoara, Praginel, Mortul, Deslegare sau Adieri -, cat sub raportul tratarii propriu-zise a textului. Mai putin preocupat in tinerete de coerenta si acuratetea stilistica a manuscriselor, Agârbiceanu revine, in amurgul vietii, aproape asupra fiecarei naratiuni: preluand bunaoara direct, ca personaj, rolul povestitorului din Para; reducand, cu intuitia superioara a noului moment de lectura, epilogul cam facil, de basm, din Im o nunta; suprimand o scama de explicitari tautologice sau de reflectii morale cu tenta samanatorista din diverse alte istorisiri; in fine, recoreland, cu indreptatire nu numai stilistica, in context, unele forme si timpuri verbale si mai ales cumpanind suplimentar, chiar daca nu intotdeauna cu rezultatele scontate, asupra statutului unor regionalisme mai obscure ori refuzate de simtul lingvistic comun.
Sugerata prin insasi sintagma aleasa drept titlu (trimitand, cu sau fara intentia expresa a autorului, la simbolistica biblica: cf. Sf. Ap. Pavel, I Tes., 5, 4), conditia apostolatului in Apuseni va fi evocata semnificativ intr-un cunoscut pasaj memorialistic (cf. "Ramuri", 1929, nr. fesliv): "Din lumina idealului etic spre care ravnesti in anii de seminar (), te trezesti deodata in intunericul ce stapaneste in minti, in suflete, in casele sarace, in bolirile indelungate, in spaima de moarte a celor care pleaca, in spaima si mai mare a celor ce raman". Impactul acesta, al unui mental marcat, prin educatie, de "mirajul unei vieti idealiste" (ibid.), subordonate deci inevitabil unei perceptii si unor norme morale mai mull sau mai putin conventionale, cu realitatea sumbra, de bolgie dantesca, a satelor ardelene de baiesi de la inceputul veacului genereaza, ca prima reactie, numeroasele Fragmente raspandite ca atare prin publicatiile vremii, secvente de notatie semireportericeasca din randul carora Agârbiceanu retine in volum, individualizandu-le de asta data prin titluri distincte, Mortul, intr-o casa, Batrana, Cersitorul, Para si Deslegare.
"Depozitii ale unui martor ocular" (M. Zaciu), antrenat in a face ancheta sociala precum domnul Jourdain, proza, asemenea texte rezista totusi, si astazi, tocmai prin lipsa oricarui artificiu, meritul scriitorului constand aici, inainte de toate, in selectionarea insasi a acestor "felii de viata", pe cat de putin "canonice", in aparenta, pe atata de suficiente siesi, ca microstructuri ale unei reprezentari caleidosco-pice. Mult discutata implicare moral-pedago-gica a clericului-reporter este si ea minima, conturandu-se cel mai adesea doar ca discreta participare emotionala, de natura sa crediteze de fapt, o data in plus, autenticitatea impresiei produse asupra sa de un anume chip real, proiectat pe retina, de ineditul unui moment surprins pe viu, de racursiul biografic, inseilat de la sine dintr-un dialog. Aceluiasi mod intuitiv de a rasfrange in text doar ceea ce retine "ochiul epic" al scriitorului (I. Negoitescu) i se datoreaza de altfel si succesele cu adevarat majore ale acestei etape (anticipate editorial inca printr-o parte a sumarului din Doua iubiri, cu antologicele Fefeleaga si Luminita).
Cum observa in 1924 Perpessicius, urmarindu-i afirmarea din perspectiva unei reeditari, povestitorul isi probeaza acum decisiv darul de a "sanctifica" subiecte dintre cele mai umile, atentia sa focalizandu-se asupra a ceea ce criticul numeste "poezia" batranetii, a diformului, a "uratului" din viata, a decrepitudinii trupesti, a "damnatilor" si "sisifilor". Cel dintai termen al inspiratului oximoron perpessician - devenit curand punct de referinta in critica - trimite firesc la unda de omeneasca vibratie care, ca si la Sadoveanu, "iriga nevazut" (C. Regman) creatia prozatorului; enumerarea care ii intregeste si nuanteaza - in sugestiv "raspar" - semnificatia evoca in schimb, oarecum automat, tonalitati si seman-teme rebarbative, de recuzita naturalista (s-au si facut de altfel in acest sens asocieri cu nuvelistica lui Delavrancea).