IN GRADINA - Volumul debutului poetic al lui Dimitrie Anghel, aparut in febr. 1905 la Bucuresti. Primita favorabil de critica, dar fara succes ia public, placheta e curand retrasa din librarii.
Demersul raportului din 1906, prezentat Academiei Romane de C D. Olla-nescu-Ascanio, unde propune cartea la "o parte din premiul academic Adamachi", ramane infructuos, in ciuda sublinierii "elegantei si maiestriei versificarii", prin care poetul atinge "inaltimea celor mai frumoase pasteluri ale lui Alecsandri". Din 1922 incepand, ciclul in gradina reapare in toate editiile succesive ale culegerilor de Poezii sau Poezii si proza ale scriitorului.
Geneza si imprejurarile editarii cartii sunt evocate de Anghel
In intaiul volum din Povestea celor necajiti:
"Eu mi-alesesem lumea florilor, caci in lumea lor mi-am petrecut copilaria. Mi-aduceam aminte de gradina minunata unde am trait, de murmurul sonor al sipotului, de freamatul arborilor, de toata risiga de petale ce o imprastie necurmat vantul. imi aminteam simpatiile pe care le aveam pentru unele flori si antipatiile nejudecate pentru altele. Pentru mine miresmele erau gandurile lor tainice, felul lor de a vorbi, si eu as fi putut gaci pe intuneric, noaptea, cand e mai puternic mirosul lor, ce floare anume mi-l trimete, si mai tarziu toate amintirile acestea s-au redesteptat si m-au chinuit, si asemuirea stralucirei lor am cautat-o in cuvinte, in alcatuirea minunata a petalelor ce formeaza o roza, ori un crin, am cautat s-o redau in strofe. La Paris, in preajma Luxemburgului, ori la Fontainebleau, in minunatele paduri, unde cararile sunt ingrijite ca aleele unei gradini, in linistea aceea a copacilor seculari, imi urmaream visurile melc, si dupa ani de zile, ca un adevarat gradinar, ierborizand si taind crengile moarte si netrebnice, mi-am alcatuit un manunchi din ce a ramas.
Un pictor mi-a ilustrat cu dragoste acele visuri, un prieten entuziast s-a insarcinat cu publicarea lor, si intr-o zi, un volum cu coperta stranie si neinteleasa ca un rebus a aparut in vitrinele librariilor Dar florile mele au durat un anotimp, cat dureaza si florile, si bietele volume disparand din vitrine s-au urcat in podul unui prieten, unde dorm si acum in vrafuri, sub colbul asternut de vreme, asteptand o noua primavara". La data aparitiei cartii, Anghel era cunoscut printre tinerii poeti ai vremii prin "eleganta si maiestria versificarii", apreciat fiind pentru "originalitatea si morbidezza" cantarii sale melancolice.
Nota aparte a versurilor - datorata "sufletului nou" adus intr-o ambianta literara invadata de "impuritatile plebee" ale poeziei semanatoriste - va fi fost cu atat mai de neinteles pentru contemporanii "fara gust si fara simt muzical", admiratori ai "defilarilor de silabe" din stihurile lui Haralamb Lecca, sau disponibili mai curand la retorismul de tip Cerna. Surprinzatoare, florile din insolitul manunchi ikebanic al poetului -bujorii, nalba, margarintul, iasomia, sanziana, sui cina. micsuneaua, leandrul, gherghina, trandafirii, garoafa, ghintiana, crinii, cicoarea, romanita, crizantema, brandusele, stanjenelul, busuiocul, verbina, asfodelele, vioreaua, lacrimioarele, maciesii, magheranul, laurusca - impuneau, prin perspectiva neasteptata propusa contemplatiei, favorabile maximei introspectii, un prestigiu nemaiintalnit in epoca. Inspiratia specifica, stralucitoare si grava, egal departata de "energia combativa" si "intelectualitatea explicativa", punea in lumina "impresiuni", "vibratii", "aspecte", emotii delicate, sentimente invaluitoare, dorinte si regrete inefabile, intrupate in "mirajul" unei lumi "gingase si fantastice". Darul neobisnuit al plasticitatii, lirismul cu deschidere spre culori, parfumuri, con-ture sau feeria luminoasa traseaza aici individualitatea unui poet eminamente evocator. Obsesia aducerilor-aminte, nostalgia "edenului primordial" intruchipat in copilaria petrecuta la Cornesti, dominata de figura mamei, pulseaza febril peste ani, dimensionand un veritabil mit al gradinii in opera scriitorului. Semnificatiile acestuia, dintre care cele psihanalitice mai cu scama ("o forma transfigurata a iubirii fata de Erifilia si lumea ei, dar si o revansa impotriva tatalui", vinovat, prin contrast, de agresiva aroganta utilitarista (Dusmanul florilor), pot fi desprinse prin lectura paralela a catorva pagini din proza autorului ce reiau, in mereu alta versiune, acelasi motiv fundamental: "Cine a trait mult timp in preajma gradinilor si s-a deprins sa urmareasca jocul umbrelor in cresterea si scaderea luminei, ori s-a lasat imbatat de miresmele ce le poarta si imprastie vantul, si apoi e silit sa traiasca intr-o casa ale carei feresti dau pe un orizont de hornuri si de acoperisuri, acela pastreaza in suflet melancolia induiosata ce trebuia s-o resimta intaiul om dupa raiul pierdut" (Cavalerul florilor).
Persistenta ecourilor de calda intimitate domestica (Sunt lacrimae rerum), dorul dupa locurile parintesti (Umbra casei), chiar daca subminat uneori de accentele deziluzionantei reintoarceri, opera devastatoare a timpului constituie tot atatea invariante ce-si gasesc in sistemul de corespondente propriu volumului in gradina prilejurile ideale de sublimare. Cele 22 de pasteluri ale ciclului - In gradina, Florile, Amiaza, Magheranii, Floarea Soarelui, Crisanteme, Dupa ploaie, Dragoste, Murmurul fantanei, Dureri ascunse, Farmec de noapte. Melancolie, In Luxemburg, Liniste, Amintire, in furtuna, Sipotul, Schimb de vesti, Gherghina, Cantecul greerelui, Balul pomilor, Tovarasilor mei - anunta, prin reductia microcosmica a peisajului, o conceptie personala a naturii modelate, figurata prin cateva elemente expresive: floarea, luna , pasarea, vantul, pomii, lacrimile, greierele, noaptea , miresmele. Viziune a unui spatiu inchis, delimitat de frecventele gesturi ale incercuirii ("roate", "ocoale", "zbor rotat"), spatiu ce determina intensificarea perceptiilor, favorizand prin linistea din "sihastria' ei adevarate fenomene de hiperacuzie, gradina poetului e totodata un peisaj absolut, ce face coincidente ideca naturii contemplabile cu prezenta totala a celor patru sezoane. Coincidenta a realitatii, fantomatizate, insa, de "ceata diafana" intr-o "zare cu naluci", si a ideii ("Miroase-a dragoste si-a moarte"), gradina e, la Anghel, o masura a timpului, perceput in alternarea de intuneric si lumina, rasarit si apus, in preeminenta imaginilor "naruirii", de la cernerea petalelor si scuturarea frunzelor la "pravalirea anilor" si "ruina luminilor de curcubeie", in ritualurile trecerii - zilelor de vara, dar si a iubirii - sau ale perenitatii (eternitatea murmurului fantanii). Personificare a ciclului anotimpurilor, gradina e simultaneitate de flori si moarte, de "ghirlande", "solii mirositoare", "arcuri triumfale' si "infrangeri", "risipa", "framantare".
Aici, inflorirea nu mai e, ca de obicei in traditia literara sau picturala a "Paradiselor terestre', incoruptibila. Dimpotriva. Ceea ce socheaza la Anghel e felul cum gradina contamineaza, prin simbolism vegetal, meditatia asupra duratei, de fiecare data cand privirea poetului sesizeaza, ascunsa "sub surasul ei", "o neintrerupta agonie", mai ales in acele versuri unde ea se lasa impresionata de constatarea ca "moartea trece pretutindeni". E de remarcat si ca, alaturi de celelalte simboluri vegetale, copacul (Balul pomilor), prin inflorire si caducitatea frunzisului, stimuleaza visarea in jurul devenirii, umanizand-o si inscriind-o, prin invitatia la zbor, in cadrul unei complementare aspiratii discret-verticalizante, prezenta si ea in poezia lui Anghel
In contextul de tristete, al carui semn fiziologic sunt lacrimile, prioritatea miresmelor si a culorilor, ce atesta trairea in prezenta nemijlocita a fiintelor, in general reveria olfactiva delicata a autorului c menita sa induca o stare de calm si liniste, de "vraja dulce" si "blandete atotiertatoare'. Ratacirea pe "aleile desarte" ale gradinii, ce inchipuie un veritabil labirint, extinde sensurile motivului, luand infatisare de calatorie in timp, de inaintare pe "firul Arianii", in speranta regasirii timpului pierdut sau a redobandirii posibilitatii de comunicare cu "glasurile de dincolo de moarte".
Perimetru narcisist, gradina afirma prin simbolul floral in care se ascunde poetul intentia de retragere, de repliere spre un refugiu securizant, elocventa pentru conceptia estetica pasiva, pentru "atitudinea defensiva in plan social" a poetului. Ipostaza narcisista florala a fost considerata de aceea semnificativa pentru felul in care "poetul isi suporta, nu-si creeaza destinul". Pozitia lui Anghel
In evolutia literaturii romane conteaza prin rafinarea materialului poetic, intr-o epoca marcata de "navala realismului semanatorist si a niralismului ardelean".
Fara a rupe total cu trecutul ("tiranica obsesie eminesciana"), poetul s-a indreptat in directia unei "transparente", nerealizate insa pe deplin, astfel ca eleganta formala a versurilor ii aparea lui Lovinescu "prea academica, strofa prea arhitectonica, limba prea putin personala". Tin de atitudinea romantica a poetului, traducator din romanticii francezi si germani, "voluptatea solitudinii, a reveriei, a regresiunii in timp si dispersarii in spatiu, dragostea de natura, retorica sentimentala, cultul noptii, amurgului, serii, nevoia de vis" (D. Micu). Ecourile simboliste sunt depistabile in muzicalitatea si rafinamentul versurilor, in principiul sugestiei, al corespondentelor, in crearea de "atmosfera", clarobscur, diafanizarea tablourilor, indefinit, vag, sensiblerie si morbidezza, in elogiul florilor. Indicativ al unei imaginatii microcos-mice, ikebana poetica a lui Anghel concentreaza si rezuma totalitatea universului intr-o gradina, "spatiu redus, usor de stapanit", bazat pe intensitate expresiva si nu pe amploare decorativa. Sinonim metaforic al manunchiului floral din volumul debutului, "alaiul vechiturilor" din proza omonima figureaza o viziune nu mai putin stralucitoare a temporalitatii.
Procesiunea, ca de "fluviu monstruos si crescut de ploi ce ar fi tarat cu el tot ce intalneste in cale", a lucrurilor, acel nesfarsit "monom de lucruri eteroclite", bizarul "caleidoscop retrospectiv al tuturor mijloacelor de comunicare" ivit pe strazile Bucurestiului cu ocazia zborului experimental al lui Bleriot alegorizeaza, la randul sau, timpul - "insiruirea aceasta de ani si zile moarte, trecutul acesta funebru si dezmormantat". Imagistica acvatica (lacrima, plansul, sipotul, ploaia, fantana) apare supusa arhetipului suprem - simbolului femeii (lumina nocturna), al Mamei, spre care regreseaza si aici dorintele poetului. Umanizata in lacrima, simbolica acvatica creeaza o trasatura de unire intre cele doua motive cardinale ale operei lui Anghel, florile si lucrurile. Caducitatii si agoniei, gradina poetului le opune si un timp ce-si modeleaza conturul in imaginile fertilitatii durabile - libelula si licuricii (Cantecul greierului), menite sa infrunte, paradoxal, vremea, prefacerea in ruina, disparitia din lume. Inspiratia lui Anghel a fost reinnoita, peste ani, in poezia noastra de Mihail Celarianu, Leonid Dimov, Emil Brumam.
