Romanul "Morometii", de Marin Preda (1922-l980) a fost precedat de un lung sir de experiente, marturisite ulterior in creatia autobiografica "Viata ca o prada" (1977), de unde razbate stradania ferventa depusa de scriitor in procesul de elaborare a acestei opere, ceea ce demonstreaza realismul romanului.
Alcatuit din doua volume, aparute la distanta de 12 ani unul de altul: volumul I a aparut in 1955, iar al doilea in 1967, "Morometii" se inscrie in literatura contemporana, perioada ce se situeaza dupa al Doilea Razboi .Mondial. Valoarea de exceptie a romanului consta in densitatea epica, in profunzimea psihologica si in problematica inedita a satului romanesc ante si postbelic, surprins la raspantia dintre doua oranduiri sociale.
Perspecti narati este realista si defineste punctul de vedere al naratorului omniscient (heterodiegetic) si omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a IU-a, iar atitudinea naratorului reiesita din relatia sa cu personajele profileaza focalizarea zero si viziunea "dindarat", argumentand caracterul obiectiv al romanului. Modalitatea narati se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia fata de evenimente si personaje, desi romanul are elemente autobiografice.
Perspecti temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea.spatiala reflecta un spatiu real, acela al satului Silistea-Gumesti si unul imaginar inchis, al trairilor din sufletul si constiinta personajelor.
Ilie Moromete, personajul principal si eponim (care da numele operei-«.«.) este un erou de referinta in literatura romana, concentrand tragicul destin al taranului agresat de istorie intr-o perioada de schimbari ideologice profunde, cu efecte dramatice asupra satului traditional, actiunea fiind plasata intre anii 1937-l950. Definit de Nicolae Manolescu "cel din urma taran", Ilie Moromete este un personaj realist si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior ce se manifesta meditativ si prin analiza psihologica de introspectare a caracterului.
Situarea lui Ilie Moromete intre personajele realiste este argumentata de lenta autobiografica, intrucat, in modelarea eroului, autorul 1-a avut ca model pe tatal sau, Tudor Calarasu: "Scriind, totdeauna am admirat ce, o creatie preexistenta, care mi-a fermecat nu numai copilaria, ci si maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu". in romanul autobiografic "Viata ca o prada", Marin Preda relateaza aduceri-aminte in centrul carora se afla tatal sau, Tudor Calarasu, intamplari pe care le-a inclus in romanul "Morometii". Autorul, aflat la Sinaia, in singuratatea vilei si intr-un peisaj feeric, a "pus mana pe stilou si am inceput sa scriu: Ilie Moromete". Un alt element veridic prezent in romanul "Morometii" este si porecla "Patanghele" pe care satenii i-o dadusera Iui Ilie Moromete, precum si personajul Cocosila, singurul care indraznea sa-i spuna porecla in fata lui Moromete: "Cocosila ii spunea si el tatalui meu, adesea, Patanghele, si nu intelegeam de ce tata sta de vorba cu el si parea ca nu aude porecla".
Ilie Moromete este un personaj realist, tipic pentru patura sociala a taranimii, conectat vital la pamantul care asigura existenta familiei si respectul colectivitatii. Portretul moral este construit din trasaturi puternice si complexe, ce reies indirect din comportamentul plin de energie, din atitudinea, gandurile si framantarile protagonistului care-i si determina destinul. Fire autoritara, Ilie Moromete este "capul familiei" numeroase si hibride, greu de tinut in frau, and in vedere si conflictele ce mocneau, fiind gata sa explodeze, intre membrii familiei, formata diri Paraschiv, Nila si Achim, baieti din prima casatorie, Tita, Ilinca si Niculae, copii facuti cu a doua nesta, Catrina. Naratorul omniscient il prezinta inca de la inceputul romanului "stand deasupra tuturor" si stapanind "cu privirea pe fiecare".
Caracterizat direct de catre naratorul omniscient, Ilie Moromete este "contingent 0911" si se afla intre "tinerete si batranete, cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cui".
Ilie Moromete este considerat de unii critici singurul taran-filozof din literatura romana, framantarile sale despre soarta taranilor dependenti de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu fiind relente pentru firea reflexi. Meditand asupra propriei vieti, cand, parasit de fin cei mari, se gandeste ca gresise considerand ca "lumea era asa cum si-o inchipuia el" si ca nenorocirile sunt "numai ale altora". Moromete se asezase pe o piatra alba de hotar, "cu capul in maini", punandu-si un sir nesfarsit de intrebari, ca si cand ar fi vorbit cu altcine, cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa. Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte, a conflictului dintre generatii si se consoleaza: "Am facut tot ce trebuia [] le-am dat [] fiecaruia ce-a vrut []. I-am iertat mereu", (volumul I) Relenta pentru spiritul contemplativ este si scena ploii, cand Moromete, udat pana la piele de o "ploaie repede si calda", exprima o aderata filozofie de. viata printr-un monolog interior, analizeaza conditia taranului in lume, precum si relatia dintre tata si copii: "toata viata le-am spus si i-am intat, [] si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani. O sa-si stearga picioarele pe tine, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni" (volumul al doilea).
Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete, reiesita, indirect, din majoritatea episoadelor narative. Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificati pentru "firea sucita" a eroului, asa cum il caracterizeaza direct Catrina. Dupa plecarea Iui Jupuitu, Moromete este cuprins de o "ciudata voiosie" si-i marturiseste lui Balosu "l-am pacalit cu doua sute de lei [] i-am dat numai o mie []. Balosu se uita la el cu o privire rece si buimaca. Nu intelegea! [] Glumea Moromete? isi batea joc de el?".
Ironia ascutita; inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus, felul sau de a face haz de necaz contureaza un personaj aparte intre taranii literaturii romane, stand mai aproape de realitate decat de fictiune. Citirea ziarelor in Poiana lui Iocan este o hrana sufleteasca pentru Moromete, discutiile purtate aici au rolul de a clarifica si disocia ideile din articolele publicate, de a descifra sensuri nuantate ale politicii vremii, fara a urmari prezentarea unor fapte de senzatie. El este, categoric, o autoritate in viata colectivitatii, ii domina prin replici bine gandite, pline de umor si ironie: "Lasa-l, ma, Dumitre, zise Moromete blajin. E si el legionar, ce-ai cu el?". Moromete citeste apoi ziarul "cu glas schimbat si necunoscut, [] cu grosimi si subtirimi ciudate, cu opriri care scormoneau intelesuri nemarturisite [] care trebuiau sa zdrobeasca de convingere pe cei care ascultau",' concluzionand fara drept de apel: "trei chestiuni se desprind de fapt din aceasta situatie".
Mucalit si ironic, cand se hotaraste sa taie salcamul nu spune nimanui, il trezeste pe Nila in zori, care, derutat de decizia tatalui sau: "De ce sa-l taiem? Cum o sa-l taiem?", ramane cu totul uluit de raspuns: "Asa, ca sa se mire prostii!". La aceeasi intrebare a lui Paraschiv, Nila ii raspunde cu satisfactie: "Ca sa se mire prostii". Aducand caii ca sa traga salcamul taiat pe trei sferturi, Nila ii asaza chiar in directia in care urma sa se prabuseasca salcamul, oferindu-i lui Moromete prilejul de a fi sarcastic si persiflant: "Adica da! Treci cu ei incoa sa cada salcamul pe ei". Exemplele sunt numeroase, "a face haz de necaz" fiind o aderata filozofie de viata a lui Moromete. Lui Niculae, care intarzia sa vina la masa, ii spune "Te dusesi in gradina sa te odihnesti, ca pana acum statusi!" sau, certand fetele, care se dusesera la scaldat in loc sa-si ajute mama sa pregateasca masa: "Daca iau de par si matur batatura cu voi, scutesc de-o treaba maine dimineata".
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, ca tip reprezentativ pentru taranul care face eforturi sa supravietuiasca in conditii financiare severe, care cauta solutii pentru a onora plata darilor catre stat, a imprumuturilor la banca etc. Tehnica amanarii este solutia saltoare in mentalitatea lui Moromete, prin care incearca sa taraganeze o scadenta, o decizie sau un punct de vedere care nu-i convine. Scena "foncierii" este magistral construita de naratorul omniscient, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalti fiind inadins provocate de protagonist pentru a se razbuna pe cei care nu intelegeau greutatile bietului taran. Moromete intra in curte, trece grabit pe langa prispa fara sa se uite la cei doi agenti, striga la Catrina, care era la biserica, se rasteste la Paraschiv, care nu se vedea nicaieri, apoi se rasuceste brusc pe calcaie si racneste: "-N-am!". Totul se desfasoara sub privirile uluite, naucite ale agentilor care-l urmaresc descumpaniti cum se cauta, apoi, calm, prin buzunarele flanelei, de unde scoate praf de tutun, se uita urat la omul care-l insotea pe Jupuitu si "i se adresa suparat si poruncitor: - Da-mi, ma, o tigara!". Dupa ce Jupuitu e gata sa-i ia lucrurile din casa, devine impaciuitor, ii da o mie de lei, urmand sa-i mai plateasca ce "peste o saptamana, doua" si-i explica indulgent: "De ce nu vrei sa intelegi ca n-am? la ici o mie de lei si mai incolo asa, mai discutam noi! Ce crezi ca noi fatam bani?".
Relatia lui Moromete cu celelalte personaje ale romanului scoate la iveala, indirect, alte trasaturi considerabile. Placerea vorbei este o pasiune pentru taranul mucalit si dornic de a comunica permanent cu oamenii, care profita de orice intalnire cu cate cine pentru a sta la taclale, desi singurul cu care putea vorbi cu aderat era prietenul sau, Xocosila, in torasia caruia pierdea ceasuri intregi, spre "supararea Catrinei: "Esti mort dupa sedere si dupa tutun [] lovno-ar moartea de vorba, de care nu te mai saturi!". in finalul volumului intai, fuga baietilor la Bucuresti, iminenta destramare a familiei il schimba, nu mai participa la adunarile din Poiana lui Iocan, ramasese numai "capul de huma arsa" pe care i-l modelase cand din lut Din Vasilescu. Schimbarile profunde survenite in firea lui Moromete prevestesc prefacerile dezastruoase extinse asupra intregului sat: "trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare".
Ultimele module ale sectiunilor constituie cele mai frumoase ini care ilustreaza moartea unui taran. Apropiindu-se de rsta de 80 de ani, slabit si imputinat la trup, Moromete este parasit de toti, ramanand la batranete numai cu fata cea mica, Ilinca. Pe patul de moarte, Ilie Moromete esentializeaza intreaga filozofie de viata in cate cuvinte pe care le adreseaza, cu mandrie si satisfactie, doctorului: "Domnule, [] eu totdeauna am dus o viata independenta".
Particularitatile stilistice se contureaza din stilul narativ lent si rabdator, cu accente pe amanunte descriptive, pe detaliile sugestive ale gesturilor si mimicii personajelor. Taranii lui Marin Preda au independenta de miscare, de gandire si exprimare, vocea auctoriala nefiind prezenta in determinarea reactiilor acestora, de aceea eroii sunt personaje-reflector.In concluzie, prozatorul utilizeaza o gama narati si psihologica larga, de la dialog la monolog adresat si monolog interior, autointrospectie, conferind personajului virtuti ale analizei introspective.
Stilul exceleaza prin oralitate, ironia subtila sau ascutita creand uneori o atmosfera tragi-comica, iar expresivitatea verbelor actualizeaza intamplarile, desi timpul, privit in relatie cu omul si cu istoria, ameninta linistea interioara a lui Moromete si zguduie din temelii traditiile milenare ale satului romanesc.
"Morometii" lui Marin Preda este un roman realist, caruia stilul anticalofil, asemenea stilului prozatorilor interbelici, ii confera precizie, concizie si claritate.
"Prin "Morometii", Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapanita, cum se credea, doar de instinct, ca, dimpotri, e capabila de reactii sufletesti nebanuite".
(Al.Piru)
