IN CONTRA DIRECTIEI DE AZI IN CULTURA ROMANA de Titu Maiorescu referat





Convorbirile literare au publicat un sir de cercetari critice asupra lucrarilor mai insemnate prin care s-a caracterizat cultura romana in timpul din urma, asupra poeziei de salon si poeziei populare, asupra etimologismului d-lui Cipariu si Lepturarului d-lui Pumnul, asupra dreptului public al romanilor dupa scoala Barnutiu si asupra limbei romane in jurnalele din Austria.
Aceste critice nu au ramas fara raspuns : insa toate raspunsurile, dupa obiceiul introdus la noi, erau pline de personalitati, asa incit, din respect pentru publicitate, au trebuit sa fie trecute sub tacere. Caci ce are a face in asemenea discutii persoana scriitorului !

O exceptie se poate admite numai in privinta ultimului raspuns al Transilniei, fiindca unele obserri din el dau ocazie de a caracteriza intreaga cultura romana din ziua de astazi si, prin urmare, merita sa fie relete. Afara de aceasta. Transilnia este organul public al Asociatiunii pentru cultura si literatura poporului roman, redactat de unul din cei mai cunoscuti barbati ai nostri, de d. Barit, si, intrucit reprezinta astfel floarea dezvoltarii intelectuale din Ardeal, are drept sa ceara a nu fi ignorata.
Transilnia, raspunzind la articolele noastre despre limba romana in jurnalele austriace, retiparite in volumul de fata, incepe prin a reproduce anticritica Familiei din Pesta, care este de opinie ca erorile limbistice criticate de noi sint numai niste "bagatele". Transilnia insasi recunoaste ca jurnalele austriace scriu rau romaneste, se mira insa pentru ce si cele din Iasi scriu rau si citeaza ca exemplu niste pasaje pline de erori din Saptamina. in celelalte obserri ale sale pare a se uni cu opinia Familiei despre "bagatelele" criticate de noi, si zice :
"in marele numar de proverbia romanesti este si unul care zice : satul arde, baba se piaptana. Acum uita-te, acuma la anjul 1868, si afla d. T. Maiorescu timpul de a cere de la publicistii de dincoace stil neted, gramatica, ortografie."
Cine ne face aceste intimpinari ? Am intelege cind ele ne-ar veni de la Albina, Federatiunea, Telegraful, fiindca acestea sunt foi mai ales politice, care, in sprijinirea importantelor interese constitutionale carora sunt consacrate, se pot putin scuza, daca nu au avut destula luare-aminte pentru limba in care scriu. Dar ca tocmai cele doua foi literare, Transilnia si Familia, sa aiba drept a ni le face, aceasta nu o putem primi. Este, din contra, caracteristic pentru starea in care a ajuns cultura noastra intelectuala daca organul oficial al asociatiunii transilnene pentru literatura romana si cultura poporului roman - are - cum sa o numim cu un termin parlamentar ? - are inspiratiunea de a ne raspunde ca este o "pieptanare de baba", daca in anul 1868 ii cerem gramatica, stil si ortografie !

Nu stim ce vor fi gindit membrii acelei asociatiuni la cetirea unui astfel de raspuns de partea reprezentantului d-lor. Noi insa ne-am pus urmatoarea intrebare : Daca o foaie literara nu este in stare sa scrie dupa gramatica, daca se declara incapabila de a avea ortografie si stil bun, atunci de unde a luat curajul de a se mai prezenta pe arena publicitatii ? Si ce folos isi inchipuieste ca putea produce prin lucrarea ei literara ?

Raspunsul neaparat la aceste neaparate intrebari arunca o lumina asa de trista asupra organului asociatiunii transilne, pentru a nu mai vorbi de Familia, incit ne simtim provocati a cauta insine imprejurarile usuratoare, care i-ar putea explica purtarea intr-un mod mai putin defavorabil si care i-ar lua o parte din raspunderea ce si-a atras-o. Asemenea imprejurari usuratoare exista, si datoria noastra este acum de le pune in vederea cititorilor.

Foaia Transilnia si atitea alte foi literare si politice ale romanilor sunt asa de slab redactate, asa de stricacioase prin forma si cuprinsul lor, fiindca traiesc intr-o atmosfera stricata si se inspira de ideile si de simtimintele ce caracterizeaza marea majoritate a "inteligentelor si anteluptatorilor" romani. Vitiul radical in ele, si prin urmare in toata directia de astazi a culturei noastre, este tieaderul, pentru a nu intrebuinta un cuvint mai colorat, neader in aspirari, neader in politica, neader in poezie, neader pina in gramatica, neader in toate formele de manifestare a spiritului public. Cufundata pina la inceputul secolului XIX in barbaria orientala, societatea romana, pe la 1820, incepu a se trezi din letargia ei, apucata poate de-abia atunci de miscarea contagioasa, prin care ideile Revolutiunii franceze au strabatut pana in extremitatile geografice ale Europei. Atrasa de lumina, junimea noastra intreprinse acea emigrare extraordinara spre fintinele stiintei din Franta si Germania, care pana astazi a mers tot crescind si care a dat mai ales Romaniei libere o parte din lustrul societatii straine. Din nenorocire, numai lucrul din afara ! Caci nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostri, uimiti de fenomenele marete ale culturei moderne, ei se patrunsera numai de efecte, dar nu patrunsera pana la cauze, zura numai fonnele de deasupra ale civili-zatiunii, dar nu intrezura fundamentele istorice mai adinci, care au produs cu necesitate acele forme si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista. Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima aprinse de un foc prea usor, tinerii romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotarirea de a imita si a reproduce aparentele culturei apusene, cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza indata literatura, stiinta, arta frumoasa si, mai intii de toate, libertatea intr-un stat modern. Si asa de des s-au repetit aceste iluzii juvenile, incit au produs acum o aderata atmosfera intelectuala in societatea romana, o directie puternica, ce apuca cu tarie egala pe cei tineri si pe cei ba-trini, pe cei cari se duc spre a inta si pe cei cari s-au intors spre a aplica intatura lor. in deosebire de poetul antic, care, admirind greutatile enorme ce le-a invins statul roman pina la constituirea sa, exclama faimoasa fraza tantae molis erat romanam condere gentem *, coboritorii acestor romani isi cred usoara sarcina de a aseza gintea romana pe bazele civili-zatiunii, si multi din ei sint chiar incredintati ca astazi aceasta asezare este aproape de a li terminata. Avem de toate cu imbelsugare - isi inchipuiesc ei - si, cind ii intrebi de literatura, iti citeaza cifra coloanelor innegrite pe fiecare an cu litere romane si numarul tipografiilor din Bucuresti, si cind le vorbesti de stiinta, iti arata societatile mai mult sau mai putin academice si programele discursurilor tinute asupra problemelor celor mai grele ale inteligentei omenesti ; daca te interesezi de arta frumoasa, te duc in muzee, in pinacoteci si gliptoteci, iti arata expozitia artistilor in viata si se lauda cu numarul pinzelor spinzurate de parete ; si daca, in fine, te indoiesti de libertate iti prezinta hirtia pe care e tiparita Constitutiunea romana si iti citesc discursiunile si circularile ultimului ministru care s-a intimplat sa fie la putere.
Fata cu aceasta directie a publicului roman, noi nu putem crede ca aderatul mobil care l-a indemnat spre cultura occidentala sa fi fost o pretuire inteligenta a acestei culturi. Mobilul propriu nu a putut fi decit nitatea descendentilor lui Traian, nitatea de a arata popoarelor straine cu orice pret, chiar cu dispretul aderului, ca le suntem egali in nivelul civilizatiunii.

Numai asa se explica vitiul de care este molipsita viata noastra publica, adica lipsa de orice fundament solid pentru formele dinafara ce le tot primim.

Si primejdioasa in aceasta privinta nu e atit lipsa de fundament in sine, rit este lipsa de orice simtire a necesitatii acestui fundament in public, este suficienta cu care oamenii nostri cred ca sunt crezuti ca au facut o fapta, atunci cind au produs sau tradus numai o forma goala a strainilor. Aceasta ratacire totala a judecatei este fenomenul cel mai insemnat in situatiunea noastra intelectuala, un fenomen asa de grav, incit ne pare ca este datoria fiecarei inteligente oneste de a-l studia, de a-l urmari de la prima sa aratare in cultura romana si de a-l denunta pretutindeni spiritelor mai june, pentru ca acestea sa inteleaga si sa primeasca sarcina de a-l combate si nimici fara nici o crutare, daca nu vor sa fie insisi nimiciti sub greutatea lui.

La 1812, Petru Maior - pentru a nu pomeni compilarea de citate facuta de Sincai fara nici o critica - scrie istoria sa despre inceputul romanilor in Dacia. in tendenta ce are de a dovedi ca noi suntem descendentii necorupti ai romanilor, Maior sustine in paragraful al patrulea ca dacii au fost cu totii exterminati de romani, asa incit nu s-a intimplat nici o amestecare intre aceste doua popoare. Pentru a proba o hipoteza asa de nefireasca, istoricul nostru se intemeiaza pe un pasaj indoios din Eutrop si pe un pasaj din Julian, carora le da o interpretare imposibila de admis cu mintea sanatoasa, si astfel incepe demonstrarea istorica a romanitatii noastre, cu o falsificare a istoriei.
La 1825 apare Lexiconul de la Buda, "romanesc-latinesc-unguresc-nemtesc", care se incearca sa sileasca prin deriri de cuvinte ca limba noastra este cea mai pura romana si foarte putin amestecata cu cuvinte slavone. Cite exemple vor arata loarea acestor deriri :
"Verbul nostru gasesc se deri de la latinescul consecuor, substantivul boier, de la voglia, i.e. voluntas, substantivul ceas de la caedo, caesum, caesura, quia dies in 24 parles quasi caesuras est devisa".
Cu asemenea procedare incepe stiinta noastra despre latinitatea cuvintelor romane, si primul pas se face prin o falsificare a etimologiei.


La 1840 se publica Tentamen criticam in linguam roma-nicam. Scrisa in latineste, aceasta sectiune are scopul de a arata strainilor ce fel de limba curata este aceea care se vorbeste de poporul roman, insa arata o limba care nu s-a vorbit si nu se vorbi niciodata in poporul roman. Acolo intilnim forme gramaticale si fraze ca cele urmatoare :
"Aburiu si abureru auditu abebiu, abebimu, abeboru fa-cutu, abiu, voliu fire cantatu ; do invetiasses aleque, nu abi fire asi superstitiosu, que e fedu, do se et asconde, do me et laudi cu gula ta, quomu ari, asi secili" etc, etc.
Si, astfel, gramatica romana incepe cu o falsificare a filologiei. O repetim : ceea ce surprinde si intristeaza in aceste producte nu este eroarea lor in sine, caci aceasta se explica si uneori se justifica prin imprejurarile timpului, dar este eroarea judecatii noastre de astazi asupra lor, este lauda si suficienta cu care se privesc de indulgentele romane ca aderate fapte de stiinta labila, este orbirea de a nu vedea ca zidirea nationalitatii romane nu se poate aseza pe un fundament in mijlocul caruia zace neaderul.
Daca strainii stiu astazi si recunosc ca noi suntem de vita latina, meritul este nu al nostru, ci al filologilor Dietz, Raynouard, Fuchs, Miclosich, Max Miiller si altii, cari nu prin iluzii pretentioase, ci prin legile solide ale stiintei au dovedit latinitatea esentiala a limbei romane. Iar carti de natura Testamentului critic si a Lexiconului de la Buda nu puteau decit sa impiedice aderul, producind neincredere in contra unei teze care avea trebuinta de argumente asa de gresite pentru a fi sustinuta.

Directia falsa o data croita prin cele trei opere de la inceputul culturei noastre modeme, inteligenta romana a inaintat cu usurinta pe calea deschisa, si, cu acelasi neader inlaun-tru, si cu aceeasi pretentie in afara, s-au imitat si s-au falsificat toate formele civilizatiunii moderne. inainte de a avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundamentat jurnale politice si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica. inainte de a avea intatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica. inainte de a avea o cultura crescuta peste marginile scoalelor, am facut atenee romane si asociatiuni de cultura si am depretiat spiritul de societati literare. inainte .de a avea o umbra macar de activitate stiintifica originala, am facut Societatea Academica Romana, cu sectiunea filologica, cu sectiunea istorico-arheologica si cu sectiunea stiintelor naturale, si am falsificat ideea academiei. inainte de a avea artistii trebuinciosi, am facut consertorul de muzica ; inainte de a avea un singur pictor de loare, am facut scoala de bele-arte ; inainte de a avea o singura piesa dramatica de merit, am fundat Teatrul national - si am depretiat si falsificat toate aceste forme de cultura.
In aparenta, dupa statistica formelor dinafara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizare occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, consertorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune. Dar in realitate toate aceste sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara ader, si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula si fara loare, si abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai adinc. Singura clasa reala la noi este taranul roman, si realitatea lui este suferinta sub care suspina de fantasmagoriile claselor superioare. Caci din sudoarea lui zilnica se scot mijloacele materiale pentru sustinerea edificiului fictiv, ce-l numim cultura romana, si cu obolul cel din urma il silim sa ne plateasca pictorii si muzicantii nostri, academicienii si atenianii din Bucuresti, premiele literare si stientifice de pretutindeni, si din recunostinta cel putin nu-i producem nici o singura lucrare care sa-i inalte inima si sa-l faca sa uite pentru un moment mizeria de toate zilele.

Ca sa mai traim in modul acesta este cu neputinta. Plin-gerea poporului de jos si ridicolul plebei de sus a ajuns la culme. Pe de alta parte, prin inlesnirea comunicarilor, vine acum insasi cultura occidentala la noi, fiindca noi nu am stiut sa mergem inaintea ei. Sub a ei lumina biruitoare deveni manifest tot artificiul si toata caricatura "civilizatiunii" noastre, si formele desarte cu care ne-am ingimfat pina acum isi vor razbuna atragind cu lacomie fondul solid din inima straina. Mai este, oare, timp de scapare ? Mai este, oare, cu putinta ca o energica reactiune sa se produca in capetele tinerimii romane si, o data cu despretul neaderului de pina acum, sa destepte vointa de a pune fundamentul aderat acolo unde se afla astazi numai pretentii iluzorii ? Poate soarta ne acorda timp pentru aceasta regenerare a spiritului public si, inainte de a lasa sa se strecoare in inima nepasarea de moarte, este inca de datoria fiecarii inteligente ce vede pericolul de a se lupta pina in ultimul moment in contra lui.
O prima gresala, de care trebuie astazi ferita tinerimea noastra, este incurajarea blinda a mediocritatilor.
Cea mai rea poezie, proza cea mai lipsita de idei, discursul cel mai de pe deasupra - toate sunt primite cu lauda, sau cel putin cu indulgenta, sub cuvint ca "tot este ce" si ca are sa devie mai bine. Asa zicem de 30 de ani si incurajam la oameni nechemati si nealesi ! Domnul X e proclamat poet mare, domnul Y - jurnalist eminent, domnul Z - barbat de stat european, si rezultatul este ca de atunci incoace mergem tot mai rau, ca poezia a disparut din societate, ca jurnalistica si-a pierdut orice influenta ; iar eit pentru politica romana, fericite articole literare, carora le este permis sa nu se ocupe de dinsa !

De aci sa intam marele ader ca mediocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a unui popor, si cu cit poporul este mai incult, cu atit mai mult, fiindca tocmai atunci sunt primejdioase. Ceea ce are loare se arata la prima sa infatisare in meritul sau si nu are trebuinta de indulgenta, caci nu este bun numai pentru noi si deocamdata, ci pentru toti si pentru totdeauna.

Al doilea ader, si cel mai insemnat, de care trebuie sa ne patrundem, este acesta : Forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura. Si prin urmare vom zice : este mai bine sa nu facem o scoala de loc decit sa facem o scoala rea, mai bine sa nu facem o pinacoteca de loc, decit sa o facem lipsita de arta frumoasa ; mai bine sa nu facem de loc statute, organizarea, membrii onorarii si neonorati ai unei asociatiuni, decit sa le facem fara ca spiritul propriu de asociere sa se fi manifestat cu siguranta in persoanele ce o compun ; mai bine sa nu facem de loc academii, cu sectiunile lor, cu sedintele solemne, cu discursurile de receptiune, cu analele pentru elaborare, decit sa le facem toate aceste fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea de a fi.
Caci daca facem altfel, atunci producem un sir de forme ce sunt silite sa existe un timp mai mult sau mai putin lung fara fondul lor propriu. Insa in timpul in care o academie e osindita sa existe fara stiinta, o asociatiune fara spirit de societate, o pinacoteca fara arta si o scoala fara instructiune buna, in acest timp formele se discrediteaza cu totul in opinia publica si intirzie chiar fondul, ce, neatirnat de ele, s-ar putea produce in viitor si care atunci s-ar sfii sa se imbrace in vesmintul lor dispretuit.Intorcindu-ne de la aceste reflectii, generale, la punctul concret de unde am plecat, vedem cit de usor ne putem explica acum purtarea foaiei Transilnia si a altor colege ale ei. Transilnia este cuprinsa de ameteala formelor deserte, prin care se caracterizeaza asa-numita cultura romana din ziua de astazi. Ea crede ca inainteaza literatura cind inmulteste cifra coaielor periodice in literatura romana ; ca referatele despre asociatiunea transilneana, ce le publica si din care se vede o lipsa totala de activitate inteligenta, produc un folos, fiindca sunt protocoale subscrise de un presedinte si de un vicepresedinte si de un secretar : ca elucubratiunile de gimnaziast ale d-lui T., asupra economiei politice, si trim-bitarile d-lui P., asupra literaturei romane cu "prestanta" ei si asupra necesitatii unui panteon in care sa ureze si intatii romani, "cari asuda pe piscurile tepese ale filozofiei", sunt fapte laudabile de stiinta fiindca s-au rostit cu discursuri solemne intr-o adunare anuala a asociatiunii pentru cultura poporului roman. Ea se mira cum noi, in anul 1868, ii cerem fond pentru aceste forme, cerem limba buna, ortografie, gramatica pentru o foaie literara, si ne declara ca nu are timp sa se ocupe de asemenea "bagatele".
Cum am zis, noi intelegem si ne explicam aceasta purtare, dar tot asa de bine intelegem datoria impusa junimii romane de a osindi si de a parasi o data pentru totdeauna directia acestor "anteluptatori" ai natiunii.

Caci fara cultura poate inca trai un popor cu nadejdea ca la momentul firesc al dezvoltarii sale se ivi si aceasta forma binefacatoare a vietii omenesti ; dar cu o cultura falsa nu poate trai un popor, si, daca staruieste in ea, atunci da un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei : ca in lupta intre civilizarea aderata si intre o natiune rezistenta se nimiceste natiunea, dar niciodata aderul.

(1868. Reprodus din Critice, I, Editie completa, Miner, 1915.)











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani