Protagonistul naratiunii, publicate in volumul Efectul de ecou controlat, se construieste exclusiv prin capacitatea lui discursiva, devenind eroul unei savuroase comedii lingvistice. El nu are o identitate relevanta, este aproape in intregime anihilat de procesul textual. Instanta auctoriala isi sustine astfel, pe de o parte, strategia de a reabilita epicul intr-o formula dialogica, iar pe de alta, de "a vindeca proza de instinctul ei fabulatoriu, studiind principiul concordantei dintre mecanica textului si mecanismul realitatii" (Radu G. Teposu).
In termeni opusi esteticii reflectarii, naratorul compune initial portre-tul-efigie al activistului cultural din anii '80, nedisimulandu-si ironia: "Aparandu-se de caini cu servieta diplomat mai bine decat cu orice alta maciuca, strabatand, acum in pragul pensiei, satele din jurul Bacaului, maistrul Ilie Ilie Razachie este, orice s-ar zice, un om de cultura.
inca din 1952, toamna, pe cand se afla la odihna in statiunea Sovata, el a castigat un concurs «Cine stie castiga» cu tema «Mari maestri ai literaturii romane». Succesul lui de atunci nu l-a imbatat, ci l-a facut sa activeze cu si mai mare ardoare pe taramul cultural, astfel ca acum, dupa aproape 30 de ani, cand e maistru la I.D.M.N.S.G. Bacau, el raspunde de biblioteca si de club, organizeaza sezatori si seri distractive, face epigrame si rosteste toasturi la mesele tovarasesti. In fiecare an, toamna, este trimis la odihna in diverse statiuni climaterice din tara noastra, gratuit, bineinteles, avandu-se in vedere bogata lui activitate culturala. Spiritul lui organizatoric se manifesta insa cu si mai multa tarie in statiuni."
O data ce a fost prezentat cititorului prin aceasta laconica fisa biografica (in care sunt fin luate in raspar formule-cliseu ale limbajului lozincard, "de lemn"), personajului i se lasa totala libertate a manifestarii discursive. intrerupta doar de comentariul metatextual ori de adnotarile ironice ale naratorului. Pentru a parodia traditionala conventie literara a "autenticitatii", naratorul nu numai ca se strecoara in text ca personaj, dar "iese la suprafata textului" (Eugen Simion), isi provoaca cititorul, insinuand identificarea autorului fictiv cu autorul concret. Naratorul (= autorul fictiv) se afla intre cei care compun "asistenta felurita", sositi la Sovata in octombrie '79, carora maistrul Ilie ilie Razachie le asigura o "vacanta activa" in cadrul seratelor culturale: "Deci, desi asistenta e felurita (cateva femei intre 40 si 50 de ani, cu aerul de contabile, carora nu Ie-a scapat nici un roman politist tiparit in limba romana, vreo trei barbati de aceeasi varsta, gata oricand sa fie mai hatri decat maistrul Razachie insusi, vajnici comentatori de sport in fiecare dimineata in fata chioscului de ziare, un tanar brigadier de la ocolul silvic, eu, Mircea Nedelciu, si bibliotecara), noi. Ilie Razachie, ne cerem scuze ca nu putem fi la fel de feluriti."
Explicit ironizat de autor (comic este si efectul mental al confuziei paronimice maestru l maistru), Ilie Razachie isi "ornamenteaza" delirul verbal cu o multime de clisee literare, stereotipii, formule pleonastice, "ezitari retorice" si, ne semnaleaza autorul, erori ortografice. Fie ca vorbeste asistentei despre Sadoveanu ("Ceahlaul literaturii romanestF), Eminescu ("Marele nostru poet", "Luceafarul poeziei romanestC), To-parceanu ("Cele doua strofe din finalul Rapsodiilor de toamna ilustreaza si mai pregnant nostalgia si gingasia sentimentului ce la avut poetul cand a creat aceasta nemuritoare bucata"), Horatiu ("Ridentem dicere verumT), Cincinat Pavelescu, Rabelais, Bacalbasa, Baiesu sau Nicuta Tanase, retorica este pe masura efortului culturalizator: "«Zic aceasta, iubiti ascultatori si iubitori a-i literaturii, intrucat noi nu vom putea cuprinde sau parcurge (Ezitare retorica intre termeni la fel de exacti si la fel de inexpresivi, sintaxa corecta, ortografie care incepe nejustificat sa scartaie) decat o infima particica din opera acestui titan al literaturii noastre nationale si in buna masura internationale.» Expresia «in buna masura» este evident cheia frazei de mai sus; tautologia «infima particica» trebuie acordata cu pledoaria pentru titanismul lui Sadoveanu care va urma."
Permanent discursul personajului este supus, la modul ludic-ironic, unui examen filologic si retoric in discursul naratorului care fragmenteaza scenariul epic. Portretul protagonistului prinde astfel contur in spatiul abstract al acestei tensiuni textuale (forma rafinata a comicului lingvistic), la granita textului cu metatextul. Jucandu-se cu gradele de autenticitate ale "mecanismului textual", vocea comentariului auctorial are functia de a acredita si autentifica, prin scris, caracterul derizoriu al epicului si personajului deopotriva.
